16,853 matches
-
cu o lucrare originală despre motivul călătoriei în literatura fantastică a secolului XIX. În perioada 1954-1968 a lucrat ca redactor la Gazeta „Flotă Patriei”. În 1956 a debutat cu volumul de versuri „Marinar de Frunte”. Între anii 1968-1981 a fost redactor șef la Editură Militară, timp în care a fost redactor la peste 150 de cărți. A lucrat cu Nichita Stănescu "Un pămînt numit România", cu D.R. Popescu "Prea mic pentru un război atît de mare" cu Virgil Carianopol, Laurențiu Fulga
Ion Aramă () [Corola-website/Science/324669_a_325998]
-
a secolului XIX. În perioada 1954-1968 a lucrat ca redactor la Gazeta „Flotă Patriei”. În 1956 a debutat cu volumul de versuri „Marinar de Frunte”. Între anii 1968-1981 a fost redactor șef la Editură Militară, timp în care a fost redactor la peste 150 de cărți. A lucrat cu Nichita Stănescu "Un pămînt numit România", cu D.R. Popescu "Prea mic pentru un război atît de mare" cu Virgil Carianopol, Laurențiu Fulga, Gheorghe Tomozei, Marin Preda, etc. În continuare, a lucrat ca
Ion Aramă () [Corola-website/Science/324669_a_325998]
-
la peste 150 de cărți. A lucrat cu Nichita Stănescu "Un pămînt numit România", cu D.R. Popescu "Prea mic pentru un război atît de mare" cu Virgil Carianopol, Laurențiu Fulga, Gheorghe Tomozei, Marin Preda, etc. În continuare, a lucrat ca redactor, apoi redactor șef adjunct, la ziarul „Apărarea Patriei” și respectiv revista „Viața Armatei”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, membru fondator al "Ligii navale" și redactor șef al revistei "Marea Noastră pentru tineret". S-a pensionat în 1993, avînd gradul
Ion Aramă () [Corola-website/Science/324669_a_325998]
-
150 de cărți. A lucrat cu Nichita Stănescu "Un pămînt numit România", cu D.R. Popescu "Prea mic pentru un război atît de mare" cu Virgil Carianopol, Laurențiu Fulga, Gheorghe Tomozei, Marin Preda, etc. În continuare, a lucrat ca redactor, apoi redactor șef adjunct, la ziarul „Apărarea Patriei” și respectiv revista „Viața Armatei”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, membru fondator al "Ligii navale" și redactor șef al revistei "Marea Noastră pentru tineret". S-a pensionat în 1993, avînd gradul de colonel
Ion Aramă () [Corola-website/Science/324669_a_325998]
-
Virgil Carianopol, Laurențiu Fulga, Gheorghe Tomozei, Marin Preda, etc. În continuare, a lucrat ca redactor, apoi redactor șef adjunct, la ziarul „Apărarea Patriei” și respectiv revista „Viața Armatei”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor, membru fondator al "Ligii navale" și redactor șef al revistei "Marea Noastră pentru tineret". S-a pensionat în 1993, avînd gradul de colonel în rezervă. S-a stins din viață pe 26 Septembrie 2004, la București." "Scriitorul a publicat 30 de cărți. Deși tematica a cunoscut cu
Ion Aramă () [Corola-website/Science/324669_a_325998]
-
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializare Jurnalismul de Televiziune (1998-1999), urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007). A lucrat timp de șase ani ca profesor de istorie (1986-1992), apoi redactor și redactor-șef al săptămânalului prahovean ARGUS (1992-1998), redactor și redactor-șef al revistei "Poliția Română" (1999-2000); șeful Grupului de Presă al MI (2000-2002); director adjunct al Direcției de Relații Publice din MI (2002-2003); șeful departamentului de Relații Publice la
Petre Crăciun () [Corola-website/Science/326028_a_327357]
-
Jurnalism și Științele Comunicării, specializare Jurnalismul de Televiziune (1998-1999), urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007). A lucrat timp de șase ani ca profesor de istorie (1986-1992), apoi redactor și redactor-șef al săptămânalului prahovean ARGUS (1992-1998), redactor și redactor-șef al revistei "Poliția Română" (1999-2000); șeful Grupului de Presă al MI (2000-2002); director adjunct al Direcției de Relații Publice din MI (2002-2003); șeful departamentului de Relații Publice la Agenția Națională
Petre Crăciun () [Corola-website/Science/326028_a_327357]
-
Televiziune (1998-1999), urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007). A lucrat timp de șase ani ca profesor de istorie (1986-1992), apoi redactor și redactor-șef al săptămânalului prahovean ARGUS (1992-1998), redactor și redactor-șef al revistei "Poliția Română" (1999-2000); șeful Grupului de Presă al MI (2000-2002); director adjunct al Direcției de Relații Publice din MI (2002-2003); șeful departamentului de Relații Publice la Agenția Națională Antidrog (2003-2009). A predat Jurnalism la Universitatea
Petre Crăciun () [Corola-website/Science/326028_a_327357]
-
urmate de un masterat în Comunicare managerială industrială și social politică la Universitatea Politehnică din București (2005-2007). A lucrat timp de șase ani ca profesor de istorie (1986-1992), apoi redactor și redactor-șef al săptămânalului prahovean ARGUS (1992-1998), redactor și redactor-șef al revistei "Poliția Română" (1999-2000); șeful Grupului de Presă al MI (2000-2002); director adjunct al Direcției de Relații Publice din MI (2002-2003); șeful departamentului de Relații Publice la Agenția Națională Antidrog (2003-2009). A predat Jurnalism la Universitatea „Andrei Șaguna
Petre Crăciun () [Corola-website/Science/326028_a_327357]
-
și el profesor suplinitor pe meleaguri vrâncene: Păulești, Negrilești, Jariștea, Pădureni-Jariștea, Liceul Odobești și Școala nr. 4 din Focșani. Între 1964 și 1970 a urmat Facultatea de Filologie a Universității din București, cursuri fără frecvență. În data de 1969 devine redactor la Ziarul "Milcovul” din Focșani. Între 1976 și 1979 devine activist cultural la Comitetul Județean pentru Cultură și Artă, Vrancea. În această postură, Dumitru Pricop a colindat toate plaiurile Vrancei, a cunoscut creația populară vrânceană autentică, istoria zbuciumată a acestor
Dumitru Pricop () [Corola-website/Science/326020_a_327349]
-
al CIA, și Charles Colson, consilierul special al președintelui Richard Nixon. Carl Bernstein, un alt reporter de la "Post", este desemnat să se ocupe de povestea Watergate, împreună cu Woodward. Cei doi sunt parteneri reticenți unul față de celălalt, dar lucrează bine împreună. Redactorul-șef Ben Bradlee (Jason Robards) consideră că munca lor este incompletă, cu toate acestea, și nu este bună pentru prima pagină a ziarului. El îi încurajează să continue să adune informații. Woodward îl contactează pe "Deep Throat", un funcționar guvernamental
Toți oamenii președintelui (film) () [Corola-website/Science/326022_a_327351]
-
era în spatele lui Edmund Muskie în sondajele de opinie. Cererea lui Bradlee de meticulozitate îi forțează pe reporteri să obțină alte surse pentru a confirma legătura cu Haldeman. Atunci când Casa Albă a trimis o dezmințire ambiguă a poveștii din "Post", redactorul a continuat să-i sprijine. Deep Throat susține că acoperirea nu a fost pentru a ascunde spargerile, ci "operațiunile sub acoperire" care implică "întreaga comunitate de informații din SUA", și-i avertizează că viețile lui Woodward, Bernstein și a altora
Toți oamenii președintelui (film) () [Corola-website/Science/326022_a_327351]
-
buget de 5 milioane de dolari. Ben Bradlee și-a dat seama că filmul va fi făcut indiferent dacă el era de acord sau nu și a simțit că avea "mai mult sens să încerce să-l influențeze de fapt". Redactorul-șef de la "Washington Post" spera ca filmul să aibă un impact important asupra oamenilor, care aveau un stereotip negativ față de ziare. Regizorul Alan J. Pakula și Redford nu au fost mulțumiți de primul proiect al scenaristului William Goldman. Woodward și
Toți oamenii președintelui (film) () [Corola-website/Science/326022_a_327351]
-
și nu i-a plăcut, spunând: "o mare parte din el era pretențios și în afara acțiunii". El și Pakula au organizat în fiecare zi ședințe de lucru cu privire la scenariu. Regizorul a petrecut, de asemenea, ore în șir de intervievare a redactorilor și reporterilor, luând notă de comentariile lor. Afirmațiile că Pakula și Robert Redford au rescris scenariul au fost scoase la iveală, cu toate acestea, în urma unei investigații în materie de Richard Stayton în revista Written By. Stayton a comparat mai
Toți oamenii președintelui (film) () [Corola-website/Science/326022_a_327351]
-
Goldman a fost în mod corespunzător creditat ca scenarist și că proiectul final a avut "semnătura distinctă a lui William Goldman pe fiecare pagină." Dustin Hoffman și Redford au vizitat birourile de la "Post" luni de zile, asistând la ședințe ale redactorilor și efectuând cercetări pentru rolurile lor. "Post" a refuzat să ofere permisiunea ca filmul să fie turnat în redacția sa și s-a apelat la designeri care au făcut măsurători ale birourilor ziarului, au fotografiat totul, iar cutiile cu gunoi
Toți oamenii președintelui (film) () [Corola-website/Science/326022_a_327351]
-
primele două comedii. Imediat după revoluția din 1989, Dinu Grigorescu a înființat împreună cu regizorul Tudor Mărăscu, Societatea Teatrală Scorpion, cu primul teatru particular din România postdecembristă și publicațiile săptămânale Scorpion, cu Suplimentul Rampa - serie nouă, și Trei pe un balansoar (redactori șefi George Genoiu și dr.Ion Bogdan). La 26 decembrie 1992 este numit prin decizia Primul Ministru Theodor Stolojan Secretar General al municipiului București. A lucrat cu 4 primari generali (1991-1999) experiențe descrise în volumul de proză memorialistică “Divina Primărie
Dinu Grigorescu () [Corola-website/Science/326054_a_327383]
-
Cadrele didactice din Rishon au început să scrie ele înseși noi manuale. Judelovitch a scris o carte de geografie și și-a redactat zi de zi lecții de stiinte naturale. În plus a scris literatura pentru copii,a fost printre redactorii gazetei ebraice pentru copii Olam Katan (Lume mică), de asemenea a scris reportaje în ziarul lui Ben Yehuda, de asemenea în gazetele ebraice contemporane „Hamelitz”, „Hamaggid”, „Hatzfira” etc. Cea dintâi grădiniță evreiască din Palestina (care există și în zilele noastre
David Judelovitch () [Corola-website/Science/326108_a_327437]
-
1945) și arhipresbiter stavrofor (1947). A predat la început la Facultatea de Teologie din Cernăuți ca asistent suplinitor onorific pe lângă Catedra de Istorie bisericească universală (1936), apoi profesor agregat (1937) și titular (1941), la aceeași catedră. El a fost și redactor al revistei "Candela" editată de Mitropolia Bucovinei (1939-1946). După ocuparea Bucovinei de Nord de către armata sovietică, el s-a refugiat la București la începutul lunii iulie 1940, revenind la Cernăuți abia în toamna anului 1941, după eliberarea Bucovinei de către armata
Milan Șesan () [Corola-website/Science/326121_a_327450]
-
Bühne und Welt”. Între 1902 și 1907 a locuit la Londra, unde a fost corespondent pentru ziarul german Hamburger Nachrichten. În 1905 s-a născut fiul lor, Arnulf Heimdal. În 1908 s-au dus în China, unde Petzold a devenit redactor-șef al ziarului Tageblatt für Nordchina“ din Tianjin, dar în 1909 soției i s-a oferit un post de profesoară de muzică la Academia de Muzică din Tokio, Japonia, iar după ce Petzold a reușit să-și aranjeze un post de
Bruno Petzold () [Corola-website/Science/326159_a_327488]
-
(n. 6 ianuarie 1946) este un scriitor și jurnalist român. A absolvit Institutul de Limbi Străine, Facultatea de limbi romanice (franceză, spaniolă), Universitatea București, în 1968, și Facultatea de Filosofie, Universitatea București, în 1976. A fost aproape trei decenii redactor de politică externă (revista „Lumea”), a condus, după 1989, penru scurt timp revistele „Lumea”, „Zig-Zag”, apoi ziarul „Meridian”, după care a lucrat în televiziune, ca șef al departamentului de știri al Antenei 1. Din 1996 a lucrat la ProTV ca
Stelian Țurlea () [Corola-website/Science/326188_a_327517]
-
Jarosław Leon Iwaszkiewicz, pseudonim "Eleuter" (n. 20 februarie 1894 în Kalnik , m. 2 martie 1980 în Varșovia) - scriitor polonez (prozaist, poet și eseist), traducător și libertist, cofondator al grupului artistic Skamander, colaborator al revistei „Wiadomości Literackie” („Știrile literare”), redactor al revistei „Twórczość” („Opera”). Soția sa a fost scriitoarea și traducătoarea Anna Iwaszkiewiczowa. Au avut doi copii: Maria (n. 1924) și Teresa (n. 1928). Unul dintre rudele îndepărtate ale poetului a fost compozitorul Karol Szymanowski. Născut că Leon Iwaszkiewicz, numit
Jarosław Iwaszkiewicz () [Corola-website/Science/322585_a_323914]
-
, uneori numită ipoteza Wellhausen, afirmă că Pentateuhul (primele cinci cărți din biblie) nu sunt decât o compilație a câtorva narațiuni, create independent și relativ concomitent, care apoi au fost îmbinate în forma actuală de către un număr de redactori. Această ipoteză este o contribuție notabilă a lui Julius Wellhausen la cercetarea bibliei ebraice. Ipoteza provine din încercările, întreprinse în secolele XVIII și XIX, de a explica faptul că textul bibliei conține multe inconsistențe și contradicții. Către sfârșitul secolului XIX
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
Cartea a treia a Regilor și Cartea a patra a Regilor după canonul creștin). În 1853 Hermann Hupfeld a sugerat că Elohistul consta din două surse și trebuia despărțit, identificând astfel Sursa Preoțească (P); Hupfeld a subliniat de asemenea importanța redactorului sau a editorului final pentru întocmirea Torei din cele patru surse. Nu tot ce era în Pentateuh a fost trasat la aceste patru surse: numeroase secțiuni mai mici au fost identificate, cum ar fi Codul sfințeniei conținut de Levitic cap
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
Wellhausen: Conform lui Wellhausen, inițial Tora/Pentateuhul a existat ca patru narațiuni diferite, fiecare reprezentând o lucrare completă, fiecare privind aceleași evenimente și aceleași personalități, dar având misiuni diferite. Cele patru surse au fost îmbinate de două ori de către editorii („redactorii”) care s-au străduit să păstreze cât mai mult din conținutul documentelor originale. Conform estimărilor, sursa yahwistă a fost compusă în cca 950 î.e.n. cu puțin timp înainte de scindarea Regatul evreu unit în două, Regatul Israel la nord și Regatul
Ipoteza documentară () [Corola-website/Science/322636_a_323965]
-
avea până în anul 1848. A adăugat fabricii de acid sulfuric din Chauny ,turnul Gay-Lussac’’ care permitea prevenirea emanării în atmosferă a oxidului de azot. În 1816, împreună cu François Arago, preia conducerea revistei "Analele de chimie și fizică", urmând să devină redactor-șef al acestei reviste. În anii 1822 și 1834 prezidă Academia de științe. În 1831, Gay-Lussac a fost ales deputat al departamentului Limoges, în 1834 și în 1837 a fost reales, iar în 1839 a fost numit pair al Franței
Joseph Louis Gay-Lussac () [Corola-website/Science/322682_a_324011]