167,112 matches
-
l'enfant naturel dans la législation romaine”". În luna mai 1881 a susținut examenul de doctor în drept cu teza "„De la recherche de la filiation naturelle”", obținând titlul cu mențiunea „"magna cum laude”". "Take Ionescu, fiul unui negustor și om de afaceri ploieștean, făcuse școala secundară la București, așa încât, față de boierii din generația sa, el poate fi considerat ca un produs al organizației noastre școlare, în ce este bun: inițierea în rosturile țării, cunoașterea oamenilor ei, dar și în ce este mai
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
Sturza a uimit întreaga clasă politică, deoarece toate guvernele procedaseră tacit în același mod, el punând într-o situație stânjenitoare atât guvernul cât și pe beneficiarii ardeleni. A doua problemă a fost înlocuirea mitropolitului primat Iosif Gheorghian cu Ghenadie Petrescu, afacere care a clătinat din temelii Biserica Ortodoxă Română și s-a sfârșit peste trei ani cu caterisirea lui Ghenadie și demisia primului ministru, Dimitrie A. Sturza. "Legea clerului mirean, dorită de guvernarea conservatoare, aducea bisericii avantaje și dezavantaje. Punea ordine
Take Ionescu () [Corola-website/Science/297438_a_298767]
-
ul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a ului ( O.M.T. ) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv
Turism () [Corola-website/Science/297475_a_298804]
-
O.M.T. ) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform Organizației
Turism () [Corola-website/Science/297475_a_298804]
-
internațional, și o cădere estimată a încasărilor din turism de 6%. Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania și Tailanda, și pentru unele națiuni-insule (Bahamas, Fiji, Maldive) datorită aportului financiar consistent obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul aerian, croazierele, taxiurile) și serviciile de ospitabilitate (cazarea, inclusiv hotelurile și stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile
Turism () [Corola-website/Science/297475_a_298804]
-
natală a rămas astfel doar un deziderat. Una dintre piesele sale tradusă în limba engleză, Ladies All, a avut 140 de reprezentații pe Broadway, la teatrul Moresco. Înaintea Primului război mondial prințul Anton a fost întâi atașat, apoi însărcinat de afaceri al legației României la Londra și în 1918 intrase în cercul fostului prim ministru liberal Henry Asquith. Atunci, la 40 de ani, Anton Bibescu se află în relații cu scriitoarea Enid Bagnold, dar afecțiunea lui pentru ea a fost înlocuită
Anton Bibescu () [Corola-website/Science/297505_a_298834]
-
(n. 21 octombrie 1833, Stockholm - d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia; pronunție ) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel. Immanuel Nobel, tatăl lui Alfred, inginer de profesie, s-a confruntat de multe ori cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră
Alfred Nobel () [Corola-website/Science/297507_a_298836]
-
de dinamită. Pentru a putea declanșa explozia, Alfred brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil. Datorită faptului că dinamita reducea substanțial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel (azi un cartier al orașului Geesthacht, Germania) începe să-și exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia. Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel
Alfred Nobel () [Corola-website/Science/297507_a_298836]
-
de bare în comerț. În 1992 Woodland a fost distins cu „"Național Medal of Technology"” (Medalia națională a tehnologiei) de către președintele american George H. W. Bush. Nici unul din cei doi nu s-a gândit că invenția lor va deveni o afacere de peste 2.000 de miliarde de dolari. Codurile de bare au început să fie folosite în comerț numai după 1966. „"Național Association of Food Chains"” (Asociația națională a lanțurilor alimentare) a comandat unui producător de echipamente electronice realizarea unui echipament
Cod de bare () [Corola-website/Science/297492_a_298821]
-
1968 când lucra ca jurnalist și a fost trimis să îl intervieveze pe Peter Bander van Duren, codirectorul unei mici edituri. În timpul întâlnirii, Pratchett a menționat că scrisese un manuscris, "The Carpet People". Bander van Duren și partenerul său de afaceri, Colin Smythe (de la Colin Smythe Ltd Publishers), au publicat cartea în 1971, ilustrațiile fiind realizate chiar de Pratchett. Cartea a avut parte de puține recenzii, dar pozitive și a fost urmată de romanele science fiction "The Dark Side of the
Terry Pratchett () [Corola-website/Science/297460_a_298789]
-
serviciilor secrete ale regimului comunist din România. Așa cum ne arată investigația efectuată de Mihai Pelin, numele lui Aurel Decei a fost trecut într-o circulară emisă în martie 1954 sub semnătura lui Alexandru Drăghici, adresată tuturor direcțiilor regionale ale Ministerului Afacerilor Interne, care includea un catalog al celor socotiți drept cei mai periculoși dintre compatrioții noștri stabiliți în străinătate. Alături de alți români exilați, în dreptul numelui lui Aurel Decei era menționat, în caz de identificare să fie reținut. În "Cartea Neagră a
Aurel Decei () [Corola-website/Science/297525_a_298854]
-
să fie reținut. În "Cartea Neagră a Securității" (publicată în 1997), se arată că profesorul Aurel Decei a fost una dintre victimele securității și ale DIE. El a fost ademenit în Berlinul de Vest cu ajutorul lui George Kenayoglu, „om de afaceri” grec care lucra pentru DIE. Profesorul Decei a fost răpit de colonelul DIE Vasile Turcu, care poza ca șofer al lui Kenayoglu, și a fost arestat de colonelul Vasile Moiș, adjunct al DIE pentru emigrație, care a pozat ca ofițer
Aurel Decei () [Corola-website/Science/297525_a_298854]
-
îndruma această țară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească de urgență un plan pentru o monitorizare mai bună și mai eficientă a implementării acelei părți a legislației europene deja adoptate de România, în special în ceea ce privește justiția și afacerile interne", se arată în amendament. După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câștig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacționat imediat prin realizarea unui plan de acțiune pentru
Integrarea României în Uniunea Europeană () [Corola-website/Science/297529_a_298858]
-
la Partidul Social Democrat, împreună cu doi alți membri proeminenți care părăsiseră Partidul Liberal. Din 1983 până în 1999 a fost deputat în Bundestag-ul german, iar în această calitate a făcut parte din mai multe comisii parlamentare, între care: comisia pentru afaceri externe (1983-1988 și a doua oară 1994-1997); președinte al comisiei speciale pentru Uniunea Europeană (1992). În calitate de om politic social democrat, Verheugen a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al biroului național "SPD" (1986-1987); manager federal al partidului (1993-1995); șef-adjunct al grupului
Günter Verheugen () [Corola-website/Science/297530_a_298859]
-
pentru Uniunea Europeană (1992). În calitate de om politic social democrat, Verheugen a îndeplinit funcția de purtător de cuvânt al biroului național "SPD" (1986-1987); manager federal al partidului (1993-1995); șef-adjunct al grupului parlamentar "SPD" în Bundestag. De asemenea funcții în comisiile parlamentare pentru afaceri externe, de securitate și dezvoltare (1994-1997); și în biroul național al Partidului Social Democrat (1997). Verheugen a activat în paralel și în presă, ca recactor-șef al organului Partidului Social Democrat ""Vorwärts"" ("Înainte") (1987-1989) și, ulterior, ca președinte al consiliului de
Günter Verheugen () [Corola-website/Science/297530_a_298859]
-
Carol I (care deja cu o săptămână înainte fusese numit de unele publicații „fostul împărat”) a fost convins de politicienii de vârf, cu simpatii republicane, ai Austriei Germane și de ultimul lui guvern cezaro-crăiesc să renunțe la „fiece participare la afacerile statului”; abdicarea formală a respins-o. În aceeași zi, împăratul a eliberat din serviciu guvernul cezaro-crăiesc devenit superfluu al Ministerpräsident-ului Heinrich Lammasch (al cărui cabinet fusese numit încă din 26 octombrie „cabinetul lichidării”). În 12 noiembrie 1918 a avut loc
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
tron și, cum Carol al VI-lea nu avusese nici un urmaș parte bărbătească, a avut ca efect stabilirea dreptului de succesiune la tron a fiicei sale Maria Terezia și a urmașilor ei. "Legile delegației" Cisleithaniei și Transleithaniei stabileau care erau afacerile / domeniile pe care ambele state trebuiau să le gestioneze împreună. Uniunea vamală și comercială cu monedă comună, libertate mutuală de înregistrare a firmelor și recunoaștere mutuală în lipsa formelor administrative a înregistrării întreprinderilor și a patentelor era un acord voluntar al
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de către monarh și trebuiau să nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea deciziilor, împăratul era ajutat de un Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune. Fiecare jumătate a monarhiei avea, în plus, încă un Minister al Apărării propriu, responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
un Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune. Fiecare jumătate a monarhiei avea, în plus, încă un Minister al Apărării propriu, responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de Conturi Comună. În schimb, nu existau tribunale sau curți de justiție comune celor două jumătăți ale monarhiei. Acorduri politice și controale politice asupra politicilor militare și de externe trebuiau să aibă loc anual
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
dura 15 zile. Anual se făceau între 32 și 38 de călătorii în SUA. Condițiile de călătorie pentru cei mai săraci dintre emigranți erau adesea mizerabile. Pentru companiile maritime, care nu aveau mari cheltuieli cu confortul pasagerilor mai puțin avuți, afacerea cu emigranții era extrem de lucrativă și, prin urmare, foarte concurențială. Cei mai mulți emigranți erau din Galiția (din estul Poloniei și din vestul Ucrainei de astăzi). Din 1907 până în 1912 emigraseră 350.000 de oameni din Galiția, după cum reiese dintr-o interpelare
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
o scrisoare care a fost dată Tarjei de Tuomas Holopainen după concert, și apoi postat pe site-ul formației. Justificarea principală a concedierii Tarjei, dată în scrisoare, este că formația a simțit că soțul ei, Marcelo Cabuli, un om de afaceri argentinian, și interesele comerciale i-au schimbat atitudinea solistei față de formație. Turunen a spus despre concediere că a șocat-o în întregime, ea nefiind înștiințată înainte să primească scrisoarea. Ea a declarat că atacurile personale asupra ei și a soțului
Nightwish () [Corola-website/Science/297540_a_298869]
-
anii care au urmat, Italia a abolit monarhia, a restaurat democrația și s-a bucurat de o , devenind astfel una dintre cele mai dezvoltate țări și a cincea economie a lumii până în 1990. Italia joacă un rol de frunte în afacerile militare, culturale și diplomatice mondiale și este astfel considerată a fi o putere regională majoră. Italia este unul dintre membrii fondatori și unul dintre membrii de frunte ai Uniunii Europene, fiind membră și a mai multor instituții internaționale, între care
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Corp autonom al serviciilor militare, Carabinieri constituie jandarmeria și poliția militară ale Italiei. Deși ramurile diferite ale Carabinierilor sunt responsabile față de diferite ministere pentru funcțiuni individuale, activitatea de ansamblu de menținere a siguranței și ordinii publice este supervizată de Ministerul Afacerilor Interne. Italia este împărțită în 20 de regiuni ("regioni", singular "regione"), dintre care cinci au statute speciale de autonomie, care le permit să adopte la nivel regional legi în anumite domenii. Regiunile sunt împărțite mai departe în 110 provincii ("province
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Indicele Dezvoltării Umane. PIB-ul nominal al Italiei este al patrulea din zona Euro, cu 1,642.4 miliarde de euro. Rata șomajului, 11,9% în noiembrie 2016, este a patra din zona Euro. Țara este cunoscută pentru mediul de afaceri creativ și inovator, și pentru un sector agricol mare și competitiv. În 2010 Italia a fost cel mai mare producător mondial de vinuri. Este cunoscută și pentru influența și calitatea ridicată a industriilor de automobile, construcții de mașini, alimentară și
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
75% din lucrările din lume provin din Italia), matematică (5,51% din lucrări), informatică, neuroștiințe și fizică; cea mai mică producție de lucrări, dar tot aflată peste media mondială, se înregistra în domeniile științelor sociale, psihologiei și psihiatriei, economiei și afacerilor. Statul italian derulează un sistem universal public de asigurări sanitare începând cu anul 1978. Sistemul de ansamblu este unul mixt public-privat. Partea publică este reprezentată de "Servizio Sanitario Nazionale", organizat sub egida Ministerului Sănătății și administrat prin instituții deconcentrate la
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]