21,099 matches
-
În pata aceea de lumină, fluturii de noapte ieșeau planând din bezna Înconjurătoare și În felul acesta, pe pânza magică, am prins o frumoasă Plusia (acum Phytometra), care, am observat imediat, se deosebea de aliatul său cel mai apropiat prin aripile din față mov sau castaniu (În loc de maro-auriu) și prin semnul de bractee mai Îngust și nu figura În nici una din cărțile mele. Am trimis descrierea și imaginea ei lui Richard South, pentru a publica În revista Entomologist. Nu o cunoștea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prinde fluturi ungând trunchiurile de copaci cu un amestec de melasă, bere și rom. În acea beznă enervantă, luminai cu lanterna șanțurile strălucitoare și lipicioase din coaja copacului și doi, trei fluturi de noapte, mari, care-i sorbeau dulceața, În timp ce aripile lor nervoase se deschideau pe jumătate ca acelea ale fluturilor de zi, cele inferioare etalându-și incredibila lor mătase stacojie de sub aripile cenușii ca lichenii. „Catocala adultera!“, strigam eu victorios În direcția ferestrelor luminate ale casei, În timp ce alergam spre ele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
strălucitoare și lipicioase din coaja copacului și doi, trei fluturi de noapte, mari, care-i sorbeau dulceața, În timp ce aripile lor nervoase se deschideau pe jumătate ca acelea ale fluturilor de zi, cele inferioare etalându-și incredibila lor mătase stacojie de sub aripile cenușii ca lichenii. „Catocala adultera!“, strigam eu victorios În direcția ferestrelor luminate ale casei, În timp ce alergam spre ele, pentru a-i arăta tatei capturile. 6 Parcul „englezesc“, care despărțea casa noastră de câmpurile cu fân, era un parc Întins și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un anumit punct la altul, observ alarmat că există multe goluri, datorate uitării sau ignoranței, asemănătoare acelor zone de terra-incognita pe care cartografii de odinioară le numeau „frumoasele din pădurea adormită“. Dincolo de parcuri erau câmpuri pe care sclipeau permanent superbe aripi de fluturi pe deasupra florilor sclipitoare - margarete, clopoței, spice și altele - care acum trec repede prin fața ochilor mei Într-un fel de abur colorat, ca acele poiene luxuriante sortite să nu fie niciodată explorate, pe care le zărești de la geamul vagonului-restaurant
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un zid, pădurea. Acolo hoinăream, examinând trunchiurile de copaci (partea vrăjită, tăcută a unui copac) În căutarea unor minusculi fluturi de noapte denumiți În Anglia Pugs - mici vietăți delicate care ziua se lipesc de suprafețele pestrițe cu care se amestecă aripile lor plate și abdomenele Întoarse În sus. Acolo, pe fundul mării de verdeață străpunsă de razele soarelui, mă Învârteam Încet În jurul falnicilor trunchiuri. Nimic pe lume nu mi se părea mai plăcut decât să reușesc să adaug, printr-un noroc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și fluturi Satyr ca marmura cenușie. Ignorând țânțarii care mișunau pe antebrațele mele, m-am aplecat mormăind de plăcere, pentru a adulmeca un lepidopteron presărat cu argint pulsând În cutele plasei mele. Printre mirosurile mlaștinii am reperat parfumul subtil al aripilor de fluture pe degetele mele, parfum ce variază de la o specie la alta - de vanilie, de lămâie, de mosc sau cu miros dulceag, mucezit, greu de definit. Încă nesatisfăcut, m-am avântat mai departe. În sfârșit, am văzut că ajunsesem
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tren și oraș era o fațetă a bucuriei. Cealaltă era să mă pun În pielea unui trecător, care - Îmi imaginam - era impresionat așa cum aș fi fost și eu, văzând lungile și romanticele vagoane acaju, cu draperiile dintre culoare negre ca aripile de liliac și cu literele lor de metal ce străluceau ca alama În lumina de apus a soarelui, traversând agale un pod de fier peste o stradă frecventată zilnic și apoi cotind cu toate geamurile brusc cuprinse de flăcări, după
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oricum nu prăseau pe stejari) și aici specia Speckled Woods nu mișuna prin pădure, ci prin gardurile vii și avea pete roșiatice, și nu gălbui. Cleopatra, un fluture Brimstone galben-citron cu portocaliu, cu o Înfățișare tropicală, care bătea languros din aripi prin grădini, era În 1907 o senzație și Încă Îți făcea plăcere să-l prinzi În plasă. De-a lungul marginii din spate a plajei, diverse șezlonguri și taburete susțineau greutatea părinților copiilor cu pălărioare de paie care se jucau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să dau câteva telefoane intime?“ m-a Întrebat. L-am condus prin fața celor cinci plopi și a vechii fântâni secate (din care fusesem scoși cu frânghia de trei grădinari speriați, doar cu doi ani În urmă) spre un coridor din aripa servitorilor, unde se auzea gunguritul porumbeilor de pe un pervaz de fereastră Îmbietor și unde era agățat, pe peretele scăldat În soare, cel mai Îndepărtat și mai vechi dintre telefoanele casei noastre de la țară, o mașinărie voluminoasă a cărei manivelă trebuia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lăsată În pace. Într-o zi de iunie, În anul În care amândoi aveam treisprezece ani, umblam pe malurile râului Oredej să prind pentru colecție așa-ziși fluturi Parnasieni - Parnassius mnemosyne, mai exact - niște fluturi ciudați de origine străveche, cu aripi lucioase, foșnitoare, semitransparente și cu abdomene mătăsoase, ca niște mâțișori. Căutările mele mă duseseră Într-un hățiș des de racemosa alb-lăptos și de arini negri, chiar la marginea râului rece și albastru, când am auzit deodată clipociri și țipete și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Într-un sens, orice poezie este pozițională: Încercarea de a-ți exprima poziția față de universul cuprins de conștiință este un Îndemn imemorial. Brațele conștiinței se Întind și bâjbâie și cu cât sunt mai lungi, cu atât mai bine. Tentacule, nu aripi sunt membrele firești ale lui Apollo. Vivian Bloodmark, un prieten filozof, va afirma ulterior că, În timp ce omul de știință vede tot ce se Întâmplă Într-un punct al spațiului, poetul simte tot ce se Întâmplă Într-un punct al timpului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nefamiliară, printre spectatorii unei obositoare partide de fotbal interșcolar, În care, În duminica aceea, un noroc extraordinar m-a ajutat să rețin nenumărate mingi; sau un fluture Camberwell Beautys, exact de aceeași vârstă cu idila noastră, Încălzindu-și la soare aripile negre vătămate, cu marginile Înălbite de hibernare, pe speteaza unei bănci din Grădina Alexandrovski; sau dangătele clopotelor catedralei În aerul tăios, deasupra albastrului Întunecat al apelor unduitoare ale Nevei, eliberate cu voluptate de ghețari; iarmarocul din zloata presărată cu confetti
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
părăsirea Rusiei era total eclipsat de chinuitorul gând că fără Roșii sau cu Roșii, scrisorile de la Tamara vor continua să sosească, În mod miraculos și inutil, În sudul Crimeii, căutând acolo un destinatar care evadase și vor bate ostenite din aripi ca niște fluturi nedumeriți lăsați În libertate Într-o regiune nefamiliară, la o altitudine nepotrivită, Într-o floră necunoscută. Capitolul 13 1 În 1919, o mulțime de Nabokovi - de fapt trei familii - au fugit din Rusia În Europa Occidentală prin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nu Încurajau Înflorirea excentricei arte a portarului. Aceasta este cel puțin explicația pe care am găsit-o pentru slabul succes Înregistrat de mine pe terenurile de joc de la Cambridge. Ah, desigur, aveam și eu zile În care simțeam că prind aripi - mirosul plăcut al gazonului, bucuria de a-l vedea pe acel celebru Înaintaș al echipei interuniversitare driblând tot mai aproape de mine cu mingea cafenie nou-nouță În bombeul lui strălucitor, apoi șutul vijelios, norocul de a-l apăra, senzația de fericire
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un orfelinat (presupunerea mi-a fost confirmată mai târziu când am zărit cum este dusă de acolo de două călugărițe cu veșminte fâlfâitoare), care legase cu Îndemânare un fluture viu de o ață și plimba frumoasa insectă, fluturând anemic din aripi, ușor schilodită, de o lesă ca pentru spiriduși (probabil un produs derivat al numeroaselor lecții de aleasă broderie predate la orfelinat). M-ai acuzat deseori de o cruzime nenecesară În excursiile noastre În Pirinei sau Alpi; de aceea, dacă am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Aparținând bibliotecii Universității Oxford, reamenajată de Sir Thmoas Bodley (1545-1613), diplomat și erudit englez. . Nu sunt decât fluturi de zarzavat! (În fr. În orig.). . Un fluture de aur În zborul lui ușor / Străbate Înmiresmate câmpuri (Salcia). . Înghețată În albastru, cu aripa mărețului Sylvan (În fr. În orig.). . Omletă cu dulceață de fragi (În fr. În orig.). . Terenuri de vânzare (În fr. În orig.) . Arahide (În fr. În orig.) . Cine iubește cu foc pedepsește cu foc (În fr. În orig.). . Amestec de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
șomajul, lipsa speranței într-un alt viitor, dar, mai ales marea lui sensibilitate ce făcea din el un inadaptabil; într-un moment de depresie ca un protest a optat pentru soluția finală ca pe o eliberare sumbră eliberare zborul cu aripi frânte al Meșterului Manole... Dar... dar unde a căzut... n-a izvorât apă... Ca frate, m-am considerat executorul său testamentar, sperând în zile mai senine când luminile rampei se vor aprinde și pentru Sandu. Au trecut ani mulți, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am comis păcatul de a mă juca cu condeiul... Documentându-mă, căutându-l pe Ștefan și Moldova lui prin rafturile Bibliotecii Academiei Române, viața lui Ștefan și a Moldovei lui a devenit pasiune. Cu anii, s-au adunat însemnările, gândurile, paginile... "aripile depășiseră cuibul", și "Io Ștefan" de Alexandru nu mai încăpea pe îngusta scândură a unei scene devenise roman și i-am spus "Patimile după Ștefan" de Radu și Alexandru. Și eu, cu mult înainte, eram fascinat de personalitatea marelui Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
împărății vrăjmașe ce s-au tot bătut în capete ca munții din poveste -, în calea tuturor răutăților, mult am suferit și mult am bătut pasul pe loc. Ne-am risipit vlaga în lupte pentru supraviețuire; n-am avut liniștea și aripile aurite ale altor popoare ce s-au putut înălța în lumina culturii și civilizației occidentale. Suntem ce-au făcut din noi vremurile haine, dar asta nu ne scuză greșelile, metehnele au fost și din acestea. "Ajunge!! Ajunge cu jaful și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
haină literară, prezentă, dar trupul și inima au rămas istorie. Respectând "adevărul istoric" ce nu este absolut nu mi-am permis să "fantazez" decât în zona petelor albe ale istoriei, unde glasul cronicarilor s-a stins în negura vremurilor, dând aripi imaginației, intuiției, adăugând, cu prudență, ceea ce am gândit că lipsește, completându-l vizionar, cu fapte, întâmplări, gânduri, sentimente care "ar fi putut să fie adevărate". Arta, literatura, îmi acordă această libertate, cu condiția să nu mint, să nu falsific logica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că într-o zi Constantinopolul a doua Romă, Bizanțul, Împărăția se va înălța în slava vremurilor de odinioară! O, Hellas, ca pasărea Phöenix, din cenușă vei renaște! Cred în ziua aceea în care vulturul cu două capete își va întinde aripile de la Răsărit la Apus, peste cele două Rome, peste o singură lume! Așa cum a visat-o Alexandru Machedon! Alexandre, Alexandre, nu te cheamă Machedon. Dar visează și tu! Ca tine au visat toți Paleologii și Comnenii de două veacuri de când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să fiți cinstite ca oaspeții noștri cei mai de seamă. Călcat-a careva porunca?! E vreo pricină pentru care... Voichița, cu inima-n dinți, își șterge obrajii cu palmele: Nu... dar... dar pasărea... și-n colivie de aur, tot cu aripile frânte se cheamă... De doi ani, eu și maica adăstăm la mila Măriei tale... Am auzit vorbe, precum că părintele nostru ar fi bolnav, aproape, peste munți, în Cetatea Sighișoarei... Îndură-te Doamne și... Uitat-ai cine-i Domnița Voichița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
peste munți, în Cetatea Sighișoarei... Îndură-te Doamne și... Uitat-ai cine-i Domnița Voichița?! întreabă sever Ștefan. Voichița rostește cu mândrie, ridicând capul: E fiica Domnului Țării Românești! "Fost", Domniță, "fost!" îi retează el vorba. Fost... îngână Voichița cu aripa frântă. Ești trufașă, Domniță! Tu, fiica Radului Vodă!... Știi cine-i acest prea frumos vrăjmaș al meu, de altfel, viteaz părinte al Domniei tale? Și... și încă, văr bun al lui Vodă-Ștefan? Văr bun? întreabă cu uimire Voichița. Nu... nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i, după mine, adevărata boierie! Și... și trebuie să-mi dovedească c-o merită. Îi caut... Îi caut... Și nu-i iert. Nu pot ridica o țară nouă cu oameni nărăviți în rele. Și când ai prea mult aur în aripi, te trage pământul... Eu am nevoie de zburători! Tăcere... O rupe Țamblac: La noi, la greci, tot așa, era unul, un mare învățat ce umbla ziua 'namiaza mare cu felinarul aprins și căuta, căuta, cerceta oamenii. Ce cauți, nebune, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și mai înalt!!..." Ștefan nu putea sta mult timp locului; dădea ocol turnului mărginit de metereze și creneluri. Era spre amurg și soarele la apus incendiase cerul. Țamblac, cu capul pe spate, privea fermecat magnificul spectacol ceresc. Un vultur cu aripile întinse plana în cercuri largi, maiestuos, ca un stăpân al înaltului albastru. Mi-ai amintit de Constantinopol... începe Ștefan rezemându-se de marginea unui meterez. Mi-ai povestit asediul și-am tras învățătură din greșelile voastre. Mă obsedează moartea Împăratului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]