3,404 matches
-
visul meu. Între mine și bătrân era poteca învechită. De o parte și de alta a sa era întunericul amenințător care o străjuia. La capătul ei era un... tron din piatră neagră pe care stătea acel moșneag. Nici bătrân, nici îndeajuns de tânăr ca să-l categorisesc ca fiind la vârsta mijlocie, rămânea o enigmă. Părea în putere, dar, din motive necunoscute, nu se uita la mine, noul-venit, ci în jos, în inima întunericului, ca în vis. Era bătrân, dar încă îndeajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
îndeajuns de tânăr ca să-l categorisesc ca fiind la vârsta mijlocie, rămânea o enigmă. Părea în putere, dar, din motive necunoscute, nu se uita la mine, noul-venit, ci în jos, în inima întunericului, ca în vis. Era bătrân, dar încă îndeajuns de menținut fizic ca mușchii să nu-i atârne ca niște cârpe în vânt. Poate nu m-a sesizat. Am înaintat. Sunetul pașilor mei era estompat și doar eu îl percepeam. Când eram pe la jumătatea potecii, și-a întors leneș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și chiar deasupra abisului pe care-l căutam am crezut că se sfârșise totul, chiar înainte de a începe. Începeam să fiu înfășurat în acea mătase imposibil de rupt. Voința sa! Aluneca! Eram prea rapid și prea incontrolabil ca să mă prindă îndeajuns de bine și să mă imobilizeze. Scăpasem ca prin urechile acului și acum cădeam. Plonjam prin abis, nedându-mi seama de acest lucru. Am lăsat rapid în urmă marginea prăpastiei, care se îndepărta, devenind din ce în ce mai mică, până când dispăru cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
atât în lung cât și în lat. Aici, nimic nu prea avea unitate de măsură. Deși părea a avea zece metri, era mult mai mare și nu cred că aș fi putut vreodată să-i ating extremitatea sau să devină îndeajuns de aglomerată încât să nu mai primească încă pe cineva dacă mai ajungea un om în postura mea. Nu mi se părea posibil. Deasupra era întuneric, iar în jurul meu, doar albastrul închis al Timpului. Insula nu avea verdeață, pentru că singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Veni înaintea lui Corvium. Pășea cu o eleganță greu de întrecut. Trecând pe lângă cel care s-a avântat la Împărat, suplețea și rafinamentul animalic dispărură îndată, transformându-se în forță și agresivitate vizibilă. Se aruncă asupra sa și îl mușcă îndeajuns de tare de ureche încât să-i transmită că a greșit și că a fost ultima oară când a atacat un membru al familiei imperiale. Ajuns înaintea Împăratului, se plecă pe labele din față de parcă ar fi făcut o plecăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pe trei stâlpi scurți, care îngăduiau la nivelul solului ample deschizături pentru vederi periferice. Podeaua acesteia era mai joasă decât solul, întrucât puteau sta în picioare în ea. Se lăsară în jos și se strecurară înăuntrul vizuinii. Spațiul dinăuntru era îndeajuns de mare încât să încapă toți. În mijlocul podelei era o trapă. Aici zăceau trei soldați, aruncați pe jos ca niște păpuși stricate. Erau spintecați de jos în sus, de la bazin până în inimă. Mi se par familiare tăieturile astea... făcu Sergheiov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de perfecționare și dat deja în prima fază de teste în "Cercetări Guvernamentale Practice postul Groapa Marianelor 3". Oare de ce acolo? Or fi având nevoie de presiunea existentă acolo... Au dat foc încăperilor, dar își dădură seama că nu reușeau îndeajuns de multe. Se gândiră că o asemenea clădire, care, prin natura cercetărilor ce sunt făcute în ea, impune importanță, trebuie să fie dotată cu un dispozitiv de autodistrugere. Gavriil îi anunță atunci că îl găsise la subsol, împreună cu un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ei În cursul unei anchete. Aici Însă, mergeau alături ore În șir și... și nu luaseră obiceiul să gîndească cu voce tare? Nu era niciodată o conversație adevărată, un schimb de replici precise, ci, aproape Întotdeauna, cîteva cuvinte, o remarcă Îndeajuns să indice direcția gîndurilor unuia sau altuia. — Nu. O așteaptă pe sora ei... Nu mai are pe nimeni altcineva? — Se pare că nu. — Trebuie să bei al doilea pahar. Intrară În incintă, unde capetele celor care Îi serveau pe „băutorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ciocăne cu degetele în piept. — Și nu-și trage fiscul veniturile din taxele încasate în pro vinciile imperiale de procuratorii mei împreună cu guvernatorii respectivi? — Rezerve dintr-astea există, stăpâne, răspunde descumpănit Ianuarius. — Păi atunci? — Nu ajung... Dacă nu avem bani îndeajuns, să fie transformate stocu rile imperiale în monede! țipă Augustus. Secretarul suspină: — Am mări în felul acesta presiunea inflaționistă... Vinde atunci ceva din inventarul palatului, haine, vase din aur sau argint... Iulius Ianuarius clatină din cap. Criza financiară nu este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe delatorul ăsta nenorocit. Bate cu putere în tăblia de lemn: — Nu mă mai face să-mi pierd vremea! Tactica începe să-și arate roadele. Amenințat și constant hăr țuit, Trio lasă să-i scape numele înainte de a fi pregătit îndeajuns terenul: — Scribonius Libo... E rândul lui Augustus să pălească. — Libo!? murmură îngrozit. Strânge clămpănind din dinți. Ah, Livia! Ce viperă ești. Speră, împotriva oricărei rațiuni, că n-a auzit bine. Mai în treabă o dată: — E vorba de Cornelius Scribonius Libo
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Libo? — Da, murmură Trio cu voce joasă. Lividitatea care a cuprins chipul împăratului i se pare de bun augur. Îl vede îngrijorat și prinde curaj. — Scribonius Libo, cel care a fost adoptat de bunicul său matern... Cezarul și-a revenit îndeajuns pentru a rosti cu o voce de gheață: — Fiul fostei mele soții... Fulcinius începe să aibă îndoieli. Ce a pierdut din vedere? Se panichează și glăsuiește repede: — Libo n-a uitat niciodată că se înrudește cu Sextus Pom peius... Pune
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
știe că Vesta le-a dat un semn care nu poate să însemne decât ceva rău. Ordinea firească a lucrurilor e tulburată. O simte cu toți porii ființei. — Rex? întreabă din nou, pe un ton imperativ. Bărbatul s-a apropiat îndeajuns ca să-și dea seama că plânge. Îl apucă de mâini. Se zgâlțâie de parcă ar avea frisoane. — Asinia..., reușește să articuleze între două spasme. Asinia! O, zei preamilostivi, nu o loviți din nou pe copila asta! Și așa pătimește pentru greșeli
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acest moment glasul Calpurnius Piso, ca nobilii noștri să nu aibă în casele lor nimic mai demn de admirat decât portretele strămoșilor, pe care visez să le aud lăudându-i în tăcere pe contemporani, dându-le îndrumări și - ceea ce este îndeajuns pentru gloria tuturor - recunoscându-i ca vrednici urmași. Frumoasă încheiere, aprobă Vipsania. — Cu bine, le mulțumește vorbitorul. Amfitrioana se ridică și dă tonul aplauzelor. Cei lalți, din pro prie inițiativă sau din respect pentru gazdă, o imită. Ropote prelungi și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vede ca să-l întrebe când vine rândul nurorii ei, Livilla. Printre spectatori circulă, ce-i drept, foi cu programul și extrase din lucrări, dar la ea n-a ajuns nici una. Clatină nemulțumită din cap. Quintius n a pus la cale îndeajuns de bine serviciul de astăzi. Valeții ar trebui să le distribuie tuturor papirusurile. Se frământă în continuare cum să se scuze și să scape de obligațiile sociale ce-i revin numai ei, din moment ce Gallus a refuzat să fie prezent. Ar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în ochi o fac să vadă și să simtă ceea ce alții nu văd și nu simt. Își răsucește absentă inelul pe deget, cu toate fibrele corpului în alertă. Primejdia este aici. Organismul ei o percepe. Dacă ar putea-o dibui îndeajuns de repede, poate ar ști cum să se apere. Își lasă abătută bărbia în piept. De obicei se dumirește când e deja prea târziu. Cu un efort de voință, încrucișează mâinile pe piept și încearcă să-și potolească bătăile inimii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a trăit, dar acum, după ce a murit... — Nu p... pe ea, replică iute Claudius, pe... Își mușcă brusc buzele și tace încruntat. Era gata să spună ce nu trebuie. Bine c-a reușit să se oprească la timp. Nu însă îndeajuns de repede pentru Vipsania. În urechi i-a răsunat cuvântul nerostit: Cornelius. Cornelius!? se alarmează instantaneu. Fratele mai mic al lui Gallus? Își îndreaptă ochii, cercetător, către Claudius. În fața privirii ei pătrunzătoare, acesta întoarce capul, stânjenit. Gestul lui o convinge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Eu cred că în literatură, ca și în viață, cel mai frumos lu cru și cel mai firesc este să îmbini seriozitatea cu veselia, ca să nu ajungă una la duritate, iar cealaltă, prea ușuratică. Nu a reușit să coboare tonul îndeajuns ca să nu fie auzit și de ceilalți. Claudius remarcă, răutăcios: — Pui și tu mâna pe condei? Vinicius sare imediat în ajutorul protejatului său: — Scrie o istorie a Romei. — O! O! plesnește zgomotos din palme Sallustius. Rânjește și el batjocoritor. — Un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
uită prin jur și răsuflă ușurată. Bine măcar că nu e nimeni. Agrippina face o mutră nevinovată: Am întrebat-o pe Domitia ce-a căutat la Claros. Nu era nevoie să-mi sară la beregată pentru asta. Antonia și-a revenit îndeajuns ca să-și certe nora: Ce ți-a venit să o ameninți că vei găsi un acuzator care s-o învinuiască cum că umblă cu vrăjitorii? — Atunci de ce a pus întrebări statuii din Claros despre succesiunea principelui? Vipsania pălește. — Nu e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
său. Îi face rost fiecăruia de câte un bon alimentar sau îl înscrie într-un trib pentru a-și primi rația de grâu. Și cu asta basta. A scăpat de griji. Așteaptă un timp ca cei trei să se îndepărteze îndeajuns și o apucă pe același drum. N-are chef de întâlniri. Nici timp. Se întâlnește cu Cornelius Scribonius Libo. Oftează. Să vadă în ce ape se scaldă și boul ăsta. Augustus a spus că e maleabil dacă îl iei cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
proprietari. Reduși la cel mult o cin cime. Iar bătrânul, deși sărac la început, se pusese pe câștig. A jupuit, în buna tradiție a aristocrației romane, provin ciile pe care le-a guvernat. Libo râgâie: — Nu l-a menționat însă îndeajuns de explicit în testament. Avocatul dă din cap. Așa e. Libertatea nu poate fi acordată unei persoane anonime. Legiuitorul a prevăzut ca sclavii să fie eliberați nominal. Țistuie totuși din buze. — Câți ai eliberat? — Pe toți, răspunde Libo repede. Pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din umeri a lehamite. — Acum, tot nu-i mai pot ajunge din urmă. Și, oricum, au luat-o în altă direcție. Trebuia să-i atragă atenția să folosească numai nisip de Nil. Cel de la Coptos nu e bun. Nu e îndeajuns de fin. Străbat câteva culoare întortocheate în tăcere. La un moment dat, Rufus rostește cu fața deformată de un rictus amar: — Constați deci - sper - că aici, la Roma, execuțiile capitale sunt un fel de sărbătoare publică și locuitorii vin cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pare că a venit timpul s-o pornească spre alte zări. Prea a lâncezit mult aici. A început să prindă rugină. Chibzuiește adânc câteva clipe, după care rostește cu trăsăturile crispate: — Nu sunt neîncrezător de felul meu, dar am trăit îndeajuns la curtea lui Herodes pentru a mă feri de capcane. Pusio se apropie de el. Aha! se strâmbă scârbit evreul, deci se așteptau la cererea mea. Restul nu e decât teatru. — Zi-i numele! îi cere procuratorul călărețului, precipitat. Rămâne
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să se întă rească malurile și unul dintre cei trei curatori ai apelor conduși de Messalla Corvinus este responsabil cu regularizarea cursului fluviului. Pe el l-au considerat oamenii vinovat de nenorocire. Pe Celer. Între timp, ochii s-au obișnuit îndeajuns cu întunericul ca să străpungă prin obscuritate. Își plimbă privirea pe trupul ușor diform din cauza sarcinii. Revine la gândurile dinainte. Agrippina e diferită de flușturaticele din ziua de azi. N-o preocupă decât căminul, soțul și copiii... Fugitiv, pe față îi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
e mai mică decât vara. Ziua a început să descrească și să se micșoreze. Tresaltă, cu simțurile biciuite de un gând nou. Dacă m-aș întoarce la viața particulară, totul ar fi mai restrâns, fără îndoială, dar mi-ar fi îndeajuns. Aprobă viguros din cap. Poate a venit tim pul să lase în seama altora grijile mărunte și plictisitoare ale vieții de soldat și să se dedice studiului, singurul care-i mai poate oferi un refugiu calm și îmbietor. Ce altceva
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de bănuieli? întreabă scurt. Se oprește lângă cadranul solar din grădină. Umbra tijei de metal, înfiptă într-o calotă de marmură, urmărește în concavitatea ei emisferică mersul răsturnat al soarelui pe cer. Un fel de paralelă diurnă. Mai are timp îndeajuns să-și vadă clienții înainte de a pleca la Ara Pacis. Întoarce capul către Seianus: — Despre ce bănuieli vorbești? Îl vede cocârjându-se, micșorându-se la propriu. Teamă, sau sfiiciune? — Nero, spune încet Seianus, umblă vorbe prin lume, vorbe de pizmă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]