18,182 matches
-
Franța. Cea mai scumpă carte din lume a fost vândută în 2010 pentru suma de 10 milioane de dolari. Este vorba de o copie a cărții „Birds of America” („Păsările din America"), publicată în 1820 și scrisă de naturalistul și pictorul american John James Audubon (1785-1851). În România, piața de carte a fost de peste 50 de milioane de euro în 2007 conform unei estimări sau de 100 de milioane de euro conform altei estimări. În anul 2012, piața de carte era
Carte () [Corola-website/Science/297102_a_298431]
-
participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II "ex aequo" lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion. Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura "Somnul" iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii Publice. Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile "Păsări Măiestre", "Muza adormită", "Domnișoara Pogany". În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la "Photo
Constantin Brâncuși () [Corola-website/Science/297109_a_298438]
-
(n. 18 noiembrie 1906, Craiova - d. 28 decembrie 1997, București) a fost un pictor român, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar și pentru alte tipuri de tablouri și ilustrații de cărți. Prin originalitatea, măiestria și realismul ei profund, arta lui și-a câștigat o mare prețuire în țară și peste hotare. A studiat
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
depășește contradicția simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii, numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul și universul țăranului român, conferindu-le simbolul permanenței , din această epocă datează pânzele "Întoarcerea de la sapă", 1943; "Țărani", 1953; "Odihnă pe câmp", 1954; "Oameni odihnindu-se". În 1955 i-a fost permisă o plecare în Rusia (pe atunci
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
acumuleze, conducându-l spre o expoziție personală la New York în 1970 și aducându-i decorația Steaua Roșie în 1971. În timp ce devenise cunoscut în România și puțin în fostul bloc comunist, nu a avut o faimă comparabilă în Vest. În 1988, pictorul s-a rănit grav într-o căzătură în atelierul lui și a fost imobilizat mai multe luni. Deși ultimii ani ai săi nu au fost printre cei mai productivi ai carierei sale, totuși calibrul operei sale rămâne ridicat. Cu puțin
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte. Din nou, se observă o analogie cu perioada ultimă a lui Goya dar și cu pictura expresionismului german. Critici de artă, cum ar fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al "rinocerizării" României. Deși ar fi putut fi considerat relativ demodat pentru un pictor care picta în secolul XX, Baba lucra în tradiția
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
ar fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al "rinocerizării" României. Deși ar fi putut fi considerat relativ demodat pentru un pictor care picta în secolul XX, Baba lucra în tradiția Marilor Maeștri, nefiind nici în legătură cu realismul socialist din blocul comunist, nici cu modernismul popular în vest. Chiar dacă anumite opere ale sale arată o influență impresionistă puternică, cele mai bune opere amintesc
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
a introdus idelaurile și conceptele Renașterii în artele decorative din Malta. Templele malteze, cum ar fi Imnajdra, sunt pline de istorie și au o poveste în spatele lor. Patrimoniul artistic al Maltei a înflorit sub dominația Cavalerilor Ioaniți, care au adus pictori manieriști italieni și flamanzi pentru a decora palatele și bisericile din aceste insule, în special , ale cărui opere apar în și în din Valletta, și Filippo Paladini, care a fost activ în Malta din 1590 până în 1595. Pentru mulți ani
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
Muzeul de Arte Frumoase din Valletta. În această perioadă, sculptorul local (1639-1667) a apărut ca unul dintre primii sculptori baroci ai Școlii Romane. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, infliențele napolitană și rococo au apărut în operele pictorilor italieni, (1632-1705) și (1657-1747), iar aceste evoluții pot fi văzute în activitatea contemporanilor lor maltezi, cum ar fi Giovanni Nicola Buhagiar (1698-1752) și Francesco Zahra (1710-1773). Mișcarea rococo a fost mult îmbunătățită prin mutarea în Malta a lui Antoine de
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
fi văzute în activitatea contemporanilor lor maltezi, cum ar fi Giovanni Nicola Buhagiar (1698-1752) și Francesco Zahra (1710-1773). Mișcarea rococo a fost mult îmbunătățită prin mutarea în Malta a lui Antoine de Favray (1706-1798), care și-a asumat poziția de pictor la curtea Marelui Maestru Pinto, în 1744. Neoclasicismul a făcut câteva incursiuni în rândul artiștilor locali maltezi în secolul al XVIII-lea, dar această tendință a fost inversată în secolul al XIX-lea, când autoritățile ecleziastice locale - poate într-un
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
Paul Rubens și Anthony van Dyck au înflorit la începutul secolului al XVII-lea în Țările de Jos Meridionale, ea s-a aflat în declin în alte părți. În secolele al XIX-lea și al XX-lea, au apărut numeroși pictori romantici, expresioniști și suprarealiști, între care James Ensor și ceilalți artiști din grupul Les XX, Constant Permeke, Paul Delvaux și René Magritte. Mișcarea avangardistă CoBrA a apărut în anii 1950, iar sculptorul Panamarenko rămâne o remarcabilă figură a artei contemporane
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
care James Ensor și ceilalți artiști din grupul Les XX, Constant Permeke, Paul Delvaux și René Magritte. Mișcarea avangardistă CoBrA a apărut în anii 1950, iar sculptorul Panamarenko rămâne o remarcabilă figură a artei contemporane. Artistul multidisciplinar Jan Fabre și pictorul Luc Tuymans sunt alte figuri de renume internațional de pe scena artei contemporane. Contribuțiile belgienilor la arhitectură au continuat în secolele al XIX-lea și al XX-lea, inclusiv prin operele lui Victor Horta și Henry van de Velde, principalii inițiatori
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
al XX-lea. ul este consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declarații programatice. Un prim semn îl constituie tabloul ""Domnișoarele din Avignon"" (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiționala artă figurativă și de modul de reprezentare bazat pe perspectivă. În vara anului 1908, Braque lucrează la Estaque, în apropiere de Marsilia, în mijlocul peisajelor pictate deja de Cézanne. Din acest
Cubism () [Corola-website/Science/298054_a_299383]
-
acest dialog iau naștere pânze puternic geometrizate, în care perspectiva începe să dispară. Refuzate la "Salonul de Toamnă", tablourile sunt expuse în galeria lui Kahnweiler. Louis Vauxcelles, criticul care a lansat termenul de "fauves"și care acum remarcă faptul că pictorul reduce toate motivele sale la "scheme geometrice, la cuburi". În anul următor, termenul "cubism" va fi din nou folosit, tot pentru a caracteriza o operă aparținând lui Braque, iar în cele din urmă, în anul 1910, operele lui Picasso sunt
Cubism () [Corola-website/Science/298054_a_299383]
-
După părearea lui Braque și a lui Picasso, vechea manieră de reprezentare a devenit anacronică deoarece a pierdut orice urmă de contact cu lumea exterioară. Pentru a restabili acest contact și pentru a reda această lume pe cât este posibil, ambii pictori se vor strădui să distrugă orice iluzie numai pentru a crea un nou tip de spațiu în pictură, o nouă manieră de reprezentare. Cea veche era bazată pe perspectivă, în schimb cea nouă pe apropiere. Grație acestei apropieri, a acestei
Cubism () [Corola-website/Science/298054_a_299383]
-
unei noi modalități de reprezentare se naște în mod necesar și o nouă concepție asupra lumii. Nimic nu este așadar mai greu decât transpunerea ei în viață, astfel putându-se explica și violența scandalului și a polemicilor pe care operele pictorilor cubiști le stârnesc.Acești artiști sunt comparați cu "o bandă de răufăcători care se comportă în lumea artei ca niște huligani din viața de zi cu zi". Istoricii de artă disting trei faze ale cubismului: Prima fază, cunoscută sub numele
Cubism () [Corola-website/Science/298054_a_299383]
-
ci semne simplificate care trebuiau să dezvăluie cele mai esențiale trăsături ale lor, sinteza obiectelor prezentate. Sticla, de pildă, este sugerată cu ajutorul unor tăieturi verticale și orizontale, prima indicând forma profilului ei, cea de a doua, volumul. În timpul perioadei sintetice, pictorul Juan Gris, care s-a alăturat târziu cubismului, devine al treilea participant la acest dialog. Braque își expune lucrările pentru ultima oară la "Salonul Artiștilor Independenți" în Anul 1909. Picasso refuzase cu mai mult timp în urmă să mai participe
Cubism () [Corola-website/Science/298054_a_299383]
-
Cubismul se va răspândi ca urmare a acestor expoziții, dar de multe ori picturile realizate sunt doar o caricatură a operelor aparținând protagoniștilor acestei mișcări artistice. Dintre cubiștii-imitatori (numiți și "cubisteurs"), mulți nu au înțeles principiile revoluției cubiste. După cum scrie pictorul și criticul italian Ardengo Soffici, "...ei par să deformeze, geometrizeze și cubizeze fără niciun scop și la întâmplare, ascunzând banalitatea lor înăscută și academismul". O excepție o constituie Robert Delaunay, inițiatorul "cubismului orfic" - termen propus de poetul Guillaume Apollinaire - care
Cubism () [Corola-website/Science/298054_a_299383]
-
(n.13 mai 1882, Argenteuil-sur-Seine - d.31 august 1963, Paris) a fost un pictor francez, fondator - alături de Pablo Picasso - al cubismului. Braque a învățat la început meseria de pictor-decorator în Le Havre, frecventând în același timp cursurile serale de pictură la "École des Beaux-Arts" din aceeași localitate. Sosește la Paris în anul 1900 și
Georges Braque () [Corola-website/Science/298172_a_299501]
-
Ferdinand Victor (n. 26 aprilie 1798 - d. 13 august 1863) a fost un important pictor francez din perioada romantismului. S-a născut în localitatea Charenton Saint-Maurice, de lângă Paris. În 1805 moare tatăl artistului, Charles Delacroix, prefect de Bordeaux. Familia se mută la Paris. Micul Eugène începe studiile la Liceul Imperial. Primește o aleasă educație în
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]
-
mama - moartea ei duce la destrămarea rapidă a familiei Delacroix. La cei 16 ani ai săi, Eugène se mută în casa surorii și a cumnatului său. Se îndrăgostește de camerista Elisabeth Salter, de origine engleză. Pentru a-i putea scrie, pictorul învață limba engleză, lucru care-i va permite mai târziu să-i citească pe Shakespeare și pe Byron în original. Delacroix este, cu siguranță, nestatornic în sentimente. În anul 1822, o cunoaște pe iubita prietenului său apropiat, Soulier. Cel mai
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]
-
îi devin și iubite. Fermecător și sclipitor, Delacroix place femeilor. Grație prietenilor săi Charles Nodier (1780-1844) și Victor Hugo (1802-1885), leagă prietenii cu scriitorii: Stendhal (1783-1862), Alexandre Dumas (1802-1870), Théophile Gautier (1811-1872) și Alphonse de Lamartine (1790-1869); îi cunoaște pe pictorul Achille Deveria (1802-1869) și pe compozitorul Hector Berlioz (1803-1869). În 1822 expune la Salon primul său tablou: Dante și Vergiliu în Infern. În 1832 călătorește în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă. Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]
-
îi cunoaște pe pictorul Achille Deveria (1802-1869) și pe compozitorul Hector Berlioz (1803-1869). În 1822 expune la Salon primul său tablou: Dante și Vergiliu în Infern. În 1832 călătorește în Maroc. Vizitează Andaluzia, unde studiază pictura spaniolă. Între anii 1833-1861, pictorul lucrează la decorarea bibliotecii din Palatul Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre, a Salonului Păcii din primaria Parisului. Pictează și biserici pariziene: Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. În ianuarie 1857 a fost acceptat printre membrii Academiei de Arte Frumoase. Natura a
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]
-
în Franța centrală. Acolo lucrează la studii portretistice și florale. Începând cu anul 1844, Delacroix închiriază o casa în Champrosay, la sud de Paris. Acolo îl așteaptă Jenny Le Guillou, "slujnica lui cu inimă mare", care îl va însoți pe pictor până la moarte. În primavara anului 1863, o febră mare îl țintuiește pe artist la pat. Moare pe 13 august iar funeraliile au avut loc pe 17 august, în biserica Saint-Germain-des-Près. Când este numit membru al Academiei de Arte Frumoase, Ingres
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]
-
pe 17 august, în biserica Saint-Germain-des-Près. Când este numit membru al Academiei de Arte Frumoase, Ingres (1780-1867) nu-și poate opri un strigăt : "Iată-l și pe lup la stână!". Este drept că, la vremea respectivă, Delacroix era considerat un pictor cu o influență dăunătoare. De la "Dante și Vergiliu în Infern" - debutul artistic la Salon - până la ultimele sale tablouri, creația lui Delacroix este obiectul neîncetatelor atacuri ale criticilor. Stilul artistului, concepția sa referitoare la arta de a picta, precum și tehnica îi
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]