18,529 matches
-
și scrie cu litere mari, drepte, pe partea interioară a crucii: Kawabata, după care, scade din 2008, 74 și află că bătrânul lui tovarăș s-a născut În 1934. Dedesuptul numelui adaugă:1934-2008. Dacă ploile și zăpezile n-o vor șterge, va fi singura cruce de ,,Neidentificat,, care va avea un nume scris pe ea. ,,O să crape Uniunea Europeană, de necaz, când o să vadă ce cruce frumoasă ai. Cruce cu nume, nu un simplu lemn chior, căzut Într-o rână. Salută Îngerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bine însuși faptul de a-ți scrie. Nu spera nimic și nu te teme de nimic, dacă poți. Doamne, iubita mea, niciodată nu m-am simțit atât de nefericit și de incapabil să înfrunt un destin strălucit sau aventuros. Sunt șters și neînsemnat ca un personaj de pe fundalul unui tablou vechi. Încearcă, dacă poți, să-mi redai un dram de energie și de rațiune. Dragostea și devotamentul tău, copil drag, mi-au fost neprețuite: susține-mă acum cu răbdare. Iartă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de a-și exprima regretul: domnișoara Hernshaw, înaltă, blondă și îndelung curtată zadarnic de Mytten cel incapabil să prindă lucrurile subtile, se legăna cu ochii umezi de lacrimi și dornică să-mi strângă mâna; domnișoara Seelhaft, scundă și brunetă, își ștergea încruntată ochelarii și îmi arunca priviri grăbite și pline de compasiune. În cele din urmă le-am lăsat cu grija ultimelor comenzi de Crăciun și cu plăcerea de a se bucura una de compania celeilalte și am pornit cu mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să mă lași să discut numai cu Antonia. — Cred că și ea și-ar dori să rămân, spuse Palmer. Nu-i așa, iubito? — Da, răspunse Antonia. Își ținea batista la gură. Se întoarse și se așeză pe canapea lângă Palmer ștergându-și ochii, dar evitând în continuare să se uite la mine. Palmer o cuprinse după umeri. Uite ce este, chiar nu-nțeleg ce avem de discutat. Se pare că știți adevărul, iar eu nu-l neg. Chiar trebuie să ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
detestabil, Martin. Spuse toate acestea cu glas răgușit și încărcat de emoție. Luă de pe polița căminului două pahare folosite. — N-a fost Antonia, am spus. A fost Honor Klein. — Aha, acum înțeleg, spuse Georgie rar. Vărsă puțin gin și-l șterse cu un șervețel. Vasăzică așa a aflat. Chiar mă întrebam. Lăsasem pe masa din hol două cărți cu numele meu. — Dar de ce să își închipuie tocmai asta, am spus, și de ce s-o fi ostenit să vină după tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
devoreze cu totul. N-ai cum să înțelegi. Ar trebui să fii eu ca să înțelegi. Trebuie să mă ajuți, Georgie. Am zgâlțâit-o până mi-a pus o mână pe braț ca să mă opresc. A luat un șervețel ca să-și șteargă ochii și a mai turnat puțin gin. A luat o înghițitură și apoi mi-a întins paharul. Ritualul bine-cunoscut ne-a ajutat să ne revenim. Am strâns lângă mine trupul ei cald și fără vlagă. Și-a lăsat capul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de iubire și de viața intimă. Nu se poate să nu-ți dai seama. E simplu ca bună-ziua. De exemplu, Antonia arde pur și simplu de dorința de a te cunoaște. — Serios? întrebă Georgie, depărtându-se brusc de mine și ștergându-și lacrimile de pe tricou. Asta e minunat. Și eu ard de dorința de a face cunoștință cu ea. Nu spune prostii, iubito, și nu începe iar, am spus. — Când m-ai dus în Hereford Square, m-ai trecut printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ironică, în același timp blândă, grijulie, în chip de scuze. — Să nu-ți închipui că ți-a făcut o favoare, am zis, o spune tuturor. Presupun că ați purtat o conversație deosebit de plăcută. Și acum te-aș ruga să o ștergi de aici. — Ești îngrozitor, Martin, interveni Georgie. Alexander n-are nici o vină. Ar fi trebuit să ne faci cunoștință cu mult timp în urmă. Știu că e o întâmplare destul de nefericită și e mai mare păcatul că ai picat tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
întins pe covorul alb pufos. — Ei, drăcie! am exclamat. — Nu-i nimic, iubitule, o să iasă, spuse Antonia. Sări în picioare și dispăru printr-o ușiță în baia alăturată. Peste o clipă reveni cu un lighean, îngenunche la picioarele mele și șterse cu apă din abundență pata de pe covor. Pata își pierdu din intensitate, devenind roz. — Și dacă n-o să iasă o să punem un covoraș peste ea, adăugă Palmer. Îți interzic categoric să te necăjești din cauza asta, Martin. Ascultă, prietene, ești sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tot felul de indivizi ciudați care trec pe-aici când eu și Antonia încă dormim. Ar fi bine să nu rămână în drum. Ce drăguț din partea ta! — Îmi pare grozav de rău, am repetat, uitându-mă la Antonia care încă ștergea covorul. Ea se ridică iute și mă sărută pe obraz. — N-ai nici un motiv să-ți faci probleme. Nu-i așa, Anderson? Te rog să-mi promiți. — Îți promit, am spus râzând stingher și am început să mă retrag spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
celulă. — Poate că i s-a tulburat mintea, spuse Antonia. Știai că mama lui a fost nebună? — Nu, nu știam. Chiar așa? Interesant, am spus. — Mi-a spus el, nu de mult, zise Antonia. Săptămâna trecută, înainte să... Suspină, își șterse fața cu batista și suspină din nou. Stăteam în picioare, cu mâinile în buzunarele halatului și o priveam cum plânge. Mi-era milă de ea, dar mila mea era doar o prelungire a propriei mele dileme. — Vasăzică, Honor Klein e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mutarea mobilei. Le-am spus să lase ce au adus unde se nimerește și m-am întors la Antonia. Se ridicase în picioare și se privea în oglinda de poșetă. Își dăduse cu puțină pudră pe nas și acum își ștergea fața pe care i se vedeau încă urme de lacrimi. Își scoase eșarfa de pe cap și scoase un oftat jalnic. Arăta mizerabil. — Hai, dragă, fă treaba ca lumea, spuse ea. Pune lucrurile la locul lor. Parcă își mai revenise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
te întreb și să mă mai uit o dată la ferestre. Bun, văd că ți-au sosit deja lucrurile. Putem să ne apucăm imediat să le aranjăm puțin. — Intră, bobocule, i-am spus și am invitat-o în sufragerie. Antonia își ștersese lacrimile și acum își pudra nasul. O salută pe Rosemary. Cred că nu mai e cazul să ne batem capul cu draperii, i-am spus lui Rosemary. Eu și Antonia rămânem împreună așa că totul se poate întoarce în Hereford Square
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în urma ei. Cei doi, care stăteau alături pe canapea fără a-și vorbi, se ridicară. Peste umărul Antoniei am prins pentru o secundă expresia lui Alexander. Fața i se crispase ca și cum toate trăsăturile se concentrau spre un punct. Impresia se șterse imediat. Ia te uită, ce surpriză minunată! rosti Antonia cu vocea ceva mai pițigăiată decât de obicei. Dintre noi patru, ea părea a fi cel mai puțin capabilă să se stăpânească. Sperăm să ne dai binecuvântarea, rosti Alexander pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
repulsie. Parcă murise cu adevărat. Când mi-a trecut asta prin minte, mi-a venit să îngenunchez lângă pat, să-mi ascund fața în așternuturi și să jelesc ca la o înmormântare. Dar am rămas pe loc, cu același zâmbet șters pe față. M-am întrebat dacă, în caz că aș întinde mâna să-i mângâi ușor mâinile, gestul meu ar părea nepermis de artificial. Simțeam că Honor mă țintuiește întruna cu privirea ca un soare rece. — Păi, asta dă de lucru colegilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ordine. Nu peste mult timp, mi-am zis, Georgie o să-i spună lui Palmer totul despre viața ei intimă. Am întins mâna și am mângâiat mâna agitată a fetei. Georgie s-a înfiorat. — Și acum, copila mea, trebuie să o șterg! zise Antonia. Nu pot să stau toată ziua cocoțată în patul tău. Am programare la coafor. Se dădu jos din pat fără să se uite la mine și își îndreptă ținuta primăvăratică. Era de-a dreptul strălucitoare. — Te duc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe ușă, au reușit să ciobească biroul Carlton House. După ce au plecat, am rămas privind trist obiectul și am încercat să atenuez stricăciunea dând cu degetul ud peste lemnul proaspăt. Am luat apoi o soluție de lustruit și l-am șters peste tot, fără a reuși să-l fac să arate mai bine. Rămase marcat de un aer trist ca și cum știa deja că va lua drumul spre Sotheby. Salonul nu redevenise ceea ce fusese odinioară. Am mai dat câteva telefoane, între care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mult mai bine, acum că suntem cu adevărat sinceri. Antonia vorbea cu glas moale și în tot acest timp îmi mângâia obrazul, ca și cum mi-ar fi aplicat o pomadă fermecată. I-am dat mâna la o parte și mi-am șters obrazul. — Oricum, e minunat că nu va trebui să-ți schimbi numele. O să fie mai simplu pentru comercianți. Mă bucur că te păstrăm în sânul familiei. Antonia râse binevoitor. Ah, dragul meu, te cunosc atât de bine! Iubitul meu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sfârșit, după câteva ore am deschis ușile șifonierului și am scos capul din paradisul meu personal, nu am scos un cuvânt? Imediat ce mi-am dat seama că nu mai era nimic de făcut, mi-am dat jos bluza, mi-am șters machiajul și am Încercat să-mi calmez nervii. Un pic mai târziu am luat cartea de telefoane de pe raftul din hol de sub carnețelul cu adrese al Dorei și am format numărul celei mai apropiate secții de poliție. Am auzit semnalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În buzunare și dacă prietenul lui nu-i punea o mână pe braț, seara putea să sfârșească așa cum se sfârșea uneori la Crama Albastră. — Trebuia să-i Învăț minte, se scuză Anton, punându-și berea jos. Sunt ca Maier, adăugă, ștergându-și mâinile pe pantaloni. Sunt interesați doar să corecteze. Nu prea-mi era clar ce treabă avea fostul nostru profesor de atletică cu cele Întâmplate, dar mă gândeam că-i mai bine să mă retrag din peisaj. Tinerii ne aruncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
băutură. Când se simte provocat, cel mai tâmpit lucru pe care poți să-l faci e să-l Întărâți. Mânuie cuțitul ca un zeu Întunecat. Și tu ce mai zici? După câteva clipe de tăcere, Anton lăsă paharul din mână, ștergându-și gura de spumă. Mâna Îi tremura și abia atunci mi-am dat seama cât de terminat arăta, cu tenul palid și ochii tulburi. — Adică, cum Îți merge? Cu dragostea? Și serviciul? Elsbieta Oloaga? — Else, am răspuns iritat. Deși colega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
șifonier. — Băiat obraznic ce ești! — Băiat? N-aș prea zice. Anton Îl așteptă pe Helmut să Înlocuiască paharele goale. Imediat ce chelnerul plecă, Își dădu berea peste cap cu gestul său rutinat, apoi trase următoarea concluzie de după mâna cu care se șterse la gură: — Să fiu al naibii! Sascha, pe post de garderobistă... Am ridicat din umeri. Putea să-mi zică cum voia. Acum că m-am gândit la plecarea Dorei, la fel de neașteptată ca apariția ei, mi-am dat seama că, Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rog, puteți să-nchideți ușa, spuse un bărbat de vârstă mijlocie, intrând direct În apartament și așezând o servietă elegantă pe masă. Numele meu este Wickert, Doctor G. Wickert, inspector adjunct la Brigada de Moravuri. Și investigăm un misterios... Permiteți? Șterse scaunul de praf și se așeză. Deces. Inspectorul afișă un zâmbet prostetic - din toată dantura strălucitoare. Aranjându-și ochelarii cu rame aurii, mă așteptă politicos să mă trezesc. Dar eram cu cel puțin jumătate de an lumină În urma lui, așa că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să fac În spațiul amenajat pentru așa ceva, lângă scărița pe care o Împart cu vecinul meu. Ultimele fragmente de vis și de confuzie s-au evaporat când mi-am băgat capul sub apa de la robinetul din bucătărie. Când m-am șters, apa pentru cafea fierbea deja. Din păcate nu mai aveam nici zahăr, nici lapte. Mi-am Întrebat oaspetele nepoftit dacă Îi place cafeaua fără zahăr, dar Începu doar să bată În Încuietoarea servietei sale; manechiura Îi strălucea În soarele puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Karp proiectă raza imaginară prin Întunericul mut. Lumina tremură, apoi apăru o femeie tânără, Îmbrăcată Într-un palton de iarnă cu o boa de vulpe În jurul gâtului, stând pe o bancă Într-un parc. Avea ochii umflați. Când s-a șters la nas, am observat că un dinte din față era ciobit la colț. — A, iat-o. Karp părea că răsuflă ușurat. Încordarea de dinainte dispăru. Mă gândeam să Începem de-aici. Cu momentul În care Dora a apărut În orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]