17,991 matches
-
eu îți provoc acum o anumită afecțiune. Data viitoare când vei veni pe stația noastră, vei vrea să mă întâlnești tot pe mine. — Normal! întări Dromiket 4. — Păi vezi? Nu e corect, răspunse femeiușcă. Căutându-mă tot pe mine, îi furi pâinea de la gură unei colege de-a mea desemnată în ziua respectivă să însoțească turiștii. Eu aș da randament mai mare, iar colega mea randament mai mic. S-ar crea disensiune. Pe când așa, dăm toate același randament. — Bine, bine - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lunii și mi-au uns mâinile și picioarele cu henna, ca și cum aș fi fost mireasă. M-au binecuvântat de o mie de ori, înspre nord, sud, răsărit și apus, ca să fiu apărată împotriva lui Lamaștu și a altor demoni care fură copii. M-au sărutat de sute de ori. Dimineața, mama a început numărătoarea inversă a celor două luni pe care avea să le petreacă în cortul roșu. După nașterea unui băiat, mamele se odihneau doar o singură lună, dar nașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pleca la vânătoare, iar vânătoarea era nesfârșită. Femeile astea din nord erau pur și simplu prea sălbatice pentru meșteșugul dulce al torsului și al țesutului. Uttu s-a dus apoi spre răsărit, dar a găsit acolo femei cărora bărbații le furaseră limba, iar ele nu mai puteau să vorbească singure. Și cum Uttu nu știa cum să vorbească cu bărbații, s-a dus la Ur, care era pântecul lumii și acolo a găsit o femeie pe nume Enhenduanna, care a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-i povesteam lui Iosif ce vorbeau ele între ele cu vocea scăzută. Nu-i povesteam cum făceau provizii de pâine uscată sau cum își desfăceau tivurile rochiilor și ascundeau acolo mirodenii scumpe. Știam chiar și despre planurile Rahelei de a fura idolii lui Laban. În fiecare noapte, Laban striga la Iacob și-i spunea că n-are nimic de luat de acolo în afară de zestrea celor două neveste Lea și Rahela, adică mai nimic. Asta ar fi însemnat să rămânem doar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
se mai uita peste umăr să vadă dacă nu cumva îl urmărește socrul său. În schimb, începuse să se gândească la Edom și la întâlnirea cu Esau, fratele pe care nu-l văzuse de douăzeci de ani, din ziua când furase binecuvântarea tatălui lor și fugise. Cu cât ne îndepărtam mai mult de Haran, cu atât Iacob vorbea mai mult despre Esau. Cu o zi înainte de luna nouă, ne-am oprit după-amiaza devreme, ca să avem timp să pregătim cortul roșu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fiu în curând femeie. Era un vis dulce, dar s-a terminat brusc a doua zi dimineața când m-am trezit în urletele lui Laban. Bunicul meu venise după noi și cerea dreptate. - Îl vreau pe hoțul care mi-a furat idolii! urla el, unde e terafim-ul meu? Am ieșit în fugă din cort, chiar la timp ca să-l văd pe tata, cu toiagul de măslin în mâini, ridicându-se în calea lui Laban. Beor și Kemuel stăteau în spatele bunicului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adăugat Laban, uitându-se drept în ochii lui Iacob, unde sunt ceilalți zei? Cei ai făcut cu ei? - Ce vrei să spui? a întrebat tata. Laban și-a mijit ochii și a răspuns: - Zeii mei de pe altarul familiei au fost furați și au dispărut exact atunci când ați plecat voi. Am venit să-i găsesc, pentru mine și pentru fiii mei. De ce vrei să mă lipsești de protecția lor? Nu te temi de mâinia lor, chiar dacă tu îl venerezi doar pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Esau i-a amintit de ziua în care căzuseră amândoi în albia secată a unui râu și apoi intraseră plini de noroi din cap până în picioare în cortul mamei lor. A râs din toată inima când și-a amintit cum furaseră toată pâinea care se făcuse o zi întreagă, o mâncaseră, li se făcuse rău, apoi luaseră și bătaie pentru asta. După alte câteva povești, ne-a cuprins pe toți o toropeală plăcută. Ascultam murmurul turmelor și șoaptele fluviului Jabbok. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Toți ochii erau ațintiți asupra lui Re-nefer, care a luat mâinile fratelui într-ale ei și i-a spus toate detaliile poveștii, așa cum mi le repetase mie înainte. A povestit cum casa îi fusese călcată de barbari, că i se furaseră toate bunurile, că familia îi fusese măcelărită și întreaga viață, devastată. A spus despre fugă și despre furtuna pe mare. Când Nakht-re a întrebat despre soțul ei, ea a răspuns: - Mort. Și fiul meu! Și a izbucnit în lacrimi încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
-l pierzi. Trebuie să înțelegi perfect asta. Apoi s-a întors și am văzut că avea obrajii umezi. - Singura mea viață e aici, lângă fluviu, a spus ea cu vocea plină de lacrimi. Ghinionul, lucrul acela rău care mi-a furat ka și m-a aruncat între bestii în sălbăticia din vest, s-au dus, în sfârșit. M-am întors la familia mea, la civilizație, sunt salvată în numele lui Ra. M-am consultat cu preoții pentru care lucrează fratele meu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
doar majoratul meu, dar și marele dar pe care Kar mi l-a făcut. Profesorul meu spune să merg cu el la sud de Kush, unde comerțul cu abanos și fildeș e în floare și unde vizirul a fost prins furând de la rege. Regele însuși i-a cerut lui Kar să meargă și să urmărească instalarea unui nou supraveghetor, să ia aminte și să-i spună tot ce se întâmplă acolo. O să mă duc și o să-l asist pe profesorul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mi-aș fi găsit locul printre cei care făceau acele ritualuri. În zilele care au urmat morții lui Re-nefer, am blestemat-o tot atât cât am plâns-o. Fusese salvatoarea și temnicera mea. Mi-l dăduse pe Shalem, apoi îmi furase amintirea lui. Până la urmă, n-o cunoscusem deloc pe această femeie. O văzusem foarte puțin de când Re-mose se dusese la școală și n-aveam idee ce făcuse în toți acești ani; dacă torsese sau țesuse, dacă dormise tot timpul, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ca fiind iubita mea, inima mi s-a trezit la viață. Dar apoi ai dispărut și mi s-a părut că mă disprețuiești. M-am umplut de furie. Pentru prima dată în viață, m-am dezlănțuit împotriva cerului, pentru că-mi furase familia și apoi pentru că mi te fluturase prin fața ochilor, doar ca să te ia înapoi. Eram furios și speriat de propria mea singurătate. Așa că mi-am luat o nevastă. Fusesem perfect liniștită până în acel moment, dar declarația lui m-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fusesem suit pe o masă, gol, cineva mă lovea peste testicule cu nuiaua, iar eu plângeam de rușine, și am fugit ca să nu mai aud râsetele care însoțeau fiecare lovitură; apoi mam văzut la un proces, unde eram judecat pentru că furasem haine să mă îmbrac, iar procurorul citea cu o voce peltică rechizitoriul, „cer condamnarea lui Daniel Petric la...”, restul n-am mai auzit deoarece, îmbrâncind ușierul, am fugit și de-acolo și m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vorbe necuviincioase pe care aș roși să le rostesc astăzi, dar atunci mi se păreau cât se poate de normale în gura noastră. Când aveam ocazia, ne țineam după convoaiele funerare, fără să pricepem nimic din amărăciunea morții, numai ca să furăm florile de pe morminte. Rar, foarte rar, ne lăsam impresionați de vreun bătrân și numai când îl vedeam disperat. Exista, țin minte, un orb care trecea la ore fixe și totdeauna traversa strada în dreptul unui magazin de pălării. Adulmeca momentul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ziceți și dumneavoastră, își reluă Filip insistențele, n-o poate nimeni convinge să-mi lase colivia?” De data aceasta se referea la mine, dându-mi, măgulitor, de înțeles că eram singurul în măsură să obțin această favoare. „De ce n-o furi?” l-am luat eu peste picior, fiindcă nu mă interesa colivia lui. Dezamăgit, Filip m-a privit cu reproș. „Nu e frumos, domnule scluptor, să-ți bați joc de un om bătrân”. Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o beam, ca să n-o termin, cu umerii roși de curelele rucsacului, îndurând suferințele piciorului bolnav și frigul nopților din deșert. Într-o zi, mi-am recunoscut sacul de dormit de departe, după culoarea lui portocalie. Necunoscutul care mi-l furase se afla lângă el. Era mort. I-am luat apa, fructele și un săculeț de diamante. De celelalte lucruri nu m-am atins». 23 N-am pus niciodată preț pe virtuțile care mi-au cerut să renunț. Le-am preferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să dai senzația că ești cinic. Și n-o combat. Ba, sunt gata chiar să strig: Ce erori facem, Doamne! Ne lăsăm fascinați de ispita de a juca un rol excepțional, în loc să observăm că fericirea e de obicei mediocră. Ne furăm singuri, ne frustrăm singuri. În loc să intrăm pur și simplu în țara făgăduinței care se află la îndemână, la colțul străzii sau chiar în camera noastră, alergăm după vanități ieșite din comun. Vrem să Te concurăm, uitând că Tu ai plătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcut. Mi-am amintit și de o întâmplare pe care mi-o povestise Dinu, despre o femeie căreia îi murise bărbatul de cancer și care spunea tuturor la înmormântare, printre bocete fără lacrimi și grija de a nu fi cumva furată de rudele mai puțin pioase, cum scumpul ei soț o certase, „Stricato, nu mă mai târî pe la toți doctorii, că oricum o să mor”, după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând „Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu”, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ascund ochii? întrebă Tefnaht. Ca să nu ghicim ce gândesc despre noi? - Nu, stăpâne, răspunse Auta. Soarele nostru e prea tare pentru ei. Acolo, în planeta lor, soarele acesta luminează mai slab. Ce doi preoți se așezară în jilțurile lor care fură ridicate de robi pe umeri. - Auta nu vine cu noi? întrebă Tefnaht. - Nu! zise bătrânul. Să mai stea, să mai afle. Auta se lăsă cu sfială în genunchi și-și lăsă capul în țărână. Cu coada ochiului privi spre turn
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să aprindă un foc. Striga întruna, dar strigătele păreau a fi zadarnice. Și după o jumătate de ceas, nici un foc nu se aprindea; ocheanul fermecat prin care vedea mișcarea frunzelor și șerpii de pe stânci nu-i arăta nici un om. Atunci fură de părere toți să coboare. Auta alese un loc prielnic și îndată auzi un șuierat deasupra tavanului. Luntrea se opri în văzduh, apoi începu să coboare în jos, fără rotiri. - Cădem! strigă Auta. - Nu cădem, îi răspunse cârmaciul râzând, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corabie îl adusese pe Auta, trimis să afle dacă în câmpia de la miazăzi coborâseră cu adevărat zeii. Același glas tunător le porunci corăbierilor să aștepte, și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era deprins
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
iei și pe mine, Auta? strigă Nefert. În loc de răspuns Auta îi cuprinse umerii cu brațul. Cârmaciul împreună cu un tovarăș de-al său lucra de la venirea lor pe podiș aproape fără întrerupere. Luntrea era aproape gata; ieșise mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu ea de câteva ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o opri în văzduh și când socoti că poate zbura fără primejdie oriunde, își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
editor pentru următoarea tentativă, un roman lung despre avatarurile unui preot anglican care Își pierdea credința și Își căuta o nouă vocație punându-se În slujba celor săraci. Când Robert Elsmere apăru, În fine, la Începutul lui 1888, primele cronici fură reci și puține la număr, dar temele abordate - credința pusă la Încercare și Îndoiala sinceră, nedreptatea socială și idealismul filantropic - atinseră vizibil o coardă sensibilă printre cititorii mai școliți, care Începură să Își recomande unul altuia lucrarea cu entuziasm. Mudie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
chiar și lui George Du Maurier - vestea despre dramatizarea Americanului sau, după cum suna noul titlu, a Californianului. Lucrul mergea bine. În februarie trimise trupei prima variantă la actele unu și doi, apoi, În aprilie, actele trei și patru. Răspunsurile directorului fură Încurajatoare, chiar dacă chinuitor de scurte și de generale. Curios era (pentru Henry) faptul că, până acum, nu se văzuseră niciodată la față. Compton părea mereu să se afle În cine știe ce oraș de provincie, mutându-se În fiecare săptămână dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]