KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...646 647 648 ...709 >

17,708 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

cel rău din fire!" Atunci când m-ai trimis cu primul salvconduct în Polonia, intervine Vlaicu, unii pribegi au izbucnit în lacrimi. Și totuși, prea puțini s-au întors... Străinătatea, cât a fi ea de luminată, tot străină inimii tale rămâne, rostește Stanciu. Unii s-au înstrăinat, le e rușine de țara în care s-au născut. Alții... nu se lipește străinătatea de ei, ca apa de pana de gâscă, deși bine știu că "acasă" nu-i așteaptă "plăcinte cu poalele-n

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
prea târziu -, care-i rostul tău în viață. El poate fi măreț sau mai umil. Important este să dai măsura puterilor tale. Să te dai pe tine însuți totul! Să nu uiți nici o clipă, Domniile-s trecătoare, Moldova e veșnică! rostește el cu o vibrație adâncă în glas și se strânge înfiorat. Ție ți-i frig, Alexandre? Nu... M-a luat așa, un fior... Se schimbă vremea, mă dor oasele. De fapt, e toamnă târzie... Să ne încălzim și noi, îndeamnă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tace. Vezi?! Taci! De ce taci?! Vorbește! Spune ceva! Ce-ai putea spune?!... Vezi?! Trebuie să plec! Trebuie! Voichițo, încearcă el moale, cu blândețe. Da, am furat! strigă ea aprig. Am furat ceva... ceva ce aparține Doamnei!... Eu nu aparțin nimănui! rostește Ștefan sec. Domnul aparține țării! Cât despre "Doamnă"... Unirea noastră a fost o chestiune politicească. "Chestiune politicească?"... îl îngână Voichița. Din partea "Domnului" poate "Doamna", însă, te iubește! Eu știu! Prea bine știu! Cât înțelegeți, voi, bărbații, sufletul femeii... De-aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
neîndurător cu sine. Am plătit prețul: nefericirea, singurătatea... Să avem curajul să ne rupem! Atunci, n-am avut. Știi cum s-a sfârșit. Cenușă... Da, pleacă Voichițo! Până nu-i prea târziu! O să doară... O să ne rămână amintirea, regretul, durerea... rostește trist, în timp ce Voichița își înăbușă plânsul în pieptul lui. Și-apoi, unde scrie că trebuie cu orice preț să fii fericit? spune cu voce din nou aspră. Are dreptate "Sfânta", izbucnește el în hohote sarcastice de râs. Turcii stau ciotcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a zămislit pe bastardul acela! Mărușca, îngână Voichița. Vezi că știi?! "Măruța" lui! Pe ea! Nu pe tine! Toți spun că-i semeni ca două picături de apă. În tine, o iubește pe ea! Tot pe ea! "Marea lui dragoste!" rostește batjocoritor. Îți faci iluzii! Nu! Nu-i adevărat! strigă Voichița. Ba-i adevărat! Fantoma ăleia îl urmărește... Ce-o fi găsit la ea de n-o poate uita?! Bărbații sunt niște proști! Naiba să-i mai înțeleagă! Tu nu ești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
întâmplat? îl întreabă Ștefan cu o voce albă, obosită, spartă. Bârsan... S-a întors Bârsan, șoptește el. Bârsan? întreabă Ștefan și parcă face un efort să-și amintească cine-i acest Bârsan. Și? Nu știu dacă... bolboroșește Tăutu Să intre, rostește Ștefan cu indiferență în timp ce Tăutu dă să iasă:... Și... și vezi de colindătorii ceia... Copiii să plece la casele lor; umblă lingoarea pe ulițele Sucevei... Bârsan intră, se prăbușește la picioarele Domnului, îi sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și când îngenunchem pe pământul gol, și când încleștăm degetele a rugă, cu obrajii uzi, și când ridicăm ochii spre cer, cupola catedralei noastre e plină de stele... Cunoști o mai măreață catedrală? Cea mai măreață catedrală e sufletul omului, rostește Țamblac ridicând fruntea. Dacă o spune "Marele Învățat", să-l credem... Dar să ne întoarcem la oile noastre... Boier Stanciule, ai poposit la Cracovia. Măritul Jagelon-Crai, tot cu țâfna scorocită-i? O ține morțiș: "Închinare și iar închinare". E foc și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan, Ștefan Domn cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-a adus vestea: la Adrianopole, armia otomană, cu Măritul Mahomed în frunte, e pe picior de plecare către Moldova, dezvăluie Isaia. A dat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să fie lăsat singur. Măritul Padișah vă aduce domn nou, mai bun, mai drept. Însutită va fi răsplata credinței voastre!" Așa scrie. Deci, padișahul a hotărât: Alexandru Aron Voievod! Hotărât! Bucuroși de domnie nouă... Să se sfârșească cu "Mușatinii blăstămați"! rostește Negrilă. Să le piară sămânța neamului blăstămat. Mulțumescu-ți ție, Doamne! De câți ani aștept clipa aiasta! se închină Alexa. Dă Doamne să ne bată turcii! întărește Negrilă ruga cu o cruce mare. Parcă poți să știi ce mai clocește Diavolul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Graba-i să jurăm! Aici! Acu! Pe cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați! Pe cruce jurăm! Boierii, cutremurați, ating cu sfințenie lama sabiei, cu trei degete. Isaia rostește solemn: Vă legați! Ne legăm! Jurați! Jurăm! Așa să ne ajute Dumnezău! Așa să ne ajute Dumnezău! Până la moarte! Până la moarte! Luna filtrează printre nouri o lumină pală, rece, fantomatică și umbra crucilor se întinde peste ei, sinistră. Cucuvaia cobește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
niște suspine înăbușite. Și, deodată, ca o furtună, izbucnesc strigătele boierilor: Nu!! Nu-l dăm!! E voievodul nostru!! Nu se poate!! Nu primim!! Nu!! Nu se poate!! Ba se poate!!! răsună violent, brutal, disperat, strigătul lui Ștefan. Se poate!!! Primim!!! rostește, abia putând să-și ascundă tulburarea într-o tuse seacă. Altceva!! strigă apoi repede, răgușit. Altceva!! Boierii rămân consternați, în tăcere. Tăutu, încetișor, cu fereală: Cere... cere, cheile cetăților de la Mare... Ceee?!?! strigă Ștefan cu mânie, deși auzise prea bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ce drept?! Cu ce drept?! Pe ce temei să rupem de la gura oamenilor ca să le plătim lor birul? De frica iataganului?! Nu suntem robii nimănui! Aista-i jaf! Hoție! Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim! strigă Mihail. Ștefan tace. Bea. Se duce încolo, încoace, gânditor. Umbra sa în ultimele raze ale apusului se ține după

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
era prețul! sare Duma. Acu-i mai bine?! Turcii de-o parte, tatarii de alta, Laiotă de alta! Și-au dat mâna să ne prăpădească. Săraca Țara Moldovei, murmură Vlaicu. Mi-o sfârtecă păgânii! L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
care n-au nimic alta de pierdut decât viața... Poate greșesc. Numai la sfârșit poți spune de-ai făcut bine, de-ai făcut rău. O să vină vremea când vom da socoteală... Ștefan privește cerul... Își face o cruce mare și rostește încet, rar, solemn, ca un jurământ: Iau asupra mea toate greșelile, păcatele toate! Asupra mea să cadă toată osânda și blăstămul poporului aiesta! Eu am ales! Eu plătesc! Măcar istoria n-o să ne condamne că nu ne-am făcut datoria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Măria ta! Ștefan îi pune mâinile pe umeri, cu drag, zâmbind: Ce spui, măi, Pricoliciule? Vrei să mori pentru Măria mea?... Nu... nu merită, dragul meu... Zău, nu merită... Alege ceva care să merite... De pildă, Moldova! Aiasta da, merită! rostește înflăcărat și face câțiva pași, șchiopătând. Și-apoi de ce să mori? Desigur, "la război, ca la război", se mai și moare... Și, totuși... Ia s-o mai dăm dracului de moarte! răbufnește el. Să ne gândim și la viață!... Fiți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta Fecioară, cât m-am rugat -, mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în creștet. Voichițo!... rostește el cu ardoare și îi desface legătura, lasă părul să cadă numai valuri de aur. Mi-era un dor... Voichița își șterge lacrimile: De la Neamț, într-un galop am zburat... Am auzit: ești zâna răniților... Don Giovanni m-a învățat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
privire caldă, învăluitoare, ce-i mângâie pletele, umerii, spatele; ochii i se înrourează... Își mușcă buzele, o lacrimă se sparge în colțul ochilor și mută se rostogolește pe obraz... Un zâmbet trist îi luminează chipul: Pentru o altă "Cale Albă"... rostește ridicând paharul și îl duce la buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog!... Nu!... și se apropie de ea, încet

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ta ai dovedit-o: nicicând Moldova n-a fost mai unită, mai puternică! Poporul e după chipul și asemănarea cârmuitorului său. Să nu uităm că suntem și ce-a făcut din noi vitregia istoriei. Da! "Bietul om e sub vremi", rostește Daniil cu milă. Și veacul nostru a luat-o razna... Aici, la "Porțile Răsăritului", prea ne bat toate vânturile haine. Jur împrejur, împărății vrăjmașe ce se bat în capete ca munții din poveste... Și noi la mijloc. Vai de noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Sihastrului ce-și suflă nasul în oblojala pregătită pentru piciorul Domnului. Daniil tușește, își drege glasul: De m-ai hărăzit, apoi... spovedește-te! Ce înseamnă "Moldova" pentru Ștefan Vodă? Ștefan se codește, își freacă fruntea și, în cele din urmă, rostește: Știu eu?... Poate... poate, un jurământ... Da! Da! Un jurământ făcut cu mine însumi, atunci, pe Direptate, când am fost uns! Mi-am jurat atunci, să fiu Domnul unui popor liber, neatârnat sau... sau să nu fiu deloc! De douăzeci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au ținut ca o șiră a spinării să nu ne risipim... Da, suntem acasă! Cu noi a fost și pământul, și cerul a fost... Și mai spui că suntem singuri... Ștefan tace. Daniil tușește, își drege glasul, se pregătește să rostească ceva important, grav, solemn: Ți-am ascultat spovada... Ți-am cântărit cugetul și fapta... Eu judec omul mai mult după cât se străduiește să-și împlinească năzuința, decât după ce reușește să făptuiască. Nu stă în puterea omului să poruncească Destinului... Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu harul ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să fie și în Ceruri. Te dezleg pe tine, Ștefan al

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și nu te lași... nu poți fi înfrânt"... Noi, Mușatinii, avem o vorbă moștenită din tată în fiu, cu care ne încurajăm mai cu seamă când mâncăm câte o trântaie: " Vom fi ce-am fost și mai mult decât atâta", rostește solemn și apoi pune un genunchi în pământ, cu capul plecat. Binecuvântează Părinte... Daniil își șterge pe furiș o lacrimă... Îi pune palmele pe creștet și cu glas tremurat îngână: Fii binecuvântat, Ștefan al Moldovei. Iisus fie cu tine... Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

printr-un debit verbal amețitor, iar el, de meserie electrician, o înșela copios și până la urmă a părăsit-o, dar nu oricum, ci rămânând în Elveția, unde se dusese în vizită la o rudă. Marea sa replică, dl. Nicoriuc a rostit-o cu ocazia morții lui Gheorgiu-Dej. La televizor se transmitea înmormântarea, vecinul nostru o urmărea - vezi mai jos - evident încântat, iar noi, care nu aveam pe atunci televizor, urmăream la rândul nostru, absolut întâmplător, comentariile sale, ce răzbăteau deosebit de limpede

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
vârstă, despre care știam că e grav bolnav, deși pare mereu bine dispus. Aștept ca lângă el să-și ocupe locurile, flancându-l, două femei (cunoștințe, rude, vecine), în vârstă și ele, pentru ca - abia tabloul astfel refăcut - personajul meu să rostească singura propoziție pe care eu pot să i-o pun în gură: „între două nu te plouă”. De câte ori folosesc această expresie simpatică îmi amintesc de el (căci de la el cred că am și învățat-o), de vecinul acela care ne-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]