2,895 matches
-
Of... - Crezi c-o să intrăm? - Unde? - La facultate. - Zău așa, îi dai înainte cu încrederea în tine și nu știi atâta lucru... - Eu zic c-o să intrăm... - Păi vezi! Doar câteva secunde își domoleau fetele limbile dezlegate, cât să le înmoaie în lichide dulci sau înțepătoare, să se lingă pe buze și pe urmă să așeze după ureche câte o șuviță de păr. Cu câteva clipe înainte ca discuția să fie reluată, ele întrezăreau posibilitățile de carieră pe care ți le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Violet. Hugo plescăi de parcă ar fi gustat un vin bun. Minunat, suspină el. Nici că se mai termină povestea asta... O siluetă voinică se zări înaintând cu greu pe cărare, către noi. Hugo se întoarse rapid și vocea i se înmuie. —Bill, drăguțule! Hai să facem o plimbare. Nu ne-am văzut de două zile și-ți jur că fiecare clipă fără chipul tău zâmbitor a fost o tortură pentru mine... Strecurându-și brațul pe după cel al lui Bill, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
recunoscu ea, dar cât de disperat trebuie să fii ca să încerci atragi atenția în acest fel. E chiar trist. — Reuși, totuși, dacă asta urmărea, zisei eu. — Cu toate astea, fără prea mare valoare pentru cercetare. Picioarele care i s-au înmuiat au fost bine, dar bubuitura aia care s-a auzit când a dat cu capul de podea ar fi prea dureros de reprodus seară de seară, observă Hugo, pe un ton vesel. Se așeză picior peste picior, bălăngănind un papuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
-i băgă în seamă reproșurile. Vin aici atât de des, că parcă sunt la mine în bucătărie, Kenji, zise el pe un ton ferm. Și ar fi o prostie să-mi fac rezervare pentru bucătăria mea, nu? Kenji, care se înmuiase puțin, zise: — Doamna știe cum funcționează totul? — O să-i explic eu, zise Hugo. Ne așezăm imediat la coadă, murim amândoi de foame. Până atunci, poți să ne aduci o sticlă din Chardonnay-ul acela australian pe care-l beau de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Credeam că-l voi Îmbrăca pe cel albastru, zise el, Întinzând florile și aplecându-se deasupra căzii. Ți-am adus astea. Privirea se transformă În Zâmbetul, care Încă mai putea, chiar și după douăzeci de ani alături de ea, să-i Înmoaie câteodată genunchii. O mână, apoi un braț, se ridică din apă. Paola Îi atinse dosul Încheieturii mâinii, lăsându-l ud și călduț, apoi Își trase brațul Înapoi sub pelicula de bule. — Ies În cinci minute. Îi prinse privirea și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
cărți cu benzi desenate. Văzu imediata recunoaștere, fiorul instinctiv de dezgust pe care-l prezenta el, dar apoi o văzu cum Își amintește bunătatea pe care i-o arătase fiului său, vedetei, soarelui ei, și, cu asta, chipul i se Înmuie și buzele i se ridicară Într-un zâmbet de reală plăcere. — A, dottore, ai venit din nou să-mi faci o vizită. Ce frumos, ce frumos! Dar ar fi trebuit să suni, ca să pot face curățenie În casă, să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ce este alergic? — Nu, n-au reușit să afle. Au zic că probabil e vorba de rășină de la unul dintre soiurile de copaci care cresc În munții ăștia. I-au făcut băiatului tot felul de teste. Aici, chipul i se Înmuie și ochii i se luminară de-o reală mândrie. — Nu s-a plâns niciodată, nici măcar o dată, băiatul ăsta. Are vână de bărbat adevărat. Mai mândru de cât sunt nu pot fi. — Dar nu v-au spus la ce a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
după ei dacă tu Îți arunci lucrurile oriunde poftești? Când intră În bucătărie, o găsi Îngenuncheată În fața mașinii de spălat haine, cu degetul mare așezat peste butonul ce pornea și Închidea aparatul. Prin geamul cu sticlă transparentă vedea un maldăr Înmuiat de haine ce era Învârtit mai Întâi Într-o direcție, apoi În cealaltă. — Care-i problema cu treaba aia? Întrebă el. Ea nu ridică ochii spre el când răspunse, Își ținu privirea uluită asupra hainelor Învârtindu-se: — S-a dezechilibrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
copil. Putea fi Chiara. Privirea contelui era rece. — Te rog, Guido, acum ești exagerat de sentimental. Era adevărat, Brunetti știa asta. — Nu-ți pasă de nimic din toate astea? Întrebă el, incapabil să-și ascundă pasiunea din voce. Contele Își Înmuie degetul În urma de vin rămasă În paharul său și Începu să plimbe buricul degetului astfel umezit pe buza paharului. Pe măsură ce degetul se mișca tot mai repede, cristalul scoase un vaier ascuțit ce umplu Încăperea. Brusc, ridică degetul de pe pahar, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
fi de folos, commissario? Întrebă Viscardi, menținându-și mai departe politețea, dar nu atât cât să-i ofere lui Brunetti un scaun sau ceva de băut. — Unde ați fost noaptea trecută, signor Viscardi? Viscardi zâmbi, lăsându-și ochii să se Înmoaie și să se Încălzească. Întrebarea nu-l surprinse câtuși de puțin. — Am fost unde este orice om la locul lui noaptea, dottore: am fost acasă cu soția și copiii mei. — Aici? — Nu, eram În Milano. Și, dacă aș putea anticipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
griji... —Ai chemat moașele? a gâfâit ea. Cred că ar fi timpul să vină încoace. Jake a sărit în picioare și s-a repezit la telefon. În ochi i se citea îngrijorarea. Între timp, Alice a încercat să-și mai înmoaie durerile făcând un tur al micii lor bucătării. Chiuveta era plină de borcane și de cutii nespălate, care urmau să primească noi identități reciclate. De presupus că în zona gospodăriei. Alice a picurat niște Fairy peste ele și a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
idee excelentă. Apoi s-a întors către asistenta pediatră. —Dumneata ce părere ai, soră Harris? Hugo și-a acompaniat întrebarea cu cel mai sclipitor zâmbet din arsenalul lui. Tipa putea să fie de piatră, dar el tot avea s-o înmoaie. Hugo nu cunoscuse încă femeia care să fie imună la faimosul șarm marca Fine. Se părea însă că asistenta Harris era tocmai acea femeie. —Ei bine, cu siguranță că metoda nu e deloc ortodoxă. Dar dacă asta e cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să fug. Serviciul, a explicat ea dând ochii peste cap. Mă bucur că v-am cunoscut, domnule... ăăă... —Hugo. Și, ăăă, mulțumesc... În timp ce își bâlbâia recunoștința către spatele femeii care se îndepărta, Hugo a realizat că ploaia începuse să se înmoaie. De fapt, aproape că se oprise. Găuri zdrențuite apăruseră în norii cenușii, lăsând să se vadă cerul senin. Hugo simțea chiar și soarele mângâindu-l pe spate. Copertina fusese instalată la timp ca să fie strânsă. Cu Theo transpirând sub apărătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de una din chestiile astea - ceea ce, sincer, îmi ia aproape toată ziua - aș prefera să mă joc cu Rosa, nu să mă spetesc gătind ca o sclavă. Când a pomenit-o pe preaiubita ei fiică, vocea lui Alice s-a înmuiat. Pentru ea, paradisul însemna să-și lipească nasul de căpșorul ei călduț, cu păr mătăsos, și să privească fețișoara aceea serioasă, cu un năsturel de nas și cu ochi albaștri uriași, în timp ce Rosa se concentra asupra a ceea ce-i atrăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
groaznic după ce auzise ce-i spusese paramedicul. Pe scurt, era dezgustată de el. — Vii înapoi cu mine? a întrebat-o Hugo încântat. —Vreau să vă văd pe amândoi acasă. Când Alice i-a surâs, Hugo a simțit că i se înmoaie genunchii. Din motive care nu aveau nici o legătură cu Theo. În bucătăria de la Fitzherbert Place, Alice se holba la ciobănițele pictate pe ușile bufetului. Asta trebuia să fie opera Amandei Hardwick. Deasupra se ghiceau eforturile evidente ale lui Theo. Efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fi mai bine aici, cu tine. Să rămână între toate lucrurile și toți oamenii cu care e obișnuit. La aceeași creșă și așa mai departe. Dacă n-ar fi stat deja jos, Hugo a simțit că i s-ar fi înmuiat genunchi. Binecuvântată fie Laura. Voise să-l ajute și-l ajutase. Și-ncă în ce fel. Folosindu-și nou descoperitul talent de psihoterapeut asupra vanității, egoismului și autoiluzionării Amandei, reușise să învârtă lucrurile astfel încât să le fie bine tuturor. — Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
învelită în celofan. Miroase a porumb fiert, i se face poftă nebună să înfigă dinții într-unul, după ce a presărat sare. Multă sare. Umbrelele saltă pe valurile râului, iar degetele strâng cu putere balustrada aceea neagră. Paradoxal, țeava metalică se înmoaie. Nici nu este nevoie să te arunci de aici, ca să te îneci printre umbrele. Poți să-ți treci balustrada pe după gât și să te spânzuri. Se trage doi pași înapoi, cât pe ce să dărâme un vânzător de ziare care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în moalele capului. - Te rog să mă ierți că nu ți-am spus, mi-a fost rușine și teamă, spuse Frusina hohotind în plâns și se duse să-l îmbrățișeze pe tatăl ei, punând capul pe umarul lui. Gheorghe se înmuie de tot: - Fata tatii, fata tatii! Nu reuși să mai scoată niciun cuvânt. Îi curgeau și lui lacrimi din ochi. O lăsă așa câteva minute să se descarce psihic, să-i povestească cum s-a întâmplat totul, apoi o întrebă
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Cu genunchii zdreliți, udă până la piele, ajunse la curtea părinților lui George. Poarta era deschisă. În verandă se aflau câteva persoane care aprindeau lumânări în sfeșnicul mare adus de la biserică împreună cu steagul mortuar. Îi bătea inima puternic și i se înmuie picioarele de parcă toată puterea i s-a scurs în pământ. Se prăbuși pe prima treaptă de la intrarea principală, fără vlagă, având halucinații: George venise mai devreme la biserică și făcuse un covor din petale de trandafiri, apoi merse la
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
care urma să mă vindece și să mă izbăvească de mine Însămi cea veche și apoi să mă Împingă, În surzenia și orbirea mea, mai departe, spre un nou Înveliș al existenței. membrana amorfă a inimii mele Începu să se Înmoaie. odată cu ea, toate lucrurile Își topeau contururile unul În celălalt, iar peștii care Își Înțepeniseră de atâta timp solzii În gâtul meu au luat-o la vale spre stomac și au ajuns Într-o clipită În creier și În marea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
fac din nou febră. Era o zi geroasă de Început de februarie. Când am ajuns pe faleză, vântul Îmi tăia Adina Dabija 20 răsuflarea. mi-am scos cizmele și m-am așezat pe malul apei, În ideea de a-mi Înmuia picioarele În Dunăre, Însă malul era Înghețat. Doi Îndrăgostiți care se Încumetaseră să Înfrunte vântul tăios al dimineții și care se plimbau Înlănțuiți, legați la gură cu același fular mov, au trecut pe lângă mine fărĂ să mă bage În seamă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
extrage. Și totul stă pe loc. Ești un sol arid, deșertic. Așa eram eu când a apărut spărtura. Spărtura apăruse În acel moment din viața mea ca să mă salveze de la moarte. Dacă nu aș fi Întrevăzut, cu ochii și sufletul Înmuiate de durere, În curbura ei Întunecată posibilitatea unei alte existențe, fărĂ Îndoială că aș fi murit. Și toți oamenii de pe pământ ar muri și viața ar Înceta dacă nu ar exista această scânteie de grație la care avem acces prin
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
secundă Îmi era cunoscut de o veșnicie, de pe vremea de dinainte de a mă naște, când posibilitățile erau infinite și această stare lichefiată, intermediară, a lumii de lapte și vată de zahăr ars, singura În care materia se descompune și se Înmoaie ca să o poți remodela, era Însăși natura mea. Tu, care ai trăit ca și mine, surd și orb, crezând că lumea se reduce la coridorul mai larg sau mai strâmt În care Înaintezi spre moarte, de câte ori ai spus NU ungherelor
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
el În mașină o duduiță tânărĂ - ci pentru un motiv special, secret. „Am o surpriză pentru tine“, m-a avertizat el dezvelindu- și toți dinții, ireal de albi, care aruncară sclipiri voiase și rău-prevestitoare. Am sim- țit că mi se Înmoaie picioarele de emoție : nu aveam nici un chef să dau ochii cu cerșetorul sau ce-o fi fost cel care mă atacase, nu aveam suficientă vlagă să dau ochii cu el. Tot ce-mi doream de fapt era să ajung acasă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
zâmbet larg și foarte Încrețit. mai târziu ne uităm la poze. Țin În mână fotografia lui igalaq, Încă tânărĂ, Înconjurată de copiii din școală. Alături de ea, un bărbat Înalt, cu ochi albaștri și privirea deschisă, dar hotărâtă, care ar putea Înmuia și fierul, pe care de Îndată ce Îl privești capeți un sentiment de Încredere. Îmi amintește Într-un fel de Kórösi Csoma, boddisathva-ul din Ardeal care mi-a inspirat adolescența. Traversând lacul, nici măcar nu-mi mai e frică de lupii de ale
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]