1,779 matches
-
noroi și băltoace, vânând marcajele bine ascuse de cei care le plasaseră, ca pentru relaxarea prin orientarea turistică. Eram obosiți, nu apărea nici un indiciu care să ne arate că ne-am fi apropiat de vreo așezare omenească și, timpul trecea. Îngrijorați, am hotărât să mergem până la orele 19.00, apoi să ne întoarcem dacă nu găseam un drum sigur, riscând să ne prindă noaptea în pădure. Din fericire am ajuns la un drum, printre îngrădituri specifice zonei de munte, apoi printre
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
puternic. Ca să rezistăm, următorul popas a fost la umbră, undeva, pe marginea drumului. Un căruțaș ne privea lung (eram trei oameni în toată firea, un băiat de 13 ani și o fetiță de vreo trei-patru ani). Cred că toți eram îngrijorați de posibilele pericole viitoare, dar la o adică, nici unul n-am fi recunoscut... Fără nici o legătură cu noi, pe muntele din stânga, niște motocositoare își făceau treaba. Nu știam că va urma prima parte spectaculoasă a mersului pe bicicletă: coborârea
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
sechestrat în Crimeea, cred că era o sâm‑ bătĂ - probabil că vineri fusese puciul -, ne-am întâlnit la Fundația „Brătianu“, unde ne era gazdă scumpa doamnă Ioana Brătianu, noi, de la Alianța Civică, cu cei de la PAC. Eram cu toții teribil de îngrijorați. Împreună cu Nicolae Manolescu, am scris textul pe care profesorul l-a prezentat seara la Televiziune. Declarația noastră a fost foarte vehementă, de departe cea mai dură la adresa puciștilor. Am simțit atunci fizic durerea că suntem condam‑ nați să pierdem dreptul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
aici, „in residence”, pentru cele trei luni de primăvară. Abia ajuns, pe 4 martie, am avut un atac de pericardită, provocat de o infecție destul de gravă la laringe. Transportat de urgență la spital, am rămas șinternatț trei săptămâni. Toată lumea era îngrijorată - nu și eu, întrucât am avut această criză deziua mea aniversară (9 martie), prin urmare, era o experiență inițiatică de „moarte și resurecție (= renaștere)”. Într-adevăr, mă simt renatus... Convalescența a luat sfârșit zilele acestea; ne întoarcem la Chicago pe
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
în urmă. Dar ce mai conta ? Era viu, era acasă și doamna Apostolescu a bătut în ușă să-l întrebe dacă vrea o cafea. A refuzat-o politicos. — Mă bucur că v-ați întors, într-un final, am fost foarte îngrijorată. — Și eu mă bucur, tanti Apostolescu. Și eu... Atât i-a spus, după care a mai lenevit câteva minute, simțindu-și pe rând toate vânătăile și rănile. Îl durea tot corpul și mai ales oasele. S-a ridicat, slăbit, cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ale lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul! Turcii au pierdut războiul și au fost nevoiți să accepte, Într-o primă variantă, o pace foarte favorabilă Rusiei, prin care se crea o „Bulgarie mare“, avanpost al politicii țariste În Balcani. Îngrijorate, puterile europene au impus convocarea unui congres la Berlin și refacerea termenilor păcii, În așa fel Încât echilibrul din Orient să nu se rupă În favoarea Rusiei. Bulgaria a devenit un stat autonom, dar Între limite sensibil mai Înguste decât În
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
să manifeste interes vizavi de numita admiratoare, scriitorul l-a pocnit în cap pe numitul animal, fiind grav mușcat.“ e-mail raport #34: „Târgul de carte de la Miami; scriitorul s-a închis în toaleta librăriei urlând în repetate rânduri la angajații îngrijorați «Dispăreți!» Când scriitorul a ieșit după o oră a început din nou s-o ia «razna». «Un șarpe pe mine!» țipa scriitorul. «Mă mușcă! E ÎN GURA MEA!» Scriitorul a fost târât la mașina poliției în timp ce se ținea de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
tot ceea ce avea el nevoie. Și tot ceea ce doream eu a fost desființat și a trebuit să accept acest lucru. A trebuit să mă supun impozițiilor de moment.) Mi-am petrecut vara aceea încercând să înțeleg acest băiat trist, mereu îngrijorat și alert, care dădea răspunsuri evazive la întrebări care cereau claritate și precizie, și în același timp s-o înțeleg pe Sarah, care avea acum șase ani și mă informa mereu cât de plictisită era de toate cele. Cum contramandasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
încercat s-o înșfac în joacă pe Jayne, dar ea s-a ferit mult prea rapid. - Ce să zic, ești grozav, Bret - sunt foarte mândră de tine, spuse ea fără entuziasm în timp ce ieșea din încăpere. Câinele îmi aruncă o privire îngrijorată, apoi se săltă în patru labe și o urmă pe Jayne. Nu-i plăcea să rămână singur în nici o cameră doar cu mine. Câinele era total dezorientat de când apărusem aici în iulie. Și cum Jayne era fascinată de o carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mă înham la chitara pe care o țineam în birou (o rămășiță a zilelor de la Camden când m-am băgat în niște trupe și credeam că voi deveni următorul Paul Westerberg) pentru a masca frunza de marijuana, după ce remarcase privirile îngrijorate ale unor părinți, așa că n-a trecut mult și am început să mă-nvârt prin casă, salutând invitații în timp ce zdrăngăneam la chitară - ceea ce constituia și o stratagemă deșteaptă de a-i descuraja pe studenții mei să vorbească despre scrierile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
devenea tot mai urgent, din moment ce aveam nevoie disperată de o altă linie - garajul, am realizat subit, garajul - când am simțit cum cineva mă trage de chitară. M-am uitat în jos: era Sarah. - Tati? zise ea, cu o față încruntată, îngrijorată. Purta un tricou pe care scria BABE. - Și pe cine avem aici? întrebă Jay dulce, îngenunchind lângă ea. - Tati, zise Sarah din nou, ignorându-l. - Îți spune tati? întrebă Jay, cu un aer alarmat. - Ne ocupăm de asta, am zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că ar fi bine să-ți spun. - O, Doamne, de ce o fi sunat-o Jayne pe nevastă-ta? Am încercat să arunc întrebarea doar în treacăt, dar m-am cutremurat cuprins de un acces de paranoia indus de cocaină. - E îngrijorată că iar te droghezi și bănuiesc... gesticulă Jay, că n-are dreptate...adevărat? - Oare n-am depășit toată ironia asta răsuflată? N-ar fi trebuit să renunțăm să jucăm teatru o dată pentru totdeauna după douăzeci și doi de ani? - Păi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
descumpănită, nu-i păsa. Studii încă nepublicate făceau referire la faptul că era vorba de un preț pe care toți trebuia să-l plătim. Oamenii de știință analizau datele la îndemână și trăgeau concluzia că ar trebui să fim extrem de îngrijorați. Nimeni nu mai știa ce înseamnă un comportament normal; unii erau de părere că această stare de lucruri constituia un soi de virtute și nimeni nu îi contrazicea. Nimeni nu contesta nimic. Anxietatea inunda zilele oamenilor. Eram cu toții preocupați de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
exista. Ceva trecu deasupra mea și zbură mai departe. Victor ieși repede din casă și acum stătea lângă mine, lătrând și scheunând. Privea în direcția pădurii. - Gura, am zis eu, obosit. Mai ține-ți gura. Mi-a aruncat o privire îngrijorată și s-a lungit, scoțând un fel de scâncet. Am încercat să mă destind, pielea mea înfiorându-se în bătaia brizei călduțe, însă atenția mi-a fost atrasă de ceva ce se afla lângă jacuzzi, care scotea bulbuci - cineva dăduse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
miros? M-am decis să fiu și eu jucăuș. - E un examen ușor de trecut. Am suflat, apoi am sărutat-o. Lângă mine am simțit-o moale și mică. Zâmbetul i-a revenit când ne-am desprins, dar încă părea îngrijorată (va înceta vreodată?) întrebându-mă: - Și nimic altceva? - Iubito, ascultă, nu m-aș pune nici pe mine însumi în pericol, urcându-mă beat la volan, ca să nu mai vorbim de copiii noștri, bine? Fața i se relaxă și pentru prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
destul de detașați, înclinați spre glumă, deși nu-i cunoșteam foarte bine - fiecare se rezuma pentru mine la o superficială primă impresie. Mă uitam la o roză a vânturilor de pe acoperișul casei Allen, când Mitchell m-a întrebat cu un aer îngrijorat, și nu cu maliția la care mă așteptasem: - Și ce te-a mânat spre colțul ăsta de lume, Bret? Mă simțeam destul de amorțit și scrutam câmpul întunecat din spatele casei vecinilor. Am ales o notă verosimilă de detașare, glumind: - Păi, soția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a adăugat: - Știați că opt virgulă cinci la sută din copiii sub vârsta de zece ani au încercat să se sinucidă anul trecut?, ceea ce personal m-a amuțit pentru tot restul serii. Am auzit un alt profesor spunând unui cuplu îngrijorat: - Acesta ar putea fi motivul pentru care copilul dumneavoastră ar putea sfârși prin a avea dificultăți interpersonale, iar cuplului i s-a arătat un desen al fiului lor înfățișând un ornitorinc și li s-a spus că un ornitorinc obișnuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de simplu, el fusese cel care inițiase conversația și doream ca ea să continue. - Păi nu vrei să ... mori pentru țara ta, am zis încet, înțelept. Auzind cuvântul „mori“ Sarah încetă să se mai joace cu păpușa și mă privi îngrijorată. - Păi atunci ce-ar trebui să fac? întrebă el foarte normal. Dacă mă cheamă în armată? O pauză mai lungă ca să formulez un răspuns. Am încercat să dau un sfat simplu, practic, dar când am privit din nou la cutiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby. Uită-te cât de demn și de sexy ești, spuse scriitorul. Ce tată pe cinste ai devenit. Beat și speriat de știu eu ce monstru de pe coridor. Ce băiat de treabă. Polițiștii deveniseră tot mai distanți și mai puțin îngrijorați. - Ascultați-mă pe mine, indiferent ce-a fost, a venit din pădure, am insistat. Și nu era câinele nostru. Neajutorat, m-am întors spre fiul meu. Robby, spune-le ce-ai văzut. - Tată, nu știu ce-am văzut, zise el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și ne-am căcat pe noi de frică și credeți că a fost numai o halucinație de-a mea? Ați fost de mare ajutor. Acum puteți pleca. (Asta a fost doar pentru spectacol, mi-am dat seama. Jucam rolul părintelui îngrijorat. Teatru pentru copii și pentru Marta, care urma să-i relateze asta lui Jayne. Polițiștii n-aveau nici o vină. Luând în considerare cele întâmplate, n-aveau ce face. N-ar fi trebuit să sun la 911. Fusese o eroare tactică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
da în lucru foarte repede. Manuscrisul a fost încredințat regretatului Nicolae Ioana, un excelent poet și bărbat frumos care s-a adâncit degrabă în lectura sa. În curând însă aveau să apară „problemele”; cel puțin așa am dedus după fața îngrijorată a dnei Mihăileanu care, convocându-mă la dânsa în birou, mi-a comunicat că „totul e în regulă”, vor trebui făcute doar câteva „mici” modificări. Și anume... scena anchetei, foarte vie, e adevărat, nu ar avea de câștigat dacă... în locul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
răspândește din om în om: „S a anunțat la radio cedarea Basarabiei. Rușii o vor ocupa în următoarele trei zile”. În scurt timp strada devine pustie. Mă îndrept și eu în mare grabă spre casă. Găsesc pe părinți descumpăniți și îngrijorați.Hotărâm să ne refugiem și să ne pregătim pentru a pleca, a doua zi, până la prânz cu acceleratul de București. Tatăl meu se îngrijește de acte și de hârtii mai importante. Mama nu știe ce să aleagă, cu prioritate, pentru
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
scrutau străzile. Pe străzi se aflau puțini trecători. Pe unele figuri tristețe, pe altele bucurie ascunsă. Ajungem la gară. Aici, lume multă și cunoștințe la fiecare pas. Cumpărăm bilete și ne urcăm în tren, la locurile noastre. Călătorii au figurile îngrijorate, fiecare cu gândurile lui. După vreo jumătate de oră trenul se pune în mișcare. Apoi, vom afla că a fost ultimul tren care a plecat spre București. Rușii, nerespectând acordul, au intrat în dupăamiaza zilei în Chișinău. Până la Ungheni, nimic
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]
-
fi rezultatul? Continuarea războiului în contra voinței Curții, împărătesei și a lui Rasputin, sau dezlănțuirea anarhiei la un popor incult și inconștient? Ziarele germane păreau furioase, fiindcă se așteptau la pacea separată a lui Witte și Stürmmer, dar noi eram foarte îngrijorați și ne gândeam la starea celor din Moldova, deși se vorbea de complicitatea englezilor în acea mișcare, mai ales după discursul lui Bernard Law(În ediția I, 1937, p. 118, este scris, în mod greșit, Bernard „Shaw“. ). Dar ce puteam
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
abătut și cu mare durere de gât. Dr. Elias vedea o amigdalită și deloc un abces, deși durerile mari l-ar fi indicat. Gargară și o singură spălătură cu apă caldă în gât. Nu a vrut compresii. Am plecat puțin îngrijorată, fără însă a bănui gravitatea, după câte spuneau doctorii. La 10 1/2 și 12, Constantin Brătianu îmi spune că e mai liniștit, dar, pe de altă parte, am aflat că tocmai atunci fusese foarte rău, chemase pe Dinu, căldura
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]