17,770 matches
-
și pentru că era simpatizată de Regina Victoria. La șase săptămâni după anunțarea logodnei însă, Ducele de Clarence și Avondale a murit, în timpul unei pandemii de gripă. Fratele lui Albert Victor, Prințul George, Duce de York, ajuns al doilea în ordinea succesiunii la tron, s-a apropiat mult de Mary în timpul doliului, iar regina Victoria încă o favoriza pe Mary în vederea unei căsătorii cu viitorul rege. În mai 1893, George a cerut-o de soție, iar Mary a acceptat. Cei doi s-
Mary de Teck () [Corola-website/Science/312536_a_313865]
-
care vor fi soții de suveran. În 1559, Henric al II-lea moare la vârsta de 40 de ani, în urma unui turnir organizat în cinstea căsătoriei dintre fiica sa cea mică, Elisabeta și regele Filip al II-lea al Spaniei. Succesiunea se face din tată în fiu, de la Henric al II-lea la cel mai mare dintre fii săi. Francisc al II-lea (1559-1560) avea însă să moară după nici un an de domnie, fără a lăsa moștenitori. În aceste condiții, cel
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
primul suveran al noului stat, în timp ce continua să dețină separat coroana de regină a Irlandei. Regina Anna a domnit doisprezece ani până la moartea sa în august 1714. Viața Annei a fost marcată de numeroase crize, atât personale cât și cu privire la succesiunea coroanei. Pentru că a murit fără să lase moștenitori în viață, Anna a fost ultimul monarh al Casei Stuart. A fost succedată de vărul său, George I din dinastia de Hanovra, care era descendent al Stuarzilor prin bunica sa maternă, Elisabeta
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
o prințesă catolică, Mary de Modena, care era cu numai șase ani și jumătate mai mare decât Anne. Carol al II-lea nu a avut copii legitimi care au supraviețuit așa încât Ducele de York era al doilea în linia de succesiune, urmat de cele două fiice ale sale din prima căsătorie, Maria și Anna. În următorii zece ani, noua Ducesă de York a avut zece copii însă toți au murit la naștere sau la vârste foarte fragede. În noiembrie 1677, sora
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
falsă în încercarea de a introduce un fals moștenitor. Anna a suferit un alt avort spontan în aprilie 1688 și a părăsit Londra pentru a se recupera. La 10 iunie 1688, regina a născut un fiu, James Francis Edward, și succesiunea catolică a devenit probabilă. În ceea ce a devenit cunoscut sub numele de "Revoluția glorioasă", cumnantul Annei, William de Orania, a invadat Anglia la 5 noiembrie 1688 într-o acțiune care în cele din urmă l-a detronat pe regele Iacob
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
a abdicat când a plecat și deci tronurile Angliei și Irlandei erau vacante. Parlamentul Scoției a avut o acțiune similară iar William și Maria au fost delarați monarhi ai celor trei regate. Anna și descendenții ei erau în linia de succesiune după William și Maria și ei erau urmați de orice descendent al lui William dintr-o viitoare căsătorie. La 24 iulie 1689, Anna a născut un fiu, Prințul William, Duce de Gloucester, care, deși bolnav, a supraviețuit copilăriei. Cum regele
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
cei cinci copii care au trăit, patru au murit înainte de a atinge vârsta de doi ani. Cel de-al cincilea copil, William, Duce de Gloucester, a murit la vârsta de unsprezece ani, la 29 iulie 1700, precipitând o criză de succesiune. Anna a suferit de crize de gută, dureri la nivelul membrelor și începând cu anul 1698 dureri de stomac și de cap. Bazat pe pierderi ei fetale și simptome fizice, un patolog a diagnosticat-o cu lupus eritematos diseminat. Alternativ
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
nici cel mai mic semn de inteligență, nici de judecată." Primul parlament al Annei a fost compus din tory extremiști. Controversele politice și religioase au devenit violente. Aproape de îndată ce a urcat pe tron, Anna a fost implicată în războiul de succesiune spaniol. Acest război, în care Anglia a susținut pretenția arhiducelui Carol de a succeda la tronul Spaniei, a durat până în ultimii ani de domnie ai reginei Anna și a dominat atât politica externă cât și politica internă a Angliei. Marlborough
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
au devenit un singur stat numit Marea Britanie. Domnia Annei a fost marcată de dezvoltarea unui sistem bipartid: "Tory"(conservatori) și "Whigs" (liberali). Primul ministru era din Partidul Tory însă liberalii whigs - care erau, spre deosebire de tory, energici susținători ai războiului de succesiune din Spania - au căpătat o influență mult mai mare după ce Ducele de Marlborough a obținut o mare victorie în Bătălia de la Blenheim în 1704. Aproape toți tory au fost înlăturați de la ministere. Deși formal șeful guvernului era Lordul Godolphin, puterea
Anna a Marii Britanii () [Corola-website/Science/312548_a_313877]
-
și îi imită gesturile și cuvintele. Rugăciunea începe cu intenția de a face rugăciunea, urmează rostirea formulei "Allahu akbar" (Allah este mare), apoi este recitată sura introductivă din Coran - "Al-Fatiha", această parte este realizată în picioare, este urmată de o succesiune de poziții de înclinare, posternare, semiașezare, care constitie o unitate numită "rak′a." În timpil rugăciunii mai sunt rostite mărturia de credință, rugăciunea pentru Profet ("salla Allahu alazhi wa sallam"), la sfârșit este rostită o formulă de salut pentru îngerii
Stâlpii islamului () [Corola-website/Science/312611_a_313940]
-
numele de Războiul celor Două Roze. Când tatăl său a fost ucis în Bătălia de la Wakefield, Eduard a moștenit revendicările sale. Cu sprijinul vărului său, Richard Neville, al 16-lea Conte de Warwick, Eduard a învins pe Lancasteri într-o succesiune de bătălii. Și în timp ce Henric al VI-lea și regina lui, Margareta de Anjou, erau în campanie în nordul Angliei, Warwick a dobândit controlul asupra capitalei și l-a declarat rege pe Eduard la Londra în 1461. Eduard și-a
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
Două Roze. Când Ducele de York a fost ucis în timpul bătăliei de la Wakefield la 30 decembrie 1460, cererea sa la tronul Angliei a trecut la Eduard. Eduar și Warwick s-au unit pentru a-i învinge pe Lancasteri într-o succesiune de bătălii: la Northampton pe 7 iulie 1460, la Mortimer Cross pe 2-3 februarie 1461 și la Towton pe 29 martie 1461. În bătălia de la Northampton, forțele Yorkeze l-au capturat pe regele Henric al VI-lea și l-au
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
s-a înfuriat rău și s-a grăbit să-l declare bastard. Cu toate acestea, acest episod nu este raportat de sursele contemporane, care condamna în schimb perechea pentru că au avut o căsătorie ilegală, inadecvată și în circumstanțe dubioase. Înainte de succesiunea sa, pe 22 iunie 1483, Richard al III-lea a declarat că Eduard al V-lea a fost nelegitim, iar trei zile mai târziu această problemă a fost acordată de parlament. În Titulus Regius (textul care se crede că a
Eduard al IV-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312608_a_313937]
-
1947, regele Christian al X-lea a murit și tatăl Margaretei a urcat pe tron sub numele de regele Frederic al IX-lea. La momentul nașterii ei, numai descendenții masculini puteau urca pe tronul Danemarcei, potrivit schimbărilor la legea de succesiune intrată în vigoare în 1850, când ramura Glücksburg a fost aleasă să domnească. Cum prințesa nu avea frați, era de presupus ca unchiul ei, Prințul Knud, își va asuma tronul într-o zi. Procesul de schimbare a constituției a început
Margareta a II-a a Danemarcei () [Corola-website/Science/312661_a_313990]
-
mai proeminent al femeilor în viața daneză a început procesul complicat de modificare a constituției. Legea necesară trebuia să trecă prin două parlamente succesive și apoi printr-un referendum, care a avut loc la 27 martie 1953. Noua lege a succesiunii permitea succesiune femeilor la tronul Danemarcei deși există preferința pentru primogenitura de sex masculin. O femeie putea urca pe tron numai în cazul în care ea nu- vea un frate. Prințesa Margareta a devenit moștenitor prezumtiv. La împlinirea vârstei de
Margareta a II-a a Danemarcei () [Corola-website/Science/312661_a_313990]
-
al femeilor în viața daneză a început procesul complicat de modificare a constituției. Legea necesară trebuia să trecă prin două parlamente succesive și apoi printr-un referendum, care a avut loc la 27 martie 1953. Noua lege a succesiunii permitea succesiune femeilor la tronul Danemarcei deși există preferința pentru primogenitura de sex masculin. O femeie putea urca pe tron numai în cazul în care ea nu- vea un frate. Prințesa Margareta a devenit moștenitor prezumtiv. La împlinirea vârstei de 18 ani
Margareta a II-a a Danemarcei () [Corola-website/Science/312661_a_313990]
-
Prințul Henrik și Prințesa Athena. Regele Frederic al IX-lea a murit în 1972 și a fost succedat la tron de prințesa Margareta la 14 ianuarie 1972 care a devenit primul suveran danez de sex feminin sub noua Lege a Succesiunii. A fost proclamată regină de la balconul Palatului Christiansborg la 15 ianuarie 1972 de către prim-ministrul Jens Otto Krag. Principalele sarcini ale reginei sunt de a reprezenta regatul în străinătate și să fie o figură unificatoare acasă. Ea primește ambasadori străini
Margareta a II-a a Danemarcei () [Corola-website/Science/312661_a_313990]
-
și Conte de Chester la 8 decembrie 1841. A fost numit Conte de Dublin la 17 ianuarie 1850, Cavaler Garter la 9 noiembrie 1858 și Cavaler Thistle la 24 mai 1867. În 1863, el a renunțat la drepturile sale de succesiune la Ducatul de Saxa-Coburg-Gotha în favoarea fratelui său mai mic, Prințul Alfred. În 1861 și-a început studiile la Trinity College, Cambridge. Eduard a sperat să urmeze o carieră în cadrul Armatei Britanice, dar acest lucru îi era interzis deoarece era moștenitor
Eduard al VII-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312662_a_313991]
-
decesul lui Eduard al IV-lea, la 9 aprilie 1483, fiii lui Eduard, regele Eduard al V-lea în vârstă de 12 ani și Richard de Shrewsbury, primul Duce de York în vârstă de 9 ani urmau în linie la succesiunea tronului. Totuși, Eduard al V-lea a fost ținut sub custodia lui Richard, Duce de Gloucester în Turnul Londrei, unde a fost adus mai târziu și fratele lui mai mic. La o reuniune a Consiliului din 13 iulie în Turnul
Richard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312654_a_313983]
-
decembrie. Aspirația lui Richard pentru tron i-a revenit fiului său Eduard. Cu sprijinul lui Richard Neville, Conte de Warwick (supranumit și Făcătorul de Regi), Eduard, care arătase deja că este un lider, i-a învins pe Lancasteri într-o succesiune de bătălii. În timp ce Henric al VI-lea și Margareta de Anjou se alfau în campanie în nord, Warwick a obținut controlul asupra capitalei și l-a declarat pe Eduard rege la Londra, în 1461. Eduard și-a întărit poziția cu
Casa de York () [Corola-website/Science/312675_a_314004]
-
trei runde eliminatorii au decis finala. Turneul final din 2010 a adus o premieră, o națiune europeană câștigând pentru prima dată trofeul în afara continentului. De asemenea, a fost prima oară când două echipe europene diferite au devenit campioane mondiale în succesiune (după succesul Italiei din 2006). Cu un grup de participanți care cuprindea 204 dintre cele 208 echipe naționale membre FIFA la acel moment, Campionatul Mondial, se află la egalitate cu Jocurile Olimpice de vară din 2008 la numărul de națiuni ce
Campionatul Mondial de Fotbal 2010 () [Corola-website/Science/312692_a_314021]
-
de vedere al gospodăririi apelor, aceste derivații permiteau sporirea efectului regularizator al lacului Vidraru, prin mărirea debitului controlat. Barajul Vidraru era prima lucrare dintr-un ansamblu de lucrări de amenajare a Argeșului, care au continuat în anii următori prin realizarea succesiunii de lacuri de acumulare și centrale hidroelectrice de pe cursul Argeșului, în aval de Vidraru. Amenajările din amonte de Pitești aveau în principal folosință hidroenergetică, barajele realizând doar mici lacuri de acumulare cu rol de regularizare zilnică a debitelor, conform cerințelor
Paul Solacolu () [Corola-website/Science/311953_a_313282]
-
de 107 m înălțime și 267 m lungime la coronament a fost proiectat, în calitate de șef de proiect de inginerul Sandu Condeescu, care și-a pierdut viața într-un accident în timpul recepției lucrărilor. În aval de acumulare s-a executat o succesiune de centrale hidroelectrice cu lacuri de acumulare mai mici, valorificând potențialul hidroenergetic al sectorului dintre barajul Pecineagu și Dragoslavele. Pentru regularizarea debitelor în zona de șes a fost realizat lacul de acumulare Văcărești, situat aval de Târgoviște. Lacul este constituit
Paul Solacolu () [Corola-website/Science/311953_a_313282]
-
1848. Până în 1946 Italia era o monarhie constituțională, bazată pe statutul albertin: aparatul de conducere al statutului era cunoscut ca și Coroana iar conducătorul purta titlul de rege al Italiei. Deținera Coroanei era transmisă în mod ereditar, conform legii de succesiune dinastică. În 1946 Italia devine Republică, deținând o Adunare Constituantă în scopul de a elibera o constituție având valoare de lege supremă a Statului Republican pentru a înlocui statul Albertin, aflat în vigoare până atunci. A fost vorba despre o
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
Neapole era un obiectiv important al anglo-americanilor, deoarece era cel mai nordic port care putea fi cucerit cu acoperirea aeriană asigurată de avioanele decolate de pe aeroporturile din Sicilia. Înaintarea aliaților spre nord a fost încetinită treptat de relieful dificil (o succesiune de râuri repezi, care separau înălțimi poziționate în unghi drept față de direcția de înaintare), care favoriza organizarea defensivei germane. La începutul lunii octombrie, Adolf Hitler a fost convins de mareșalul Kesselring, comandantul trupelor din Italia, că frontul din peninsulă trebuie
Campania din Italia (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/312011_a_313340]