2,013 matches
-
ulițele Bucureștilor atunci: în tot lungul ulițelor nu întîlneam alt fără numai care cu ciocli, care transportau morții la câmp, ca să-i îngroape, femei din popor care urmăreau carele cu țipete și răcnete sfâșietoare, câinii în haită urlau de te înfiorau. Ce aspect îngrozitor! Mumă-mea, îngrijorată de mine, ochii ei nu se mai uscau de lacrimi. Ședeam un ceas-două cu dânsa și plecam, condiționând a reveni numai dacă nu va mai plânge. Îndată ce au încetat epidemia, am intrat în oraș
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
clipe în autobuzul cu geamurile închise. Venită de nu se știe unde, se învârtea fără zgomot, în zbor istovit. Janine o pierdu din ochi, apoi o văzu cum se lasă pe mâna nemișcată a bărbatului ei. Era frig. Musca se înfiora la fiecare pală de nisip izbită de vânt în geamuri. În lumina slabă a dimineții de iarnă, mașina înainta, se legăna, târânduse cu chiu' cu vai, hodorogind din toate încheieturile. Janine își privi bărbatul. Marcel avea chipul unui păun îmbufnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
i se taie picioarele. Zărea deasupra caselor un minaret galben și subțire. La stânga se profilau cei dintâi palmieri ai oazei și ar fi vrut să meargă către ei. Deși nu mai era mult până la amiază, frigul era puternic; Janine se înfioră în bătaia vântului. Se întoarse spre Marcel, dar privirile îi căzură pe soldat, care se îndrepta către ea. Așteptă să-i surâdă sau să o salute. El trecu mai departe fără s-o privească, îndepărtându-se. Marcel cerea să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îndărătul pleoapelor ei pășteau cămile nemișcate; pustiuri nemărginite se roteau în ea. Da, de ce venise aici? Adormi întrebându-se. Se trezi puțin mai târziu. În jur totul era tăcut. De la marginea orașului câini răgușiți urlau în noaptea mută. Janine se înfioră. Începu iar să se răsucească în pat. Simți, lipit de umăr, umărul puternic al bărbatului ei și, pe jumătate adormită, se strânse lângă el. Alunecă pe aripile somnului fără să se scufunde, se agăță de acel umăr, cu o deznădejde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
umplu adăpostul cu fel de fel de amintiri, care îi înduioșau deopotrivă. Apostol simțea din ce în ce cum îi crește inima, cum îi bate năvalnic și cum bătăile se încheagă într-un cântec de biruință. O dragoste mare îi înfiora sufletul. Se uita la Petre mișcat, având impresia că într-însul s-a întruchipat toată Parva, toți cei ce vorbesc românește. Îi venea să-l îmbrățișeze și să se arunce la picioarele lui, cerîndu-i iertare. Și în cele din urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aspru, cu lumini roșcate, cu nourași de fum necăcios. Casa cu birourile diviziei își însemna conturile în coasta dealului din spate peste care vârfurile plopilor bătrâni se înălțau ca niște mâini negre imploratoare spre cerul vânat, ciuruit de stele. Priveliștea înfioră inima lui Apostol, iar în corp simți privirile tuturor oamenilor. Îl cuprinse frigul, tresări și, cu amândouă mâinile, își îndesă pălăria în cap, trăgînd-o pe ochi, să nu mai vază nimic. Apoi, foarte agitat, își ridică gulerul hainei peste gâtul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a clocoti, de a sfida legile gravitației, de a înălța fruntea senină a gậndurilor către soarele care sta să răsară de după crestele munților. Mi s-a părut atunci în inconștiența mea candidă că reușisem să sfidez moartea, pentru că nu mă înfiorase cu nimic trupul acela golit de suflet. Mă simțeam puternică, învingătoare, întoarsă parcă dintr-o bătălie crậncenă, cu laurii victoriei încununậndu -mi fruntea, pur și simplu pentru faptul că nu mă speriasem în fața destinului tragic al tractoristului. La numai cậțiva
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Sub oceanul tenebrelor acestea, devenisem rapid un delicat reflex, un modelaj după tiparul sufletului său. Omul pe care-l adorasem, mai întậi din paginile cărții, căruia îi simțeam puterea gậndului iscoditor și tainic acolo, printre rậnduri, omul pentru care tremurasem înfiorată în timpul loviturii de stat din 1989, bărbatul visurilor mele, care trebuia să fie, cu siguranță, așa cum visasem întreaga mea viață un sef de Servicii Secrete. Dumnezeu mi-a ascultat ruga fierbinte și m-am bucurat nespus, văzậndu-mi idolul “la treabă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
cureaua latăăăăăăăăă, ce tâmpit am fost odatăăăăăăăăă!!! 15.07.2010 Amintiri cinematografice Trece trenul printre munți ca un șarpe lung, cu țigări naționale, sus la deținuți... Gicu mai are puțin și dă cu șapca de pământ. E o căldură care Înfioară acoperișurile și le determină să se scorojească, dar Sandu Șpriț a spus că n-are teamă nici de indicele de confort termic și nici de exploziile solare. Mai ales că stă sub umbrelă și mângâie cu degetele sticla de Tămâioasă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
de beție... Băi, Sandule, să n-am parte de frumusețea toamnei care se apropie, dar versurile astea mi-au plăcut cel mai mult, pe onoarea mea. Nu e poezie românească, nu e poem de-al nostru care să mă fi Înfiorat vreodată În acest fel. Plouă, plouă, plouă, vreme de beție. Le-a zis-o poetul! Hai noroc! Sandu Șpriț Îi face jocul, ca și cum de-abia ar fi așteptat. Dacă beție nu e, atunci nimic nu e, Gicule, numai când te-
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cinstească” numai cu vin, renegând temporare zilele În care berea era la mare preț, iar orice explicație a fost evitată de la bun Început. Sandule, nu vorbi cu păcat că te bântui ulterior, pe onoarea mea. Discuțiile astea despre moarte mă Înfioară. Suntem În cârciumă, nu-n fața altarului. De ce nu te iei de Gicu, n-a zis el că nu suportă groapa neacoperită? Mergeți mână-n mână, m-ați găsit pe mine de fraier. Eu vă torn În pahare, ca la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cu vântrele ce spânzură sumese. Se leagăn-visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos În ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc de jale Se-oglindă-n apa-albastră de aur portocale, {EminescuOpIV 307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a stâncilor lungi colțuri apusul se coboară, 305Stau aurite-n aer... și-a serii rumenire Se-apleacă și-nroșește a mării încrețire Și insulele mândre și de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzire a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O marmură, aibi milă de ochi-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Uneori,oratorilor le scapă adevărul printre canini. În definitiv, la ce i-a ajutat lui Hamlet adevărul ? Castelul Elseneur așteaptă încă un răspuns. Fara îndoieli, rămânem țepeni. Prin cărțile altora, descoperim in noi teritorii nebănuite. Eterna muțenie a cosmosului mă înfioară. Mulți oameni străbat lumea fără să o înțeleagă. Știința are nevoie de cunoaștere, religia - de revelație. Nu-mi convine nici mie să-mi cunosc toate scorburile sufletești Nenorocirea e că mintea omului înghite și ceea ce nu poate digera. Tainele universului
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
da ochii cu el... Am plecat grăbit spre Bariera Trei Calici. Când m-am văzut dincolo de pârâul Nicolinei, m-am proțăpit pe marginea uliții numită Calea Gălății și am rămas în așteptare... Pe când soarele, clipind somnoros, și-a arătat fața înfiorată de răcoarea dimineții, drumeții somnoroși horhăiau spre nu știu unde. Îndată a apărut și prietenul meu ieșeanul. Bună diminmeața, vere! Bună să fie! Da’ nu văd creanga de dud... Eu am luat-o drept o încercare de a șugui, dar cum văd
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
Știm să prețuim ce am primită.”. Îl privesc ca o furnică și îl văd din ce în ce mai mare, Marea e tulburată și încet, încet dispare. Iar plâng și mă gândesc ce multă dreptate are, O ploaie rece și deasă, apare. INEXISTENTĂ Mă înfiorați cu ale voastre vorbe, Pline de cenușă și ceață. Mă faceți să cutremur o întreagă poezie, Căutând un loc mai cu verdeață. Mă doare tot trupul, Inexistent și el, din păcate. Sunt doar o umbră, O fărâmă născută în inutilitate
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
durere surdă. Nu-mi vine să mai plec acasă! - Vrei să te frecționez puțin? o întrebă amabil. Ea alunecă fără un cuvânt și mai mult spre el... destinsă, se sprijini moale prin pătură. Respirația îl pătrunse până la pântec și se înfioră. Femeia îl simți cum emite unde de întrebare și își apăsă tot mai mult răsuflarea fierbinte prin cuvertură. Când mâna lui îi atinsese fața, degetele nepricepute nimeriră mai întâi în lob și intrară în ureche, zgâriindu-i cartilajele, dar nu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în jurul ei, - Ajunge unul! Dă acum jos și sutienul! Comanda fără nicio milă, autoritar, ca unui obiect impersonal fără s-o privească. Trăgând de timp, cu degetele tremurânde își descheie nasturii bluzei și părea ciudat cum sânii i se-nghesuiau înfiorați în timp ce aștepta miracolul unei salvări supranaturale. Bărbatul mângâie îndelung accesoriile care împungeau hotărâte aerul... îi plăceau! Totuși bărbatul manifesta delicatețe, sesiza din modul în care s-a apropiat de sânii săi... cu mișcări tandre, învăluitoare, neașteptat de gingașe; deci nu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
aude spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă era un altul, - Ce minunat este parcul, și noaptea... și noi ! pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le vede răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna... le scutură cum
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ridice blocul meu (cumpărasem un apartament care nu exista deocamdată): era un amurg violet, gros ca păcura, mai diluat spre galben în zare. Peste tot atârnau de-a lungul cerului fire suspendate de telefon. Cartierul acela de ruine m-a înfiorat: cum aveam să locuiesc acolo? Și deodată toată mândria mea de a fi reușit să-mi cumpăr casa doar din bani câștigați de mine, din scrisul meu, s-a dizolvat în tristețea aceea. După vreo doi ani au venit țiganii
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de altădată. Poemele sale sânt depozite ale unui imaginar melancolic, grămezi de imagini sfărâmate, cum le-ar numi Eliot. Citind versuri ca "Așa precum ne spune Herodot, / Pe vremuri vase lungi, cartagineze / Lăsau în goană țărmuri și faleze" etc, ne înfiorăm, nu pentru că poetul ne comunică miezul miezului a ceea ce a înțeles el trăind, asemenea moderniștilor, ci fiindcă ne conduce către un mare portal de marmură pictat iluzionist pe un zid și ne arată, sub acel portal, marea, de asemeni pictată
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Ca de obicei, era singurul paznic al grădinii. Voind să ia din nou pupăza, se cățără pe tulpina groasă. Când reuși să prindă pasărea, picioarele îi alunecară pe trunchiul umed, corpul rămânându-i atârnat de mâna prinsă în scorbură. Se înfioră, amintindu-și pocnetul pe care-l auzise atunci dinspre cot. Cu greu își trăsese mâna rămasă strâmbă, într-o poziție nefirească. Nu-și amintea cum suportase atunci durerea, știa doar că, paradoxal, teama de a nu fi pedepsit de părinți
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
la ,,Vasile Lupu’’. Odată lămurită plecarea, își schimbă tonul: zi-mi, că n-am mai fost de multă vreme pe acasă, se mai face tutun în Basarabia noastră ? Dimineața următoare economisi banii rămași, urcând tot pe jos dealul Copoului, efectiv înfiorat la vederea zidurilor masive ale Universității. Privea copacii grădinii Copou, în care poposise cândva, știa de la învățătorul de acasă, Eminescu, apoi casele boierești de mâna întâi. N-avea nici un zor și-și mișca încet picioarele deprinse cu mersul pe jos
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
zăresc pe-un munte, Răpus printre blesteme, cu spini înfipți pe frunte, În jurul Tău, străinii, cu-apucături barbare, Nu-Ți înțeleg menirea, vor doar să Te omoare. Prea multă acuzare, durerea Te-mpresoară, Romanii duri și gloata din jur Te înfioară. Se-ncrâncenează cerul de-atâta întristare, Din palme-Ți mușcă fierul cu sete arzătoare. Îl strigi încet pe Tata dar nu primești răspunsul, Rămâi întins pe cruce, din ochi te spală plânsul. Căci ai ales, Isuse, ca dragostea divină Să
Remember Golgotha by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83329_a_84654]
-
în acel moment cineva face aprecieri negative la adresa ta, că "te vorbește de rău". La fel, tresărirea și fiorul nejustificate sunt interpretate de unii subiecți ai cercetării noastre ca fiind semnul unei prezențe divine. "Mama mea spunea că atunci când te înfiori trece un înger pe lângă tine" (A.S., Suceava, 68 ani). Informațiile obținute de noi pe teren au surprins faptul că multe dintre aceste semne s-au păstrat, fiind cunoscute acum ca simple superstiții. 3.1.1.5. Extispicina sau hieroscopia Este
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]