1,838 matches
-
Universității, și se urcă la tribună. Dar n-apucă să spuie întâiele cuvinte și un zgomot drăcesc izbucnește: — Jos Moș Tăbârcă! Afară!... — Hoo!... Și o ploaie de plesnitori, aruncate din fundul sălii, încep să se spargă în peretele din spatele tribunei. Îngrozit, zăpăcit, bietul Moș Tăbârcă scoborî repede catedra și fugi pe ușă, urmărit de huiduielile, țipetele și plesnitorile din sală, care acum răpăiau ca o descărcătură de mitralieră. în altă zi a fost atacat însuși omul care era cauza acestei mișcări
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
înveliți în stofe negre și cu pompoane, alb cu negru, pe cap, în jurul dricului; mulțimea de preoți în vestminte bisericești; muzica militară cîntînd marșuri funebre; destul ca să imprime în mintea mea de copil de șase ani, cea mai tristă și îngrozită zi din viața mea. 3 M-am născut, ca și frații și sora mea, în casa părintească de pe strada Brăilei. Se numea așa fiindcă continuarea ei dădea în drumul care ducea la Brăila, celălalt port important de pe Dunărea noastră. Legătura
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
consiliului de miniștri. Am găsit la prietenul meu invitații așezați deja la masă. M-am scuzat de întîrziere și mă așezam la locul meu, cînd se aude sunînd telefonul în salon. Era pentru mine, mă chema ministerul. Cu cea mai îngrozită voce și de-abia ținîndu-și răsuflarea, biata telefonistă, îmi spune: "Domnul prim-ministru a fost omorît în gară la Sinaia." Cum? Cred că atîta am putut să spun. Totul era așa de brutal că nu știam ce se întîmplă cu
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
treacă. Eu am încurajat-o și a pornit încet-încet până a reușit și ea să ajungă pe mal. Acasă, abia a doua zi le-am spus părinților că am venit prin Mitoc și nu pe podul de la Frătăuții Noi. Ce îngroziți erau părinții! Ce m-au certat! Și apoi m-au rugat cu lacrimi, să nu mai venim noi acasă, că mama, săptămânal îmi va aduce de toate. Le-am promis solemn că mă voi ține de cuvânt, dar... uitam repede
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
am așezat lângă fereastră. Ea a venit în fața mea, nu știu ce-a boscorodit din gură, că pe dată am căzut pe covor într-un leșin adânc. Mama s-a speriat, a plătit țiganca și-a alungat-o afară. Fiind îngrozită, a strigat-o repede pe bătrâna, Doca lui Gherman, care nici una, nici alta, a spus că e vorba de un deochi. S-a dus acasă, a adus un struț de busuioc, un castron cu agheasmă și stropindu-mă, a început
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ar fi fost copilul lui. Adelheid nutrea aceeași pasiune pentru vânătoare, pentru cai, și și-ar fi petrecut cu mult mai multă plăcere timpul la grajduri sau În sala de arme decât cu tapițeriile Rishawei. Bătrâna doamnă fusese la Început Îngrozită: copila se arăta total indiferentă față de brocaturile somptuoase și de bonetele de dantelă care, ascunzând părul doamnelor, după moda severă a timpului, le scotea și mai mult În evidență puritatea chipului și finețea trăsăturilor. După socoteala ei, orice făptură de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
grație. În clipa În care vârful sabiei străpungea veșmântul tânărului, Hugo Își Împlântă adânc cuțitul În spatele tovarășului său. Sabia chiorului alunecă sub coasta tânărului, fără Însă a-i atinge inima, și capul Îi căzu Într-o parte. O clipă, văzu Îngrozit buzele subțiri ale lui Hugo rânjind pline de cruzime: — Ți-am spus că deștepții nu trăiesc mult. Voiai să-mi iei locul, nu-i așa? Apoi Își șterse cuțitul În iarba udă și-l vârî la cingătoare. În jur se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
coșulețului. Dintre faldurile unei Învelitori groase, din blană de lup, răsărea căpșorul rotund cu fețișoara Înghețată și ochii roșii ai unui sugar. „Dumnezeule mare, ce mână criminală l-a lăsat aici? Nu mai are mult și Îngheață!“ Își spuse Urs, Îngrozit. Erau primele cuvinte cu rost pe care le spunea de la moartea soției sale. Fără să mai stea pe gânduri, luă coșulețul și, ținându-se cu o mână de tufișurile de pe pământul Înghețat, ca să nu alunece, urcă gâfâind malul cel Înalt
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o Înșfăcară și o târâră de cozile lungi și negre, ca pe un sac, prin toată curtea. Adelheid văzu cu lacrimi În ochi cum slujitoarea ei credincioasă dispare În spatele unei uși grele de lemn, trântită cu violență și-i auzi Îngrozită țipetele, din ce În ce mai depărtate. Ceilalți slujitori, care rânjeau batjocoritor, urmărind groaza de pe chipul prizonierei, o poftiră să-i urmeze. Când Încercă să se Împotrivească, unul dintre ei, desigur căpetenia, se răsti: — Vreți să vă târâm ca pe slujitoare? Nu ne siliți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
multe decât se așteptau. Zilele acestea s-au petrecut sus pe Stouff, la ministerialul Adalbrecht, lucruri ciudate. O fată a fost aruncată la slugi Într-una din serile trecute. Au necinstit-o unul după altul, până a murit. Conrad tresări Îngrozit. — Nu, Doamne, nu era domnița noastră. O cerșetoare bătrână care doarme acolo la grajduri i-a văzut leșul. Era o fată cu părul negru... Bătrâna a spălat-o și a cusut-o Într un sac de pânză, cum i s-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
faclei. Bodo simți cum Îl cuprinde amețeala. Era mult prea slăbit și-și spuse că nu va rezista nici să Înainteze, nici să străbată calea Întoarsă. Picioarele i se Înmuiară și se Împiedică de un morman negru, prăvălindu-se deasupra. Îngrozit, simți sub el un corp omenesc și-l strigă cu voce Înceată pe slujitorul cu facla. Când se aplecară asupra mormanului, la lumina ce pâlpâia șters văzură trăsăturile Împietrite de groază ale seniorului de pe Stouff. Era În armură, ca și cum s-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ca și cum s-ar fi pregătit de luptă. Coiful și-l ținea În mâna Înțepenită și la gât avea o tăietură adâncă ce aproape Îi retezase capul. — și-a scos coiful pentru că se sufoca și atunci i-au retezat beregata, șopti Îngrozit careva. Cutremurat, Bodo Își uită slăbiciunea și răspunse tot În șoaptă: —Un singur om putea cuteza să facă asta... Adalbrecht nu și-ar fi dezvăluit oricui taina... Eglord, Eglord, ți-ai ucis ultimul prieten! Doamne Sfinte, strigă el Îngrozit, Înseamnă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
șopti Îngrozit careva. Cutremurat, Bodo Își uită slăbiciunea și răspunse tot În șoaptă: —Un singur om putea cuteza să facă asta... Adalbrecht nu și-ar fi dezvăluit oricui taina... Eglord, Eglord, ți-ai ucis ultimul prieten! Doamne Sfinte, strigă el Îngrozit, Înseamnă că Eglord a fugit. A scăpat. A fugit Înainte să ajungem noi aici. și și-a luat și prada cu el! Totul e pierdut, nu-l mai putem prinde! Oșteanul cu facla, un slujitor bătrân care văzuse multe În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și înghițind oamenii sub dărâmături, trâmbe uriașe de praf și fum se ridicau spre cer, întunecând orizontul. Era iadul de pe pământ. Nu știai dacă în secunda următoare vei fi transformat în terci sau o lingură de cenușă. Privirile neputincioase și îngrozite ale oamenilor se îndreptau spre înălțimi. Cerul este tronul lui Dumnezeu iar pământul așternutul picioarelor Lui. (Fapte 7:49) Dar tocmai din cer venea moartea, tocmai din spațiul asupra căruia El are autoritate absolută. Și atunci, cum??? Dumnezeu își distruge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
prinse" de importanța activității pe care o făceau, încât n-au auzit glasurile mamelor, care îi strigau să vină la masă. Într-un târziu, cel două femei, alarmate și speriate, au intrat în hambar și s-au repezit la noi îngrozite. Ce faceți aici? Ce s-a întâmplat? Lili era întinsă pe spate cu pansamentul pe burtica ei inocentă, iar eu în picioare, lângă ea, pătruns de responsabilitatea majoră ce-mi revenea, monitorizam evoluția tratamentului salvator. Mama s-a dus la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în părul năclăit și asudat. Pe față, pe umeri și pe brațe, urmele zvârcilor erau detectabile cu ochiul liber. Eu aveam sânge pe față și o buză crăpată, iar mâinile îmi erau umflate ca niște pampușki (gogoși). Eram terminat și îngrozit. Iar eu vă zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc. (Matei 5:14) Doamne, mare este înțelepciunea Ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
se prăvălise ca o formidabilă avalanșă, având consecințe catastrofale pentru tot ce se află în drumul ei. Eram asemenea unui eunuc văduvit printr-o operație barbară, primitivă și sângeroasă, de însemnele specifice copilăriei: gingășie, puritate, candoare, drăgălășenie, seninătate... Copilăria fugise îngrozită! Consecințele deportării le trăiesc și astăzi, cu aceeași intensitate și amărăciune, întrucât mi-au schimbat cursul vieții, suprimându-mi în mod brutal cei mai frumoși ani ai existenței noastre trecătoare. Și-atunci, cum s-o pot înțelege? "...Cu mâna mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
când se dădea cu pumnul, palma, piciorul ori ciomagul în orice zonă a corpului. Când erau anihilați și paralizați de șoc și durere fizică, se trecea la torturarea individuală, pe rând, a tuturor celor din cameră, în timp ce restul deținuților priveau îngroziți schingiuirea colegilor și prietenilor. Nu vom insista în acest capitol pe descrierea atrocităților, ci vom spune că grozăvia acestora a avut un rol important în demoralizarea și înspăimântarea victimelor. Torturarea lor putea dura oricât, între o zi și câteva săptămâni
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
program, aici cântăm cât putem și cum putem, ne întrerupem când dorim și povestim sau le citim literatură. Suntem și actori, și povestitori, și clovni, dacă e nevoie. Orice numai să putem readuce un zâmbet pe chipurile lor ostenite și îngrozite. Orice să le putem alunga fricile și gândurile și imaginile care îi terorizează, și să poată dormi măcar o noapte liniștiți. N-ai de ce să te îngrijorezi, mamă. Nu mă forțez mai mult decât pot, ba din contră, am reînceput
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de soartă, pe parcursul unei vieți, În cerc sau labirintice, calme sau năvalnice, ne apare ca iluzorie, ca „minciună”, iar alteori, adeseori și pentru cei mai mulți, la modul intempestiv, tresare deodată În fața noastră, a ochilor minți, și noi o primim stupefiați, uneori Îngroziți și Încercând a-i desluși dacă nu tot sensul, măcar o parte, o aluzie, așa cum regele Babilonic În plină petrecere și luxură totală a citit, speriat, pe peretele din față, cele trei cuvinte: Manel, tekel, fares Înscrise de o mînă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și nu sunt foarte sigur dacă aș putea s-o spun altfel - e că această carte a vrut să fie semnată de altcineva. S-a scris cu de la sine putere, nepăsându-i ce credeam sau simțeam despre asta. Îmi priveam îngrozit mâna în timp ce pixul zburda pe caietele pe care am așternut prima versiune. Am fost oripilat de această creație și nu doream să-mi arog nici un fel de drept asupra ei - Patrick Bateman voia toate drepturile. Iar după ce cartea a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că vreau să merg ca... Vampirul Sângeros? Pauză. Voiam să fiu Eminem, Bret. - Doar pentru că tatăl tău a fost un descreierat când era mic, nu înseamnă că ești și tu, dragule, zise Jayne. - Vampirul Sângeros? se zgâii Robby la mine, îngrozit. M-am uitat neajutorat la Jayne, a cărei față se relaxă dintr-odată. Mă studie îndelung, încercând să găsească o explicație. - Da? am întrebat-o, în timp ce îi dădeam lui Robby o hârtie de cincizeci de dolari. - Tocmai am realizat ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
realizat că nu zgâria. (Mi-am amintit ceva.) Niciodată nu zgâriase. Rodea ușa. Se folosea de gură. Se folosea de dinți. Apoi rosul a încetat. Robby și cu mine ne uitam la ușa care era acum îmbăiată în verde. Priveam îngroziți cum clanța se mișca în sus și-n jos. Într-o dezgustătoare fracțiune de secundă am înțeles că își folosea gura ca să realizeze acest lucru. A trebuit să-mi reamintesc să respir când clanța ușii s-a zgâlțâit violent. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
secolului trecut (stampă, desen, aquarelă sau lucrare plastică mai nouă, dacă nu-i altceva!). Unde a fost „fabrica de popi”? - mai este pe undeva vreo imagine a ei? Sunt cărți ale școlii, pe la vreo biserică din oraș? Mă opresc aici, Îngrozită că v-aș putea supăra cu Îndrăzneala mea. Vă dorim toate cele bune și vă rugăm să ne iertați, că vă răpim timpul. Poate găsim o formulă să reîntoarcem serviciul ce ni-l faceți . Cu deosebită considerație, Agurița Vicoveanu ANEXĂ
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
marginile și țărmul modernității. Încă o dată, hrănit poate excesiv cu textele clasice și romantice, cred în Individ, scris cu majusculă și, prin romanele mele apărute sub comuniști, am luptat, indirect, cu armele metaforei și ale epicii romanești, în sprijinul „acestuia”, îngrozit, dar nu disperat de magma și torentele materialist-vulgare abătute asupra societății românești și a valorilor ei, invocându-i pe aproape interzișii Nietzsche, Dostoievski, Unamuno, Th. Mann și alți câțiva, preoți ai nobleței și ai rolului prometeic al individului în istoria
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]