KorAP: Find »[drukola/base=ceda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...645 646 647 ...673 >

16,803 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

a stalinismului cu referințe „obiective” la rasismul american și alte fărădelegi din tabăra capitalistă. Dar procesul Rousset și mascaradele judiciare din Est i-au spulberat și ultimele iluzii. În carnetele personale, Camus nota: „Unul dintre regretele mele este că am cedat prea mult obiectivității. Obiectivitatea este uneori o simplă acomodare. Astăzi lucrurile sunt clare, și dacă ceva e concentraționar, trebuie să-i spunem pe nume, chiar dacă e vorba despre socialism. Într-un sens, nu voi mai fi niciodată politicos”. E poate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
britanic 7. și francezii aveau un program atomic, aprobat de Mendès-France În decembrie 1954, deși prima bombă exclusiv franceză nu a fost detonată cu succes decât În februarie 1960. Cu toate acestea, nici francezii și nici englezii nu doreau să cedeze controlul armamentului nuclear unei entități europene de apărare; francezii, În special, se temeau că americanii ar putea permite accesul nemților la declanșatorul nuclear. Americanii au concluzionat fără entuziasm că prezența lor În Europa era indispensabilă: exact ce voiau să audă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
testau voința puterilor vestice de a-și reafirma dreptul de acces În zona estică, potrivit acordului inițial dintre cele patru puteri. În fața intransigenței comandantului militar american, care a refuzat să recunoască dreptul est-germanilor de a stânjeni mișcările Aliaților, sovieticii au cedat până la urmă În această privință: În următorii 30 de ani, toate cele patru puteri au rămas la fața locului, deși ambele tabere au cedat de facto autorităților germane locale administrarea zonelor lor respective de control. Neoficial, numeroși lideri occidentali au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
militar american, care a refuzat să recunoască dreptul est-germanilor de a stânjeni mișcările Aliaților, sovieticii au cedat până la urmă În această privință: În următorii 30 de ani, toate cele patru puteri au rămas la fața locului, deși ambele tabere au cedat de facto autorităților germane locale administrarea zonelor lor respective de control. Neoficial, numeroși lideri occidentali au Încercat un sentiment de ușurare la apariția Zidului. Timp de trei ani, Berlinul amenințase să devină punctul focal al unei confruntări internaționale, exact ca

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Truman și Acheson văzuseră În incursiunea coreeană un posibil preludiu la o intruziune sovietică În vestul Germaniei, Kennedy și colegii săi au văzut În rachetele amplasate În Cuba o stratagemă a Uniunii Sovietice pentru a forța o Americă vulnerabilă să cedeze În chestiunea Berlinului. În primele zece zile ale crizei cubaneze, nu trecea oră În care liderii americani să nu revină la subiectul Berlinului de Vest și la necesitatea de a „neutraliza” o iminentă manevră a lui Hrușciov În orașul divizat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
societatea austriacă au fost inevitabil excluse - micii comercianți, meșteșugarii, fermierii izolați, oricine se plasa, prin profesie sau opinie politică, În afara rețelei de poziții și beneficii alocate. Iar În zonele În care una dintre tabere avea un avantaj covârșitor, regula proporțională ceda locul unui monopol partinic al posturilor și favorurilor. Dar imperativul armoniei triumfa de obicei asupra interesului local. Așa cum neutralitatea de dată recentă a Austriei a fost adoptată cu entuziasm ca emblemă națională, Înlocuind amintirea neplăcută a identităților problematice din trecut

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
europene se formaseră prin anexiuni sporadice, episodice și (cu excepția rutelor terestre și maritime care serveau India britanică) fără calcule privind coerența logistică sau câștigul economic. Spaniolii pierduseră deja cea mai mare parte a imperiului lor: la Început În favoarea britanicilor, apoi cedând cererilor de independență ale propriilor coloniști și, cel mai recent, În fața puterii crescânde a Statelor Unite - o sursă de antiamericanism persistent În Spania, atunci și acum. Nu le mai rămăseseră decât enclave, Marocul și Guineea Ecuatorială, care aveau să fie abandonate de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dominionul imperial nu-și găsea un loc firesc, În parte pentru că multe din primele cuceriri ale Franței trecuseră de mult În stăpânirea lumii anglofone. În 1950 trăiau Încă milioane de francezi care puteau rememora „incidentul Fashoda” din 1898, când Franța cedase În confruntarea cu Marea Britanie pentru controlul Egiptului, Sudanului și Nilului Superior. A vorbi despre Imperiu În Franța Însemna a-ți aminti și victoria, și Înfrângerea. Pe de altă parte, școlarilor francezi li se prezenta cu insistență imaginea Franței ca un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
parte din Comunitatea Europeană a fost plătită scump, Însă Adenauer și succesorii săi au suportat acest preț decenii la rând fără să se plângă, preferând alianța franceză surprizei britanice. Între timp, francezii „europenizaseră” subvențiile și compensațiile lor agricole, fără să cedeze Însă În ceea ce privește suveranitatea. Aceasta a fost o preocupare majoră În strategia diplomatică franceză. În 1955, la Messina, ministrul francez de Externe Antoine Pinay enunțase clar obiectivele Franței: ea avea să accepte instituțiile administrative supranaționale, dar numai dacă se subordonau deciziilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Consiliul de Miniștri interguvernamental. Retrăgându-se din convorbirile interguvernamentale, din iunie 1965 până când partenerii săi au acceptat finanțarea comunitară a agriculturii conform pretențiilor franceze, de Gaulle a blocat funcționarea mecanismelor Comunității. După o rezistență de șase luni, celelalte țări au cedat: În ianuarie 1966, ele au consimțit cu reticență ca, pe viitor, măsurile adoptate de Consiliul de Miniștri să nu mai poată trece cu vot majoritar. A fost prima derogare de la Tratat și, În același timp, o remarcabilă demonstrație de forță

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu e clar - alte societăți și guverne clar nesocialiste și nedemocratice au făcut lucruri mult mai rele, pe scară mult mai largă. Legitimitatea de care se bucura statul În Scandinavia postbelică, autoritatea și inițiativa pe care cetățenii i le-au cedat fără probleme Îi permiteau să acționeze nesupravegheat Întru ceea ce tot el decreta că este interesul comun. Nici un ombudsman nu s-a gândit să investigheze abuzurile celor situați În afara comunității ocrotite a cetățenilor plătitori de impozite. Pentru guvernele social-democrate din Scandinavia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mulți oameni erau direct interesați de politica și cheltuielile statului, dar nu se mai luau la bătaie pentru reușita unui partid anume. Mai curând decât se anticipase, occidentalii ajunseseră pe „câmpiile largi și Însorite” (Churchill) ale păcii și prosperității: politica cedase locul guvernării, iar guvernarea se limita la administrație. și totuși: consecința previzibilă a „statului-doică”, fie el postideologic, era că, pentru toți cei care nu apucaseră alte vremuri, era datoria statului să materializeze speranța unei societăți mereu mai bune - și vina

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ei forțau termenii schimbului economic marxist. Dar cel puțin evoluau În cadrul acceptat și aveau de partea lor precedentul dialectic. Câțiva ani mai târziu, când Re Nudo, publicație a studenților milanezi, titra „Tineri proletari din Europa, Jimi Hendrix ne unește”, dialectica cedase locul parodiei. Așa cum scepticii spuseseră de la Început, fetele și băieții din anii ’60 pur și simplu nu erau serioși. și totuși, acesta a fost un deceniu extrem de important. Lumea a Treia era În prefacere, de la Bolivia până În Asia de Sud-Est. Lumea „a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
până și să ia În considerare cererea răpitorilor de a elibera „deținuți politici” În schimbul vieții lui Moro. În ciuda condamnării unanime În spectrul politic italian și a apelurilor din partea papei și a secretarului general al Națiunilor Unite, teroriștii au refuzat să cedeze. Pe 10 mai, corpul lui Aldo Moro a fost găsit Într-o mașină parcată sfidător pe o stradă din centrul Romei. Scandalul Moro ilustra incompetența statului italian - ministrul de Interne a demisionat a doua zi după găsirea cadavrului. După opt

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
internaționale, regele grec, Împreună cu armata și miniștrii săi se prezentau În fața Occidentului drept aliați demni de Încredere Într-o regiune instabilă. Loialitatea le-a fost răsplătită din plin2. În februarie 1947, Italia a fost obligată prin Tratatul de la Paris să cedeze Greciei insulele Dodecanez. Grecia a beneficiat masiv de ajutorul american, atât după prezentarea „doctrinei Truman”, cât și prin Planul Marshall. țara a fost admisă În NATO În 1952, iar forțele armate grecești au fost ajutate din plin cu strategii și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
societăți pe acțiuni În industria oțelului, petrolului, chimică și de armament. Dar a mai durat destul până când competiția, chiar limitată, a fost permisă În celelalte sectoare protejate. Europa mediteraneană - ca și Europa Centrală postcomunistă câțiva ani mai târziu - ar fi cedat poate și mai lent controlul statului dacă nu ar fi existat Comunitatea/Uniunea Europeană. Ratele fixe de schimb valutar impuse după 1979 prin Sistemul Monetar European au reprezentat o constrângere timpurie: când guvernele Mitterrand au Început să vândă bunuri publice, era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Realizările noii opoziții erau de altă natură. În Est, ca și În Vest, anii ’70 și ’80 au reprezentat o eră a cinismului. Energia anilor ’60 se risipise, idealurile politice Își pierduseră credibilitatea morală, iar angajamentul În folosul interesului public cedase locul calculelor ce vizau avantajul personal. Lansând o conversație despre drepturi, atrăgând atenția asupra conceptului confuz de „societate civilă”, vorbind neobosit despre tăcerile din prezentul și trecutul Europei Centrale - predicând cu nerușinare, ca să spunem așa -, Havel și ceilalți disidenți construiau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Bronis³aw Geremek, avocatul catolic Tadeusz Mazowiecki - pentru a-i ajuta pe muncitori să negocieze, iar greviștii Înșiși insistau să fie reprezentați de purtătorii lor de cuvânt, În special de Wa³êsa, care devenea tot mai important. Regimul a fost nevoit să cedeze. Pe 1 septembrie, poliția a eliberat toate persoanele reținute; două săptămâni mai târziu, Consiliul de Stat polonez a satisfăcut oficial principala solicitare a greviștilor: dreptul de a constitui și Înregistra legal sindicate libere. În opt săptămâni, grevele neoficiale și ad-hoc

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la locul de muncă și drepturile sociale (acestea din urmă preluate ad litteram din convențiile Organizației Internaționale a Muncii cu sediul la Geneva). Dar, În comunism, până și aceste tactici prudent „apolitice” s-au lovit de refuzul partidului de a ceda vreun dram de autoritate sau autonomie reală. Între timp, economia continua să se surpe din interior. Productivitatea industrială s-a prăbușit În decursul anului 1981, deoarece muncitorii polonezi recent sindicalizați organizau Întâlniri, greve și proteste pentru a-și susține revendicările

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
start sortite eșecului. Ideea că partidul putea să-și mențină rolul conducător, lepădând numai excrescențele patologice produse de cele șapte decenii de putere absolută, indică o anumită naivitate politică din partea lui Gorbaciov. Într-un sistem autoritarist puterea este indivizibilă - dacă cedezi o parte din ea, ajungi În cele din urmă să o pierzi cu totul. Cu patru secole În urmă, regele Iacob I din dinastia Stuart era conștient de acest lucru - de unde refuzul tăios adresat prezbiterienilor scoțieni care protestau Împotriva puterii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ținut de Gorbaciov la ONU (o coincidență, Într-adevăr, dar una plină de semnificații), la Varșovia s-a constituit un Comitet Cetățenesc al Solidarității care avea sarcina de a pregăti negocieri complete cu guvernul. Toate opțiunile fiind epuizate, Jaruzelski a cedat În sfârșit În fața evidenței și a forțat Comitetul Central al partidului, care ezita Încă, să accepte convorbirile. Pe 6 februarie 1989, comuniștii au recunoscut În mod oficial Solidaritatea drept partener de discuții și au Început „negocierile la masa rotundă”, care

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
le ocupa. Confruntați cu un eșec pe toată linia și o umilință publică fără precedent, conducătorii comuniști ai Poloniei aveau opțiunea de a ignora votul, de a proclama din nou legea marțială sau de a se recunoaște Învinși și a ceda puterea. În aceste circumstanțe, alegerea era limpede: după cum i-a pus ferm În vedere Gorbaciov lui Jaruzelski Într-o convorbire telefonică privată, rezultatul alegerilor trebuia validat. Primul gând al lui Jaruzelski a fost să obțină un compromis care să salveze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu ale celorlalți cetățeni. În 1991, Mișcarea pentru Drepturi și Libertate, un partid predominant turc, avea deja suficientă susținere electorală pentru a influența formarea unei majorități În parlamentul țării. De ce s-a prăbușit subit comunismul În 1989? Nu trebuie să cedăm determinismului retrospectiv, oricât de tentant. Deși comunismul era condamnat de absurditățile lui inerente, puțini au anticipat momentul și felul În care avea să ia sfârșit. Bineînțeles, ușurința cu care s-a destrămat iluzia puterii comuniste a revelat că aceste regimuri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
drept permanente frontierele estice ale țării, angajament inclus anul următor Într-un tratat cu Polonia. După ce obținuse cât mai multe avantaje, Moscova a abandonat RDG. Uniunea Sovietică a jucat o mână proastă cum a putut mai bine și l-a cedat pe tovarășul ei est-german mărunt și nemulțumit cu protestele de rigoare, dar cu puține regrete reale. Era mai Înțelept să construiască o relație strategică cu o nouă Germanie prietenoasă și recunoscătoare decât să și-o facă dușman; din perspectiva sovietică

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
față de Germania i-au diminuat, fără Îndoială, prestigiul pe plan intern - el Însuși Îl avertizase pe James Baker că o Germanie unită și membră NATO putea Însemna „sfârșitul perestroikăi”. Pierderea celorlalte state-satelit europene putea fi pusă pe seama neșansei, dar a ceda Germania semăna a neglijență politică. Ministrul sovietic al Apărării, mareșalul Serghei Acromeiev, era convins că Gorbaciov ar fi putut face o afacere mai bună cu Vestul dacă s-ar fi preocupat de această problemă la timp - și nu era singurul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]