3,105 matches
-
o stradă fără să fie neliniștit. Vehiculele i se păreau atunci nemăsurat de mari. Într-o zi, în fața unei prăvălii aranjate de Crăciun, Jeanne, care se uita pierdută la vitrină, se răsucise deodată spre el: "Ce frumos!" El îi strânsese încheietura mâinii. În felul acesta se decisese căsătoria. Ce-a urmat, după părerea lui Grand, era foarte simplu. Cu toți se întâmplă la fel: te însori, iubirea mai durează puțin, muncești. Muncești atât de mult încât uiți să mai iubești. Jeanne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ieșea din birou. ÎNTR-O ÎNCĂPERE MICĂ ALBĂ ȘI MURDARĂ CARE MIROSEA A FARMACIE ȘI A CEARȘAF UMED, TARROU, STÂND LA UN BIROU DE LEMN NEGRU, CU MÂNECILE CĂMĂȘII SUFLECATE, ÎȘI TAMPONA CU O BATISTĂ SUDOAREA CARE ÎI CURGEA PE ÎNCHEIETURILE BRAȚELOR. ― Tot aici ? a spus el. Da, aș vrea să vorbesc cu Rieux. Dar dacă ai putea să te descurci fără el ar fi mai bine. E istovit. Îl cruț și eu cum pot. Rambert s-a uitat la Tarrou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu copilul condamnat la supliciu și încerca să-l susțină cu toată puterea sa încă nealterată. Dar, un minut reunite, pulsațiile inimilor lor se dezacordau iarăși, copilul îi scăpa și efortul lui se prăbușea în vid. El dădea atunci drumul încheieturii subțiri a mâinii copilului și se întorcea la locul lui. De-a lungul pereților văruiți lumina trecea de la trandafiriu la galben. O dimineață călduroasă începea să se facă simțită în spatele geamurilor. Grand abia a fost auzit când a plecat, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
silit să ducă amintirea unui "bună seara, părinte" pe care ea i-l adresa pe un ton rece și fără să se întoarcă. Pe o seară ca asta, în momentul când se culcase, cu capul vuind, a simțit năvălind în încheieturile mâinilor și în tâmple valurile dezlănțuite ale unei febre care clocea în el de mai multe zile. Ceea ce a urmat nu s-a aflat mai apoi, decât din povestirile gazdei. Dimineața, ea se sculase devreme, conform obiceiului. După un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vecinii săi - erau cuprinși de dorințe sălbatice, furând tot ce le cădea în mână și distrugând restul. Salam întinse mâna spre o vitrină spartă, în care se afla un colier din chihlimbar și pietre portocalii. Dar cineva îl apucă de încheietură înainte să-l poată atinge: o femeie între două vârste, cu ochi scânteietori, oprindu-l pe Salam cu mâna stângă și însușindu-și colierul cu dreapta. Se retrase. Se gândi că evenimentele semănau cu o scenă din jefuirea unui oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
înclinându-se adânc și întinzându-i mâna. Vrem să știți că poporul american se roagă pentru dumneavoastră și pentru familia dumneavoastră. Văduva ridică brusc privirea. Avea părul vopsit în negru, ochii fiind aproape de aceeași culoare. O apucă pe Maggie de încheietură, așa că fu silită să privească acei ochi negri, încă umezi și ațintiți asupra ei cu o intensitate neobișnuită. —Vii de la președintele Statelor Unite? —Ei bine... Știi că soțul meu avea un mesaj important. Pentru prim-ministru. — Am înțeles lucrul ăsta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Nu, nu înțelegi. Încerca să-i transmită acest mesaj lui Kobi de câteva zile. L-a sunat la cabinet; s-a dus la Knesset. Dar nu a fost lăsat să se apropie. Și asta îl înnebunea. Strânse și mai tare încheietura lui Maggie. Vă rog, nu vă faceți sânge rău... —Cum vă numiți? —Maggie Costello. —Mesajul lui era urgent, domnișoară Costello. O chestiune de viață și de moarte. Nu doar viața lui sau a lui Kobi, ci a tuturor oamenilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Rachel Guttman și în felul în care le spusese care o punea pe gânduri. Insistase asupra faptului că soțul ei văzuse ceva în ultimele trei zile de viață - un document, o scrisoare - care ar putea schimba totul. Maggie își privi încheietura pe care i-o strânsese atât de puternic văduva. Biata femeie. Era atât de îndurerată, încât începuse să-i spună vorbe mari ei, care îi era complet străină. Maggie mai văzuse oameni care pierduseră persoane dragi și care încercau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mamei sau copilului. Pretinzând că persoana ucisă a prevăzut într-un fel propriul sfârșit; că urma să facă o ultimă faptă măreață; că urma să instaureze ordinea. Poate că Rachel Guttman suferea tocmai de această autoiluzionare melancolică. Maggie își frecă încheietura. Cineva bătu la ușă. Fără să aștepte un răspuns, Davis intră. —Ei bine, Statele Unite au hotărât să folosească arma secretă. —A da, și care ar fi asta? Tu. Davis îi explică pe scurt că, după cum se temeau, delegația Palestinei sosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
curelei. Se răsuci din nou spre fereastră, forțând-o mai tare acum, deși degetele îi tremurau. Dar era blocată. Nu se deschidea mai mult de doi centimetri. Oricât de tare împingea, era blocată. Deodată simți o mână apucându-l de încheietură, trăgându-i brațul înapoi. Apoi respirația tatălui său atingându-i obrazul. Cei doi se luptau, Salam fiind hotărât să deschidă fereastra, ca să arunce ciobul ăla blestemat afară. Scaunul de sub el începu să se clatine; tatăl lui împingea prea tare. Simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fie. Ar fi bine să nu scap momentul și să vorbesc cu el imediat. Să am grijă, nu trebuie să par prea nerăbdător. Dar era prea târziu. Nou-venitul, îmbrăcat cu o geacă neagră de piele și cu o brățară în jurul încheieturii, îl observase deja pe Abdel-Aziz și îi surprinsese privirea. —Bine ai venit, prietene. Cauți pe cineva? Îl caut pe Mahmud. Păi, poate te pot ajuta. Se răsuci spre ușa cafenelei, prefăcându-se că strigă. —Mahmud! Mahmud! Apoi se întoarse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să terminați ce a început tatăl meu, orice ar fi asta. Fiindcă credea că miza e importantă. O chestiune de viață și de moarte, a zis. Amintindu-și cuvintele lui Rachel Guttman și felul în care bătrâna o apucase de încheietură, Maggie fu străbătută de un fior de vinovăție: femeia asta încercase să o transforme în aliata ei și ea nu făcuse nimic. — Da. Cineva care îndeamnă la acțiune poate să facă apoi - arătă spre cadavrul de pe podea, fără să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
târziu în noapte, fără să aibă motive serioase. Așa că spune-mi ce treabă aveai cu mama, OK? Poate că ar trebui să plec, să te las singur o vreme. O apucă de mână, trăgând-o înapoi. De aceeași parte a încheieturii de care o apucase mama lui cu o zi înainte. —Trebuie să-mi spui ce știi. Eu, eu... În mod normal, Maggie ar fi pălmuit bărbatul care ar fi apucat-o în felul acela. Dar își dădu seama că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
motiv în plus să petreacă cincisprezece ore în compania pulverizatorului de oase care era Racheta Deșertului. În ultimele două ore ațipise, tresărind de fiecare dată când autobuzul făcea o oprire. Ținuse geanta în poală tot drumul, cu mânerele răsucite în jurul încheieturilor, în cazul în care hoților nenorociți din jurul lui le venea vreo idee. Chiar înainte de-a deschide ochii, a pipăit geanta, ca să se asigure că se mai simt formele dinăuntru; i-a apreciat, de asemenea, și greutatea. Cât despre cercei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ebraică lui Uri, arătând spre ieșirea din spatele cafenelei - și, în același timp, Maggie nu putu să nu observe, deschizând larg superbii ochi căprui pentru ca el să-i vadă. Aparent insensibil la farmecele ei, îi mulțumi, o apucă pe Maggie de încheietură și se cufundară în întuneric. Deschiseseră deja ușa de incendiu și găsiseră o scară îngustă, cu cinci trepte, pe care ar fi putut să coboare în stradă, când Maggie își dădu seama că lăsase calculatorul deschis, avatarul lui Guttman și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
continuare afișate pe ecran. Dacă erau urmăriți, urmăritorii lor nu aveau decât să intre pur și simplu în cafenea, să-și comande o cafea cu lapte și să-și scoată carnețelul. Se răsuci pe călcâie, simțind cum îi e prinsă încheietura în strânsoarea lui Uri. —Dă-mi drumul. Trebuie să mă întorc. În nici un caz. — Calculatorul a rămas deschis. Vor vedea totul! —Asta e. Plecăm, spuse el, pășind apăsat mai departe, hotârât să iasă în stradă. —Dă-mi drumul! Acum! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu își permitea acest lux. La ieșire o așteptau doi bărbați cu fețele acoperite, care îi ieșiră în față și, calm, cu un efort minim, o înhățară. Capitolul 54 Ierusalim, vineri, 8.53 a.m. Niște mâini înmănușate o apucară de încheieturi atât de strâns, încât i se păru erau făcute din oțel, nu din carne și oase. Gâfâi, dar nu scoase nici un sunet; alte mâini îi puseseră deja la gură o fâșie de material, ca un batic făcut sul. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de gând să o omoare în tunelele acelea; nu avea să putrezească într-un bazin abandonat, unde aerul vibrează de nesfârșiții psalmi murmurați de femei. Dar nu rămase decât câteva secunde afară. Simți aceeași mână metalică ce o apucase de încheieturi prinzând-o de gât și împingând-o în jos. Cu putere, de parcă ar fi vrut să contrabalanseze întregul ei corp. Opuse rezistență, ținând spatele drept, refuzând să se aplece. Simți frustrarea din atingerea mâinii care acum împingea mai puternic. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de tot de pe ea. Maggie țipă înăbușit. Între timp, alte două mâini se ocupau de tricoul ei, încercând să-l scoată, împiedicate însă de mâinile ei legate. Se produse o mică întârziere, până când simți cum banda adezivă de plastic din jurul încheieturilor era sfâșiată. Numai că mâinile îi erau în continuare captive. Fiecare era ținută strâns și ridicată, ca altă pereche de mâini să-i poată smulge tricoul de pe ea. Era acum doar în lenjerie. Ar fi vrut să fie înaltă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ea, o pereche de chiloți care nici măcar nu erau ai ei, ci împrumutați, împreună cu toate celelalte, de la Orli. Iar acum două mâini bărbătești îi trăgeau în jos, lăsând-o complet despuiată. Încercă să se acopere, dar mâinile care îi țineau încheieturile erau prea puternice: trebuia să rămână așa, descoperită. Încercă să lupte cu impulsul de a plânge. Nu-și putea permite să le ofere victoria asta. Să-și rețină lacrimile, asta era acum singura ei rezistență. Dar era atât de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
un viol în grup? Așa avea să se termine? Umilința fu înlocuită de un torent de furie. Încercă să lovească, cu o putere pe care nu o mai simțise până atunci. Își dădu seama că bărbatul care o ținea de încheieturi trebuia să se străduiască din greu ca s-o poată ține. În același timp, picioarele i se mișcară în ceea ce s-ar fi vrut a fi o lovitură. Produse ceva mișcare în dreapta, dar fu din nou prinsă de altă pereche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să facă? —Și kibbutzul din nord. Incendierea. Tot tu ai fost? —Guttman era unul din principalii arheologi de la acel sit. Ne-am gândit că ar fi putut s-o ascundă acolo. Acum era rândul lui Maggie să tacă. Își privea încheieturile, pe ambele având crestături roșii, adânci. Începu să scuture din cap. Asta ce înseamnă? întrebă Miller, iritat. Nu spuse nimic. Bătând cu pumnul în masă, el strigă: — De ce naiba scuturi din cap? Ridică privirea, bucuroasă că a reușit să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mișcările, făcură aceleași gesturi, răsucindu-i brațele până când i le lipiră de spate: o mișcare Nelson completă. Urlă de durere, împroșcând un jet de salivă în cameră. Asta nu-i făcu pe bărbați decât să o tragă mai tare de încheieturi pentru a-i ridica brațele și mai sus. În partea dreaptă, simțea tensiunea din articulație, în locul în care brațul se unește cu umărul. Durerea era atât de intensă, încât putea să o vadă: o roșeață învolburată în fața ochilor. Era sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu apucă să iasă bine din mașină, că un glonț îl lovi în picior. Căzu, fără dramatismul pe care îl vezi prin filme, ci mai degrabă ca o păpușă căreia i se rupseseră sforile. Acum primea un semnal nou, de la încheieturi. Sinapsele, care funcționau de obicei cu viteze de nanosecundă, păreau acum să se fi întors în epoca aburului: mesajele îi ajungeau la creier foarte încet. Dar încheieturile îi spuneau că reușeau să simtă ceva, o duritate care nu venea dinăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o păpușă căreia i se rupseseră sforile. Acum primea un semnal nou, de la încheieturi. Sinapsele, care funcționau de obicei cu viteze de nanosecundă, păreau acum să se fi întors în epoca aburului: mesajele îi ajungeau la creier foarte încet. Dar încheieturile îi spuneau că reușeau să simtă ceva, o duritate care nu venea dinăuntrul lui, nu era o simplă durere, ci din exterior. O legătură. Era legat, își dădu seama în cele din urmă. Orbirea, imobilizarea nu erau semnele colapsului fizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]