6,894 matches
-
hârtie, pe care i-a întins-o lui Endō ca să o privească, rămânând cu degetul fixat pe un pasaj. Endō s-a aplecat și a studiat hârtia. Kobayashi i-a explicat ceva, cu un zâmbet servil pe chipul lui de șobolan. Lui Gaston i s-a părut totul foarte ciudat. Știa ce înseamnă Kobayashi pentru Endō. Îi văzuse ochii plini de ură și mânie când, pe șantierul acela, îi dezvăluise motivul pentru care pleca la Yamagata. Cum se explică atunci faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a pus la pândă ca să vadă când vine, când pleacă. A plănuit totul cu grijă și știa exact unde și cum o să îl întâlnească. Kobayashi, care avea la ușă plăcuța pe care scria „Topograf“, alerga prin tot orașul ca un șobolan. Deservea multă lume. Studia registrul, compara datele înregistrate cu cele reale și stabilea prețul pentru cumpărător. Dădea informații și speculanților de pământ care dădeau târcoale regiunii Tōhoku, gata să cumpere și munți întregi dacă afacerea se dovedea rentabilă. Endō îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
speculanților de pământ care dădeau târcoale regiunii Tōhoku, gata să cumpere și munți întregi dacă afacerea se dovedea rentabilă. Endō îl asemuia pe Kobayashi, în chimonoul său bej uzat, alergând pe la instituții guvernamentale, secții financiare și agenții imobiliare, cu un șobolan care scotocea după mâncare. Vecinii îl tratau cu milă și dispreț. „Rău a mai ajuns marele general-locotenent din armata terestră“, gândi Endō, urmărindu-l cu privirea. După două zile de urmărire, pas cu pas, până și lui Endō i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai politicos, cu atât omul se pierdea cu firea, devenind tot mai agitat și mai speriat. S-a dat câțiva pași înapoi. I se vedea pieptul slab prin deschizătura chimonoului. Bâgui ceva. — Ce spuneți, domnule Kobayashi? Îl împingea ușor pe șobolan spre albia râului, unde erau împrăștiați bolovanii. Greierașii, care cântaseră până atunci printre pietre, au tăcut brusc, prevestind poate apropierea ploii. Era undeva prin preajmă o instalație de măcinat piatră, iar pe malul râului se afla o baracă pentru muncitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și apoi au pornit iar. A apărut Kobayashi. Purta o pelerină de ploaie și era încălțat cu cizme. Endō l-a fluierat. I-a zărit și a venit spre ei. Văzându-l pe Gaston pentru prima dată, ochii lui de șobolan îl priveau bănuitor. Endō s-a apropiat de el și i-a explicat ceva, întorcându-se din când în când spre Gaston. 12 Mlaștina întunecată După ce a vorbit cu Kobayashi, Endō l-a chemat pe Gaston și i-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în apa asta rece. — Ajungi la o răcoare mult mai dură dacă nu faci ce-ți spun. Endō a băgat mâna în buzunar, zâmbind. Când a scos-o, ținea strâns pistolul negru. — Da, înțeleg. Kobayashi clipea din ochii lui de șobolan și se uită la asasin implorator. Vă rog, iertați-mă, înțelegeți-mă, Endō-san! Zău că sufăr de inimă. Gaston, care până atunci nu-și luase ochii de la cei doi, s-a așezat pe jos și a început să-și desfacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și trunchiul cel veștejit era acum învăluit în ceață. Gaton a intrat tot mai mult în apă, la început până la genunchi, apoi până la șold. Cei doi de pe mal l-au văzut dispărând în ceața lăptoasă. În clipa aceea, ochii de șobolan ai lui Kobayashi au fost atrași de cazmaua pe care Gaston o uitase pe mal. Endō, care tot mai ținea strâns pistolul în mână, s-a întors spre Gaston și-l privea cum își croia drum în apă, așa că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Îl răzbun pe fratele meu. Azvârle cazmaua... Intră-n apă... Sau mai bine stai, sapă-ți mai întâi groapa singur. Sunt convins că nu dorești să-ți vadă nimeni cadavrul mizerabil. Kobayashi a scăpat cazmaua din mână. Ochii lui de șobolan s-au mărit ca niște farfurioare. I s-a schimonosit fața de spaimă. Și-a împreunat mâinile și a scos un țipăt care semăna cu geamătul unui animal suferind. Nu putea articula nici un cuvânt. — Non! — Ce-ai spus? — Non! Non
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-i uriașe peste trupul căzut al prietenului său, ca gest de apărare. Cu cazmaua în aer, Kobayashi l-a privit uimit pe Gaston. L-au trecut fiori de groază. A scăpat cazmaua și a zbughit-o spre drum cu viteza șobolanului. Se așternu liniștea. Mlaștina era învăluită în tăcere ca și cum uitase deja de încleștarea disperată la care fusese martoră. La o adiere a vântului, ceața cea deasă se împrăștia, la o alta, se aduna iar. Nu se auzea nici cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
combatem în noi. XXVIII ― Am vorbit despre Nero și m-am visat Nero. ― Ai și ucis, Galilei? ― Le țineam un discurs romanilor, înainte de a da foc Romei. Ei mă ascultau împietriți. "Mă uit cu scârbă la voi ca la niște șobolani și mă gândesc cum veți arde peste câteva ceasuri, după ce voi incendia Roma. Nu încercați să scăpați. Am pus străji la marginea cetății și cine va încerca să iasă va fi jupuit de viu. Vreau să vă văd pe toți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în fond, lăsa să se vadă ceea ce făcea și era în viața de zi cu zi. Așa cum, după gunoiul unei case, se ghicește bunăstarea stăpânilor. Fapt e că el își petrecea mare parte din zi în cripta din spatele altarului. Vâna șobolanii care se hrăneau cu cadavre și restaura trupurile pe care adesea putrefacția le descompunea. E-adevărat, prezența nesuferită a lui Teja nu prea se potrivea cu aurul, argintul și mătăsurile cu care reginele Teodolinda și Gundeperga împodobiseră templul antic. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din ele cu o rumoare ritmată și continuă, ducând cu gândul la grăsimea ce se scurge din frigărui. O scursoare neagră îmi tăia calea în pârâiașe șerpuitoare, sfârșind într-un canal de scurgere prin care, la zgomotul pașilor, o fojgăiau șobolani cu ochi roșii. Ceea ce nu puteam să percep cu nasul mi s-a părut că simt cu limba, precum șarpele, și mi s-a făcut din nou greață. În a doua odaie, după un grilaj de lemn neîncuiat, am recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mantie și al crucii cusute pe tunică în dreptul inimii. Aproape nimic însă din lucrurile reginei, căci sub văl totul era tăinuit de acel soi de mușchi. Până și rochia, pe care mi-o aminteam ca fiind de purpură și aur. Șobolanii se înfruptaseră fără milă. Lui Rotari, a cărui față avea culoarea lemnului putred, îi lipseau ochii din orbite, nasul și buzele. Părea să rânjească cu dinți de lup. Gaila avea un picior mâncat până la os. N-am să mai stărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
drumul mare, ucigași. Cu o altă piesă de argint l-am convins pe comandant să ducă de-acolo morții, iar pe ceilalți să-i mute în temnița de sus, o hală cu tavanul scorojit de umezeală, dar fără mocirlă și șobolani, și cu o fereastră prin care pătrundea oleacă de lumină și de aer. Printre deținuți am remarcat un tânăr cu o privire isteață, chiar dacă mohorâtă. Am cerut să vorbesc cu el, și mi l-au adus, legat cu o funie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
morți romani; Cipriano, surprins încă în pat, a fost făcut prizonier. Trebuie s-o spun: locuitorii din Grado au fost cu acea ocazie niște lași. Știind că nu se mai puteau bizui pe nave, s-au ascuns în case precum șobolanii în cloacă. Când patriarhul Fortunato a descins, nimeni nu l-a împiedicat să intre călare în bazilica Santa Fosca. Oamenii lui, deja instruiți, au prădat tezaurul bazilicii vreme de un ceas. Singurul lucru pe care nu l-au găsit a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că el era autorul. Scoase din hanorac tuburile de vopsea. În noaptea asta adusese doar trei. Nu-i nimic. Avea să creeze o lume doar În negru, roșu și albastru. Stropi. Auzi câinii lătrând, Îi auzi mârâind - poate găsiseră un șobolan, poate clandestinul care dormea În cort Îi alungase cu pietre. Își rezervă clipele care mai rămâneau din zori pentru a lăsa mărturie pe tabla șantierului imaginea exploziei. Începu cu bomba, o mică bombă artizanală, realizată În conformitate cu instrucțiunile dintr-un manual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
neglijează pe Camilla. Școala era la zece minute distanță. Mergeau pe străzile liniștite din cartierul Parioli, pustii acum, Înainte de deschiderea magazinelor, și a birourilor, Înainte de sosirea funcționarilor de la ambasadă. Strada Mangili era atât de pustie, Încât de sub mașină țâșni un șobolan - mare cât o pisică - ce Înaintă liniștit, pe trotuar, și le privi cu ochișorii lui vioi și negri. Indignată de neobrăzarea rozătorului, Maja o târî pe Camilla după ea - șobolan grețos, cum Își permitea să le strice plimbarea? Dar fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Mangili era atât de pustie, Încât de sub mașină țâșni un șobolan - mare cât o pisică - ce Înaintă liniștit, pe trotuar, și le privi cu ochișorii lui vioi și negri. Indignată de neobrăzarea rozătorului, Maja o târî pe Camilla după ea - șobolan grețos, cum Își permitea să le strice plimbarea? Dar fetița țipă bucuroasă. Ce mult Îi iubea pe săracii șoareci urâți. Cât ar fi vrut să-l ia acasă și să-l dreseze ca pe un hamsteraș. — Îl luăm, mami? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ta, răbufni Olimpia. Antonio trase un șut unei sticle, trimițând-o Între șine. Vrăjitoarea aceea merita o moarte cruntă, dureroasă, În torturi inimaginabile - să-i arunce În față o sticlă de acid clorhidric, s-o forțeze să Înghită otravă de șobolani, s-o răstignească pe un zid cu un pistol pneumatic, să-i dea găuri cu mitraliera - dar apoi se gândi că și mai rău ar fi fost pentru ea să supraviețuiască. — Unde e? țipă Antonio. — Fiica ta nu are nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ciulești urechile, Îți dai seama că În subteran se trezește o viață ascunsă. Apa care se scurge din infiltrații picură uneori de-a lungul pereților. Aerul continuă să se miște, Împins de ventilator, să circule prin galerii. Sunt șoareci și șobolani care se aventurează să ciugulească printre liniile de metrou, adunând resturile pe care călătorii le aruncă neatenți de pe peroane: gume de mestecat, bucăți de pâine, hârtii de la Înghețată lipicioase de zahăr, pahare de carton. Și pe lângă ei suntem noi - care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
M. - Te vând la niște venețieni, care o să te țină numai cu apă sărată. Apoi îl lăsaseră acolo, în bezna pivniței, fără să-i mai pună sacul pe cap. Trăgea în nări mirosul de pământ umed, mucegăit și împuțit de șobolani, fără să-și poată mișca mâinile ori vreo parte a corpului în afară de cap. Iar acesta nu-i folosea la nimic. Până când a văzut glolele, despre care nu știa, inițial, că sunt glole. A văzut doar niște ochi strălucind în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
corpului în afară de cap. Iar acesta nu-i folosea la nimic. Până când a văzut glolele, despre care nu știa, inițial, că sunt glole. A văzut doar niște ochi strălucind în întuneric și l-a cuprins spaima că va sfârși mâncat de șobolani. Erau niște globuri cenușii, de mărimea unui măr mare, din miezul cărora clipea un ochi strălucitor, ca flacăra unui chibrit. Mai întâi i s-a părut că vin spre el o pereche, apoi o turmă de șobolani. Mișcările bilelor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sfârși mâncat de șobolani. Erau niște globuri cenușii, de mărimea unui măr mare, din miezul cărora clipea un ochi strălucitor, ca flacăra unui chibrit. Mai întâi i s-a părut că vin spre el o pereche, apoi o turmă de șobolani. Mișcările bilelor care se târau pe pământul pivniței, ca și sunetele ascuțite, ca niște chițcăieli îndepărtate, îl speriaseră instantaneu. Pe măsură ce armata de cocoloașe se apropia, începuse să înțeleagă. Era un grai cunoscut și atât de cald, încât își simțea inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spunându-mi că nu-nțelege ce s-a petrecut cu lumea asta, pe vremea lui puștii mai știau ce-i aia un caft cinstit, adică unul contra unul, cu mâinile goale, cum cere onoarea, dar acum umblă-n hoardă, ca șobolanii, cu arme de huligani, e groaznic, m-a întrebat apoi câte-am încasat și dacă pot să mă ridic în picioare. M-am ridicat cu greu, zicându-i că, spre norocul meu, nu-i așa mare bai, m-am ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Fiul mai mic al lui Arthus se Înfioră la amintirea acelei cumplite nopți. - Sean. Omul cu carabina. Celălalt se numea Tom. Erau frați. - Ca tine și ca mine, adăugă rece Ryan. I-ați lăsat să se Înece ca pe niște șobolani. PM avu chef să-i spună că nu avuseseră de ales, dar se Îndoia că Ryan se va mulțumi cu o scuză atît de jalnică. Doar Gildas și Loïc știau că exista o ieșire pe sub dolmen. Gildas o găsise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]