18,182 matches
-
, născut "Andrew Warhola", (n. 6 august 1928, Pittsburgh, Pennsylvania, d. 22 februarie 1987, New York City, ) a fost un grafician, fotograf, pictor și realizator de filme american, personalitate a curentului artistic cunoscut că Pop Art din Statele Unite. Andrew Warhola s-a născut în Pittsburgh pe 6 august 1928, dintr-o familie de imigranți ruteni. Părinții săi erau originari din satul "Mikó" (azi
Andy Warhol () [Corola-website/Science/298174_a_299503]
-
cu poetul Emanuel Geibel. În aceeași perioadă ia contact cu Jakob Burckhardt (1818 - 1897), a cărui viziune despre Renaștere îi influențează hotărâtor concepția despre artă. Din timpul primei sale călătorii în Italia (1852-1853) datează și relațiile de strânsă amiciție cu pictorul Arnold Böcklin. Debutează cu lucrări dramatice, versuri și povestiri. În anul 1854 se stabilește în capitala Bavariei, frecventează cenaclul literar ""Die Münchner Schule"", în cadrul căreia se practică un gen de neoclasicism: promovarea cultului frumosului, aprecierea formei poetice realizate, a farmecului
Paul Heyse () [Corola-website/Science/298192_a_299521]
-
René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d. 15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură. Încă din tinerețe, Magritte își pune imaginația sa neobișnuită în slujba picturii, care îi permite să-și transforme visele și viziunile în tablouri. Pictura lui Magritte, reflectare a gândirii sale misterioase, se
René Magritte () [Corola-website/Science/298187_a_299516]
-
În felul acesta el seamănă cu De Chirico și cu artiștii dadaiști, cu care împărtășește același caracter remarcabil și ironia. Între anii 1920-1967 pictează aproximativ o mie de tablouri, care vor constitui o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de pictori. primește primele lecții de desen în Châtelet la vârsta de 12 de ani. Liniștea tinereții îi este în mod dramatic întreruptă în noaptea de 24 februarie 1912: mama sa se sinucide aruncându-se într-un râu. Magritte sosește la Bruxelles
René Magritte () [Corola-website/Science/298187_a_299516]
-
revista ""Au volant"" ("La volan"). Își câștigă existența muncind la o fabrică de tapete, dar nu încetează să picteze. La 28 iunie 1922 se căsătorește cu Georgette Berger, care îi va sta alături până la sfârșitul vieții. De la începutul anilor 1920, pictorul începe să întâlnească personalități marcante ale avangardei artistice, care în scurtă vreme va forma suprarealismul belgian. Printre aceștia se numără Paul Nougé, care la Bruxelles joacă rolul lui André Breton în mișcarea suprarelistă. Magritte se află la început sub puternica
René Magritte () [Corola-website/Science/298187_a_299516]
-
este suprarealismul?"). În anii următori organizează o expoziție individuală la New York (1936) și participă la prima "Expoziție Internațională a Suprarealismului" la Londra (1937). Din anul 1940 participă în mod activ cu articole în paginile revistei ""L'Invention collective"", în care pictorii și scriitorii belgieni se străduiesc să pună capăt tăcerii artiștilor din țările afectate de război. Ei se pronunță în mod deschis în favoarea "revoluției proletare". Magritte, de altfel, va adera la partidul comunist belgian în anul 1945, dar se va retrage
René Magritte () [Corola-website/Science/298187_a_299516]
-
a fost pus sub arest la domiciliu. După consultări cu oficialitățile norvegiene, i s-a permis să se îndrepte la bordul unui cargou către Mexic împreună cu soția sa, Natalia Sedova. În Mexic, a trăit până la un moment dat în casa pictorului Diego Rivera, iar mai apoi în casa Fridei Kahlo. A fost un autor prolific, scriind mai multe lucrări printre care "Istoria revoluției ruse" (1930) și "Revoluția trădată"(1936), o critică a Uniunii Sovietice sub stalinism. Troțki a argumentat că statul
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
zilele noastre. În 1938, Troțki și sprijinitorii lui au pus bazele unei organizații internaționale marxiste, Internaționala a patra, care era gândită ca o alternativă troțkistă al Internaționala a treia, Cominternul stalinist. Troțki s-a certat la un moment dat cu pictorul Rivera și în 1939 s-a mutat în propria lui reședința în Coyoacán - o suburbie a Mexico City. Pe 24 mai 1940 a supraviețuit unui atac atribuit unor asasini presupuși sovietici. Mai târziu, pe 20 august 1940, Troțki a fost
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
este un tablou pictat de Eugène Delacroix. Ca temă a acestui tablou imens (aproximativ 4 x 5 m), pictorul a ales soarta regelui asirian Sardanapal. Punctul de inspirație al acestui tablou îl reprezintă operele lordului Byron (1788-1824), pe care Delacroix l-a admirat întotdeauna. Artistul a creat un Sardanapal propriu și original, o compoziție picturală de mare amploare. În
Moartea lui Sardanapal () [Corola-website/Science/298205_a_299534]
-
avea la vremea respectivă 40 de ani. În pictură, privirea sa oarecum infatuată trădează personalitatea hotărâtă și sigură de sine a artistului. Calda tonalitate coloristică îi conferă armonie compoziției și este o mărturie a măestriei artistice a lui Delacroix. Haina pictorului contrastează cu fundalul pământiu, iar nuanțele de negru ale veșmântului, abil diferențiate, pun în lumină gulerul de mătase. Vesta a fost pictată în aceeași nuanță de verde care apare în fundalul "Portretului în costumul lui Hamlet" (primul autoportret a lui
Autoportret cu vestă verde () [Corola-website/Science/298211_a_299540]
-
(n. 20 aprilie 1893, Barcelona - d. 25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor și sculptor spaniol, influențat de suprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare. Teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertății artistice, va rămâne un creator multidimensional și multilateral: pictează, dar și sculptează și stăpânește în aceeași măsură tehnica
Joan Miró () [Corola-website/Science/298209_a_299538]
-
stilul, din acest moment pictura lui va evolua în direcția suprarealismului. În anul 1919, Miró pleacă la Paris, unde îl cunoaște pe Picasso, catalan ca și el. În capitala Franței, în cartierul Montparnasse, pe strada Blomet, Miró este vecin cu pictorul André Masson, atelierele lor comunică. Face cunoștința lui Tristan Tzara, Max Jacob și Ernest Hemingway. André Breton este fascinat de lucrările lui, pe care le consideră o dovadă evidentă că pictura suprarealistă este posibilă. În noiembrie 1925, Miró participă la
Joan Miró () [Corola-website/Science/298209_a_299538]
-
Masson, atelierele lor comunică. Face cunoștința lui Tristan Tzara, Max Jacob și Ernest Hemingway. André Breton este fascinat de lucrările lui, pe care le consideră o dovadă evidentă că pictura suprarealistă este posibilă. În noiembrie 1925, Miró participă la expoziția pictorilor suprarealiști, ia parte la întâlnirile lor de lucru, deși niciodată nu va adera la această grupare în mod oficial. În anul 1927, pictorul părăsește cartierul Montparnasse și se stabilește pe dealul Montmartre, în apropierea străzii Fontaine. Doi ani mai târziu
Joan Miró () [Corola-website/Science/298209_a_299538]
-
le consideră o dovadă evidentă că pictura suprarealistă este posibilă. În noiembrie 1925, Miró participă la expoziția pictorilor suprarealiști, ia parte la întâlnirile lor de lucru, deși niciodată nu va adera la această grupare în mod oficial. În anul 1927, pictorul părăsește cartierul Montparnasse și se stabilește pe dealul Montmartre, în apropierea străzii Fontaine. Doi ani mai târziu (1929), se căsătorește în Palma de Mallorca cu Pilar Juncosa. Pe durata războilui civil (1936-1939), pictorul nu va călători deloc în Spania, se
Joan Miró () [Corola-website/Science/298209_a_299538]
-
grupare în mod oficial. În anul 1927, pictorul părăsește cartierul Montparnasse și se stabilește pe dealul Montmartre, în apropierea străzii Fontaine. Doi ani mai târziu (1929), se căsătorește în Palma de Mallorca cu Pilar Juncosa. Pe durata războilui civil (1936-1939), pictorul nu va călători deloc în Spania, se stabilește la Varengeville, în Normandia. Aici rămâne pe toată durata celui de-al doilea război mondial. Își creează propriul univers, propriul "spațiu interior", reflectat într-o serie de tablouri intitulate "Constelații". În anul
Joan Miró () [Corola-website/Science/298209_a_299538]
-
UNESCO din Paris, lucrări care în 1956 îi vor aduce premiul Fundației Guggenheim. Când îi sunt prezentate operele la Tokyo și Kyoto, se hotărăște să plece în Japonia. Această călătorie confirmă pasiunea artistului pentru arta și cultura din Orientul Îndepărtat. Pictorul împlinește în 1970 vârsta de 77 de ani și este în plină putere creatoare. Realizează - tot împreună cu Artigas - un mare perete de ceramică pentru aeroportul din Barcelona. Condamnă vehement speculațiile care se fac pentru a-i transforma operele în investiții
Joan Miró () [Corola-website/Science/298209_a_299538]
-
Venezuela a fost influențată de experiența istorică și procesul politic în urma căruia țara și-a câștigat independența. Multe picturi și sculpturi ale secolului XIX-lea sunt reprezentări ale unor momente cheie din istoria Venezuelei, fapte eroice și alegoria națiunii. Printre pictorii care au reprezentat momente istorice în imagini se numără: Juan Lovera, Arturo Michelena, Martin y Tovar Tovar, Tito Salas, etc. Pictura romantică a atins apogeul datorită operelor de artă a lui Cristobal Rojas, picturile căruia au cu efect dramatic și
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
speculând că autorul ar putea fi însuși Ivireanu. Un portret diferit de cele bisericești, prin faptul că este de natură occidentală, este cel de la Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, care a fost descoperit de Marcu Beza. Realizat de un pictor rămas anonim, este păstrat în sala de primire a mănăstirii, iar în România poate fi văzută o copie, la Muzeul Național de Artă. Tabloul (ulei pe pânză) datează din 1696, și poartă inscripția „Constantinus Brankovan Supremus Valachiae Transalpinae Princeps Ae
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
arta reprezintă și o modalitate de a exprima diferențierile tribale, caracterizate prin bogăția cromatică a picturii corporale și prin diversitatea măștilor utilizate în ceremoniile religioase. Considerată, la început, "primitivă", arta africană avea să influențeze arta vest-europeană de la începutul secolului XX. Pictori ca: Picasso, Matisse, Vincent van Gogh, Paul Gauguin și Modigliani vor utiliza astfel de teme și motive în lucrările lor, devenind adevărați inovatori. La început, monumentele arhitectonice islamice (palate, moschei, mausolee, fortărețe) au fost influențate de stilul bizantin (de exemplu
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
a nota detalii precise. În perioada goticului târziu, s-au remarcat artiștii precum Tilman Riemenschneider din Germania (Jelirea lui Hristos), Veit Stross din Transilvania (Moartea Fecioarei), care au creat sculpturi în lemn de o mare expresivitate, sau prin naturalismul lor, pictorii ca Robert Campin și Jan van Eyxk anticipau deja stilurile care aveau să apară odată cu Renașterea, prin naturalismul picturilor lor. Deși cu rădăcini adânci în tradiție, artele au evoluat cu altă imaginație, tulburătoare, și cu o vigoare crescândă. În Europa
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
tiparului, teatrului și vieții citadine. În Italia a apărut un nou tip de pantomimă, numit commedia dell'arte, în care actorii din trupa își creau replicile pe loc. Între timp, europenii bogați au încurajat dezvoltarea unui nou stil, numit baroc. Pictorii, sculptorii și arhitecții l-au folosit pentru a crea efecte de o măreție spectaculoasă. Artisti ca Rubens, Rembrandt și Van Dyck, din Țările de Jos, și Velázquez, din Spania, erau căutați pentru portretele pictate într-un stil aproape fotografic. Ruisdael
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
Artisti ca Rubens, Rembrandt și Van Dyck, din Țările de Jos, și Velázquez, din Spania, erau căutați pentru portretele pictate într-un stil aproape fotografic. Ruisdael din Țările de Jos, Salvator Rosa din Italia și Claude Lorraine din Franța erau pictorii peisagisti la modă. Autori ca Cervantes, Milton, Pepys și Bunyan au scris cărți de succes cu subiecte din viața de toate zilele. Dintre instrumentele muzicale, lăutele, clavecinele, orgile și viorile ajunseseră destul de răspândite. Se fabrică mobila tapițată, lustruită și bogat
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
Il Condottiere Giovanni Acuto"" - este fascinat de potențialul perspectivei în pictură. Alți maeștri din această perioadă sunt călugărul dominican Fra Angelico (1400-1455), Jacopo Bellini (1400-1470), Piero della Francesca (1416-1492), care a scris și lucrări teoretice în domeniul matematicii și perspectivei. Pictorii din generația următoare au contribuit la înnoirea redării în perspectivă a peisajelor, compunerea minuțioasă a tablourilor, finețea redării figurilor. Printre aceștia se numără: Antonio Pollaiuolo (1432-1498), Andrea del Verrocchio (1435-1488), Domenico Ghirlandaio (1449-1494) - în Florența; Andrea Mantegna (1431-1506) - în Padova
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
Raffaello") din palatul Vaticanului - printre alte motive, celebra ""Școala din Atena"", în care sunt figurați diverși filozofi ai antichității. Tiziano Vecello (1488-1576) este cel mai însemnat reprezentant al Renașterii în Veneția. El pictează și pentru Carol Quintul, care îl numește pictor oficial al curții regale spaniole. Un alt reprezentant de seamă al picturii din această perioadă a fost Correggio (1489-1534), care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Parma, unde a realizat principalele sale opere (de exemplu, frescele
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
și sunt valorificate situațiile dramatice. Pictura barocă a fost în floare, în multe culturi europene, între sfârșitul secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVIII-lea, o perioadă din istoria europeană caracterizată de bogăție, strălucire și fast. Pictorii care au excelat în folosirea elementelor stilului baroc în pictură au folosit, în mod accentuat, figuri umane surprinse în decursul mișcării, puternice contraste de lumină și întuneric (acea tehnică cunoscută sub numele generic de clarobscur), culori puternice, saturate și un
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]