KorAP: Find »[drukola/base=așezare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...646 647 648 ...707 >

17,675 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

secolele XIII și XIV. În oraș se desfășura o bogată activitate meșteșugărească și comercială, nu întâmplător, aici s-au aflat monede tătărești, bizantine și est-europene. Un alt oraș, Chilia, data de la sfârșitul secolului al XIII-lea, fiind și ea o așezare bizantină (vezi N. Iorga, Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe). În secolul al XIII-lea, după invazia din 1241, Chilia, prin poziția sa la Dunăre, intrase în orbita politică și militară mongolă. Influența sa, în secolul al XIV-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
proprie (asprul de argint), ceea ce confirmă importanța economică a orașului. Alte orașe între Prut și Nistru erau Orheiul Vechi și Costești, legate direct de prezența tătarilor Hoardei de Aur-cele două orașe reprezintă contribuția societății mongole alogene la dezvoltarea societății locale . Așezarea de la Orheiul Vechi, aflată pe cursul râului Răut, afluent al Nistrului, era o așezare urbană aflată sub dominație mongolă. Aici, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, mongolii au ridicat o moschee, trei băi publice și un caravanserai. Aici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Nistru erau Orheiul Vechi și Costești, legate direct de prezența tătarilor Hoardei de Aur-cele două orașe reprezintă contribuția societății mongole alogene la dezvoltarea societății locale . Așezarea de la Orheiul Vechi, aflată pe cursul râului Răut, afluent al Nistrului, era o așezare urbană aflată sub dominație mongolă. Aici, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, mongolii au ridicat o moschee, trei băi publice și un caravanserai. Aici se desfășura o intensă activitate comercială, dovadă monedele numeroase descoperite, chiar emisiuni monetare. Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
celor două orașe erau români, mongoli, alogeni în general (Bibl.: DRH D, I, p. 29; Hurmuzaki, I/1, p. 429-430).21 În Țara Românească și Dobrogea, marea invazie mongolă din 1241 a dus la o puternică perturbare în spațiul carpato-dunărean: așezări distruse, populație exterminată sau dusă în robie. Cu toate acestea, societatea românească de la sud de Carpați nu a suferit pierderi foarte mari, dovadă mărturiile din Diploma ioaniților (1247). După o mie de ani de năvăliri pustiitoare, autohtonii au știut să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românească de la sud de Carpați nu a suferit pierderi foarte mari, dovadă mărturiile din Diploma ioaniților (1247). După o mie de ani de năvăliri pustiitoare, autohtonii au știut să se protejeze, apoi să se adapteze practicilor vexatorii ale "varvarilor" asiatici. Așezările rurale predominau și aici, la sud de Carpați, ele se aflau mai ales pe malul râurilor și în văi. În regiunile subcarpatice (până la 800 m), populația era densă, concentrată, în special între 400-600 m. La câmpie, acoperită de păduri întinse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Conform istoricilor, numărul satelor la sud de Carpați era, la începutul secolului al XIV-lea, de aproximativ 2000, în secolul precedent, concentrația de sate indică existența unei formațiuni politice la sud de Carpați. Spre mijlocul secolului al XIV-lea, numărul așezărilor a crescut la 2500. Satele românești din perioada aceasta sunt tipice pentru așezările de câmpie și regiunea subcarpatică din secolele anterioare. Așezările din Dobrogea, în secolele XIII-XIV, sunt construite atât în pământ (bordeie) cât și la suprafață, conform descoperirilor de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
XIV-lea, de aproximativ 2000, în secolul precedent, concentrația de sate indică existența unei formațiuni politice la sud de Carpați. Spre mijlocul secolului al XIV-lea, numărul așezărilor a crescut la 2500. Satele românești din perioada aceasta sunt tipice pentru așezările de câmpie și regiunea subcarpatică din secolele anterioare. Așezările din Dobrogea, în secolele XIII-XIV, sunt construite atât în pământ (bordeie) cât și la suprafață, conform descoperirilor de la Păcuiul lui Soare, Enisala, Isaccea. Media gospodăriilor unui sat era de 15-20, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de sate indică existența unei formațiuni politice la sud de Carpați. Spre mijlocul secolului al XIV-lea, numărul așezărilor a crescut la 2500. Satele românești din perioada aceasta sunt tipice pentru așezările de câmpie și regiunea subcarpatică din secolele anterioare. Așezările din Dobrogea, în secolele XIII-XIV, sunt construite atât în pământ (bordeie) cât și la suprafață, conform descoperirilor de la Păcuiul lui Soare, Enisala, Isaccea. Media gospodăriilor unui sat era de 15-20, iar populația Țării Românești (inclusiv Dobrogea) era, în secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Soare, Enisala, Isaccea. Media gospodăriilor unui sat era de 15-20, iar populația Țării Românești (inclusiv Dobrogea) era, în secolul al XIV-lea, de 200-300.000 locuitori. Ca și în alte regiuni românești, satele aveau cimitire în marginea lor. În ceea ce privește orașele, așezările urbane, în secolele XIII-XIV, societatea românească de la sud de Carpați era în plină expansiune. Această stare de lucruri a dus la reanimarea vieții urbane. Însă urbanizarea s-a desfășurat lent, fiind stânjenită de ultimele valuri migratoare ale populației turanice, șocul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sud de Carpați era în plină expansiune. Această stare de lucruri a dus la reanimarea vieții urbane. Însă urbanizarea s-a desfășurat lent, fiind stânjenită de ultimele valuri migratoare ale populației turanice, șocul provocat de pecenegi, cumani și mongoli. Astfel, așezarea de la București ce data încă din secolul al XI-lea, ocupa o mare suprafață. În procesul de accelerare a urbanizării, un rol l-au avut factorul politic și cel bisericesc, voievodatele și episcopiile existente au impulsionat viața urbană. Concret, la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Slatina, Pitești, Târgoviște, Craiova, Buzău, toate datate în secolul XIV. Acestea sunt menționate ca târguri și centre urbane. Apoi, pe lângă acestea, erau orașele de la Dunăre: Severinul (amintit deja), Turnu, Giurgiu, Brăila, iar între Dunăre și Mare (Dobrogea), erau amintite următoarele așezări urbane: Hârșova, Păcuiul lui Soare, Isaccea, Vicina. Prin urmare, în secolele XIII-XIV, se poate vorbi despre o viață urbană la sud de Carpați, pe teritoriul viitorului stat, Țara Românească (Bibl.: DRH B, I, p. 38; DRH D, I, p. 58

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cetăților și constituirea "comandaturilor". Astfel, ei treceau Carpații în Buzău și Muscel, pentru a întări cealaltă parte a trecătorii. De-aici, în mijlocul Câmpulungului românesc, ei ridică un cloașter (fortificație), pe vremea când puterea era în mâinile unui "comes" săsesc, Laurențiu. Așezarea "cavalerilor Maicii Domnului a teutonilor" din Ierusalim, călugări-ostași, îngrijitori de spitale, ocrotitori de pelerini, auxiliari prețioși este un fapt de cea mai mare importanță pentru "rostul românesc" (Iorga), la începutul secolului al XIII-lea. Din Țara Bârsei, unde fuseseră instalați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dar teritoriul respectiv nu se afla nici în stăpânire ungurească. O explicație posibilă ar fi că, în aceste regiuni, de o parte și de alta a Oltului, ființau voievodate românești sub vasalitatea regalității ungurești. La foarte scurt timp, a urmat așezarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, la chemarea regelui Andrei II (vezi mai sus). Avem astăzi destule dovezi din care rezultă că acești luptători pentru cruce au fost aduși aici, pentru că sud-estul regatului era considerat teritoriu (pământ) de cruciată împotriva păgânilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la o miliție organizată, disciplinată, ce acționase în Orient: teutonii erau acum în Prusia, templierii în Franța, dar Ospitalierii, cavalerii-călugări francezi ai Sf. Ioan (ioaniții), erau dispuși să trimită o parte a ordinului lor pentru cruciata europeană în răsărit-proiectul de așezare a cavalerilor la Severin. P. P. Panaitescu, vorbind despre "Severinul sub cavalerii ospitalieri", subliniază faptul că și după năvălirea tătarilor, pământul (spațiul) românesc a continuat să fie teritoriu de cruciată. Astfel, după instalarea teutonilor în Țara Bârsei, în 1211, a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au ridicat pe pământul nostru primele cetăți de piatră.32 Coloniile italiene la Marea Neagră În această epocă a cruciatelor și ca urmare a lor au fost întemeiate coloniile italiene pe coasta Mării Negre, prin care se deschideau drumuri comerciale cu așezări și schimbul în bani. Orașele italiene cu flotă proprie în Mediterana și Adriatica, ca Amalfi, Pisa, Veneția și Genova, îmbogățite de pe urma cruciatelor, au deschis orășele (factorii) și pe coasta Mării Negre. Încă din vremea împăratului Manuel Comnenul (1143-1180), venețienii și genovezii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înființat o serie de colonii în porturile din Crimeea și la intrarea în Marea de Azov, precum Caffa (Theodosia), în 1266. Coloniile genoveze au fost întemeiate pe pământ mongol, cu voia căpeteniilor acestora, care au concedat teritoriul pentru fondarea de așezări comerciale, în schimbul unui tribut. Se repetă, astfel, istoria fondării coloniilor grecești în Pont, în antichitate. Spre apus, la gurile Dunării și Nistrului, genovezii își fac apariția mai târziu decât în Crimeea, astfel, la 1281, avem știri că negustorii din corăbiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
centrul spațiului locuit de români, a fost cucerită de regii Ungariei, în secolele XI-XIII, înainte de constituirea primului stat românesc, în nordul Dunării, în jurul lui 1300, consecința fiind închegarea a două state, la sud și est de Carpați. Dar nu numai așezarea generală a pământului românesc trebuie avută în vedere, ci și direcția de curgere a apelor sale. Apoi, drumurile ce comerț ce străbăteau cele două țări au stabilit și orientarea politică a Țării Românești și Moldovei. Un drum comercial unea Moldova

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
trăiseră până atunci răzlețiți în "țări", valea Argeșului a ajuns să-și impună voievodul, "care este acum domn român, cu tendința de a ocupa tot teritoriul locuit de neam" (Iorga). Pe locul acela s-a ridicat o "curte", o modestă așezare, devenită apoi Curtea de Argeș, denumirea indică o reședință domnească. Ordinea bisericească, pe care am constat-o încă de la 1234 (vezi scrisoarea papei Grigore IX), înconjura și ocrotea, consfințea domnia. Existența unor vlădici la Argeș, înainte de Basarab, este în afară de orice îndoială. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cartea deja menționată, are un punct de vedere aparte. În 1359, voievodul Alexandru îl cheamă la Argeș pe mitropolitul Iachint de la Vicina, apoi începe demersurile pe lângă patriarhul de Constantinopol pentru mutarea oficială a sediului mitropoliei de la Vicina la Argeș și așezarea țării sub jurisdicția patriarhiei răsăritene. Aflat la o răscruce a istoriei, Alexandru Basarab se hotărăște să renunțe la protecția papei și să se adreseze celuilalt cap al creștinătății, patriarhul de Constantinopol. În vremurile medievale, o căpetenie statală fără legătură cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
boierii", sunt vechile formațiuni populare, deja menționate: Câmpulungul Moldovenesc, "Câmpul" lui Dragoș, "Cobâle" în Vrancea și în Tigheci. Apoi, erau cetăți la hotar: Hotin, Țețina, Tighina, și cele bizantino-genoveze: Licostomo și Moncastro. Mai erau colonii de populație străină: ceangăii cu așezările lor de la minele de argint de la Baia și coloniile de sare de la Tg. Ocna, centre de stăpânire ungurească la est de Carpați. Treptat, pe măsură ce teritoriul Moldovei era eliberat de sub dominația tătară, regatul ungar a urmărit să-și extindă propria stăpânire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Epir în evul mediu, în vol. Lui I. Brătianu amintire, București, 1916, p. 51-56. Idem, Studii istorice privitoare la trecutul românilor de peste Dunăre, București, 1984. Nagler Th., Studii de istorie a naționalităților. Naționalitatea germană, București, 1976, p. 27-114. Idem, Așezarea sașilor în Transilvania (studii), București, 1981. Năsturel Petre Ș., "Descălecat". Mărturia unui cuvânt despre începuturile Țării Românești, în Bul. Bibl. Rom. Freiburg, 1980-1981, p. 121-136. Idem, Așezarea orașului Vicina și țărmul de apus al Mării Negre în lumina unui portulan grec

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Th., Studii de istorie a naționalităților. Naționalitatea germană, București, 1976, p. 27-114. Idem, Așezarea sașilor în Transilvania (studii), București, 1981. Năsturel Petre Ș., "Descălecat". Mărturia unui cuvânt despre începuturile Țării Românești, în Bul. Bibl. Rom. Freiburg, 1980-1981, p. 121-136. Idem, Așezarea orașului Vicina și țărmul de apus al Mării Negre în lumina unui portulan grec, în SCIV, 1957, nr. 1-4, p. 295-305. Neamțu V., Istoria orașului medieval Baia, Iași, 1997. Necșulescu C., Ipoteza formațiunilor românești de la Dunăre în secolul al XI-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
documentară a existenței ei, în B.O.R., 1986, nr. 9-10, p. 109-127. Șotropa V., Tătarii în valea Rodnei, în AIINC, III, 1924-1925, p. 255-274. Ștefan Gh., Formarea poporului român, București, Editura politică, 1973. Ștefan Gh., I. Barnea, Dinogetia. I. Așezarea feudală timpurie de la Bisericuța-Garvăn, București, 1967. Ștefănescu Șt., "Întemeierea" Moldovei în istoriografia românească, în Studii 2, 1959, 6, p. 35-54. Idem, Bănia în Țara Românească, București, 1965. Idem, Țara Românească de la Basarab Întemeietorul la Mihai Viteazul, București, 1970. Idem, Întemeierea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sociale. Obștea sătească teritorială 140 Obștea țărănească 142 Structuri politice-uniuni de obști, "romanii populare" 148 Habitatul 150 Manifestări spirituale-mentalități, sensibilități, atitudini, credințe 152 Organizarea bisericească pe teritoriul românesc 154 CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII 158 Migrația slavilor 158 Așezarea slavilor și coabitarea cu autohtonii 168 CAPITOLUL VI BULGARII ȘI UNGURII ÎN SPAȚIUL CARPATO-DUNĂREAN 176 Bulgarii 176 Dominația bulgară în nordul Dunării 180 Creștinarea bulgarilor 182 Primul țarat bulgar (679-971) 183 Ungurii 185 Creștinarea ungurilor 190 PARTEA A III-A

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vieții urbane medievale 293 Structuri politice la Dunărea de Jos 297 Românii din sudul Dunării-Statul Asăneștilor 304 Structurile politice din nordul Dunării-voievodate, cnezate și țări 314 Situația social-politică la sud de Carpați Diploma Ioaniților 317 Transilvania sub regii unguri 322 Așezarea coloniștilor străini în Transilvania 330 Secuii 330 Sașii 333 Instalarea cavalerilor teutoni în Țara Bârsei 338 CAPITOLUL X ULTIMUL VAL MIGRATOR ( SECOLELE X-XIII) 343 Pecenegii 343 Uzii 348 Cumanii 349 Marea invazie mongolă (1241) 353 Alți migratori 364 Simbioza româno-pecenego-cumană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]