1,788 matches
-
bulgaro-romîni țări întinse și abia-și așezase scaunul în Thessalonic și dindată îl cuprinse aviditatea după coroana împărătească. Se îmbrăcă în mantie de purpură, încălță sandale roșii ca para focului și ceru de la metropolitul din Thessalonic, Constantin Mezopotamita, să-l încoroneze de împărat în mod solemn. Principele bisericesc, cumpătareț cum era, opuse acestei cereri îndoielile sale canonice, spuind că nu e competent și că altfel s-a urmat obiceiul, de vreme ce o asemenea funcțiune numai patriarhul din Constantinopol singur are dreptul esclusiv
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și nevoiaș (1237). În asemenea împrejurări, Vatatzes știu să întindă în mod considerabil teritoriul statului său și să câștige de la amici și inamici un respect care creștea mereu. Pe când Balduin II cutreieră patru ani de-a rândul ca un cerșitor încoronat întreaga Europă, căutând ajutor, și se întoarse apoi fără nici o ispravă la Bosphor, Vatatzes gonise succesiv pe bulgari dintr-o parte a Traciei, silise pe Manoil Comnen, despotul Epirului, să deziste de la titlul de împărat și impusese epigonilor dinastiei Comnenilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fără un rezultat care să satisfacă. Astfel uneltirile Eulogiei și planurile Mariei contra împăratului se pierdură fără urmă, ca un nour sterp într-o noapte întunecoasă. Vicleșugul Mariei contra lui Sfentisiav. Pe când fiul Mihail era copil încă, regina Maria îl încoronă rege, îl îngrijea și-l creștea ca pe un rege și la orice ceremonii publice îi dădea locul cel mai apropiat de părinții săi. Cu toate astea viitorul copilului îi părea primejduit prin despotul Sfentislav, pe care fără cuvânt îl
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Bulgariei; refuză mai multă vreme celor doi fugari intrarea la Curte și chiar mai târziu le îngădui cu greu înfățoșarea în audiență. Pe tronul vacant prin fuga lui Asan se urcă în puterea voinței poporului ambițiosul Terteres, rândui să-l încoroneze numaidecât și puse mâna în curând, făr-a găsi împrotivire, pe întreg teritoriul româno-bulgar. Între acestea Lachanas, căruia i se răpise copilul și soția totodată, strânsese cu mare ce o oaste considerabilă înainte de plecarea lui Asan încă, împresurase Tîrnova și cu ajutorul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Alexandru, și apoi sub ochii fiului ei vitreg Vlad, ajuns la domnie, ea încurajă pe misionarii, preoții și alți partizani catolici ca să răspândească uniunea, le dete ajutor și îi apără, netezind astfel cu îngrijire calea spre convertirea generală. Pentru a încorona opera, Urban V se adresă în anul 1370 cu o scrisoare de admonițiune către Vlad Vodă, îi înfățișă cu vioiciune că, deși creștin, el se ține de o credință schismatică și eretică și nu petrece în sânul bisericei romano-catolice, singura
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
al Ungariei, Gheorghe Brankovič, despot al sârbilor. Cel mai mare gând al sultanului a fost cucerirea Constantinopolului. Visul pe care l-au avut toți sultanii otomani, de la Osman, creatorul statului, și până la la Mehmed al II-lea, de a se încorona pe tronul despoților bizantini s-a împletit deabia în ziua de 29 mai 1453. Imperiul Bizantin trecuse printr-o perioadă nefastă, încă din 1205, când creștinii de rit apusean cuceriseră Constantinopolul, cu scopul impunerii catolicismului în întreg spațiul european. După
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
și nordul Africii a unei așa-zise „relicve” romane târzii. Această oază de creștinătate răsăriteană devenise un ghimpe de nesuportat în coasta Semilunei, a gândului sultanilor otomani de a converti la islamism o parte însemnată a Europei. Când a fost încoronat sultanul Mehmed al II lea, Imperiul Bizantin era alcătuit din orașul Constantinopol, capitala ridicată de primul conducător creștin, o regiune restrânsă, cuprinzând orașele Selymbria, Perinthos și Heracleea, precum și fortărețele de la Marea Neagră, Bizga, Mesembria și Anchialos. Încă din anul 1452, văzând
Mari sultani, mari viziri şi generali otomani by Nicolae MAVRODIN () [Corola-publishinghouse/Administrative/1639_a_2952]
-
în culoarea marelui regret! Au luat foc toamnele în mine și inima mi s-a întors pe dos. Cântecul prelung și vaporos al morții mă învăluie ca o spumă a veșniciei. Și-n lâncezeala ademenitoare a sfârșitului, sânt o epavă încoronată pe mările de muzică ale lui Dumnezeu sau un înger fluturând prin inima Lui. Fiindcă iubesc prea mult viața, evreii n-au poeți. Gustul violet al nefericirii... Înserările au ceva din frumusețea unei halucinații. Vremile noi au pierdut în așa
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
deznădejdea-i pare un cuib și groaza un adăpost. În zadar își caută o cărare prin desișul firii, el rămâne mâhnit, cu fața spre înfundăturile propriului său duh. Căci, în el, lumina nu s-a despărțit de întuneric. Prin ceea ce încoronează Creația, prin spirit, el aparține începuturilor ei. Nimic nu-i va scutura din conștiință nopțile timpului. Nu-i crește noblețea ursitei în această ereditate nocturnă? Omul are de partea lui prea multe nopți... De câte ori mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zilnice urcă de la pământ la cer. Drumul invers e mai rar. De aceea, Diavolul e o grozăvie mai puțin frecventă decât marele lui Dușman. În dezrobirea cugetului de ființă, voluptatea nu mai are preferințe între durere și plăcere. Ea le încoronează pe amândouă. Perfecțiunea stranie a senzațiilor suspendă deosebirile între ele. Durere și plăcere devin sinonime. Oare de ce gândind îți pierzi întîi inima și numai apoi mintea? Farmecul neliniștii constă în oroarea de soluții, în a ști totul în întrebări... Orice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
României - sânt virtualitățile și posibilităile ei ascunse. Ceea ce am fost nu este decât un sprijin iluzoriu. Nu trebuie să fim atât de lași încît să ne inventăm un trecut. Iubesc istoria României cu o ură grea. Niciodată nu vom putea încorona România cu un nimb istoric dacă fiecare din noi nu va trări cu o pasiune vijelioasă și dureroasă toate umilințele care au umplut tristul nostru trecut. De nu vom încerca subiectiv regresiunea în dezastrul și tragedia lui, pierduți sîntem pentur
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
creat o cultură a maselor, cu caractere noi și fizionomie proprie. În locul comunității organice, cristalizată substanțial, pe care ne-o oferă existența statică a formelor primare sau aurorale de cultură, se înalță dinamismul și mobilitatea formelor derivate, superstructurale, complexe, fiindcă încoronează sau amurgesc procese de cultură. Comunitatea este expresia directă și originară a unei existențe naționale, este leagănul sufletului național, în deosebire de existența de mase, caracterizată de predominarea elementului social și numai în nu știu al câtelea rând, național. Conceptul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Își lungește gâtul. Nu văd prea bine de aici. Respirația i se accelerează. — Unul s-a strecurat într-un coș sferic cu țepi. Parcă-i un arici! — Chiar așa îi și zice, zâmbește Rufus. Oftează. — Baia asta de sânge inutilă încoronează sfârșitul primei părți. Îl bate cu palma pe spinare. — Urmează pauza. Pusio tot ar mai zăbovi cu capul afară. — De ce nu te duci să-ți iei locul printre spectatori? încearcă să-l momească instructorul. O să mai fie vânători de animale
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se gândește că Augustus a mai dezvoltat și el un pic cultul larilor, astfel că din publici au devenit acum auguști. Oare harababura asta idolatrică nu-i zăpăcește? În mijlocul altarului se află o statuetă din bronz care întruchipează un băietan, încoronat cu flori. Drept veșmânt are o tunică largă și scurtă, strânsă pe talie cu o centură. El trebuie să fie larul. Picioarele îi sunt încălțate cu botine lejere. Parcă ar dansa. De ce ține mâna dreaptă ridicată? Aha! Are un rython
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
val străbate primele rânduri. Câteva saluturi răsună ici și colo, mulți încearcă să le facă loc. După câțiva metri sunt nevoiți să se oprească. Trece un grup de victimari, despuiați până la brâu, trăgând după ei un taur alb, cu coarnele încoronate de frunze și încins peste burtă și gât cu panglici multicolore. Cei trei bărbați profită de culoarul format ca să avanseze și ei. Cu rând se întâlnesc cu un al doilea cortegiu, care aduce o scroafă ce guiță de mama focului
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a dorit expuse evlaviei vizitatorilor, vegheat la stânga de o statuie a Libertății, model redus al celei pe care Bartholdi o proiectase pentru altă lume, iar la dreapta de o statuie a lui Pascal, se deschide corul, unde oscilațiile Pendulului sunt Încoronate de halucinațiile unui entomolog bolnav - clești, mandibule, antene, fragmente inelare, aripi, gheare -, un cimitir de cadavre mecanice care ar putea să reînceapă să funcționeze toate În același timp - magnetouri, transformatoare monofazate, turbine, grupuri convertoare, mașini cu abur, dinamuri, iar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
acolo. Un grup de aviatori canadieni se urcase la Swindon: se propteau de ferestre sau stăteau pe jos, jucînd cărți și fumînd. Albastrul uniformei lor părea și mai intens În lumina indigo din tren, iar fumul Îi făcea să pară Încoronați de cercuri plutitoare de mătase; priviți o clipă, arătau destul de frumoși și nepămîntești. Dar cînd o văzură pe Viv Încercînd să-și croiască drum prin culoarul Îngust, reveniră brusc la viață, retrăgîndu-se cu gesturi complicate ca ea să poată trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
căror expresii de tristețe erau contrazise parcă de pasul săltăreț al actrițelor gata să își înceapă numărul. Roland Bell stătea acum într-unul din canioanele artificiale ale Manhattanului: pe Strada Centrală, chiar între cele două clădiri guvernamentale cu aspect mohorât, încoronate de Podul Suspinelor, și clădirea de birouri cu multe ferestre de vizavi. Nimic despre Volvo-ul lui Charles Grady. Repetă (pentru a câta oară?ă mișcarea circulară, asemănătoare unui far. Unde, unde, unde? Un claxon foarte puternic se auzi dinspre direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
luminoasă, și mă întrebam: ,, Unde (măă va duce această minunăție?” Câteva clipe de uimire făcură trecerea spre o altă lume, răspunzând întrebărilor mele. Acum, mă aflu într-o patrie distinctă într-o lume de legende și miresme tari; o lume încoronată cu piscuri înalte. În lumea aceea învolburată, pășeam încet către cabanele veșniciei, presărate printre ținuturile aceste înalte cu miresme puternice ale vegetației coniferelor. Din toate părțile cuprinsului, o panoramă de înălțimi adevărate măsoară enorma catedrală a pădurilor ca într-un
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Avea măcar o atmosferă care putea fi modificată, ceea ce era mai ușor de realizat decât să creezi una din nimic. Mai avea și o gravitație foarte apropiată de norma standard. În această privință era un adevărat paradis. Haloul incandescent care încorona stația de epurare a atmosferei, un turn conic asemănător unui vulcan, te ducea cu gândul la infern. Colonii erau conștienți de caracterul său simbolic și nu se sfiau să glumească pe seama lui. Nu veniseră pe Acheron pentru a se bucura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sârmă care pare reciclat, cu motociclete vechi și vrăjitoare acoperite cu văl alb, Macbeth a reușit să surprindă prin folosirea inteligentă a unor elemente-cheie care devin leit-motivele montării. Coroana, craniul, stâlpii din lemn deveniți piloni ai ringului în care este încoronat Macbeth au funcția unor semnale vizuale cu rol actanțial. În jurul lor se construiesc ascensiunea și căderea în cel mai „împlinit“ derizoriu pe care Macbeth îl corporalizează perfect. O roată din fier cu cranii care se rotesc ca niște bile mortuare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
dacă nu le țineam eu, ucenic al lui Moș Iacob). Din această pricină (bătrânul zicea, mereu: «Măi, de-aș avè eu paisprăzece mâni...»), totul trebuia să se petreacă În liniște: Punea pe pământ, În mijlocul ogrăzii, fundul-de-jos al viitorului poloboc; Îl Încorona (tot pe jos) cu trei sau patru cercuri, concentrice depindea numărul de mărimea butoiului - și zicea, cu degetul la musteață: - Șșșșșt! Să nu ne-audă... Să n-audă doagele și cercurile că avem noi de gând să le punem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
câte un cerc acum În ordine inversă: Începând cu cel mai lărguț - și, tiptil, pitiș, pituliș, ne apropiam de floare: frumoasă și plină de tot felul de taine, așa, Închisă pe trei-sferturi; cătinel, Încetinel (să nu prin’ de veste!), o Încoronam... După ce o așezam pe fiecare, Moș Iacob zicea-recita, cu un deget bortilind susul: - „Papa cu-a lui trii coroani puse una pisti alta...” Când Îi puneam ultima (coroană) care abia se sprijinea de capetele doagelor, Moș Iacob, lac de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sensurile cele mai generale”, e de părere Ion Vlad. „Aproape tot ce a scris în ultimii ani ai vieții poetul V. Voiculescu și se publică postum astăzi, nu încetează să ne uimească. La târziile văpăi neașteptate, care au venit să încoroneze însemnata sa operă lirică, s-au adăugat povestirile, chemate a ne releva un prozator de o rară forță transfiguratoare, în stare a dărui dimensiuni mitice realităților evocate. Iată-l acum cu Zahei orbul, dovedindu-și talentul nu mai puțin surprinzător
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
a impune această întâietate a individului asupra societății, popoarele au elaborat progresiv diverse sisteme de repartiție a bunurilor mai de preț. Mult timp, ele au lăsat această sarcină în seama bunului-plac al unor șefi militari, al preoților și al capetelor încoronate din fruntea regatelor și imperiilor; apoi, o nouă clasă conducătoare, mai numeroasă și mai mobilă, aceea a negustorilor, a imaginat două noi mecanisme - revoluționare - de împărțire a bogățiilor: piața și democrația. Apărute în urmă cu aproape treizeci de secole, acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]