16,332 matches
-
din "Buna vestire", pregătirile, împrejurările, motivațiile și mediile din care proveneau membrii echipei. Atîta vreme cît nici un deget nu era îndreptat direct spre el, Boeru s-a dovedit a fi surprinzător de cooperant în ceea ce privește asasinatul. Jucam un rol ciudat: din moment ce insista asupra faptului că nu fusese prezent la crimă, dar cunoștea toate amănuntele, pretindea întruna că și le amintește într-o manieră stranie: "Cojocaru mi-a relatat mai tîrziu" sau "mi-a spus Tucan" că "Nicolae Iorga să tragă primul" etc.
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în 1878 "o pace onorabilă". Binedocumentatul său dispreț față de suferințele sau aspirațiile naționale ale "creștinilor din Balcani" (sic!) este cunoscut de toată lumea. Dar s-ar părea că acordul din 1878 a deschis calea împușcăturilor fatale de la Sarajevo în 1914. Churchill insistă îndelung asupra frumuseții lumii așa cum era aceasta înainte de 1914. Continuă apoi descriindu-l pe Gavrilo Princip ca pe un fel de monstru răsărit din adîncurile Balcanilor ca să distrugă cu împușcăturile lui această perfecțiune dinainte de Primul Război Mondial. Nu se acordă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
21 Op. cit., pp. 37 și 79 22 Op. cit., pp. 69-70. Așa cum demonstrează cercetările lui Carol Iancu asupra corespondenței dintre A. I. Crémieux (ministru de justiție al Franței și președinte al Alianței Israelite) și G. Bleichröder (confidentul lui Bismarck), marile puteri au insistat la Berlin ca România să-i trateze pe evrei așa cum erau tratați aceștia în Occident, acordîndu-le egalitate deplină. Delegația română s-a opus cu înverșunare acestui lucru. Bismarck a făcut presiuni asupra românilor în favoarea evreilor. Întrucît Domnitorul României era un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
295 115 O viață de om..., vol. II, p. 310 și "Neamul românesc", 12 septembrie 1918 116 Așa cum explica dna Liliana Pippidi-Iorga, Nicolae Iorga nu prea era entuziast față de disculparea prințului Carol. Dar regele și mai ales Regina Maria au insistat ca el să-și asume această sarcină 117 O viață de om, vol. II, p. 298 118 "Neamul românesc", 26 octombrie 1918 119 "Neamul românesc", 16 octombrie 1918 120 "Neamul românesc", 14 noiembrie 1918 121 "Neamul românesc", 10 iulie, 14
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
deplîngă absența Bulgariei 131 "Neamul românesc", 12 și 22 iunie 1934 132 Memorii, vol. VII, p. 41 133 Ambasadorul francez în România din timpul Războiului, St. Aulaire, își amintea cum Brătianu refuzase toate garanțiile acordate de ruși României aliată acum insistînd categoric în schimb asupra acordării de garanții inechivoce din partea francezilor și a englezilor 134 "Neamul românesc", 8 martie, 6 iulie, 19 și 23 octombrie și 19 noiembrie 1935 și 15 mai, 25 septembrie, 6 octombrie și 6 decembrie 1936 135
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dar și imprudent să ucizi oameni pentru opiniile lor, oricât de Înspăimântătoare. În schimb, oamenii de afaceri și Înalții oficiali care profitaseră de pe urma ocupației nu au avut prea mult de suferit, cel puțin nu În Europa de Vest. În Italia, Aliații au insistat ca Vittorio Valletta de la Fiat și alții ca el să fie lăsați În pace, În ciuda asocierii lor notorii cu autoritățile fasciste. Alți afaceriști italieni au supraviețuit demonstrând că se opuseseră lui Mussolini și Republicii de la Salò - ceea ce era adevărat, fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost scoase din joc de sosirea Armatei Roșii (deși unele dintre ele au Înțeles mai greu acest lucru). Autoritățile recent Întoarse erau dispuse la compromis În problemele concrete, mai ales În privința reformelor sociale și economice, cum vom vedea. Dar insistau asupra a ceea ce Charles de Gaulle și alții au numit „o tranziție ordonată”. Cum forțele de ocupație aliate doreau același lucru În Est, ca și În Vest, iluziile Rezistenței au fost repede spulberate. În Europa de Est (cu excepția Iugoslaviei), sovieticii au decis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și siguranței, era acum perimat. Măcar din prudență - pentru a preveni agitația politică -, era necesar să se intervină În economie pentru a regla dezechilibrele, pentru a elimina ineficiența și pentru a compensa inechitatea pieței. Înainte de 1914, astfel de proiecte reformiste insistau pe apelul la impozitul progresiv, protecția muncii și, ocazional, naționalizarea unui număr restrâns de monopoluri naturale. Dar după colapsul economiei internaționale și războiul care i-a urmat, planificarea a devenit urgentă și ambițioasă. Printre tinerii ingineri, economiști și funcționari publici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franța, Alcide De Gasperi În Italia și Konrad Adenauer În Germania Federală) au pus Întotdeauna accentul pe reconciliere și stabilitate. Creștin-democrația a evitat să apeleze la sensibilitatea unei clase anume, punând În schimb accentul pe reforme sociale și morale. A insistat În special asupra importanței familiei, o temă creștină cu implicații politice semnificative Într-o perioadă În care nevoile familiilor monoparentale, fără locuințe și mijloace de subzistență, erau mai mari ca niciodată. Astfel, partidele creștin-democrate erau ideal plasate pentru a profita
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sovietice. Dar În Cehoslovacia, Armata Roșie plecase de mult și comuniștii nu dețineau Încă monopolul puterii. Cu toate acestea, Masaryk și colegii lui au cedat la primul semn de nemulțumire din partea lui Stalin. Dacă partidele necomuniste din Cehoslovacia ar fi insistat pentru acceptarea Planului Marshall, ele ar fi avut de partea lor majoritatea populației (inclusiv numeroși comuniști cehi), iar aplicarea voinței lui Stalin ar fi fost mai greu de justificat. În contextul mai larg al politicii de după München, decizia cehă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
document oficial francez consemna: „Dacă, În generația următoare, Franța va fi supusă la un al treilea asalt, avem motive să ne temem că... se va nărui pentru totdeauna”. Dar aceste declarații nu erau făcute publice. Oficial, politicienii francezi de după război insistau ca țara lor să fie recunoscută ca membră a coaliției victorioase: o putere mondială cu același statut ca și celelalte. Iluzie ce a fost alimentată până la un punct, fiindcă ea convenea celorlalți aliați. Uniunea Sovietică dorea un astfel de aliat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avantajați când venea vorba de bombardamentul strategic, iar Statele Unite se aflau În posesia bombei atomice (ceea ce Stalin știa Înainte ca Truman să-i spună la Potsdam, În iulie 1945). Stalin, evident, voia o bombă atomică sovietică - de aceea a și insistat ca URSS să controleze estul Germaniei și mai ales Cehoslovacia, unde se găseau rezerve de uraniu: În câțiva ani, 200.000 de est-europeni aveau să lucreze În aceste mine În cadrul programului atomic sovietic 7. Dar bomba atomică, deși Îi Îngrijora
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unor acorduri infame cu inamicul fascist. Pentru Uniunea Sovietică, lărgirea teritorială avea două consecințe. Punea capăt statutului de paria. Acest lucru conta foarte mult pentru Stalin, devenit liderul unui imens bloc eurasiatic: pentru a consacra acest nou statut, URSS a insistat asupra unui sistem de veto În noul Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite. Teritoriile aduceau nu numai prestigiu, ci și securitate. Din perspectiva sovietică, un glacis la vest, o fâșie largă de pământ pe care germanii trebuiau s-o traverseze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu numai prestigiu, ci și securitate. Din perspectiva sovietică, un glacis la vest, o fâșie largă de pământ pe care germanii trebuiau s-o traverseze ca să atace Rusia, era un atu militar vital. La Yalta și la Potsdam, Stalin a insistat ca teritoriile dintre Rusia și Germania, dacă nu erau incluse cu totul În URSS, să fie state „fără elemente fasciste și reacționare”. Acest principiu a fost aplicat Într-o manieră controversată, ca să folosim un eufemism. Dar În 1945, americanii și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-lea În Europa Centrală și de Vest, și chiar Înaintea primului război mondial se afirma ocazional, din idealism, că viitorul Europei stătea În unirea părților ei disparate. Războiul Însuși, În loc să spulbere asemenea viziuni optimiste, părea să le fi alimentat: după cum insista Aristide Briand, politician francez și entuziast autor de propuneri și pacte europene, venise timpul ca vechile rivalități să fie uitate, iar oamenii să gândească, să vorbească și să simtă ca niște europeni. În 1924, economistul francez Charles Gide și alți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar fi ales un cineast din Franța, Italia, Belgia sau Germania) dezvăluie o trăsătură specifică. Printr-un noian de amintiri comune despre gloria și suferința din războiul recent, scăldate Într-o mândrie locală abia conștientizată, filmul celebrează spiritul englez. Se insistă pe știință și progres, pe muncă și organizare. Fără cea mai vagă referință la vecinii sau aliații Angliei (sic), țara e prezentată În 1951 așa cum fusese, de fapt, În 1940: un erou solitar. În 1828, poetul german Heinrich Heine făcea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era evreu. La Început, Gottwald s-a opus arestării lui Slánský - cei doi colaboraseră strâns la epurarea din ultimii trei ani a colegilor lor: dacă secretarul general era pus sub acuzație, Gottwald Însuși putea fi la rând. Dar sovieticii au insistat, prezentând dovezi false ale legăturilor lui Slánský cu CIA, iar Gottwald a cedat. La 23 noiembrie 1951 Slánský a fost arestat; i-au urmat, În câteva zile, comuniștii evrei de marcă aflați Încă În libertate. Serviciile secrete și-au propus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
belgieni) prevestea tendința tineretului de a adopta un stil vestimentar din ce În ce mai relaxat. În clubul de noapte ultra-șic Le Tabou, inaugurat la Paris În aprilie 1947, licențele vestimentare erau Însăși esența mondenității, iar Rendez-vous de juillet, un film francez din 1949, insistă asupra lipsei de maniere a tinerei generații: la masă, capul de familie al unei gospodării burgheze tradiționale e șocat de comportamentul mezinului, care se Încăpățânează să prânzească fără cravată. Simplă revoltă adolescentină, nimic nou. Tineri sau bătrâni, oamenii din Europa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un „oraș liber”. Dacă se Întâmpla acest lucru, implicarea americană În apărarea Europei de Vest și-ar fi pierdut dramatic din credibilitate, iar opinia neutralistă și antinucleară ar fi câștigat teren În RFG și nu numai. Dar chiar dacă puterile occidentale insistau să rămână În Berlin, URSS putea cere la schimb, când Își dădea acordul, garanția că Bonnul nu va primi arme nucleare. Când liderii occidentali au refuzat orice concesii În privința Berlinului, amintind că Însăși URSS Încălcase angajamentele de la Potsdam când a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Berlin. Comuniștii est-germani, la rândul lor, s-au temut Întotdeauna că vor fi trădați de șefii de la Moscova 10. Zidul Îi liniștea Într-o oarecare măsură, deși au fost dezamăgiți de faptul că, după Înălțarea barierei, Hrușciov nu a mai insistat să se Încheie un tratat de pace. La Bonn, pe de altă parte, persista temerea că americanii se vor hotărî Într-o bună zi să plece. Washingtonul s-a străduit Întotdeauna să asigure autoritățile de la Bonn că aveau sprijinul neprecupețit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționale. Reînarmarea Germaniei nu a avut un sprijin intern foarte puternic În anii ’50, iar crearea unei armate vest-germane (Bundeswehr) În 1956, la doar unsprezece ani după Înfrângere, nu a stârnit prea mult entuziasm. Adenauer a avut o poziție ambiguă, insistând - cu o sinceritate moderată - că nu făcuse decât să răspundă presiunii internaționale. Una dintre reușitele Mișcării pentru pace (sprijinită de sovietici) de la Începutul anilor ’50 fusese aceea că izbutise să-i convingă pe mulți vest-germani că țara lor ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre Marea Britanie și Europa au fost deschise pentru a treia oară, culminând de această dată cu acceptarea cererii de aderare (În parte și fiindcă nivelul schimburilor comerciale dintre Marea Britanie și Commonwealth scăzuse atât de mult, Încât Londra nu a mai insistat ca Bruxelles să garanteze un regim tarifar preferențial pentru terțe părți nemembre ale CEE). În 1973, când Marea Britanie, Danemarca și Irlanda au intrat În cele din urmă În Comunitatea Economică Europenă, aceasta avea deja o configurație bine definită, iar noile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
hotărât să restabilească ordinea: la o oră de la preluarea puterii, a declarat starea de război. În convorbirile purtate cu Suslov și Mikoian (care au sosit În aceeași zi cu avionul de la Moscova), Nagy și ceilalți membri ai noii conduceri au insistat asupra necesității de a negocia cu demonstranții. Întorși la Moscova pe 26 octombrie, rușii au raportat, Într-o adunare specială a Prezidiului Partidului Sovietic, că János Kádár14 le explicase că este posibil și important să se facă distincția Între masele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mod spontan organizații studențești, consilii ale muncitorilor și „comitete naționale” revoluționare. Ciocnirile dintre poliție și demonstranți au provocat contraatacuri și linșaje. Ignorând sfatul câtorva membri, conducerea Partidului Comunist Maghiar a refuzat la Început să recunoască revolta drept o revoluție democratică, insistând ca aceasta să fie tratată ca o „contrarevoluție” și pierzând astfel ocazia de a o coopta. Abia pe 28 octombrie, la aproape o săptămână de la declanșarea evenimentelor, Nagy a propus, Într-o declarație radiodifuzată, Încetarea ciocnirilor armate, a recunoscut legitimitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luat sfârșit odată cu invadarea Ungariei. Câțiva observatori din Occident au Încercat să justifice intervenția sovietică sau măcar s-o explice, acceptând versiunea oficială comunistă potrivit căreia Imre Nagy condusese sau fusese corupt de o contra-revoluție. În stilul său caracteristic, Sartre insista că revolta ungară fusese marcată de un „spirit de dreapta”. Dar, indiferent de motivele insurgenților maghiari - și acestea erau mult mai variate decât părea la vremea respectivă -, nu răzvrătirea lor, ci mai degrabă represiunea sovietică i-a impresionat pe observatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]