18,350 matches
-
țuț joc de natur); adic) toate senzațiile profunde și sacre ale peisajului natural... Ați f)cut un pod de cale ferat) peste cascadă Schaffhausen... Nu exist) vale liniștit) În Anglia pe care s) nu o fi umplut cu vacarmul șantierelor...” Norii nu mai sunt cumulus aurii, ci se Întind cenușii sub noi, ca lâna, Între albastrul intens care se Întinde Înspre nord și p)mântul Înghețat. Trecem prin acest v)l gri și iat) hibernala Anglie, de-un verde-Închis, ca un
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de care nu mulți suntem capabili. În Jarry, el a văzut un aliat de drum, căci dedesubtul șocului obscen adresat artei burgheze, Jarry căuta În teatru, ca și Artaud, o structură nouă, experimentală. Cu asemenea gânduri, În timp ce treceam oceanul pe deasupra norilor, Începeam să am și eu gustul exploratorului În căutare de geografii noi, departe de țara lui natală. Era un alt fel de a descoperi America. Acolo, visul de libertate a luat forma experimentului pe baza unui colaj cu Ubu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Piatra-Neamț. Poate pentru că și tu și eu o cunoșteam mai bine. Suferința lui Sen-te era o suferință de martir... AMN: În spectacolul american, performanțele actoricești deveniseră miezul spectacolului, care părea că iese din sfera de gravitație și plutește printre nori. La Piatra era Înverșunare, disperare, era atinsă coarda dureroasă a vieții noastre de atunci. Curând după intrarea tancurilor În Praga, avea să Înceapă marea degringoladă a României, după perioada de la sfârșitul anilor ’60, relativ fericită. Noaptea Încurcăturilor Poate nu Întâmplător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o comedie englezească veselă din perioada restaurației: Noaptea Încurcăturilor. Pe lângă disperare, aveam În noi și bucuria unui paradis posibil, care s-a dovedit iluzorie și naivă. Încrâncenare, amărăciune, da, evenimentele din Praga erau alarmante, dar și altceva părea posibil, iar norii grei din Seciuan dispăreau În râsetele exuberante ale farsei absurde și sănătoase. Dimineața repetam Seciuan - furtună -, seara comedia englezească - delectare. Așa trăiam cu toții zilnic, natural, Între angoasă și bucurie. AMN: Noaptea Încurcăturilor era o jucărie perfectă. După mulți ani, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu are șanse să devină el Însuși. Fără să mă compar cu Brâncuși, era totuși momentul să-mi caut propriul meu drum. Însă nu știam Încotro s-o apuc. „Te simt nehotărât“, Îmi spune Peter, deși Încercam să-mi ascund norii interiori privind cerul plin de stele din grădina celor o mie și una de nopți. „Dacă te hotărăști să te Întorci În România, e bine să ai un prieten În nopțile lungi de iarnă. Îți ofer o carte. Citește-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lui o, fac parte din grupul alb. Mă derutează franțuzescul on, pe care-l văd ca suprafața tensionată, care dă pe afară, a alcoolului dintr-un păhărel. Trecând la grupul albastru, găsim x-ul ca de oțel, z ca un nor de furtună și k semănând cu merișorul. Întrucât există o interacțiune subtilă Între sunet și formă, eu Îl văd pe q mai maro decât k, În timp ce s nu este bleu deschis precum c, ci o combinație ciudată de azuriu cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În stilul lui Frank Riseley și un frumos „lifting drive“) ne Întreba pedant pe fratele meu și pe mine dacă am izbutit să intrăm În acea stare de grație care este „urmărirea continuă a mingii“. Uneori, o miraculoasă spargere de nori ne obliga să ne Înghesuim sub un adăpost dintr-un colț al terenului, În timp ce bătrânul Dmitri era trimis să aducă din casă umbrele și mantale de ploaie. După un sfert de ceas, reapărea sub un maldăr de haine pe lunga
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Fiecare episod se termina cu o bătaie zdravănă administrată lui Buster de către mămica lui cu talie de viespe, dar foarte puternică, folosind un papuc, o perie de păr, vârful unei umbrele, orice - chiar și bastonul unui polițist Îndatoritor - și scoțând nori de praf din turul pantalonilor lui Buster. Întrucât eu nu mâncasem niciodată bătaie, aceste poze Îmi sugerau o tortură ciudată, exotică, nu prea diferită de - să zicem - Îngroparea unei vrăjitoare cu ochii ieșiți din orbite, până la bărbie, În nisipul fierbinte
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung, negru-purpuriu. „Asta-i tot, drăguțule“, spunea el, „E foarte simplu.“ Odată l-am rugat să-mi deseneze un tren expres. I-am urmărit creionul trasând cu Îndemânare apărătoarea și farurile sofisticate ale unei locomotive care arăta de parcă ar fi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
exploratorii. Și să nu uităm luna - căci precis trebuie să fi fost lună, lună plină, acel disc incredibil de clar care se potrivește atât de bine cu aprigele geruri rusești. Deci iat-o făcându-și loc prin grămada de mici nori rotunzi, pe care o tivește cu o irizare discretă; și, pe măsură ce se Înalță, dă luciu cărărilor bătute de sănii pe drum, unde fiecare morman sclipitor de zăpadă este scos În evidență de o umbră bombată. Foarte frumos, foarte singuratic. Dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de teste de ortografie după un pasaj solid, dificil. 5 Între timp decorul se schimbă. Copacul plin de promoroacă și uriașul troian de zăpadă cu gaura lui gălbuie fuseseră curățate de un servitor tăcut. După-amiaza de vară este Însuflețită de nori repezi care Înfruntă albastrul cerului. Pe cărările grădinii se mișcă umbre cu ochi. Brusc, lecția ia sfârșit și Mademoiselle ne citește pe veranda unde rogojinile și scaunele Împletite degajă un miros tare, de paie, În zăpușeala din aer. Pe policioarele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ridicându-mi privirea, văd atârnate pe sfori, de la o fațadă de casă la alta, sus, deasupra străzii, stindarde mari, bine Întinse, semitransparente, umflându-se, cu cele trei benzi late - roșu-pal, albastru-pal și doar pal - cărora soarele și umbrele zburătoare ale norilor le zădărnicesc orice legătură prea evidentă cu o sărbătoare națională, dar fără Îndoială celebrând acum, În cetatea amintirii, esența acelei zile de primăvară, clipoceala noroiului, Începutul oreionului, pasărea exotică zburlită, cu un ochi injectat, de pe pălăria Mademoisellei. 6 A stat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
definit. Încă nesatisfăcut, m-am avântat mai departe. În sfârșit, am văzut că ajunsesem la capătul mlaștinii. Terenul ce se Înălța dincolo de ea era un paradis de lupine, căldărușe și scrophulariacee. Sub pinii Ponderosa Înfloreau crini Mariposa. În depărtare, umbrele norilor fugari Împestrițau verdele Întunecat al versanților de deasupra arborilor de construcție și griul cu alb al vârfului Longs. Mărturisesc că nu cred În timp. Îmi place să-mi strâng covorul fermecat după folosință, În așa fel Încât să suprapun o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
crezi că s-a ajuns la aranjamentul zăpezilor sale - nămeți ordonați de-a lungul trotuarelor și o suprafață netedă și solidă ce acoperea cu zăpadă butucii de lemn octogonali ai pavajului - printr-o colaborare neortodoxă dintre geometria străzilor și dinamica norilor de ninsoare. În orice caz, drumul cu mașina până la școală nu dura niciodată mai mult de un sfert de oră. Casa noastră se afla pe strada Morskaia la numărul 47. Apoi venea casa prințului Oginski (la numărul 45), Ambasada italiană
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
persoană pe care n-o cunoșteam, dar pe care urma s-o cunosc În curând. Îmi amintesc un anumit apus de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de chihlimbar. Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei și culorii! Totuși apusul era pe moarte și totul În jur se Întuneca; dar chiar deasupra orizontului, Într-un spațiu limpede, turcoaz, sub un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu piesele de rezervă ale unui alt apus de soare. Aceasta ocupa o porțiune foarte mică din cerul imens și avea acea claritate specifică a unui lucru văzut prin capătul nefolosit al unui telescop. Stătea acolo așteptând, o familie de nori senini În miniatură, o acumulare de circumvoluțiuni sclipitoare, anacronice În paloarea lor și extrem de Îndepărtate; Îndepărtate dar perfecte până la ultimul detaliu; straniu reduse, dar cu o formă ireproșabilă; minunatul meu viitor aștepta să-mi fie Înmânat. Capitolul 11 1 Pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care copacii se clătinaseră și se smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano, În ale căror unduiri puteai desluși o aluzie mamară sau masca mortuară a unui poet. Terenul de tenis era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care Înfățișa etapele succesive ale unei execuții de rutină din China; a vorbit foarte competent despre splendoarea spadei mortale și despre spiritul de perfectă colaborare dintre călău și victimă, Încununată de un veritabil gheizer de sânge care țâșnea ca un nor cenușiu din gâtul foarte clar fotografiat al părții decapitate. Fiind foarte Înstărit, acest colecționar Își putea permite să călătorească și a călătorit mult, Între diversele studii de științe umanistice pe care le-a făcut pentru a-și lua doctoratul În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu care oamenii de afaceri din Berlin pronunțau cuvântul „business“ În așa fel Încât să rimeze cu „dizziness“; și ca o mașinărie perfectă serveam minge după minge peste plasă, fiicelor lor bronzate, tunse băiețește, pe terenuri pline de praf, sub norii ce se deplasau lent pe cerul unei lungi zile de vară. Am căpătat cinci dolari (o sumă frumușică În perioada inflației din Germania) pe Alice În Țara Minunilor În limba rusă. Am colaborat la compilarea unei gramatici a limbii ruse
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
obraji. În camera de alături dormeai tu și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care pluteau nori de fum de țigară. Niște draperii opace mă separau de Parisul camuflat. Titlul din capul paginii unui ziar care atârna de pe un scaun anunța invazia hitleristă În Țările de Jos. Am În fața mea foaia de hârtie pe care am schițat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din țara lui mică o putere de luat în seamă, o epopee al acelui ev quatrocento românesc. Suntem în plin secol al XV-lea: războiul de 100 de ani; căderea Constantinopolului; zorile Renașterii timpurii; descoperirea lumilor; minunea catedralelor gotice sfidând norii; dar și Inchiziția; și "Pericolul otoman": un veac sângeros, zbuciumat, un veac de răscruce în istoria omenirii. În Răsărit, la Gurile Dunării, țările române, luptând singure împotriva cotropirii otomane, apărându-și ființa și libertatea, și-au adus modesta contribuție și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în surdină un vechi și nostalgic cântec grecesc. O dimineață friguroasă de februarie, în iatacul Doamnei Maria... Maria ridică ochii, privește în gol. Ascultă tânguitul cântului, al vântului, al ploii... Pe fereastră se strecoară o lumină murdară, tristă, filtrată prin norii grei, de plumb. Haricleea, te rog... șoptește ea. Lasă... Haricleea se oprește. O privește lung, cu îngrijorare. Oftează ușor, apoi, zglobie, o întreabă (în grecește): Slăvita Doamnă dorește să cânt ceva mai vesel? Și ciupește corzile unui cânt vioi, săltăreț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a luat la întrebări. N-a lipsit mult să mă facă friptură în suc propriu... Ce este Apusul veacului nostru? Pe lângă Divina Comedie, pe lângă ideile ce scormonesc adevărul despre om și natură, pe lângă dantelele în piatră ale catedralelor ce sfidează norii, pe lângă minunile făurite de dalta și penelul artiștilor, Apusul înseamnă și o mână de oase arse. Leonardo da Vinci versus Savonarola. Când ducele Veneției m-a trimis cu un mesaj la Ștefan Vodă, m-am legat de țara asta, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mihail. Urlă! Că tot nu te aude nimeni! Suntem prea mici, glasul nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Prea se vânduseră turcilor, vânduseră și țara... Erau niște hicleni. Mă străduiam să te urăsc și nu puteam... Mă urcam în turn, mă ascundeam după metereze și te urmăream, te petreceam cu privirea până hăt-departe, până te pierdeai într-un nor de praf... Mă chinuiam să te urăsc și nu puteam... Ștefan îi pune mâna pe creștet: Și eu... eu nu știam ce comoară se ascunde în turnul dinspre miază-zi al Cetății... Măria ta, știi, eu am o stea, a mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]