2,093 matches
-
au mutat la Ipotești abia după ce au terminat casa începută în 1855. Construirea noii case a durat vreo trei ani; în acest răstimp, copilul Mihai nu ar fi avut cum să învețe primele două clase în Ipotești (așa cum se pretinde îndeobște), ci la Botoșani. În celebra sa monografie, Călinescu observă că despre frații și surorile poetului avem știri puține și nesigure 42, mai ales despre învățătura copiilor dinaintea Cernăuților, pe unde au trecut aproape toți. S-a vorbit întâi despre profesorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ei Casa de la Ipotești a intrat și ea în legendă, ca aproape tot ce a atins Eminescu. Pentru ca labirintica ei poveste să poată fi istorisită, este necesară o incursiune care să releve date și fapte, în directă legătură cu ceea ce îndeobște se consideră că a fost casa copilăriei poetului. Așadar, la 12 mai 1841, prin decret domnesc, purtând iscălitura lui Mihail Gr. Sturza, i s-a dat dumisale slugerului Gheorghe Eminovici rangul de căminar 1. Având în vedere că succesiunea rangurilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la Iași40. Averea lui Cristea Marinovici (3/4 din Ipotești și mai multe imobile din orașul Botoșani) a rămas moștenire celor doisprezece nepoți ai săi, proveniți de la un frate și patru surori, el neavând descendenți direcți 41. Cum se întâmplă îndeobște, între acești moștenitori s-au ivit neînțelegeri în ceea ce privește împărțirea averii; unii dintre ei au ticluit și testamente, care în timpul proceselor s-au dovedit a fi false. În timp ce moștenitorii lui Cristea Marinovici se certau între ei și alcătuiau testamente, intervine în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lumina copilăriei pierdute 9. Urmărind traseul acestei relații în cazul particular și aplicat al omului real Eminescu, dar și al omului poetic dinlăuntrul creației sale, amândouă aceste laturi ar trebui să explice, măcar la un prim (însă trainic) nivel, ceea ce îndeobște s-a numit geniul tutelar al românilor. Petru Creția avea dreptate scriind că formula poet național, aplicată stereotip lui Eminescu, este adesea pradă unei retorici sforăitoare și, mai grav, neverosimil de ignorante. Dar este exactă 10. Pentru a o pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
conscience 15. Tocmai de aceea sacrul spune Marguerite Yourcenar este un cuvânt care trebuie luat foarte în serios. Plâng pe cei ce n-au trăit în mitul religios în chip natural, cu toată ființa lor, în timpul copilăriei 16. Se vorbește îndeobște de seninătatea copilăriei, de lipsa ei de griji, de bucuriile ei. E de nuanțat însă; numai dacă această întâlnire provoacă în substanța copilului uimiri și neliniști, întrebări și probleme, răspunsuri de un anume fel mai toate eroice, imaginare în idealitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
eminesciană se trage din copilăria ipoteșteană. Din păcate, însă, acest lucru a fost superficial demonstrat; mereu aceleași exemple, preluate din manualele școlare, au indus o inerție banalizantă încercărilor de acest tip; pământul virgin al raiului ipoteștean din copilărie a fost îndeobște asociat doar locurilor comune. Or, Se întâmplă ca artiștii să păstreze în memorie, cu relativă fidelitate, experiența câștigată, fără să o descompună prea mult47. Un exemplu tipic se găsește în proza eminesciană care surprinde atmosfera satului, cum puțini în literatura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
tocmită programa școlară!), ele sunt repetate și reținute otova. Exemplu ilustrativ: De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint 51. Furați de frumusețea imaginilor, dar și de muzicalitatea versurilor, se iau îndeobște imaginile ca atare, fără să se pună problema că în spatele lor se ascunde un adânc înțeles inițiatic, care s-ar putea traduce în felul următor: numai dacă îți este dat să treci prin codrii de aramă întocmai ca-n poveste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cum de altfel este ! ), Eminescu îi face pur și simplu o declarație de dragoste. Mai mult, codrul nu este un simplu labirint misterios, pe care copilul, după ce l-ar fi cunoscut ca atare l-ar fi abandonat, cum se întâmplă îndeobște, dar nu, el este perceput ca fiind un genuin poetic labirint. Pe acesta, poetul nu numai că nu-l va uita, ci îl va iubi la nesfârșit, atât pentru misterul dinlăuntrul său, dar mai ales pentru faptul că este un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în stele) În Dicționarul explicativ al limbii române, pentru termenul (a) sublima aflăm următoarea glosare: (despre corpuri chimice) a trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă 1 cum se întâmplă îndeobște. Dar întâlnim și sensurile: a (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare, și figurativ: a (se) purifica, a (se) rafina 2. Pornind de la principiul că literatura e o aventură a ființei 3, interesează în principal sensurile date de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
face altceva decât să se simtă inspirat de întâia iubire: O ador, o cânt cum cântă/ Harfa pe o sântă 127. Ceea ce-l deosebește pe Eminescu de înaintașii săi este și faptul că în structura sa poetică a încorporat ceea ce îndeobște se cheamă muzica sferelor. Muzicalitatea cosmică emană din toată ființarea lui poetică, pe care nu se sfiește s-o transpună în Sărmanul Dionis: O lume întreagă de închipuiri [...] îi umpleau creierii, care mai de care mai bizară și mai cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
urmele și ecourile realității concrete nu se sting pe de-a-ntregul în noua lume a realității artei. Există, în opera lui Eminescu, o serie importantă de topoi care reconfigurează spațiul ipoteștean mult mai mult decât se acceptă (sau se cunoaște) îndeobște. Reliefarea acestui adevăr a stat în centrul demersului de față. Urmărind istoricul plin de meandre al casei, al moșiei și al celor două biserici pe baza unor documente de arhivă, s-a urmărit reconstituirea atmosferei copilăriei poetului în acest spațiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spunea și mama: Năsoasa, Tarantoaca, Motănica, doar mama bucurându-se uneori de privilegiul de a i se spune pe numele adevărat, Felicia, poate În virtutea unei rămășițe de respect ce i-o datorau ca fiind cea mai mare din toate patru. Îndeobște Însă, ele nu se prea dădeau În lături să ne stâlcească numele de familie. Pe nesimțite și ca din greșeală, Golea devenea madam Golan, și asta mai cu seamă când mama se amesteca În certurile lor cu intenția vădită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
e doamna avocat Eugenia Vițelaru, chiar așa, Motănica-i doar pentru lumea asta proastă, iar Tarantoaca a sărit ca arsă și a vrut să știe despre ce lume proastă vorbește ea, fiindcă și Năsoasa și Motănica și mama nu se sfiau Îndeobște să vorbească și-n prezența ei despre Tarantoaca aia și prostovanca aia, Însă de astă dată taberele erau altfel Împărțite. Năsoasa și Tarantoaca erau trup și suflet Împotriva Motănicăi ca s-o Împiedice să și-l bage pe bărbatu-său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
puțuri, canalizări ori instalații pentru irigat grădini. Nu ducea moșu’ lipsă nici de materiale, iar de clienți nici atât. Mai greu Îi era cu forța de muncă, formată din zilieri pe care-i plătea la bucata de tub bătut. Ăștia erau Îndeobște muncitori de la Granitul și apăreau după ora trei, nu mai mult de patru-cinci inși cu constituții de ocnași În cariere de piatră, iar după cum Îi țineau și pe ei curelele reușeau să-i ia lui moș Victor câte două-trei sute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
atâta așteaptă ca să vină să ne ia la bani mărunți cu ce treburi am ajuns pe aici și să se-aleagă praful și de noi și de el și de văr-su și de toate treburile astea care se fac Îndeobște În liniște. Trag ușa după Pepino și rămân trei secunde cu mâna pe clanță. Uite că nu se-nchide invers. Ce sistem nefiresc și idiot! Aș fi pus masa-n ușă, și nu-i În tot țarcul și grajdul ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-și mănânce pensia În liniște, ea a băgat o grămadă de bani Într-o carte care nu folosea nimănui și care deja nu-mi mai folosea nici mie la nimic. Însă penibilul n-ajunsese Încă la punctul unde mă simt Îndeobște la largul meu, iar altceva nu-mi rămânea de făcut și n-aș mai fi avut Încotro, după ce biata femeie catadicsise să mă scoată la lumină din demisolul meu pe banii contribuabililor, pentru că eu nu eram ministru, parlamentar sau director
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pat lângă ea. Eu sau văru’ Laur, amândoi eram la fel de vinovați că-i strică somnul spurcăciunea și mortăciunea aia. - Da’ du-te odat’, Nelo, și liniștește-l! Du-te, c-ai să-l ai pe suflet! Se urnea greu, dar Îndeobște nu se sustrăgea de la sarcina asta ce-i revenea În exclusivitate. - Gata, nea Costică! Acuma-ți fac o frecție să te-nvie. O să te frec de-ai să mă pomenești și pe lumea ailaltă. Oțetu’ de la murături unde-i? L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
am colindat printre tarabele bazarului din stațiune după ceva gros de Îmbrăcăminte. Cât de curând avea să se răcorească vremea, dar puloverele alea erau prea scumpe pentru mine și Neli, iar ea nu-și uitase promisiunea. Plimbările noastre se terminau Îndeobște la Vraja Mării, unde ne Îndopam cu mici și bere ca pentru o săptămână. Cel mai adesea Însă, ieșeam fără Neli. Pe ea o ținea turcul ei la vânzare până la nouă seara, iar eu trebuia să-mi fac rost de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
la care România este parte. În realitate, prin dispozițiile respective legea a prevăzut, în vederea atragerii și a societății civile, participarea uneia dintre organizațiile vânătorești, organizate la nivel național, la realizarea unor atribuții care, prin natura lor, revin statului și care, îndeobște, se exercită de autorități statale, în legătură cu evidență și emiterea permiselor și autorizațiilor de vânătoare. Prin această reglementare legiuitorul nu a încălcat dreptul constituțional la libera asociere, textele respective neavând incidența asupra constituirii înseși a organizațiilor vânătorești, care, astfel cum se
DECIZIE nr. 156 din 12 octombrie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996 , modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/1999. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/126594_a_127923]
-
nebunii, revoluționarii, eliberatorii ani '60 (evident, pentru lumea occidentală) și trecuserăm de jumătatea deceniului 7. Deși mișcarea feministă a celui de-al Doilea Val nu a fost resimțită deloc în România, aspecte ale backlash-ului - manifestare ciclică în istorie, care urmează îndeobște unei perioade de emancipare a femeilor, de realizarea de către ele a unor progrese în diverse sfere ale vieții publice și private - au ajuns și la noi. Imagini ale corpului famelic, de efeb asexuat, abundau și în media de la noi. Twiggy
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
din câte trei pisăloage. Minereul fărâmițat manual (“părăclit”) cu ciocanul era așezat În blocuri de fag Întărite cu cremene, puse În dreptul fiecărui pisălog, prevăzut la capătul de jos cu saboți de cremene sau de fier. Șuvoiul de apă, ce era Îndeobște abătut dintr-un pârâu apropiat, mișca roata, iar fusul acesteia, cu ajutorul unor zimți, ridica și lăsa În voie pisăloagele să cadă În blocul de fag cu minereu. Măcinatul și spălatul minereului erau ajutate de o șuviță de apă, care trecea
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
putere a ei de a formata conștiința întru nașterea unei mentalități) și terenul pe care se desfășoară intervenția ideologiei, respectiv conștiința celor supuși schimbării. Rezistența sau maleabilitatea subiecților depinde de pregătirea anterioară pentru întâmpinarea ideologiei; altfel spus, de ceea ce denumim îndeobște a fi cultură și civilizație. Diferențele culturale și de civilizație ar putea explica imposibilitatea comunismului de a se înstăpâni asupra Occidentului; numai că ele lasă neexplicată adeziunea de care s-a bucurat comunismul în rândul intelectualilor occidentali (fie civilizația a
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o vină ce riscă să coincidă cu propria-i existență (ceea ce ar însemna o neantizare a propriei existențe); sau o persoană "eliberată" de presiunea normelor morale; ori un credincios, în acest caz fiind vorba de o mărturisire ce se face îndeobște în fața lui Dumnezeu prin medierea preotului. În concluzie, gestul pe care-l solicită domnul Liiceanu cere atmosfera (poate și taina) credinței, el putându-se cu greu desfășura în spațiul public (un spațiu prin excelență laic, credința generând un spațiu al
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
împace, cel puțin pentru perioade scurte, cele două tendințe în principiu contrare, o constituie constituirea ei pe două straturi ce permit, fiecare, satisfacerea uneia din orientări: un strat oficial, rezervat culturalului (să-i spunem rațional) și celălalt de underground, desemnat îndeobște prin viața privată, intimitate ori alte formule, ce vin să așeze o mască oficială peste biologicul ce își cere continuu drepturile (acestui strat i-am putea spune inconștient sau, mai adecvat, biologic). Dacă avem în vedere modurile diferite de a
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
la o comunitate. Mă întreb, în acest caz, argumentele de genul drepturile omului împotriva cui ar trebui să se îndrepte? * În aceste rânduri pot fi zărite și nervozitățile la care țin Semn că identitatea se constituie și pe trăsături considerate îndeobște negative. Dezavantajul oricărei închideri într-o teorie este dat de ceea ce nu-ți permite să vezi. * În societate legile au un caracter discret paradoxal: oamenii le creează din dorința de ordine, le acceptă formal, dar se și tem de suveranitatea
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]