17,219 matches
-
ce ne-am luat și unde-am ajuns, Maria, spune el cu părere de rău. Ce știi tu, Ștefane, și în glasul ei e o disperare ascunsă. Tu nu știi, tu nu vezi... nu vezi nimica. N-ai timp! Alergi! Alergi! Moldova și iar Moldova! Caut să te înțeleg. Și nu e simplu. Fiecare avem partea noastră de vină. Tu... tu n-ai de unde să știi... să știi... Îmi pare rău, Maria, spune Ștefan domol, cu blândețe. Iartă-mă, dacă poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-s frumoase, ele sunt rele-foc! Dansează goale înveșmântate în raze de lună...De le vede vreun flăcău, îl smintesc de rămâne năuc pe viață... Ce spui?... se foarte minunează Ștefan. Da!... Din clipa aceea nu mai poate trăi fără ele, aleargă bezmetic ziua și noaptea, le caută, le strigă, le cheamă... Și ielele fac dragoste cu el, până-i iau suflarea... Brrr! E primejdie mare! se înfioară Ștefan teribil de spăimântat. Da!... Cel ce-a văzut ielele" n-are leac nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
văzut ielele" n-are leac nici cu buruieni, nici cu leacuri, nici cu farmece. E pierdut!... Cu siguranță c-am văzut și eu niscaiva iele, mormăie Ștefan zâmbind în mustață. Păzește-mă, Doamne, de iele! Blagoslovește-mă numai cu zâne... Alerg, alerg desculță prin rouă și culeg, culeg flori, fel de fel... Și, tot culegând, ajung la lacul cu nuferi din mijlocul pădurii. Era cald, cosașii țârâiau, apa clipocea, mă chema... Arunc tot de pe mine și... huștiuluc în apă. Și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ielele" n-are leac nici cu buruieni, nici cu leacuri, nici cu farmece. E pierdut!... Cu siguranță c-am văzut și eu niscaiva iele, mormăie Ștefan zâmbind în mustață. Păzește-mă, Doamne, de iele! Blagoslovește-mă numai cu zâne... Alerg, alerg desculță prin rouă și culeg, culeg flori, fel de fel... Și, tot culegând, ajung la lacul cu nuferi din mijlocul pădurii. Era cald, cosașii țârâiau, apa clipocea, mă chema... Arunc tot de pe mine și... huștiuluc în apă. Și m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a înțepat o albină: Ce s-a întâmplat?! Care-i pricina?! întreabă ei în surdină, alarmați. Domnul, însoțit de Stanciu și Vlaicu, fiecare cu bolovanul său -, s-au și ițit pe cărare. Stanciu și Vlaicu degrabă se despovărează. Ștefan, mânios, aleargă de colo-colo, se oțărăște cu mânie și bolovanul după el: La "Întrecerile cu arcul", oamenii boierului Asaftei n-au nimerit nici o țintă! Pe loc a fost judecat pentru "trădare de țară" și osândit să fie atârnat în ștreang! Boierii au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de negustor. Bați șleaurile negustorești, zi și noapte mai cu samă noaptea. Tâlharii vor trage la miere și vor mușca momeala... Fantastic! strigă Mihail în culmea admirației rupând-o la goană spre împlinirea poruncii. Îi belesc! Îi belesc! răcnește el alergând. Ștefan râde și strigă în urma lui: Bărbile, neguțătorilor!! Nu uitați bărbile!! Don Batista, milogindu-se cu briciul: Illustrissimi... Ștefan, cu gândul la chervanul cu bucluc, se răstește: Ce... ce vrai?! Barba... La barba, jonglează cu briciul, elegant, dar periculos de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mâini, ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de somn, capul greu îi cade pe masă. A adormit. Clopotele... Broaștele Sucevei... 17 La mănăstire, Maria !? Pe culoarul luminat de două torțe, e vânzoleală mare. Un du-te-vino de țărăncuțe ce aleargă lipăind cărând felurite lucruri și odoare: o icoană a Maicii Domnului ferecată în aur și argint, un sfeșnic cu șapte brațe, brocarturi, lădițe, cărți ferecate în argint, covoare, scoarțe... Dați zor fetelor! Zor! Zor! Vin turcii! le îndeamnă Sora. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Șșș... Lasă unchiule... Nu mai e nimic de făcut... Nimic de spus... Nimic... Mă duc s-o ajut pe Sora. Maria îi zâmbește și pleacă. Țamblac a rămas cu caseta în mână. Cu asta ce fac?... Maria! o strigă și aleargă după ea. Maria, ascultă-mă! 18 Paharul de "Cale Albă". Te blestem !! Mucurile lumânărilor pâlpâie, aruncând pe pereți tremurătoare umbre... În odaia domnului e liniște, doar orăcăitul broaștelor ce nuntesc în șanțul de apărare al cetății: e nuntă mare! Ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pomenești c-a plecat! Zărghitul!... O fi plecat!... Cum așa?! Nespălat de păcate?!... Tocmai el?... Păcătosul! Dumnezeule!!! Iadul îl mănâncă!... Măria ta!! strigă el cu disperare, dar nu primește nici un răspuns, aruncă cârja și, cu poalele anteriului ridicate, începe să alerge. Măria ta!!! Stai așa!!! Măria ta!!!... Tăcere... "La Suceava, în cetate, peste tot e liniște!"... Răsare soarele... EPILOG ÎNVIEREA iulie 1476 "După poticala dentâi a lui Ștefan Vodă, ce au perdut războiul, de sârg au strâns oastea ce au putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cioplește... Un bucium... Alt bucium... Daniil a încremenit cu dalta și ciocanul... Ascultă... Buciume buciumând prind să buciume pe culmi hăulind prin văi cu ecoul lor din obcină în obcină. Buciumă!! strigă el și aruncă ciocanul și dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă ca bezmetic dând ocol chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește pădurea: "Oameni buni!! Auziți?!?!... Voi auziți?!?!".... Se adresează Cerului, Pământului, Moldovei, Lumii, strigând: Și voi?!?! Voi ce păziți?!?!... Ce stați?!?!... Stați ca niște momâi!! Suntem puțini?!?! Și ce dacă suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
asupra ei puterea obișnuinței, nu izbutise să se dezvețe de un exercițiu care îi intrase în sânge și pe care - după cum a explicat ea însăși observându-mi surprinderea -, ca să-și mențină „forma” fizică, îl executa cu tenacitate de câte ori avea prilejul, alergând mai mult pe loc în spațiul strâmt al celulei. Printre cunoștințele apropiate ale părinților mei, ambii basarabeni, mai exista o persoană cu neclintite convingeri legionare, domnul doctor M. Pe când locuiam pe Florilor fusese medicul nostru de circă, apoi, după ce ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ei, uitarea se strecoară în sufletul meu, pe ușa secretă a visului. * Uimire gogoliană. Cel mai tare m-a mirat, la Paris, faptul că și copii vorbesc... franțuzește. Așezat pe o bancă, într-un părculeț, îi observ cum se joacă: aleargă, țipă, bat mingea, au mici dispute: golul e valabil sau nu? Până și poarta de fotbal este făcută exact ca în vremea copilăriei mele: din două hăinuțe împăturite așezate pe pământ la o anumită distanță una de alta. Sunt atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu atenție. Trage concluzia că se dă ceva și acționează în consecință, țâșnind spre sursa promițătoarelor zgomote. * Programul lor zilnic e uimitor de bine reglat, parcă pe ore, e variat și echilibrat: mănâncă, dorm, fac „gimnastică”, își ascut ghearele, se aleargă (răvășind seismic covoarele de pe hol, executând salturi de câțiva metri și chiar folosindu-ne pe noi drept trambulină), apoi, în mod obligatoriu, se odihnesc, se uită pe fereastră, se mușcă și se bat (nu prea rău însă), după care fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a întâmplat așa ceva. Altădată - un adevărat eveniment în ultimii ani -, întorcându-mă acasă cu o veste bună pentru Doina, pentru noi și neputându-mă stăpâni să nu i-o împărtășesc pe loc, același a început brusc să se agite, să alerge, să se „joace”, dând semne evidente de bucurie. Ca și cum ne-ar intui stările, încearcă, uneori, să se consoleze, alteori să participe la momentele noastre bune. Nu degeaba îl „cheamă” Pițu cel Mare și Bun. * Afară de guguștiuci, îi mai sperie zgomotele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Suzana și altele, din ceata „femeilor care veniseră cu El din Galileea”, și tot lor, sau unora din ele, li s-a arătat, mai întâi, înviatul Iisus: „Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat (Matei, 28, 8-9). Femeile, deci, și nu apostolii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fărâme: gheața nu se rupea, omul obosi și se lăsă să cadă pe gheață gâfâind. Rața continua să înoate în copcă. Omul se repezi spre ea înjurând și aruncând cu pietre. Rața dispăru din nou și reapăru în prima copcă. Alergară așa, omul și pasărea, până se lăsă întunericul. (...) ... rața rămăsese în copcă (...) Poate că așa era mai bine: rața o să moară în copcă și omul în baracă”. Scopul vânătorii nu este, cum s-ar putea crede, completarea unei (ca să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
i-a îngrijit, i-a pieptănat cu limba ei, goi. Zăpada topită curgea sub țâțele moi. Și seara când găinile urcă pe crengi să se culce în țarc, veni stăpânul întunecat și-i puse pe toți șapte în sac. Mama alerga prin zăpadă nu voia de ei să se despartă. Mult timp, mult timp mai tremură apa sub gheața spartă. Blaga (1957) Când se rupea ziua de noapte În ocol pe ogrinji uscați, Cățeaua a fătat șapte Căței roșcați. Îi dezmierda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Îi dezmierda iubitoare Lingându-i în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De caldul burții ei se topeau. Iar mai spre seară, Când se culcă păsăretul buimac, A venit ursuz omul de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă trupește și sufletește, epuizată fizic și năucă de durere, cățeaua se întoarce, cu ultimele puteri, spre ograda fiorosului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lumină parcă supranaturală ce izvorăște dinlăuntrul său. Simbolurile și motivele, atât de numeroase în creațiile regizorului, se cheamă și își răspund neîncetat. Secvența merelor coapte, uriașe, aproape impudice, pregătește explozia de carnație din scena în care, după moartea iubitului, femeia aleargă goală prin odaie într-o disperare frustă. Dansul bahic al fiului de culac își găsește corespondența în dansul victimei sale. Moartea eroului principal e o capodoperă (a realismului socialist) de echivoc artistic. Secerat de gloanțele chiaburilor (care nu apar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ciclist, Nopțile Cabiriei, Porte des Lilas, Strada Mare, Casa în care locuiesc, Flăcări și fum... Riscul de a părea ridicol nu mă va împiedica să spun că ele m-au ajutat să trăiesc. Îmi petreceam jumătate din timp la cinematograf, alergând de la un spectacol la altul, căutând ceva. Ceva pe care nu de puține ori am reușit să-l găsesc. Protejat de obscuritate, umpleam sala cu frumoase sentimente de adolescent. Eram aliatul din umbră al eroilor de pe ecran, credincios și sincer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
după căderea comunismului. În vremea acestuia, s-au „năpustit” să îngroașe rândurile partidului. * Opusul fanaticului este omul de marmeladă. Primul merge pe drumul unei singure idei și poartă ochelari de cal. Al doilea umblă pe toate drumurile și ochii îi aleargă în toate părțile. Ochi alunecoși, inimă - ideologicește - zburdalnică. Încorsetat într-o convingere unică, primul e subțirel, tras ca prin inel. Înveșmântat într-o largă haină de casă, primitoare de obezități, al doilea e revărsat și inform. E și cu unii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe toți, m-ar fi sleit...” „Și cei doi pisoi dolofani, de câteva luni, pe care tocmai îi dădusem cu DDT ca să-i ferim de pureci și care, ignorând igienica măsură, ridicând norișori albi și pudrând cu praf covoarele, se alergau tupăind prin odaie, luptându-se frățește și bufnind de podea spre desfătarea noastră, a privitorilor înveseliți, de fapt, fericiți, fericiți... cu toții! Eram atât de fericiți în acele clipe...”. „Și ei sunt aici”. „Cel mai bine te țin minte, dragă Țiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de greu. Sau poate îți dă putere s-o poți duce până la capăt. Așa este și ne oprim puțin, facem un mic popas să ne mai odihnim. Privim Cerul și cugetam la cele ce nu se văd. Că toată ziua alergăm în toate direcțiile, parcă ne mâna cineva să nu mai avem timp să privim în sus la Tatăl. Poate și El se miră de ce alergăm după multe în zadar. Doar El se îngrijește de noi. Noi să ne ostenim doar
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
mai odihnim. Privim Cerul și cugetam la cele ce nu se văd. Că toată ziua alergăm în toate direcțiile, parcă ne mâna cineva să nu mai avem timp să privim în sus la Tatăl. Poate și El se miră de ce alergăm după multe în zadar. Doar El se îngrijește de noi. Noi să ne ostenim doar cu poruncile Lui. Dar uităm uneori și de noi. în acel zid sunt mii și zeci de mii de biletele sau acatiste, aș zice eu
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]