21,099 matches
-
cineva, era Împușcat pe loc. Au venit vulturii, spunea Y, si au Început s) m)nânce. Totdeauna Începeau cu ochii. Y z)cea acolo, dar p)s)rile nu s-au atins de el - auzea doar cum b)teau din aripi lang) el și sunetul care Îl scoteau când sfâșiau carnea. A r)mas acolo pan) la c)derea Întunericului. Y este c)s)torit cu o americanc) Înalt), cu o fâț) mic) și deosebit de frumoas). Este subțiric) și se mișc
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
unic, Taymor a reușit nu numai să adapteze tehnicile orientale În teatrul american, dar și-a găsit un stil al ei, potrivit perfect universului suprarealist al lui Gozzi. Urși gigantici manevrați cu abilitate de păpușari-actori dansau prin aer, păsări cu aripi multicolore zburau peste spectatori (de unde gândul la Pasărea verde, o altă fabulă gozziană la care am lucrat). Două imagini erau pregnante: cea a unui bătrân aproape muribund, doar piele și os (o păpușă manipulată cu un realism preluat din Bunraku
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de heruvimi. În ultimele minute ale operei părăsim o realitate și intrăm În alta. Intrăm În mister. Alte porți se deschid, cele ale judecății divine, mijlocite de acțiunea Guvernatorului. În deznodământul piesei-miracol-medieval pe care o regizam, Pizzaro apărea Îmbrăcat cu aripi negre uriașe de liliac. Diavolul, reprezentat ca În picturile naive, era expus. Atâta le-a trebuit celor care până atunci abia au putut răbda, frustrați de Îndrăzneala interpretării. Râsete și comentarii au bruiat câteva acorduri, atât de maiestuos și sensibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
preț poate fi considerat „tras de păr“. Poate cei care nu au acceptat viziunea mea au avut dreptate. Un an mai târziu, când s-a reluat la Londra Fidelio, am decis să elimin imaginile finale cu heruvimi și mai ales aripile de liliac, care deranjaseră pe mulți. Finalul În noua versiune era mult mai simplu, nu s-a mai râs, dar piesa-miracol, fără alegoria medievală, a suferit, intrând Într-un realism plat. Deci, să fi fost Într-adevăr aceasta „calea“? Deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
era repetată la final. O Întrebare deschisă, fără nici o concluzie. Deși soluțiile erau diferite, ambele finaluri, și al lui, și al meu, se adresau spre nevăzut. Dar, cel puțin În cazul meu, muza nu a coborât să ne atingă cu aripa ei protectoare. Deși evocarea muzei pare o glumă, eu cred În ea. Nu noi decidem reușita sau eșecul. Important e să dăm tot ce avem mai bun În lucru. Restul nu depinde de noi. Orice spectacol are o viață a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
identități. În clipa semnării contractului, mâna lui Faust tremură, căci ezită să semneze. Am văzut În această ezitare influența binelui, a Îngerului păzitor, și l-am făcut să apară pe scenă sub forma unei balerine În costum de Înger cu aripi albe. Dacă Mefisto e acceptat ca „realist“ În cabinetul lui Faust, de ce n-ar fi și un Înger?! Îngerul bun Îl atinge pe Faust și, delicat, Îi ia pana din mâna tremurândă, pentru a-l Împiedica să semneze. Din partea opusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
e acceptat ca „realist“ În cabinetul lui Faust, de ce n-ar fi și un Înger?! Îngerul bun Îl atinge pe Faust și, delicat, Îi ia pana din mâna tremurândă, pentru a-l Împiedica să semneze. Din partea opusă, un Înger cu aripi negre apare și, cu un gest brusc, Îi smulge pana din mână Îngerului alb, i-o dă Înapoi lui Faust și-l forțează să semneze. Acest Început era important pentru că făcea un racord cu finalul operei, când zidurile Închisorii se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-și trupul și măsurând cum ar face un copil cu degetul mare și arătătorul, marginea mesei, ridicându-se din loc În loc pentru a căuta zadarnic tufa din care fusese dislocată. 4 Nu numai că mama nu vizita niciodată bucătăria și aripa servitorilor, dar ele erau atât de departe de preocupările ei, de parcă ar fi fost Încăperile corespunzătoare dintr-un hotel. Tata n-avea nici el vreo Înclinație administrativă pentru a conduce gospodăria. Comanda totuși masa. Oftând ușor, deschidea un fel de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era retrăită. El și frații lui se opriseră brusc, cuprinși de o emoție neputincioasă, la vederea insectei râvnite, cocoțată pe un buștean și mișcându-și În sus și-n jos, de parcă ar fi respirat Într-un ritm accelerat, cele patru aripi roșii ca cireșele, cu câte un ochi de coadă de păun pe fiecare. Într-o tăcere Încordată, neîndrăznind să lovească, Îi Întinsese plasa lui Herr Rogge, care o luă pe orbecăite, cu ochii ațintiți asupra superbului fluture. Peste un sfert
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Încordată, neîndrăznind să lovească, Îi Întinsese plasa lui Herr Rogge, care o luă pe orbecăite, cu ochii ațintiți asupra superbului fluture. Peste un sfert de secol am moștenit acel specimen și l-am expus În vitrina mea. Un amănunt Înduioșător: aripile au „sărit“ pentru că a fost desprins din cadrul lui prea devreme, cu prea multă nerăbdare. Într-o vilă pe care am Închiriat-o În vara anului 1904, Împreună cu familia unchiului meu Ivan de Peterson, pe țărmul Adriaticii (numele ei era ori
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apoi se oprea de parcă și-ar fi amintit brusc ceva, apoi pleca mai departe, bătând din coadă pentru a-și confirma parcă numele. Apărând nu se știe de unde, un fluture Polygonia se instala pe prag, scăldat În lumina soarelui, cu aripile roșcate unghiulare Întinse, Închizându-le brusc, numai ca să-și arate minuscula inițială scrisă parcă cu creta pe partea interioară neagră și la fel de brusc Își lua din nou zborul. Dar cea mai constantă sursă de Încântare din timpul acelor lecturi era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
alb Îmi atraseră privirea. Apropiindu-mă de apa care clipocea, am văzut ce era - un lebădoi bătrân, o vietate mare, preistorică parcă, bizară, care făcea eforturi ridicole să se cocoațe Într-o barcă acostată la mal. Nu izbuti. Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
soarele, primul meu gând se Îndreaptă spre fluturii pe care-i va zămisli. Incidentul de la care a pornit a fost destul de banal. Pe caprifoiul ce atârna pe speteaza sculptată a unei bănci din fața intrării principale, Îngerul meu păzitor (ale cărui aripi seamănă cu cele ale arhanghelului Gavril pictat de Fra Angelico, exceptând purgatoriul florentin) mi-a arătat un vizitator de elită, o vietate splendidă, galben-pal cu pete negre, cu franjuri albastre și câte o bulină de cinabru deasupra fiecărei cozi negre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
franjuri albastre și câte o bulină de cinabru deasupra fiecărei cozi negre tivite cu roșu de crom. În timp ce examina floarea plecată pe care stătea agățat cu corpul său acoperit de puf, ușor Încovoiat, continua să zvâcnească fără astâmpăr din marile aripi, și eu l-am dorit cu atâta ardoare cum nu mai dorisem nimic până atunci. Sprintenul Ustin, instalatorul casei noastre de la oraș, care dintr-un motiv comic (pe care-l explic În altă parte) s-a Întâmplat să stea cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al insectei; spasmele tot mai slabe ale corpului ei; pârâitul aducător de satisfacție produs de acul cu gămălie pătrunzând În carapacea dură a toracelui ei; inserarea atentă a vârfului acului În șanțul căptușit cu plută al planșetei; aranjarea simetrică a aripilor groase cu vene puternice sub fâșii de hârtie semitransparentă aplicate cu grijă. 2 Trebuie să fi avut vreo opt ani când, Într-un pod al casei noastre de la țară, am descoperit, printre tot felul de obiecte prăfuite, câteva cărți minunate
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ale naturii. Misterele mimetismului exercitau o atracție deosebită asupra mea. Fenomenele sale dovedeau o perfecțiune artistică asociată de obicei cu obiectele făcute de mâna omului. Gândiți-vă la imitarea picăturilor de otravă, prin niște macule ca niște bășici, de pe o aripă (completate cu pseudorefracția) sau prin punctele galbene lucioase de pe o crisalidă („Nu mă mânca - am fost deja stoarsă, selecționată și respinsă“). Gândiți-vă la acrobațiile unei omide (a fluturelui de noapte Lobster) care În prima copilărie arată ca un găinaț
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o aberație asemănătoare cu varianta canariană a speciei s-ar fi putut repara cu câteva picături de clei; dar un prețios gynandromorph, cu partea stângă mascul și partea dreaptă femelă, al cărui abdomen nu putea fi detectat și ale cărui aripi se desprinseseră, era definitiv pierdut: aripile puteau fi atașate din nou, dar n-aveai cum să dovedești că toate patru aparțineau acelui torace fără cap, țintuit cu un ac de gămălie Îndoit. În dimineața următoare, biata Mademoiselle a pornit cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a speciei s-ar fi putut repara cu câteva picături de clei; dar un prețios gynandromorph, cu partea stângă mascul și partea dreaptă femelă, al cărui abdomen nu putea fi detectat și ale cărui aripi se desprinseseră, era definitiv pierdut: aripile puteau fi atașate din nou, dar n-aveai cum să dovedești că toate patru aparțineau acelui torace fără cap, țintuit cu un ac de gămălie Îndoit. În dimineața următoare, biata Mademoiselle a pornit cu un aer foarte misterios spre St
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zdrențuit. În operele marilor poeți ruși am descoperit doar două imagini lepidopterice cu adevărat plastice: impecabila evocare a ceea ce este cu siguranță un fluture Turtoiseshell, realizată de Bunin: Și iată cum În cameră zbura Un fluture, mătase colorată, Bătând din aripi și foșnind, zvâcnea Pe un tavan albastru... și monologul Fluturelui lui Fet: De unde vin și Încotro mă-ndrept Să nu mă Întrebați; Acum respir pe-o grațioasă floare Să nu mă deranjați. În poezia franceză te impresionează cunoscutele versuri ale
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fluturele Poplar Admirable). Și printre puținele imagini cu adevărat lepidopterologice din poezia engleză, cea creată de Browning este imaginea mea preferată: De altă parte-o stană semeț se profilează; Poteca trece printre prăpastie și stânci Prin bolovanii unde licheni Întruchipează Aripi de fluturi, iar ferigi vin pe brânci Cu zimții spre blocul șlefuit („Lângă foc“) Este uluitor cum trec fluturii aproape neobservați pentru o persoană neobișnuită. „Nici unul“, mi-a răspuns calm acel vajnic excursionist elvețian cu un Camus În rucsac, când
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
imaginea unei anumite poteci pe care mi-o amintesc În detaliu, dar aparținând unei veri de dinaintea acelui 1906, adică anterior datei de pe prima etichetă cu numele localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de aripă, nici o licărire de azur, nici o floare Împodobită cu fluturi, de parcă o piază rea s-ar fi abătut asupra coastei adriatice, făcând invizibile „lepidele“ (după cum se exprimă argotic unii dintre noi). Exact așa s-ar putea simți
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care mi-o amintesc În detaliu, dar aparținând unei veri de dinaintea acelui 1906, adică anterior datei de pe prima etichetă cu numele localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de aripă, nici o licărire de azur, nici o floare Împodobită cu fluturi, de parcă o piază rea s-ar fi abătut asupra coastei adriatice, făcând invizibile „lepidele“ (după cum se exprimă argotic unii dintre noi). Exact așa s-ar putea simți Într-o bună zi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
floare ca niște muște vopsite sau ca niște masculi suferinzi de insomnie În căutarea unor femele ascunse, ca de pildă Oak Eggar-ul ruginiu care se poticnea printre tufe. Am observat (acesta este unul din misterele majore ale copilăriei mele) o aripă moale, verde-pal, prinsă Într-o pânză de păianjen (pe atunci știam deja ce era: o parte dintr-un Large Emerald). O uluitoare larvă de Goat Moth, ostentativ segmentată, cu capul turtit, de culoarea cărnii și cu un luciu roșiatic, o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să mă opresc cu răsuflarea tăiată. Îmi amintesc cum Într-o zi mi-am apropiat cu precauție plasa de un Hairstreak neobișnuit care se așezase curajos pe o crenguță. Vedeam clar W-ul alb de pe partea de dedesubt a trunchiului. Aripile erau Închise, iar cele inferioare se frecau una de cealaltă cu o ciudată mișcare circulară - producând probabil un vag țârâit jucăuș, prea acut pentru auzul omului. Îmi doream de mult acea specie și, când am fost Îndeajuns de aproape, am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a treia săptămână din iunie, nimfalide mari, negre-albăstrii cu dungi albe imaculate plutind și rotindu-se la mică Înălțime, deasupra argilei bogate care se asorta cu nuanțele de pe partea de dedesubt a trunchiului lor când se așezau și Își Închideau aripile. Erau masculii iubitori de bălegar ai acelei specii pe care vechii aurelieni o numeau Poplar Admirable sau, mai exact, aparțineau subspeciilor sale bucovinene. Fiind un băiețel de nouă ani, care nu cunoștea specia respectivă, am observat cât de mult se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]