13,607 matches
-
refeream la Polly, am zis. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat între noi acolo la subsol. Mă tem că eram foarte supărată din cauza Portiei. — O, atunci, a zis. Nu te mai gândi la asta. Ce-ți mai face șoldul? — Bine. Dar - m-am pișcat de nas ca să nu-mi las lacrimile să curgă - e bine, Portia a murit, știi? A trebuit s-o eutanasiez chiar înainte de Crăciun. — O, Barbara! mi-a luat mâna ca și cum ar fi vrut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
-o de braț și-a tras-o după ea în lungul holului. Lăsase ferestrele de la dormitor deschise, așa că acum, pe lângă aroma răcoroasă de iasomie, în cameră pătrundea și tumultul zgomotos al cascadei vecinilor. Irene și-a pus o mână în șold. L-ai citit ? Sigur că l-am citit. E un căcat. Știi că mie îmi plac scandalurile. Jegul ăla cu tentativa de crimă n-a făcut decât să-mi impulsioneze cariera, dar ai văzut cum a scris de mine ? M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
am botezat. Cine crezi că sunt ? Atunci - Acum a ajuns cât un taur de concurs. Ceea ce e rar. E mândru și arătos de nu se poate. N-ai cum să nu-l remarci, deși eu am încercat când își unduia șoldurile alea șuncoase în Vegas. Zach și-a scărpinat bărbia și s-a uitat în josul pantei. Numai așa, ca să mă lămuresc. Adică tu vrei să spui că Elvis Presley e acum un elan ? Ellis a surâs, iar Zach și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dintre coaste și sân. Jina cânta, fără să deschidă gura, nu un cântec, ci o notă monotonă, ca susurul râului, ca și cum toate notele arpegiului s-ar fi contopit într-una singură. Zach a venit deasupra ei și i-a imobilizat șoldurile cu mâinile. Ea s-a lipit cu spatele de roca netedă, care era erodată încet de apa mineralizată. Asta o să le zicem, a spus el sărutând-o pe pleoape și sub ochi, acolo unde, din cauza căldurii, sudoarea se condensase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pat din ace de pin și-au devorat tot conținutul coșulețului. Andy ! Danny a sărit în picioare, dar Andy a izbucnit în râs. Dintre copaci a apărut o femeie îmbrăcată într-o rochie roz. Mâinile și le ținea sprijinite pe șolduri. Era la fel de înaltă și de musculoasă ca Mike. Părul lung și des, de culoarea pinilor, și-l ținea strâns într-o coadă de cal. Pielea ei i-a amintit lui Danny de-o cratiță din cupru îndelung folosită, dar încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
că alerga prea repede, că nu mai avea timp să se uite după cărări sau priveliști pe lângă care mai trecuse. Însă sentimentul care-l invadase îi era deja mult prea cunoscut. Nici aici oamenii nu-l plăceau. Când cârcelul din șold l-a făcut să cadă în genunchi, Danny era înconjurat de pădure, iar el nu avea habar unde se afla. Și-ar fi dorit să-l aibă chiar și pe Charlie cu el. Ba ar fi vrut să-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mică, în timp ce Drew s-a ridicat în picioare. În albia râului se împleteau cam douăsprezece canale cu curenți diferiți, care se loveau de pieptul lui Drew. Mary a privit cu invidie cum un fuior de apă s-a scurs pe șoldul bărbatului, un altul pe coapsă, iar un alt treilea în lungul cicatricei de pe lateralul unuia dintre genunchi. Femeii îi venea s-o scuture pe maică-sa, ar fi vrut s-o întrebe ce-o rănise pe ea. Dar, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și s-a apucat s-o facă bucăți. Drew i-a oferit o mână lui Alice ca s-o ajute să urce în ambarcațiue, dar femeia nu s-a clintit, lăsând încet în jos mâna pe care o avusese în șold. John a ieșit pe verandă. Uite-l, a anunțat Jina. Urcă, Alice. Dar Alice nu s-a mișcat, iar Danny știa de ce. John nu era îmbrăcat în pantaloni scurți de mers pe râu și în sandale, ci avea pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a dat drumul la motor. Paradoxul era că tocmai în ziua în care decisese să renunțe la scris, capul lui Alice era plin de personaje și de povești. Când s-a așezat în barcă, femeia a simțit pixul împungându-i șoldul. Când barca a început să prindă viteză, a simțit în locul respectiv ca o mâncărime. După un kilometru în susul râului, când cerul se întunecase de-a binelea, pixul se transformase într-o greutate pe care nu avea cum s-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
terminat, a zis el. Ești teafără. Ești aici. Pot să vin acasă. Tremurul trupului începuse să i se domolească. Jina nu putea decât să-și închipuie ce i se desprinsese pe dinăuntru: un plămân căzut în abdomen, o bucată din șold fărâmată. Simțea dureri în cele mai ciudate locuri: între omoplați, în punctul acela moale de sub gleznă, în spatele uneia dintre urechi. Asta e casa ta, a spus ea. Pe chipul lui Zach a apărut o expresie îngrozită, iar Jina a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
rămas-am doar un om de rând... duminică, 11 noiembrie 2012 catrene de dragoste în genunchi de ceară caldă și-n fierturile de crin ochiul meu ades se scaldă ca în râul cristalin. și mă mir de frumusețea curbelor de șolduri reci când le-ating cu ochiul tainic pe nostalgice poteci. treci ca o idee-n toamnă care lasă-n urmă iz de arome pământene ambalate-n roz-birbriz. ochiul meu se pierde-n vise și în forme diafane cu imaginile-nchise
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
acolo apele își simt limpezimea și porți pe buze strălucirea din cântecul inimii doar acolo ți-e drag soarele cum coboară în amurg vara doar acolo la tine acasă ești zeu. Se anunță cod galben Dintr-o dată toamna asta cu șoldurile late m-a înșfăcat de umăr am simțit-o ca o mușcătură până la os acum vântură în stânga și în dreapta tot felul de povești scrise pe frunzele prinse de brumă și pe sclipirile argintate ale crizantemelor cum că ea și-ar
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ca noi toți. De cum l-am zărit printre gene mi-a trecut pofta de răzbunare și mă încerca o teamă nebună ca nu cumva să fi gândit cu voce tare. Era un tip pătrat, cu umerii la fel de lați ca și șoldurile, avea brațele scurte și umflate de mușchi atârnându-i încovoiate fără să se atingă de trup, picioarele-i semănau cu doi cârnați făcuți în grabă părând că vor să-i iasă din pantalonii prea strâmți, capul lui mare ca de
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
nu prezintă nici un interes și nu au nici o legătură cu cazul! O strigă pe funcționară, nonșalant: — Domnișoară, fă-i și domnului un ceai, te rog. Fata se sculă de pe scaun fără să scoată o vorbă. Fusta șifonată, electrizată, prinse conturul șoldurilor ei. Dacă tu considerai că nu e necesară informația, puteai să-mi spui totuși argumentînd de ce nu o consideri demnă de luat În considerare. — Ce fată prost crescută ! schimbă el vorba. Se așeză mai Într-o parte, picior peste picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
a scos din ea trei pastile mici. — Astea-s bune... medicamentul meu obișnuit. Iar am avut dureri de cap cumplite În ultima vreme. Fata intră cu spatele În salon, ridicînd mult draperia. Fusta ei strîmtă, cafenie, i se mula pe șolduri, iar ciorapii cu găurele sclipeau ca niște perle. Bluza avea guler croit ca la uniformele militare, iar la manșete aveau nasturi sidefii. În ochi i se citea un zîmbet răutăcios. Turnase cam multă cafea În ceșcuțe și era gata-gata se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
multă cafea În ceșcuțe și era gata-gata se le verse. Se Întoarse pe tocurile pantofilor (care erau de aceeași culoare ca și fusta), Îmi aruncă o privire și porni cu grijă Înainte. Îi simțeam parcă În palme mișcările grațioase ale șoldurilor. Nu pot să nu recunosc că mă fascina croiala rochiei... — Vrei niște apă ? — Nu, nu mă mai doare. Nu-mi mai simțeam durerea, de parcă locul nu m-ar fi durut niciodată. Fata Își mușcă buza inferioară și pe chip i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pînă sub perineu și-l ținea cu mîna dreaptă. Pe lîngă faptul că poziția ei nu era cîtuși de puțin normală, nu era nici excitantă. Fotografia Îți lăsa impresia unei rezistențe psihologice față de incomoditatea fizică... Întinderea albă și plată a șoldurilor, care părea fără nici o legătură cu membrele răsucite ale fetei, apărea la fel de lipsită de expresie ca o carapace de rac de mare. Fata era forțată să stea Într-o poziție imposibilă... Fotografie greu de Înțeles... Nu se descifra nimic obscen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
aranjat cu măiestrie, dovedind minuțiozitate și grijă pentru cochetărie. Oare cu ce se ocupa? Fața îi era aplecată asupra unui jurnal de mode pe care-l răsfoia, așa că nu i-am putut vedea decât o secțiune a frunții, apoi parțial șoldul și picioarele puse unul peste altul, cu rochia foarte subțire, înflorată în albastru, acoperindu-i genunchii din decență sau din întâmplare. Toată învălmășeala de gânduri se destrămă, eram acum stăpânit de unul singur, nou, care se instala obsesiv, doream să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
acum după topirea zăpezilor, peste pământul bălților de vizavi. „Suntem împreună, îmi spuse, așa am fost și altădată, e sigur, apele acestea sau altele, de bună seamă altele, dar par aceleași, sunt întinsă la mal, e vară, valurile clipocesc peste șoldul meu gol în soarele aproape fierbinte, o stare de bine, ești alături, în picioare, înalt, pletele-ți cuprind chipul dumnezeiesc, ești tânăr, suntem amândoi în tinerețe, știm că ne iubim, destinați unei perpetue regenerări, asemeni naturii din care venim”. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se lăsa numai sugerată, iar jocul acela de lumini, umbre și penumbre cobora până-n somn, atât de adânc că nu știu nici acum dacă era în somnul meu sau al străbunilor, până la geneze și dincolo, în tulburătoarea lume dintâi. Apoi șoldurile, pulpele ei, picioarele desculțe, cel drept atârnând cu talpa goală pe blana de urs aflată peste covorul persan, moale și caldă. Și toată ființa ei tulburătoare, pe jumătate vederii, pe jumătate ascunderii. O privii lung, mă oglindii în ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în plin soare. Fața îi strălucea de-o rară tinerețe. Când intrai în odaie deschisei fereastra dinspre micul bulevard din fața porții. El nu mai era. Doamna Pavel trebăluia la bucătărie, se mișca cu greutate, își ținea mâna dreaptă apăsată pe șoldul măcinat de reumatism, se văita, vorbea singură. Trecui în încăperea alăturată să fac puțină ordine în bibliotecă și pe birou. Când mă întoarsei în camera de la față, soarele incendia în lumini triumfal covorul persan cu desenele lui florale, canapeaua lată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un deget înainte: Stai! o friptură bună, și totul s-a sfârșit! Și o ciorbă! O ciorbă și o friptură! Asta e! Și chem pe Marin, și treaba e gata! Pe onoarea mea! Și rămase în fața crâșmei, cu mânile în șolduri, cu nădragii largi umflați ca de vânt, privind fericit în urma mea, pe când eu mă cufundam repede pe Corbul meu în umbrele Bărăganului, spre asfințitul șters, aproape stâns. A doua zi pe la toacă, cum descălecai, Sandu se repezi pe ușa crâșmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o țuică - ce mai zici, neică Marine? Marin clătină din cap și-și așeză pe umăr pușca. Nu, mi-e destul! De-acum mergem... Scapătă soarele... Pornirăm spre Iezer, pe când din urmă ne petrecea din ochi Sandu, cu mânile în șolduri, cu zâmbetul pe buze. Tot drumul, până la baltă, Marin nu zise nimic. Pâcâia din pipă, cu ochii rotunzi ațintiți înainte, slobozind vălurele albăstrii de fum, care se înălțau până la pălăria lui înverzită de ploi și de vreme și se topeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și multă vreme îi privii cum se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i grele, privindu-mă iscoditor cu ochii lui verzi și rotunzi. Zise cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
abată și asupră-mi. Asta o simțeam însă nelămurit numai, în clipele acelea, în fundul ființei mele, ca o adiere slabă, ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva ca la un restaurant, pe onoarea mea, îți spun eu... Și întinse arătătorul, ca și cum voia să mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]