1,909 matches
-
Ia cu tine patru războinici, dar să fie oameni cu capul pe umeri, să rămână calmi, ai înțeles? Khaba încuviință. — Și femeile? Balamber își mușcă buza. Era, într-adevăr, o problemă. Poate că îngrijorarea care se citea acum pe chipul abatelui se datora pur și simplu faptului că înțelesese că acel punct delicat nu fusese încă lămurit; însă Balamber se întrebă dacă nu cumva - întrucât luptase în armată și avusese, cu siguranță, contact cu mercenarii huni - bătrânul călugăr nu era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ameninți? întrebă Balamber și-și duse mâna la mânerul săbiei, mai degrabă ca să-și salveze prestigiul în fața alor săi; făcu totuși, tulburat, un pas îndărăt. Gomerius, înspăimântat, îl lăsă jos pe Inisius și se ridică în picioare, venind instinctiv lângă abate. Acesta din urmă, însă, își redobândi calmul. Plecând capul, făcu un gest de resemnare cu mâna. Nu. Cum aș putea să te ameninț? Tu poți să faci orice, iar eu nimic. Dar gândește-te puțin: mulți dintre bărbații aceia sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vreau ca totul să fie scos pe poarta aceea înainte de apus, ai înțeles? Canzianus încuviință. — Da, am înțeles. Khaba și cei patru războinici hiung-nu erau deja gata să se îndrepte către poartă. Cei doi călugări așteptau un ordin limpede din partea abatelui. — Mergeți. Mergeți cu ei, spuse acesta și, vorbind celui mai tânăr, care șovăia, adăugă: du-te Simplicius, nu te teme pentru mine. N-o să pățesc nimic. Fratele Gomerio făcu totuși un semn către Inisius, care încă zăcea fără cunoștință la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe umărul celui mai robust dintre războinicii ce urmau să-l însoțească, apoi o porni către sihăstrie, în urma celor doi călugări. în vreme ce Balamber dădea porunci oamenilor săi să urce și să se așeze în luminișul acoperit de iarbă dinaintea mănăstirii, abatele privea grupul ce se îndepărta. Se simțea sleit de tensiunea acelor tratative ce-i păruseră interminabile, dar știa că asta era tot ce ar fi putut să obțină, nimic mai mult. Așadar, lucrase bine, reușise să o scoată cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâmplate în ultima vreme, clemența arătată cu câteva zile înainte față de fugari deveni iute motiv de acuze. Adunați în jurul bivuacurilor, războinicii constatau într-un glas că necazurile începuseră după puțin fructuoasa ascensiune la mănăstire. începură curând să-l acuze pe abate că aruncase peste tot mingan-ul un blestem și, cu tot mai puțină precauție, începură să-i ceară moartea, amintindu-și că, la urma urmei, el însuși oferise comandantului lor, ca garanție, propria viață. Era la fel de adevărat că abatele se oferise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acuze pe abate că aruncase peste tot mingan-ul un blestem și, cu tot mai puțină precauție, începură să-i ceară moartea, amintindu-și că, la urma urmei, el însuși oferise comandantului lor, ca garanție, propria viață. Era la fel de adevărat că abatele se oferise ca garant doar pentru turma sa de fugari, dar în ochii lor, între burgunzi și galo-romani, țărani și soldați nu existau diferențe semnificative; și pe urmă, trebuia dat un exemplu pentru ca - așa cum chiar Shudian-gun spusese înaintea trupului neînsuflețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prințesa morții“. Cercetând amenințător din șa sărmanele rămășițe ale omului, Balamber încuviință. — Bine, îi spuse lui Odolgan, el o să plătească pentru toți. Dacă ar fi putut, ar fi ordonat să se facă exact invers: toți, în afară de Canzianus, de vreme ce recunoscuse în abate un om cu calități neobișnuite și care în ochii săi valora mai mult decât toți fugarii la un loc. Știa, însă, că în primul rând viața abatelui o cereau oamenii săi. Așadar, deși cu amărăciune, cedă în fața cererii, însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi ordonat să se facă exact invers: toți, în afară de Canzianus, de vreme ce recunoscuse în abate un om cu calități neobișnuite și care în ochii săi valora mai mult decât toți fugarii la un loc. Știa, însă, că în primul rând viața abatelui o cereau oamenii săi. Așadar, deși cu amărăciune, cedă în fața cererii, însă nu-i încredință lui Odolgan sarcina de a-l ridica, ci lui Mandzuk, căci nu ar fi vrut să se facă abuzuri împotriva fugarilor. Scutierul părăsi tabăra în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridica, ci lui Mandzuk, căci nu ar fi vrut să se facă abuzuri împotriva fugarilor. Scutierul părăsi tabăra în dimineața următoare, împreună cu treizeci de războinici, și Balamber îl văzu întorcându-se a doua zi după-amiază, târându-l în lanțuri pe abate. Totuși, constată, cu mare surprindere și iritare, că micul cortegiu era urmat la distanță de Inisius. Când îi ceru explicații lui Mandzuk, acesta ridică din umeri și, desfăcând brațele, îi spuse că în momentul când Canzianus ieșea pe poarta sihăstriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un moment. Apoi, când totul se sfârși, o liniște tragică se lăsă în vale. Fratele Gomerius, însoțit de Ambinanus, coborî coasta, se prezentă înaintea lui Balamber și îi ceru să i se dea voie să ia sărmanele rămășițe carbonizate ale abatelui, iar acesta îi îngădui. Nici unul, însă, nu ceru ceea ce rămăsese din Inisius. A doua zi, către apus, sosi în tabără un trimis al lui Onegesius, cu ordinul să părăsească Sapaudia și să se alăture armatei din Galia de Miazănoapte. 41
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de belea! observă Metronius. Scuturându-se, Divicone murmură: — Noi? Care noi? Metronius agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l apărați, eh? O să vedem ce o să zică de asta abatele vostru!“ între timp, totuși, îl smucea de păr pe bietul băiat, potopindu-l cu insulte. îl azvârli pe jos și începu să-i lege mâinile la spate, în vreme ce el ne striga să-l ajutăm, că lui îi era foame și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din păcate. în cel mai rău mod posibil. Ceva m-a lovit în cap, mi-am pierdut simțurile și n-am mai văzut nimic. M-am trezit în sihăstrie, înconjurat de confrații mei. Mă priveau ca pe un ucigaș, iar abatele îmi vorbea cu asprime. M-am ridicat pe coate și am întrebat de băiat. Mi-au spus că murise. Și câinele murise, iar vechilul cerea satisfacție. Acu’... trebuie să știți că biserica mănăstirii o construise chiar stăpânul de la villa, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbea cu asprime. M-am ridicat pe coate și am întrebat de băiat. Mi-au spus că murise. Și câinele murise, iar vechilul cerea satisfacție. Acu’... trebuie să știți că biserica mănăstirii o construise chiar stăpânul de la villa, în afară de asta, abatele venea dintr-o familie de rang, chiar familia unui senator. De altfel, și mulți alții dintre acei călugări proveneau din familii înstărite, cum se zice, și nimic nu lasă mai multe urme asupra cuiva ca pecetea mediului în care crește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de barbar a celor sărmani de către cei care trăiau în huzur. Da, chiar așa am zis. Un surâs amar apăru pe chipul lui Metronius: — Te-au dat afară, așa e? Lăsând din nou privirea în jos, Divicone răspunse: — Nu chiar: abatele mi-a poruncit să mă duc a doua zi să-i ofer scuzele mele vechilului și să-l implor să mă ierte. Dar eu... Ridică iarăși capul și-i privi pe cei doi ofițeri cu o expresie exaltată. Eu, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceea de om alungat, l-aș fi făcut cu siguranță să se simtă foarte stânjenit; și pe urmă, mă temeam că avea să mă oblige să îngenunchez înaintea acelui ucigaș și a stăpânului său, ca să nu mai vorbim, firește, de abatele acela nedemn. A fost într-adevăr un moment urât! în primele zilele, dacă n-aș fi avut credința, probabil că mi-aș fi luat zilele, de disperare, dar curând am găsit solidaritate. Am vagabondat două săptămâni peste câmpuri, ascunzându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dacă Sir Falstaff ar fi fost prezent la Elsinor, lucrurile ar fi mers mai bine pentru Hamlet și ai săi; dacă lui Don José i-ar fi apărut în care Figaro, gîndurile negre i s-ar fi risipit; dacă Poirot, abatele Brown și Domnul Holmes ar fi colaborat la elucidarea acelorași cazuri, criminalii ar fi fost descoperiți mai repede. Pornind de aici, autorul își propune să rezolve dificila problemă a supraviețuirii marilor personaje, a marilor acțiuni și a marilor replici chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
eludînd faptul că totul e deja scris, e deja vorbit, ar tranșa problema celebrei dispute a întîietății. Ambiția lui Gârbea de a evidenția turgescența unor mari adevăruri prin tehnica grupării personajelor (de exemplu, "să scrie o carte în care Poirot, abatele Brown și domnul Holmes să colaboreze la elucidarea aceluiași caz", conduce la o libertate de elaborare a temelor și motivelor, la o accelerare a posibilităților de a efectua permutări temporare și spațiale absolut năucitoare. Se creează, astfel, premiza desfășurării unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Seventeenth - Century Contribution to the Science of Language, 1938 , Oxford University Press footnote> subliniază importanța labiolecturii și propune folosirea oglinzilor pentru demutizare. Tot în Olanda, Johan Korand Amman neagă utilitatea folosirii dactilemelor și este considerat fondatorul școlii oraliste. În Franța, Abatele Deschamps<footnote apud Pufan., C., Probleme de surdopsihologie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1982 footnote> susține metoda orală și este primul care elaborează un alfabet special pentru persoanele cu surdocecitate. Un alt reprezentant al școlii franceze este Charles Michel de
Specificul pred?rii-?nv???rii la elevul cu deficien?? de auz by Cecilia Hamza () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84073_a_85398]
-
exprimării orale. L’Epee a publicat în 1776 o primă lucrare a sa, „Institutele de surdo-muți”, în care prezintă un sistem de „semne metodice”. Această carte a fost extrem de controversată deoarece ceilalți specialiști ai vremii susțineau doar metoda orală. Pereire, abatele Deschamps și Heinicke considerau că numai cuvântul vorbit putea exprima gândirea umană. Primele mărturii scrise în țara noastră despre persoanele cu deficiențe apar în documente vechi<footnote Unele documente datează din vremea lui Petru Rareș, Matei Basarab, Vasile Lupu. footnote
Specificul pred?rii-?nv???rii la elevul cu deficien?? de auz by Cecilia Hamza () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84073_a_85398]
-
fost husar în armata lui Napoleon, care a înființat și a condus un institut particular pentru surdomuți la Dumbrăveni, în Transilvania, între anii 1827/ 1831 și 1846. Acesta, trecând prin Paris, a vizitat Institutul Național pentru Tineri Surzi înființat de Abatele de L’Epee în 1870. Impresionat de cele văzute, când a revenit la Dumbrăveni, a încercat să realizeze ceva similar, însă, neavând mijloacele financiare, a fost nevoit să închidă această primă școală în anul 1846. Ca și la Institutul din
Specificul pred?rii-?nv???rii la elevul cu deficien?? de auz by Cecilia Hamza () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84073_a_85398]
-
mimico-gestual, metoda grafică și dactilemele. Aceste metode au fost înlocuite treptat cu metoda „orală” (germană) de demutizare, ca de altfel și în toate țările Europei, după Congresul profesorilor de surzi de la Milano, 1880<footnote În urma Congresului de la Milano condus de abatele Tara, s-a impus metoda orală numită și metoda germana de demutizare. În Anglia (1893), o lege a parlamentului a făcut obligatorie educatia surzilor în școli locale care foloseau metode orale de comunicare. În SUA (1890) Alexander Graham Bell a
Specificul pred?rii-?nv???rii la elevul cu deficien?? de auz by Cecilia Hamza () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84073_a_85398]
-
un lucru mai mult al naturei decât al artei; cel puțin Aristotel zice în Rhetorica sa 3, 3: "Artea actorului e mai mult treaba naturei și aparține mai puțin artei", Compară Lucian, De sallat[ione], c. 27. Notă. "Amatorul - zice Abatele din Guillom Meister - caută numai o satisfacere în genere" indecisă, opera de arte să-i placă cam ca o operă a naturei". {EminescuOpXIV 235} mai naltă?... Asta însă e numai atuncea posibil când ea va recunoaște mai mult decât pîn-acuma
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mîna lui Dumnezeu, și Încă nesilite de nimeni: „Se simțeau În mîna lui Dumnezeu. Iar mîna aceea se Închise asupra lor“. Trei rînduri mai Încolo, tînăra soție redeschide ochii și șoptește: “CÎt a iubit Hristos Biserica... Dumnezeu ne privește, Jean“. Abatele Édouard Rolland, directorul revistei Preotul și familia, consacrase un studiu minuțios acestui roman căruia Îi găsea meritul de a da de gîndit asupra unui subiect capital: căsătoria și viața conjugală. În Buletinul librăriei, Jean Huguet scria că nu va uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
iar eu comparam stiva aceea cu un zgîrie-nori, un cuvînt care se potrivește mai bine, Într-adevăr, unor cărți de rugăciuni decît unor imobile. Predica era Întotdeauna unul din momentele importante. Surorile mele și cu mine aveam un orator favorit, abatele Delval. Ne venea tare greu să ne reținem hohotele de rîs chiar și atunci cînd aborda subiecte grave, cum ar fi moartea sau iadul. Își puncta fiecare dintre fraze Înălțîndu-și brațele și făcînd să-i tremure mîna. Ai fi zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
zis că, așa cum stătea cocoțat În amvon deasupra credincioșilor, Încerca să deșurubeze un bec. Era irezistibil. După lectura Evangheliei, cînd ne așezam ca să ascultăm predica, dacă el era cel care urca sus În amvon, noi ne spuneam: „Grozav! Azi vorbește abatele Delval!“. Se instala sus, Își etala dinainte paginile predicii, făcea semnul crucii, ridica mîna, apuca un bec imaginar și, cu delicatețe, Îl deșuruba și-l făcea să dispară, după care mai deșuruba Încă unul. Pe durata unei predici, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]