2,365 matches
-
bucurat nespus de mult. M-am bucurat că pot face asta. M-am bucurat că sunt femeie cu adevărat. M-am bucurat că m-a făcut întreagă Creatorul suprem, că mi-a dat darul de a naște copii... M-am întristat și m-am speriat pentru că am realizat și reversul, în cazul meu, bineînțeles. - Revers? Cum adică, Laura? Explică-te! - I-am zis eu revers și așa rămâne. Nu te tot băga tu peste mine! Cum să nu mă sperii? Eu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
-i vadă, dar intuia cât de fericiți au fost ei, doctorul și sora sa. Pornind de aici, gândul s-a întors în timp și a poposit la vila din Sinaia, unde a cunoscut dragostea, unica și adevărata lui dragoste. Se întristă pe dată amintindu-și de acel telefon. Regreta imens de câteva zile, de când, lucrând atent cu subconștientul său, așa cum se obișnuise și îl instruise în plus doctorul Cezar Nistorescu, a înțeles cât de grav a greșit. A revăzut a doua
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mele felicitări! Să aveți casă de piatră, cum se spune! Vai, ce mare bucurie! strigă ea entuziasmată, ridicându-se de pe scaun pentru a merge să-i îmbrățișeze, după care reveni, dar nu cu aceeași atitudine binevoitoare. Ceva în interiorul ei o întristase vizibil. Tainicele cărări ale iubirii - Te-ai întristat și... cred că nu mi se pare, Laura. Fruntea sus! o îndemnă Iuliana, venind lângă ea pentru a o încuraja. Nu se știe cât durează problema... lui Iustin și imediat..., cine vă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
se spune! Vai, ce mare bucurie! strigă ea entuziasmată, ridicându-se de pe scaun pentru a merge să-i îmbrățișeze, după care reveni, dar nu cu aceeași atitudine binevoitoare. Ceva în interiorul ei o întristase vizibil. Tainicele cărări ale iubirii - Te-ai întristat și... cred că nu mi se pare, Laura. Fruntea sus! o îndemnă Iuliana, venind lângă ea pentru a o încuraja. Nu se știe cât durează problema... lui Iustin și imediat..., cine vă ține să ne urmați exemplul? - O, nu! Nu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de o încercare de a capta atenția atenienilor. Este un fapt știut că cei din vechime, în păgânismul lor, erau foarte pioși, atât de pioși încât nu voiau să ignore existența vreunei divinități necunoscute care ar fi putut să se întristeze fără ca ei să-și dea seama. Este vorba de un fapt care se mai întâmplă și-n zilele noastre, atunci când convertirea la credința creștină nu pare să fie un motiv suficient pentru a lăsa la o parte obiceiurile și practicile
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
într-o convorbire de aceasta fără sfârșit, rezemați unul de altul, mînă-n mână, când se auzi clopoțelul. Otilia și uitase că aștepta pe Pascalopol. Felix se făcu roșu de ciudă la față. - Spune-i că nu ești acasă! Otilia se întristă. Căuta să-l convingă că e nedelicat, că-i este milă în definitiv, însă Felix, mai mult din încăpățînare, nu dădu înapoi. Otilia făcu o figură hotărâtă și zise serios: - Uite, fac asta pentru tine. Moș Costache, văzând că întîrzie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mă iubești cu adevărat! - Nu, Felix, nu m-am jucat, te iubesc, dar și eu te iubescîn atâtea feluri, încît nu pot să analizez acum cât te iubesc ca frate și cât ca, cum să zic, iubită. Felix fu puțin întristat de atenuarea frățească, pe care în fond n-o dorea din partea Otiliei. Aceasta ghicise. - Felix, nu mă supăra cu figura asta. Te iubesc, iată, te iubesc, te iubesc, te iubesc, de câte ori vrei tu, dar tocmai pentru asta nu vreau să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fie adevărat. - Pascalopol, zise Otilia, puțin cam iritată, nu crede că-liubesc. El se poartă cu mine așa cum s-a purtat de când eram mică, de cinci ani. Mi s-ar părea curios să fie altfel. Am venit acasă veselă, și mă întristezi din nou. - Otilia, regretă Felix, iartă-mă, n-am voit să te supăr. Ți-am spus cu sinceritate ce-am gândit în lipsa ta. - Felix, imploră Otilia, de ce nu vrei tu să fii cuminte? Amatîtea să-ți spun! Haide cu mine
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de sus cu capul în jos. Mai des visa gândaci mulți, mari și negri. Când se culca după-amiază, vedea mereu un dric cu mulți cai trecând peste el. Deși la începutul lui noiembrie vremea se strică, și ploi mărunte, fumegoase întristară orașul, moș Costache, devenit tare din frică, își puse în gând să iasă din casă. Pentru asta avea nevoie de precauții mari, ca nimeni să nu-i fure banii. Găsi într-un dulap un fel de pânză tare, cam ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mult înainte de nașterea ta. Vrea să-i zică ceva: Hai spune< Dar ea îl sărută răvășită și nu le mai arde de conversație. Curând se pierd în întunericul împestrițat cu melancolie al parcului de castani. Când se întorc ea se întristează motivat: iar se despart. Intră în curte abătută, lui îi pare și mai rău însă n-o arată. Niciodată nu o va arăta! În ziua următoare s-a trezit la 6 a.m. însă a mai lenevit în pat; vorbește cu
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de unde să târguiască niște țuică de-i plăcea lui, la damigene. Se întuneca, și mesenii începură să se așeze. Lăutarii se traseră mai într-o parte. Mireasa se așeză în capătul mesei, cu nașul, socrii mari cu ginerele. Iar se întristase și ofta din când în când. Avea ochii posomoriți și arunca privirile peste uluci, unde-l bănuia pe Nicolae. Curtea meșterului mirosea a flori de vișin și vântul răsucea fețele de masă și se pierdea peste străzile mahalalei. De afară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rostogolindu-se și izbind înfundat în capacul poleit. Lopețile sclipeau în soare și tot cimitirul era împurpurat. Un fum alb de luminări plutea deasupra ierbii. Cerul avea o culoare curată și sub linia lui se zbăteau, vesele, vrăbiile. Tăcerea locului întrista. Au plecat împreună, fără să vorbească, și Stere s-a simțit pentru prima dată legat de o familie, și oamenii .aceia pe care-i cunoscuse nu demult la petrecerea nunții lui, adunați acum din nou în jurul unuia de-ai lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că are treabă cu a lui... Ieșiseră pe prispa joasă a casei. O lumină subțire învelise orașul. Peste mahalale, se ridicau fumuri albe și drepte. Se auzeau câinii Mandravelei hămăind gros și rar ca o bătaie de tobă. Paraschiv se întristase. Codoșul scosese de sub șuba lui o sticlă: - Ia, ucenicule. Linge niște vin să-ți treacă... Celălalt nu spuse nimic. Privea numai curțile pustii. - Ce-ai nenică, nu ți-e bine? Cel tânăr, nimic. - N-ai potolit destul? Din casă se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trezit. - Cum adică, să stăm noi închiși un an? - Da ce-oi vrea? Să zici mulțumesc, că fără bacșiș luam doi, ca popa. Pe mine m-a uitat că mai am două condamnări, noroc cu judecătorii, pupale-aș tălpile... S-a întristat ucenicul. Toată ziua s-a gândit la ibovnică și 1-a apucat furia. - Eu fug, i-a spus ălui bătrân. Nu pot să rabd! Treanță zîmbi: - Dacă o să putem, fugim noi, n-avea tu grijă... Mai e Apelul, nu ne
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scump Ce alină dorul, Carmencita, Ești speranța și fiorul, Te dorește gândul meu Ca pe-o narcoză, Mi-amintește De-un parfum uitat, De-o roză, Carmencita... Parcă-i venea să plângă. Glasul femeii, răzbind din pâlnia de tablă, o întrista fără să știe de ce. 252 De alături, se auzea vocea maică-si: - Veto, pe unde ești, Veto? Hai acas', că vine Aristică și iar nu te găsește, și e vai de pielea ta! - O, că vin! Aici sînt! răspundea ea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aur... Știau caramangiii. Mai auziseră povesta asta de o sută de ori. Sandu i-o reteză scurt: - Lasă, Treanfă... Pe urmă au venit comisarii, i-ati pus la masă, i-afi îmbătat și le-afi luat centiroanele, cunoaștem... Ăl bătrân s-a întristat. Nu-l mai ascultau. A dat din umeri și-a luat-o înainte. Noaptea de toamnă, luminoasă și caldă, abia începuse. Pe Calea Negustorilor treceau trăsuri și mașini. În urma lor rămânea praful. Ajunseseră. Prin gardul de lemn verde se vedea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
justificare, precum nu poți găsi nici una. Totul este în același timp ireal și real, absurd și firesc, fantastic și plat. Nici un lucru nu poate fi pus înaintea altuia, precum nici o idee nu e mai bună decât alta. De ce să te întristezi de tristețea ta și să te bucuri de bucuria ta? Ce-ți pasă dacă lacrimile tale sânt de plăcere sau de durere? Iubește-ți nefericirea și urăște-ți fericirea, amestecă totul și confundă totul. Renunță la distincții, la diferențieri și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
istoriei și că o condiție unică definește tragedia noastră. Țăranul român e mai lucid și mai bătrân sufletește decât țăranul italian sau german. Dacă biologicește este superior țăranului francez, el are o maturitate sufletească de care ar trebui să ne întristăm. Țăranul român știe cam prea mult despre viață și despre moarte, deși nu înțelege nimic din istorie. Ai crede că cine știe ce experiență seculară de viață intensă cu o tradiție îndepărtată îl silește la atâta îndoială și amărăciune. Țăranul bavarez, olandez
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
producă o serie de conținuturi unice și universale, încît bat șontorog urmele celor mari. Dau naștere și ele, din când în când, la câte o revoluție locală, fac gesturi fără ecou, cresc și se distrug fără amploare, mor fără să întristeze pe cineva. România se va salva de la această mizerie, ea însă nu va putea scăpa niciodată de echivocul culturilor intermediare, ci va rămâne indecisă, la zona de mijloc între culturile mari și cele mici. O Spanie a sud- estului Europei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zâmbea, și-mi târâiam bastonul pe prundul mărunt al stradelor fluierând printre dinți o arie, nu mai știu care. Deodată auzii în urma mea sunetele monotone ale unei muzice mortuare. Îmi întorsei capul, stătui în loc și, luîndu-mi pălăria, fața mea se întristă puțin câte puțin. În urma mortului venea o trăsură, și-n ea, în rochie lungă de matase neagră, o față palidă încadrată de păr de aur, față cunoscută mie, puteam să n-o recunosc?... Era ea... Poesis!... Cu toate astea nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fiului tău voința ta. V Ar fi multe lucruri de spus asupra acestei identificări restrînse întrucît a devenit prea repede un loc comun al psihologiei abisale. Este adevărat că Freud și-a schimbat mult părerile asupra acestui subiect. Faptul îi întristează pe acei îndrăgostiți de ipotezele clare pe care le poți ilustra prin trei fapte precise. Ca și precursorii, a repetat teza privind copilul care trebuie să-și urmeze și să-și imite tatăl. Acest refren nu-l satisface. Modifică ideea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și altfel: colegii mei bărbați se vor bucura de mai puțină libertate și relaxare doar pentru că sunt bărbați. În plus, în medie, bărbații trăiesc mai puțin decât femeile și se pot bucura mai puțină vreme de libertatea pensionării, dar și întrista mai puțin de neajunsurile acesteia. În ambele situații, problema, ca și soluția rămân politice. În teoriile politice clasice, societatea „ideală” a fost concepută antifemei și antifeminist. Pe scurt, în astfel de teorii, femeile sunt oameni de rangul doi și noncetățene
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
lună”, „roi de flăcări ușurele, lucioli scînteietoare / trec În aer, stau lipite...”. Ea deschide o veritabilă paradă a modei și a virtuților În lumea păsărilor și a florilor de luncă. Cucul e Îngîmfat, macul doarme, senil, În timpul concertului, nufărul e Întristat ca un văduv, gîndăceii poartă hlamide smălțuite, bujorelul e vioi, rumen, busuiocul concupiscent („iubitor de sînuri albe”) etc. Abuzul de gingășii supără, evident, la lectură, Însă din aceste acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț.” Șesul nemărginit cheamă figura singurătății: „mută, sterilă, nepătrundă”. Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se Întristează. Oceanul de iarbă nu-i spune nimic, mișcarea procesuală a naturii sălbatice (nașterea, moartea ierburilor) nu-i stimulează imaginația cosmică. Natura, ca să fie frumoasă, trebuie să fie accesibilă, să poarte semnele legăturii afective cu omul. Fără casă, fără pădure, fără
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tu ești numai hrana sufletului meu, Cu durerea și năcazul de-acum a petrece vreu. Nădejdea și bucuria ce m-au putut folosî Decît scîrbă mai amară curînd a-mi agonisî! Mă lepăd de toate-a lumii, mă cernesc, mă Întristez Mă cufund În Întuneric, lumina să nu mai văz. Ochii facă-să izvoară și curgă de-acum mereu, P’ În’ ce-or face iaz de lacrimi nenorocit pieptul meu Sufletul supt sîn să bate ca la ceasul din sfîrșit.” Vine curînd
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]