KorAP: Find »[drukola/base=înnebuni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...150 >

3,744 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

Deal al Săbiilor! Capitolul 13 Din depărtare vedeam un elicopter ce se apropia. Chiar dacă știam că nici nu era deasupra orașului, îl vedeam atât de aproape... deslușeam până și chipul pilotului. Și eram înfricoșat. Vladimir... ce se întâmplă cu mine? Înnebunesc? Nu-ți fie teamă, Corvium! Nu înnebunești. Doar începi să vezi lucrurile așa cum sunt ele cu adevărat. Niciodată să nu te temi de tine! "Doar de ceilalți" continuă în mintea sa. De ce văd așa de bine? Nu-i normal, Vladimir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
vedeam un elicopter ce se apropia. Chiar dacă știam că nici nu era deasupra orașului, îl vedeam atât de aproape... deslușeam până și chipul pilotului. Și eram înfricoșat. Vladimir... ce se întâmplă cu mine? Înnebunesc? Nu-ți fie teamă, Corvium! Nu înnebunești. Doar începi să vezi lucrurile așa cum sunt ele cu adevărat. Niciodată să nu te temi de tine! "Doar de ceilalți" continuă în mintea sa. De ce văd așa de bine? Nu-i normal, Vladimir! Și de ce era să-mi pierd mințile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mult, cu atât parcă părăseam mai mult pământul și mă aventuram într-o altă lume. Oare unde mă duceam? Când am ajuns în fața încăperii de sub laboratorul de biologie, am început să mă întreb dacă aceleași șoapte invadatoare aveau să mă înnebunească și acum. Am pus mâna pe Eterna și am simțit-o relaxată. Ce ciudat e să simți... un lucru... relaxat. Și totuși, acel lucru avea viață, într-un fel foarte ciudat. Am strâns-o mai tare și am pășit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
simțit înlănțuit de o voință mai puternică decât a mea și aruncat într-un abis nesfârșit. Eram mereu în cădere. Eterna părea neliniștită, iar Sfetnicii erau îngroziți. Nici unul nu era de prea mult ajutor. Ce spusese Vladimir? Acum trebuia să înnebunesc? Am fost oprit. Eram legat cu voința lui. Departe, foarte departe, auzeam un râu. Susurul lui se auzea din ce în mai clar și mai tare. Curgea mereu! Nu avea nici început, nici sfârșit și știam că în el eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
în albastru. Suntem reprezentanții Ministerului. Am fost chemați aici! Zău așa? De către cine? "Ce interesant!" făcu intrigat un Sfetnic. Conducerea rebelilor, bineînțeles. Ați hotărât să începeți negocierile de predare a instituției. Și mai interesant! Negocieri de predare? Doar n-am înnebunit! Abia acum câteva ore însuși Ministrul plecase de la noi trântind ușa în urma sa. EU sunt conducerea rebelilor! Și EU nu am convocat pe nimeni la negocieri. Sunteți prizonieri de război! Obișnuiți-vă cu gândul înainte de a vă împăca cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
mea, realizam greșelile și ororile pe care le gândeam și îmi dădeam seama pe moment că erau eronate. Cu toate astea, clipe mai târziu, eram de acord cu schimbările petrecute în mine. Greșeala devenea adevăr, iar absurditatea, noua ordine mentală. Înnebuneam! Stânga devenea înainte, iar sus devenea dreapta. Oblic se transforma în perpendicular în aceeași măsură în care albastru începea să reprezinte o mâncare cu gust de azimut. Negru era o floare, iar eternitatea devenea claustrofobă, în timp ce un milimetru pătrat reprezenta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
asta aveam eu mai multe litere în Cartea Anilor! Eram unic. Singur! Eram singur. Nu mai era nimeni ca mine... Ce dezolant! Eram singurul care nu va muri niciodată. Lumea toată va îmbătrâni în fața mea, iar eu mă voi uita înnebunit la ea, disperat că n-am să pot s-o urmez în uitare. Toți vor încărunți, se vor albi, se vor îmbolnăvi și vor muri. Se vor întoarce în țărână, acolo unde le e locul, iar eu voi rămâne deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
interior. Se târâiau, după ceva timp, fără voința de a mai trăi, înapoi între cei patru pereți, în casa în care cândva fuseseră fericite. Se stingeau ușor, ca o lumânare, sub privirile disperate ale soților și, în câteva zile, majoritatea înnebunea și își găsea sfârșitul în mila gravitației pământului, care le primea în îmbrățișarea ei dură. Bărbații căutau la fiecare colț de stradă și întrebau pe toată lumea: "N-ați văzut un bătrânel, cam de un metru jumate, chel și cu perciuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
și o mască de gaz care acoperea fața muribundului. Încă respira... Era atât de sumbră scena! Încă respira nefericitul. Ceața îl măcina și îi rodea carnea de pe el cu nesfârșită răbdare, iar el stătea neputincios, pe jumătate inconștient, pe jumătate înnebunit de durere, dar incapabil să și-o exprime. Zvâcnea patetic și involuntar atunci când Dușmanul îi atingea vreun nerv. Peretele era parțial acoperit de urmele exploziei care s-a auzit mai devreme și pe alături găurit de gloanțele trase în ceață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885

pe aici? Am rămas tot timpul lângă el, se apără nefericita. — Tot timpul, ce să zic, o îngână nervoasă Vestala Mamă. Ai măcar decența să-ți recunoști greșeala. — N am lipsit decât câteva clipe... După glas se vede că e înnebunită de spaimă. Cu fruntea încruntată, Occia deliberează. Să fie doar ome nească nebăgare de seamă? Sau vrerea zeilor? Mai ales într-o zi ca asta. Se răstește la fete: — Ia nu mai stați cu mâinile-n sân și puneți repede

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
rău e când nimic nu pare să aibă sens și nu poate face nici o asociație logică. Atunci totul o ia razna și când, în sfârșit, pricepe este de obicei prea târziu. Iar Agrippina o ține ață cu ghicitul. L-a înnebunit probabil și pe Germanicus cu istericalele ei. De asta o fi trimis-o pachet la Roma, cu copii cu tot. Că mai are trei-patru luni bune până să deșerte sacul. Lângă ea, tânăra tresare spasmodic. Mătăsurile scumpe și grele nu

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
se plesnește zgomotos cu palmele peste coapse. — O nimica toată, stăpâne! Două sute de sesterți. — Două sute!? izbucnește Gallus. Își controlează tonul. Trebuie să se stăpânească. Nemernicul s-ar putea să-i fi dibuit intenția. Șuieră cu greutate printre dinții încleștați: — Ai înnebunit? Instantaneu, Toranius schimbă tactica. Se ploconește cu umi lință: — Ce-s două sute de sesterți pentru tine, Preabunule? Își împreunează două degete: — O pișcătură de purice, nimic mai mult. Îi înghiontește de la spate pe băieți să se apropie. Uite ce chipeși

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
dacă vrea să obțină ceva de la tine să vină mâine dis-de-dimineață înaintea celorlalți și să se gândească în noaptea asta la cele mai meșteșugite vorbe cu care să laude cât de frumos răsună udul în olița ta de noapte. — Ai înnebunit? se tulbură celălalt. Izbucnesc amândoi în râs. — Tu vrei să nu mai scap în vecii vecilor de el? își mustră prietenul. Aruncă o privire către puhoiul de oameni ce continuă să se reverse pe ușă. — Trebuie să-i primesc pe

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
înspre aripa laterală a atriumului. Cu ochii la imaginile așezate lângă pereți, își amintește de mesajul neașteptat primit de la Rufus. Acesta e motivul agitației și neliniștii sale. Unde a dispărut tembelul, că parcă a intrat în gaură de șarpe? A înnebunit căutându-l de aseară până acum. Germanicus este ultima soluție. Bineînțeles, dacă o vrea să-l ajute. Respiră adânc. Bătăile inimii nu se potolesc însă. Când vine vorba de Mariamne, nu știi niciodată cum va reacționa fiul lui Nero Drusus

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

gropițele pe fază. ― Voiam să văd dacă aș putea să mă descurc de una singură. ― Mă tot gândesc să încerc și eu, dar n-am avut timp. Te superi dacă mă alătur? Dacă mă supăr? Să mă supăr? Ce, a înnebunit? Ben, eu aș muta munții din loc doar ca tu să mi te alături. Mi-aș da brațul drept, dacă asta te-ar face să mi te alături. ― Sigur, trage-ți un scaun. Ben își trage un scaun rotativ și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mica încăpere și mă îndrept spre barul principal. LA NAIBA! CE NAIBA CAUTĂ ELE AICI? Nu-mi vine să cred. Sophie și Lisa nu vin niciodată, dar niciodată prin localuri ca ăsta. Să iasă ele la un pahar în Kilburn? Ați înnebunit? Știu exact ce încearcă să facă vacile astea mici și rele. Uitați-vă doar la ele, cum stau la bar, ale naibii de atrăgătoare, și uitându-se după ceva. Să nu credeți că nu știu exact ce caută. Pe mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Un coșmar. Tot vine pe la mine în fiecare seară, implorându-mă să mă întorc la el. Am încercat să-l ignor, dar stă pe trepte și strigă spre fereastra mea sau bate la ușă timp de ore întregi. Vecinii au înnebunit de nervi, iar eu nu prea știu ce să fac. ― Te poți muta, îi sugerez eu zâmbind. ― Cred că s-ar putea să fiu nevoită. Geraldine îmi zâmbește și ea, după care se uită prin încăpere. Ei, ei, spune ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
face, zâmbește doar, după care deschide condica de pe masă și-o răsfoiește. ― În mod normal, trebuie să aștepți cam trei săptămâni pentru o apreciere, dar a anulat cineva programarea pentru mâine-dimineață. Poți ajunge la 8? Mâine la 8 dimineața? A înnebunit? 8 dimineața e în toiul nopții. ― E bine la opt, mă aud eu spunând. Vorbele mi-au ieșit gură înainte să apuc să mă gândesc la ce tocmai am spus. ― Minunat, zice blonda, scriindu-mi numele în condică. N-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
de televiziune. ― Or să-mi dea un spațiu mai mare de emisie. ― Chiar că mi te pot închipui în televiziune, spune el. Poate că ar trebui să vorbești cu cineva de pe-aici, accentul ăsta britanic al tău i-ar înnebuni. ― Poate, spun și eu, simțind cum sun cuprinsă de clădură, încântată fiind de faptul că Brad se gândește deja că poate am să rămân, mă place destul cât să se gândească deja că am putea avea un viitor. Știu că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
adormită. ― Geraldine? ― O, Doamne, tu ești! Stai așa, să mă trezesc. ― Ce oră e acolo? ― Două jumate dimineața. ― O, îmi pare foarte rău, nu mi-am dat seama. Uite ce e, hai să te sun dimineață... Geraldine mă întrerupe. ― Ai înnebunit? M-am gândit toată ziua la tine și la naiba, e doar vorba de somn. Vreau să aud totul. Cum este, cum merge, e superb? Râd, îmi cobor vocea și spun în șoaptă: ― Geraldine, nici nu-ți poți închipui cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
obosit, și nu voia decât să ajungă acasă, să-și întindă picioarele și să bea o bere rece și bună. Cum mergea printre raioane, pierdut în lumea lui, a observat încet-încet că e urmărit. La început a crezut c-a înnebunit el, că simțurile îi joacă feste: se tot întorcea și uita în jur, dar nu vedea pe nimeni. În cele din urmă a văzut două femei care stăteau și-l priveau fix, șușotind cu mâna la gură. ― El e! a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Unde e plecată? Ce face acolo? ― Dar cu cine vorbesc? Lisa i-a recunoscut vag vocea. ― Sunt Ben Williams. Tu ești, Sophie? ― Nu, spune Lisa, frecându-și mâinile de încântare, pentru că Sophie a ieșit să ia niște țigări și o să înnebunească dacă află că a sunat Ben Williams. Sunt Lisa, râde ea. Bruneta. ― A, bună. Ce mai faci? ― Bine, spune ea. Nici nu trebuie să întreb ce mai faci tu. Tot ce trebuie să fac e să deschid televizorul. ― Da, râde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mi se varsă paharul, și cola dietetică se împrăștie peste tot pe cearșafurile albe de in. Rahat! Fug la bucătărie după un șervet, dar oricât aș freca, se pare că nu pot să scap de pete. Știu că Brad va înnebuni, pentru că-i place ca totul să fie perfect, dar știu eu oare unde sunt cearceafurile? Știu pe naiba. Într-o panică totală, caut disperată cearșafuri de schimb prin dulapul de pe hol, în cel de la baie, prin șifonierul din cameră, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
plecat, spune el încet. ― Și eu am să fac la fel, îl anunț cu răceală. Imediat ce am împachetat, am și plecat de aici. ― Nu trebuie să pleci, spune el. Ce? Am auzit oare ce cred eu că am auzit? ― Ai înnebunit complet? ― Vreau să spun că am camera de oaspeți. Ai putea sta acolo. ― Nu fi ridicol. ― Unde ai să te duci? ― Nu știu. Și cu toate că mă gândesc s-o sun pe Lauren cât de repede posibil, nu intenționez să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
tocmai și-a bătut ultimul cui în propriul coșciug. ― Ar fi grozav, spune Ben, și o sărută pe obraz. Pune cartea de vizită în buzunar, se întoarce, și-și dă ochii peste cap către Simon după ce iese din cameră. ― Ai înnebunit de tot? spune Simon, căruia nu-i vine să creadă, după ce a ascultat pe furiș toată conversația. Te vroia, frate, și tu ai refuzat-o pe Alexia Aldridge. Ești nebun de legat! ― Simon! îl ceartă Ben în șoaptă. Ai auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]