12,690 matches
-
e în sângele nostru. Dar n-a rămas în post decât vreo câteva luni. Când a strâns destui bani ca să-și cumpere vopsele și pânze a plecat. Între timp se îndrăgostise de locurile astea și voia să se ascundă în ținutul tufișurilor. Dar l-am mai văzut și după aceea din când în când. La o lună-două apărea în orașul Papeete și stătea o vreme pe aici, făcea rost de bani de la unul sau de la altul și apoi iar dispărea. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
băiat să-l găsească și să-l poftească să cineze cu mine. De vreo două ori i-am găsit câte o slujbă, dar nu era în stare să se țină de treabă. După puțină vreme voia să se întoarcă în ținutul tufișurilor și într-o bună dimineață dispărea. Strickland ajunsese în Tahiti cam la șase luni după ce părăsise Marsilia. Reușise să traverseze oceanul muncind pe un vapor care făcea drumul între Auckland și San Francisco, și sosise în Tahiti cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care le foloseau drept paturi și un balansoar pe verandă. Bananierii cu frunzele lor mari și zdrențuite, ca veșmintele rufoase ale unei împărătese decăzute, creșteau de jur împrejurul casei. Chiar în spatele ei era un avocado, peste tot erau cocotieri care aduceau venituri ținutului. Tatăl Atei plantase crotoni - odogaci - de jur împrejurul proprietății, și aceștia creșteau într-o luxură de culori vesele și strălucitoare. Alcătuiau un adevărat gard de flăcări în jurul proprietății. În fața casei era un mango, iar la marginea luminișului - doi copaci poinciana îngemănați, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
poartă prin părțile astea, Colonna? Nu ești prea departe de drumul spre Roma? - Cetatea mea stă neclintită pe colinele ei de douăzeci de secole și așa va rămâne pentru Încă multe secole. Nu-i nici o grabă să ajung acolo, dacă ținuturile voastre tot abundă În vânat, exclamă tânărul, scoțând din traista șeii un iepure plin de sânge. - Nu pare cine știe ce trofeu, pentru patru bărbați vânjoși, observă priorul, arătând spre Însoțitorii lui Franceschino, care se țineau la distanță. Prieteni de-ai dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fel de oameni? - Păi, ar putea fi pelerini În drum spre Roma, saltimbanci sau soldați Împrăștiați din milițiile de la Imola. Se pare că acolo trupele nu Își mai primesc solda de câteva luni și că au dezertat, iar acum jefuiesc ținutul și au apucat-o spre Apenini. Dar suntem toți foarte Îngrijorați, adăugă omul, apropiindu-și confidențial buzele de urechea poetului, că ar putea fi vorba de niște mulțimi de eretici și de intriganți care coboară În Peninsulă pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi putut striga pe nume pe fiecare din locuitorii din cartierul său, precum și pe o bună parte din aceia ai Întregii Florențe. Acum, Însă, după expansiunea orașului din ultimul deceniu, părea că o forță uriașă ar fi ieșit din prăpăstiile ținutului, o aluviune care târa după sine casele și străzile, spre a se revărsa dincolo de vechiul cerc de ziduri, ca apele umflate ale Arnului. - Asta se numește progres, reluă Menico, dar pentru mine e doar putreziciune. Lumea Îmbătrânește și vremea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridică privirile spre mozaicul de pe boltă, apoi Își roti capul de jur Împrejur. - Și Baptisteriul e un octogon, observă el. Celălalt Îi urmărise privirea. - Așa e, zise. - După domnia ta, de ce ar trebui cineva să construiască un mare edificiu octogonal, În ținuturile noastre? Nu mai e nici un Graal de păzit. Marcello Își aținti din nou privirile asupra lui, surprins. - Cine construiește ceea ce spui? Și unde? Întrebă, după o scurtă pauză. - La miazănoapte de oraș. Ceva inexplicabil. - L-ai văzut domnia ta? - Da. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
avea o crimă, în sfârșit, o crimă adevărată - căci era o crimă, nimeni nu se putea îndoi de asta! - în acea vreme de război când toți ucigașii șomau în civil pentru a se îndârji sub uniformă, după răspunsul său așadar, ținutul îi întoarse spatele, dintr-odată, și nu îl mai privi de atunci decât cu dezgust. — Bine, bine, bine, bine... spuse Mierck fredonând, ca și cum s-ar fi pregătit să meargă la un joc de quilles sau la o partidă de vânătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ani de măcel mondial, două școli, una pentru fete, cealaltă pentru băieți, și o Uzină, enormă, cu hornuri rotunde care împung cerul și aruncă, iarnă sau vară, zi și noapte, trâmbe de fum și funingine. Ea ține în viață tot ținutul de când a apărut, la sfârșitul anilor ’80. Puțini sunt oamenii care nu lucrează aici. Toți sau aproape toți au părăsit viile și câmpurile. Și de atunci, pârloagele și mărăcinii s-au tot întins de-a lungul marii podgorii, înghițind livezile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
se muncească pentru ei. Reîntorcându-ne la Castel, sinceritatea ne obligă să spunem că este clădirea cea mai importantă din burg. Bătrânul Destinat, vreau să spun tatăl, îl construise imediat după dezastrul de la Sedan. Și nu se zgârcise deloc. În ținutul nostru, cum vorbim puțin, ne place uneori să impunem respect pe alte căi. Procurorul a fost întotdeauna un locuitor al orașului. Ba chiar mai mult de atât: aici s-a născut și tot aici a murit. Castelul este uriaș, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
astfel. Procurorul era ultimul Destinat. Nu vor mai exista alții după el. Nu că nu s-ar fi însurat, dar soția lui a murit prea devreme, la șase luni după noaptea nunții, unde se adunaseră toți cei pe care întreg ținutul îi socotea oameni importanți și cu stare. Tânăra fată provenea din Vincey. Strămoșii săi luptaseră la Crăcy. Așa cum făcuseră, de altfel, strămoșii tuturor, dar nimeni nu-și mai aduce aminte și oricum puțin le pasă. Am văzut un portret al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea lui l-ar fi putut duce foarte departe. În schimb, a rămas toată viața la noi. Adică nicăieri, adică într-un ținut în care, pentru mulți ani, zgomotul vieții a pătruns doar ca o muzică îndepărtată, înainte ca într-o bună dimineață să ne lovească în moalele capului, și să ne chinuie îngrozitor timp de patru ani. Portretul lui Clălis împodobea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
frumos, fie că turna cu găleata. Mi se spusese lucrul ăsta. Și mie mi se întâmpla adesea să lâncezesc pe colină cu o carabină ușoară pe care mi-o lăsase Edmond Gachentard, un vechi coleg plecat să cultive varză în ținutul Caux și să aibă grijă de o femeie țintuită într-un scaun cu rotile. Era o mică bijuterie pentru doamne carabina asta cu o singură țeavă care strălucea ca o monedă bine lustruită de douăzeci de centime, iar pe patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
altceva. Nu am avut niciodată gust pentru sânge. Am luat totuși arma, spunându-mi că dacă i-o lăsam lui Edmond, voi avea poate pe conștiință, fără să fiu niciodată sigur de asta, o crimă stropită cu cidru într-un ținut îndepărtat. Iar de atunci am prins obiceiul să iau carabina cu mine, în plimbările mele duminicale, ajutându-mă de ea aproape ca de un băț. Cu trecerea anilor, țeava și-a pierdut strălucirea și a căpătat o nuanță întunecată care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îi răsună în minte de când avea 20 de ani și visa să-și găsească un soț. Mi-ar fi plăcut să-i dau o explicație, dar ce să explic? Că înaintez cu fiecare rând ca pe un drum dintr-un ținut necunoscut și totodată familiar? Am lăsat brațele în jos. Iar când a plecat, m-am întors la lucrarea mea. Cel mai rău e că nu-mi pasă ce se alege de caiete. Am ajuns la numărul 4. Nu mai găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
De ce nu te-a crezut? Doar tu erai polițistul! — Și el era judecătorul... Am mai coborât o dată de-a lungul anilor, pentru a ajunge în același loc. Știu atât de bine drumul ăsta. E ca și cum te-ai întoarce într-un ținut familiar. XIV Josăphine mă căutase la trei zile după descoperirea corpului lui Belle de jour. Ancheta se învârtea în cerc. Jandarmii interogau în stânga și-n dreapta. Matziev își asculta cântecul. Mierck se-ntorsese la V., iar eu încercam să-nțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nimic. În schimb, am tăcut. Și ne-am strâns mâinile. Nu pot spune că, mai târziu, m-am gândit adesea la el. Dar câteodată am mai făcut-o. Edmond Gachentard, vechiul meu coleg îmi lăsase, în afară de carabină, câteva imagini ale ținuturilor lui galbene. Nu vorbesc despre imagini puse pe hârtie, ci de imagini din acelea care îți vin în minte și rămân acolo. Gachentard făcuse parte în tinerețe din corpul de expediție trimis la Tonkin. Venise înapoi cu o febră care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o relicvă pe masa din sufragerie, o fotografie în care-l vedeai stând în uniformă în fața unui câmp de orez și, mai ales, cu o încetineală în priviri, un soi de absență care-l cuprindea când se gândea la acele ținuturi, la tot ceea ce îmi spusese despre ele, la nopțile în care se auzeau doar cântările broaștelor, căldura năclăindu-ți trupul, marele fluviu noroios aducând copaci și hoituri de capre, nuferi albi și volbură de apă smulse de pe țărmuri. Câteodată, Gachentard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
secundă, mi-am reproșat că am fost atât de neatent încât să nu mă uit înainte de a traversa, și că, din cauza mea, ea își va face griji. După aceea am leșinat. Aproape fericit, ca și cum aș fi fost atras într-un ținut blând și calm. Când m-am trezit la clinică, mi s-a spus că mă cufundasem în acel somn straniu timp de șapte zile. Șapte zile în afara vieții mele, din care nu am nici o amintire, poate doar acea impresie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
copaci, până spre vârf. Florile, troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când lumea, spre margine, alunecând peste pietrele verzi, un pârâu curgea atât de liniștit, încât părea că ascultă, iar apa saluta ținutul ca și cum s-ar fi închinat celei mai frumoase femei dintr-un burg. Era o libertate strălucitoare în grădina frumoasă doar prin sălbăticia ei pură. Noii stăpâni ai pământului s-au gândit că trebuie făcută ordine acolo, că trebuie o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Beatrice... Așa se face că, la Începutul lui septembrie, Amory, Înzestrat cu „șase seturi de lenjerie de corp de vară, șase seturi de lenjerie de iarnă, un tricou sau T-shirt, un jerseu, un palton, etc.“ a pornit spre New England, ținutul școlilor. Aici se aflau Andover și Exeter, cu amintirile marilor democrații, ale Noii Anglii asemănătoare cu colegiile, St. Mark’s, Groton, St. Regis care-și recrutau elevii din Boston și din familiile de knickerbockeri din New York; St. Paul’s, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
zi, ca să se Îmbrace și să se ducă la leagănul arhaic atârnat pe o creangă de măr, lângă clădirea clasei a șasea. Așezat În leagăn, se Împingea din ce În ce mai sus, până obținea efectul pătrunderii avântate În marea de aer, Într-un ținut de basm populat de satiri și nimfe cu fețele blonde, pe lângă care trecea pe străzile din Eastchester. Când leagănul ajungea În punctul culminant, Arcadia Îi apărea aievea dincolo de creasta unui anumit deal, unde drumul cafeniu se pierdea din vedere, devenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În culmea unei exaltări timide, despre tot ce le dădea inima ghes să spună. În mod bizar, Amory se simțea cu totul inocent și n-a făcut nici o Încercare de a o săruta pe Isabelle. A doua zi au străbătut ținutul Jersey cu mașina, au luat masa la New York, iar după-amiază s-au dus la o piesă serioasă, unde Isabelle a plâns tot timpul actului al doilea, spre stânjeneală secretă a lui Amory - deși, privind-o, inima i se umplea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Cam asta fusese toată povestea până la Întâlnirea lor. Restul i l-a istorisit chiar Eleanor, dar asta mai târziu. Se scăldau deseori și În timp ce făcea leneș pluta, Amory Își zăvora mintea, alungând orice fel de gânduri, cu excepția celor despre niște ținuturi cețoase, Încapsulate În baloane sinilii de săpun, unde lumina soarelui Împroșca printre trunchiurile copacilor beți de atâta vânt. Cum putea cineva să se gândească la lucruri serioase sau să se Îngrijoreze sau să facă orice altceva decât să se bălăcească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fel și dumneavoastră, domnule! a răspuns Amory, zâmbind și făcând semne cu mâna. „AFARĂ DIN FOC, AFARĂ DIN ODĂIȚĂ“ Când mai avea opt ore de mers până la Princeton, Amory s-a așezat pe marginea șoselei din Jersey și a contemplat ținutul Înghețat. Pentru el natura, un fenomen destul de grosolan, alcătuit mai ales din flori care, la o inspecție mai atentă, erau roase de fluturi și din furnici ce călătoreau neobosite pe firele de iarbă, era, ca Întotdeauna, o dezamăgire. Natura reprezentată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]