1,726 matches
-
desigur, una psihologică; pentru unii, bucuriile sau plăcerile iluzorii sunt la fel de reale ca și celelalte plăceri sau bucurii (Don Quijote, de exemplu, a suportat corecțiile severe ale morilor de vânt, fiind convins că se luptă cu niște uriași răzbunători, care trebuie Învinși). Μ Când lupți numai pentru tine, devii prizonierul propriilor interese; din rândul acestora se recrutează egoistul de speța cea mai joasă, care, pe lângă faptul că Înțelege să trăiască numai pentru el, are tupeul de a le pretinde celor din jur
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sociale vor umple sufletul de vanități și iluzii, care, mai de vreme sau mai târziu, vor da naștere amărăciunilor, dezamăgirilor, Înfrângerilor, căderilor În păcat. Μ În adevărata dragoste nu există o competiție de sentimente și, implicit, un Învingător sau un Învins, deși unii știu În sinea lor că Își caută prin iubire compensații la complexele pe care le au, iar alții simt că sunt animați de o curiozitate ascunsă și vanitoasă de a vedea până unde poate merge În dragoste Încrederea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
întoarcere către vârsta începutului se dovedește zadarnică, drumul ducând spre moarte: Tot tineri și frumoși fără-ncetare,/ Mereu împleticiți în lungi priviri,/ Vom fi jertfiți mereu pe-alte-altare/ și neacasă, veșnic nicăiri?// Apleacă-te pe brațul meu când mor,/ Las-te-nvins de legea lor străveche./ Nouă ni-e dat în schimbul tuturor/ Norocul de a fi pereche". (Perechea) Perechea trimite cu gândul la ideea reconstrucției, pe care poeta o încearcă neîncetat, înălțând o altă țară, în sufletul celei existente deja: "În sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
frânge orice veleitate de rezistență. Dar ceea ce reușește, indiscutabil, la scara întregului corp social - teatrul o arată -, dă greș în cazul unor indivizi pe care această gesticulație agresivă nu îi sperie și nu îi face să capituleze. Intimidarea este rezervată învinșilor, resemnaților, nu celor care nu cedează, indiferent de strategiile adoptate și de mijloacele întrebuințate. Supravegherea ostentativă supralicitează, ațâță conflictul și, astfel, implicit, selectează. Majoritatea celor supravegheați o acceptă ca pe o condiție ineluctabilă, o integrează mental și îi admit autoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
apropiați, Orgon se însănătoșește și îl alungă pe Tartuffe, spre marea satisfacție a Dorinei, cea care imaginase ingeniosul tertip destinat să smulgă întreaga casă din ghearele falsului cucernic. Dorine repurtează o victorie categorică pe planul supravegherii domestice, dar Tartuffe, temporar învins, își spune că a pierdut doar o bătălie și nu războiul, căci, aidoma unui abil politician, el știe că supravegherea e dublă: dincolo de supravegherea domestică, operează supravegherea politică, superioară din punct de vedere ierarhic. Aflat în posesia unor argumente explozive
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
consolida, fără ca prin asta să-i descurajeze definitiv pe toți oponenții lui, care, chiar atunci când văd că partida e pierdută, cum se întâmplă aici, refuză totuși să capituleze, din dorința de a continua să combată, fie și simbolic, autoritatea tiranului. Învinși, Iunia și Britannicus abandonează orice precauție, sfidează orice supraveghere și apără, cot la cot, o morală a rezistenței. O morală bazată pe sinceritate, pe refuzul suspiciunii, o morală, dacă putem spune așa, „a victimei”, dar a unei victime în fond
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
izbânda etică. „Măcar eu nu-i pândesc fiecare vorbă/ O las să-mi lămurească lucrurile ce mă privesc cu adevărat/ Și nu mă ascund defel când vreau să-i închid gura” (III, 8, v. 1066-1068). Acestea nu sunt cuvintele unui învins. Sunt revanșa unui „om al dreptății” în fața unui stăpân - puternic, desigur -, dar compromis moralmente prin exercitarea constantă a supravegherii. Ea îl întărește politic, dar îl compromite etic. Toți tiranii au adoptat această poziție, condiție a păstrării puterii. Disputa sau supravegherea-cadrutc
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi e plin/ Tot lângă ape inima-mi suspină,/ Tot lângă nori mi-e gândul în rotire/ chemat în fire, alungat în fire,/ și căutat și plâns și blestemat/ învins și învingând, reînviat/ ca pasărea minune din vechime/ știut de toți și neștiut de nime." Alexandru Andrițoiu " În țara moților se face ziuă", E. S. P. L. A., 1953; "Cartea de lângă inimă", "Poezii",1959; "File de cronică", 1962; "Constelația lirei", E. P
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca înțeles, identice: relevă o atitudine persistentă în societatea romînească, de incomprehensiune și lipsă de generozitate față de oamenii de talent. Aceeași corespondență există între versul 5 al poemului din 1916 și versul 5 al celui din 1929: „...Dar vai acei învinși, pe veci pierduți...” și, respectiv, ” O, genii întristate care mor”. în fine, similitudinile pot fi extinse comparînd versul 4 din „Vobiscum” („Și de nimic, pe lume, nu tresar”) cu versul 2 din „Cu voi...”, „Pierdut să te retragi nepăsător”, amîndouă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
dicție mai încordată; „Cu voi...” e mai general și cu o dicție calmă. Legat (cum se deduce) de durerea unui refuz, primul mai poartă încă vibrațiile șocului, pe cînd al doilea pare distanțat de orice sursă de neliniște. în „Vobiscum” „învinșii” sînt de categoria „marginalilor”, boemi cu o stare mai deplorabilă decît a autorului, în schimb în „Cu voi...” ei sînt valori reputate, „genii”. Cu cei dintîi poetul se solidarizează prin eșec, cu ceilalți prin idee. în „Vobiscum”, mai trebuie spus
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sute” are întreaga sa operă. De fapt, cum scrie Bacovia? Mărturiile sale sînt puține și nu întotdeauna clare. Cert, scrie numai într-o „concentrare de cugetare”, care-l consumă și-l obosește, și, în majoritatea cazurilor, numai „prin prisma celor învinși”, supărați, triști 8). în cea mai mare parte, munca lui literară e „muncă de visător”9). Timpul pe care îl acordă reflecției e mult mai lung decît cel pentru scriere. înainte de a fi așternute pe hîrtie, versurile și proza sînt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Căderea dracilor», miazănoapte -/ Ale vremurilor fructe coapte/ închid trecutul ca mîntuire.// Ce zvoane călu1gărești și șoapte,/ Făclii ce fug, se-ntorc în neștire./ Desigur, cu a zorilor ivire/ Vom mai gîndi la această noapte!//... Și clopotul vibrează, vibrează.../ «Satan este-nvins» - nici o îndurare-/ De vremuri noi, e inima trează.// Sunt grele visuri? halucinare? -/ -Pe cer, în fund, se ilustrează/ O conștiință din noaptea mare...” 3) Printre poeții contemporani, Bacovia nu era (și asta ar mai putea constitui o explicație) singurul ispitit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Agapus, unul din tovarășii săi de boemă ieșeană: „Și fumegă psalmi în altare,/ Și tronuri divine se sfarmă./ Pe soclii morți se ridică,/ Sicriul de plumb al uitării”. (Spre Ideal..., Tipografia Societății „Neamul Romînesc”, 1912, p. 6) Și: „Se înfășur învinșii grămadă,/ Sicriul de-aramă al morții”. (Ibidem, p. 8) 20. într-un „medalion” dedicat poetului („Bacovia”, în Vremea, 2, nr. 56, 21 martie 1929, p. 2), Alexandru Sahia se întreba dacă poetul putea oare să-și numească altfel volumul: „Fier
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
umor”, în perioada interbelică Bacăul gusta cel mai mult epigrama, ai cărei reprezentanți erau: Al. Gheorghiu-Doinaru, Ioan Lambrino, G. D. Apostol, Al. Tiron, I. Voledi, Sandu Rusu-Saru. Pătimașe, disputele dintre ei au durata unora dintre războaiele medievale, cu învingători și învinși niciodată definitivi, cu permanentă poftă de revanșă. Bacovia e descoperit, mai întîi, de „străini”. Primul articol despre el îl face un ieșean, primul interviu cu el îl face un bucureștean (e drept, originar din Tecuci), primul desen - un gălățean, primul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și a formării unor trăsături volitive de caracter: inițiativă, tenacitate, hotătâre etc. Numai într-o singură situație dificultățile de acest gen pot provoca - după autorul citat - frustrația: atunci când sunt percepute subiectiv ca invincibile, atunci când omul renunță la luptă, considerându-se învins. În schimb, dificultățile obiectiv invincibile, sau aproape invincibile, apărute în timpul desfășurării activității - și în raport cu care sunt studiate de regulă fenomenele de frustrație - sunt considerate de către cei mai mulți cercetători bariere, obstacole, sau piedici frustrante. Ne întrebăm, însă, în ce măsură putem adopta acest punct
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
personaje asociate, într-un fel sau altul, revelațiilor primordiale, firește mântuitoare: dansatoarea "cu pasul și încheietura dulce", al cărui șold "se-nfiora/ de cântec pe-ntinderi limpezi" la porțile cetății (Răsuflarea femeii), pescarul ce "ridică spre păsările apei păgânul năvod/ învins de speranță se întoarce și se roagă,/ mai sărac decât străbunii săi,/ mai sărac decât umbra din zare,/ bătrân și cu mâinile goale,/ proiectat în asfințitul de soare,/ lumină de purpură caldă" (Păgânul năvod), orbul care "clatină-n mână/ toiagul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
O, Doamne, cu ură mă hăituiesc eu pe mine,/ ca pe o vulpe'mpuțită, și eu, hăituitul,/ îmi fug dinainte cu spaimă de moarte și cu rușine/ și eu, vânătorul, își pregătește cuțitul" Vânătoarea; ""Învinsu-m'am însumi", sălta cel învins de el însuși,/ "și rob am făcut din învinsu'mi." /în clipa aceea învinsu'și/ striga cu izbândă: ""Învinsu-m'am însumi"" Izbânda; "Eu sunt din casa celor biruiți./ Un rege nou, venit din miazănoapte/ cu numele înfricoșat de EU
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și provizorie, în viața cotidiană a țărilor vizitate. În același timp, și fără a-și pierde identitatea, na-țiunile europene trec prin ceea ce ar putea fi considerat echivalentul unei reorganizări cromozomiale, ca urmare mai întîi a războiului (mai ales pentru marii învinși), iar apoi a proceselor de după război, începînd cu extraordinara dezvoltare economică care cuprinde la începutul anilor '50, cu o diferență de cîțiva ani, toate țările Vestului european. Astfel, Germania cu capitala la Bonn reprezintă o mutație fabuloasă, nu doar în raport cu
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
atât mai mult în viitor, nu trebuie să ducă la exclusivitate. A înlocui un orgoliu prin altul, o injustiție prin alta e la fel de condamnabil. Cultura impregnată de "viziunea învingătorilor" spunea J.M. Domenach, nu trebuie să facă loc unei viziuni de "învinși". Echilibrul spiritual la care se cuvine să aspirăm în mod firesc trebuie să se întemeieze pe interacțiunea creatoare, mutuală, persistentă, eficace a tuturor culturilor, ceea ce presupune o reală permeabilitate din partea fiecăruia. În materie de cultură, principiul "care pe care" nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
tuturor, șeful tău dificil posedă un instinct de supraviețuire. Cînd se simte amenințat, se declanșează mecanismul luptă-sau-fugi. Avînd în vedere autoritatea conferită de poziția sa și relațiile sale în cadrul companiei, probabil mai bune decît ale tale, te afli în ipostaza învinsului. E ca și cum ai încerca să spargi un perete cu capul. Chiar dacă scorul e egal, tot tu pierzi. Amenințarea la adresa unui șef e cu siguranță o SLC. SLC 4: Psihanalizarea Există o mulțime de persoane cărora le place să-i clasifice
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
construcției mentale a lumii în jurul factorului antropic care generează, depozitează sau distruge cunoașterea, care cuprinde realul prin acțiunea conștientă în rețeaua sa de propensiuni contradictorii, ce subîntind discernământul cu instinctul de conservare. Este lumea naturală a pierderilor și câștigurilor, a învinșilor și învingătorilor, a agoniei și extazului, a vieții și a morții, în cicluri mereu reluate. Metafora sistemului este una dezvrăjită de limitările parcimoniei care fixaseră înțelegerea umană în infrafragmentarea realului, ajungându-se la izolaționism epistemic, pe insule robinsoniste, nu diferite
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de conștiința faptului că Lică are stăpâni puternici care îl protejează: (Lică) nu e om singur, ci un întreg rând de oameni din care unii se răzbună pe alții. Ghiță este astfel nu numai victima patimei de îmbogățire, ci și învinsul unui destin tragic. În final, el va hotărî săi aducă lui Pintea dovezile vinovăției sămădăului. Deci opțiunea finală a protagonistului este aceea de a se situa, cu sacrificiul suprem, de partea Legii. Ultimele scene - puternic impregnate de viziunea folclorică a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de conștiința faptului că Lică are stăpâni puternici care îl protejează: (Lică) nu e om singur, ci un întreg rând de oameni din care unii se răzbună pe alții. Ghiță este astfel nu numai victima patimei de îmbogățire, ci și învinsul unui destin tragic. În final, el va hotărî săi aducă lui Pintea dovezile vinovăției sămădăului. Deci opțiunea finală a protagonistului este de a se situa, cu sacrificiul suprem, de partea Legii. Ultimele scene - puternic impregnate de viziunea folclorică a predestinării
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
spațiile de fugă și de refugiu, "capcanele" pentru intruși etc. În cazul unor atacuri, gradul de agresivitate dezvoltat de stăpân crește pe măsură ce lupta se apropie de centrul teritoriului pe care îl ocupă, scăzând ulterior, pe măsură ce se îndepărtează de acesta: "Dacă învinsul fuge înapoi, lentoarea reacțiilor la ambele animale duce la acel fenomen care se face remarcat întotdeauna atunci când un proces cu autoreglare se derulează cu încetinire, și anume la o pendulare. Celui urmărit îi crește curajul o data cu apropierea de domiciliu, în timp ce
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
De altfel, referindu-se la animale, Konrad Lorenz vorbește și de comportamente analoge moralei, citând așa-zisele dueluri dintre exemplarele aceleiași specii, care par a se derula după "reguli" respectate de ambii combatanți, cu scopul de a-l proteja pe învins (în acest sens, un rol central îl joacă mecanismele de inhibare a agresivității). Raționând în sens opus, Zygmunt Bauman, încearcă să fundamenteze preceptele morale, pe terenul considerat de (prea) mulți gânditori nesigur, al impulsului moral; înclinațiile individului sunt dezordonate, subiective
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]