1,779 matches
-
timpul și formându-i un stil mai eficient de muncă intelectuală) Într-o accepțiune mai simplă a termenului, procesul de acomodare constă în contextul de acțiuni sau activități realizate în sensul satisfacerii motivelor, tendințelor sau trebuințelor proprii. Dar, conceptul de „acomodare” nu implică numai activitatea intelectuală de soluționare a problemelor apărute, sau a celor planificateș acomodarea presupune, în plus, și participarea instanțelor afective și volitive ale personalității, a acelor stări sufletești și reacții comportamentale care apar, care apar, de obicei, în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
simplă a termenului, procesul de acomodare constă în contextul de acțiuni sau activități realizate în sensul satisfacerii motivelor, tendințelor sau trebuințelor proprii. Dar, conceptul de „acomodare” nu implică numai activitatea intelectuală de soluționare a problemelor apărute, sau a celor planificateș acomodarea presupune, în plus, și participarea instanțelor afective și volitive ale personalității, a acelor stări sufletești și reacții comportamentale care apar, care apar, de obicei, în situații de constrângere, contrariere sau blocare, când oamenii nu pot reacționa șablon, pe baza unor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unor deprinderi stereotipe. Când exigențele realității obiective exterioare ating, sau depășesc, limitele de rezistență ale individului sau când trebuințele și scopurile acestuia întâlnesc, în calea realizării lor, obstacole exterioare sau interioare importante, adaptarea ni se înfățișează sub aspectul dominant al „acomodării”. În general, atunci când un scop important nu poate fi complet realizat, subiectul respectiv trăind acut efectele sentimentului de a fi nedreptăți, se vorbește de „frustrație”. Înțelesul curent al conceptului de „frustrație” traduce însăși semnificația etimologică a termenului: „frustration” înseamnă păgubire
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de „pericol” (amenițare), care poate fi definit ca un proces de anticipare a „răului”(a acelor consecințe nedorite pentru individ), și conceptul de „neliniște” comun de altfel și fenomenelor de „frustrație” ei „conflict”, și care desemnează reacția afectivă a subiectului. Acomodarea, la „pericol” presupune încercarea de a-l elimina; cu cât mai grav este răul anticipa cu atât mai mare va fi efortul de a face față situației și mai inten să emotial (neliniștea) subiectului. Conceptul de „pericol”, ca o anticipare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care subiectul se exprimă, acționează, sau din schimbările fiziologice care sunt asociat stării respective, b) „neliniștea” ca „variabilă intermediară”, ca stare ipotetică produsă de anumite condiții stimulatoare, dar care, la rândul ei, are anumite consecințe sau efecte pentru procesul de acomodare. Conceptul de „neliniște” nu a fost elucidat pe deplin, rămânâd o sursă de vii controverse. Este greșit, după părerea noastră, să se cosidere „neliniștea” ca o „stare centrală intermediară”, sau ca singurul răspuns care activează toate procesele de acomodare. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de acomodare. Conceptul de „neliniște” nu a fost elucidat pe deplin, rămânâd o sursă de vii controverse. Este greșit, după părerea noastră, să se cosidere „neliniștea” ca o „stare centrală intermediară”, sau ca singurul răspuns care activează toate procesele de acomodare. Este foarte probabil ca „neliniștea” să reprezinte numai una dintre numeroasele „variabile intermediare”, numai una din multitudinea reacțiilor afective care pot îndeplini această funcție de activizare a proceselor de acomodare. De fapt, credem că nici nu s-ar putea explica altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
centrală intermediară”, sau ca singurul răspuns care activează toate procesele de acomodare. Este foarte probabil ca „neliniștea” să reprezinte numai una dintre numeroasele „variabile intermediare”, numai una din multitudinea reacțiilor afective care pot îndeplini această funcție de activizare a proceselor de acomodare. De fapt, credem că nici nu s-ar putea explica altfel varietatea acomodării, diversitatea formelor de reacții ale procesului de acomodare, așa cum apar ele la deosebite persoane sub influența unor diferite condiții de pericol. În ce condiții va aprecia, de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
foarte probabil ca „neliniștea” să reprezinte numai una dintre numeroasele „variabile intermediare”, numai una din multitudinea reacțiilor afective care pot îndeplini această funcție de activizare a proceselor de acomodare. De fapt, credem că nici nu s-ar putea explica altfel varietatea acomodării, diversitatea formelor de reacții ale procesului de acomodare, așa cum apar ele la deosebite persoane sub influența unor diferite condiții de pericol. În ce condiții va aprecia, de exemplu, o persoană situația ca fiind amenințătoare?; în ce condiții va utiliza ea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
dintre numeroasele „variabile intermediare”, numai una din multitudinea reacțiilor afective care pot îndeplini această funcție de activizare a proceselor de acomodare. De fapt, credem că nici nu s-ar putea explica altfel varietatea acomodării, diversitatea formelor de reacții ale procesului de acomodare, așa cum apar ele la deosebite persoane sub influența unor diferite condiții de pericol. În ce condiții va aprecia, de exemplu, o persoană situația ca fiind amenințătoare?; în ce condiții va utiliza ea o anumită „strategie” de angajare în soluții defensive
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ca „rușine” sau „vinovăție”, în loc de „depresie”?. Ceea ce face sau simte persoana, stresată sau frustrată depinde, atât de condițiile pericolului evaluat de ea, cât și de variabilele individuale ale personalității, de experiența în astfel de situații (mai precis de reacțiile de acomodare pe care le-a învățat, pentru a preveni riscul și pentru a se mobiliza în astfel de condiții). „Stresul psihologic”, ca și „frustrația”, este, de obicei, rezultatul „conflictului”. Un exemplu de analiza a stresului bazat pe conceptul de conflict găsim
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
etape în dezvoltarea personalității, în care „schemele motorii” oferă indicii asupra gradului organizării aspectelor intelectuale ale persoanei. Pe măsura dezvoltării acestor scheme acționale - sub influența mediului, care reprezintă ternul de desfășurare a acestora - se realizează, prin procesele de „asimilare” și „acomodare”, dezvotarea și complicarea activității psihice, organizarea progresivă a „Eului”. Pornind de la importanța determinismului social în edificarea personalității, unii psihologi (ruși îndeosebi) subliniază rolul factorilor și însușirilor de sinteză ale personalității, care sunt puternic influențate de condițiile vieții sociale, cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
trebuințe. „Fenomenul frustrației” nu poate fi conceput, în lumea umană, în afara ideii de dezvoltare, perfecționare,, care pesupune capacitatea de acordare „creatoare”, de realizare treptată a unui proces de adaptare tot mai complex (sub forma unui proces dublu de „asimilare” și „acomodare” - J. Piaget). Mai mult chiar decât atât, la nivelul psihologic de integrare, există posibilitatea unei „autoreglări conștiente”. Bineînțeles, acest tip de autoreglare nu poate apărea decât pe o anumită treaptă de dezvoltare a vieții psihice și presupune transformarea în ontogeneză
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
psihologică: el se înscrie acum pe linia unei dinamici care exprimă posibilitatea adoptării de către persoana frustrată a unor modalități raționale de rezolvare a „situațiilor frustrante”, modalități menite să asigure o adaptare activă, creatoarae, printr-un proces dublu de „asimilare” și „acomodare” (de „feed-back”comunicațional între persoană și mediu). Fenomenul frustrației se exprimă, deci, la acest nivel, pe un plan psihologic nou, superior, ca act de conștientizare atât a importanței scopurilor și motivelor individuale, cât și a importanței aspirațiilor și trebuințelor societății
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
reveria” (mai ușor se poate învinge un obstacol în imaginație, decât în realitate); e) „compensația” (sau „sublimarea”, în termeni psihanalitici), rezultă din încercarea de a „excela acolo unde ești slab”. R.S. Lazarus consideră că diferitele forme de procese „coping” (de acomodare) la frustrare pot fi uprinse în două clase/grupe principale: a) tendințe de acțiuni directe, care se referă, în primul rând, la „atac”, b) forme indirecte sau defensive, care includ diferite categorii de strategii defensive, cum ar fi: „negarea”, „proiecția
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
egocentrice. Numeroasele conflicte în care va intra cu colegii, ca urmare a manifestărilor sale de formă megalomanică, constituie dovada că funcția de reglare și integrare în comunitatea căreia aparține a persoanei respective nu este formată, că echilibrul întru „asimilare” și „acomodare” - de care vorbea J. Piaget - se stabilește la extrema unei asimilări maxime și a unei acomodări minime (este vorba mai precis de tendința transformării lumii după tiparele pasiunii proprii, și incapacitatea de a schimba aceste tipare după modelul normelor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
megalomanică, constituie dovada că funcția de reglare și integrare în comunitatea căreia aparține a persoanei respective nu este formată, că echilibrul întru „asimilare” și „acomodare” - de care vorbea J. Piaget - se stabilește la extrema unei asimilări maxime și a unei acomodări minime (este vorba mai precis de tendința transformării lumii după tiparele pasiunii proprii, și incapacitatea de a schimba aceste tipare după modelul normelor sociale). Când un sentiment devine „obiect de conștiință”, adică supus unui act de cunoaștere, omul are posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
persoană aspiră, sau este călăuzită. Numai pe baza unei integrări vocaționale corespunzătoare se pot obține acorduri eficiente în procesul de adaptare continuă a persoanei la mediu, aceasta deoarece procesul echilibrării, ca proces dinamic, presupune realizarea, pe de o parte, a „acomodării” (adică acea ajustare a însușirilor psiho-fiziologice individuale la valențele unei anumite structuri de activitate), iar pe de altă parte, a „asimilării”, adică a transformării realităților exterioare, în raport cu aspirațiile, tendințele și aptitudinile speciale ale subiectului. Persoana integrată vocațional obține nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ca Olanda, o cultură în esență "feminină", s-a ajuns la două descoperiri majore, esențiale pentru analiza bazelor sociale ale vieții politice. Prima este neașteptata descoperire a faptului că diviziunile culturale erau puternice în Elveția și aproape inexistente în Belgia; acomodarea dintre grupurile lingvistice din Elveția este astfel rezultatul unor diferențe culturale majore, în timp ce dificultățile întâmpinate de Belgia corespund unei opoziții mai "superficiale" între grupurile lingvistice. Aceasta ne ajută să înțelegem o mare parte a istoriei Belgiei centralizate, precum și diferențierea care
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
asemenea substanțială; chiar și în Zimbabwe și Zambia, opozițiile tribale au dat naștere unei represiuni severe. Sistemele populiste în care partidul unic a dorit să evite aceste conflicte au încercat să își sporească baza de susținere practicând o politică de "acomodare" în ansamblu. Represiunea este mai redusă, iar procesul de construire a națiunii este mai puțin deranjat; dar aceasta poate însemna și că partidul devine treptat dominat de grupuri tribale tradiționale, pierzând astfel din vedere scopurile de modernizare. Așa s-a
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
iau naștere dintr-un grup tradițional puternic, cu excepția situației în care societatea rămâne statică o situație puțin probabilă în lumea contemporană. Eforturile întreprinse pentru a extinde această bază fie conduc la conflicte majore, fie atrag după sine un grad de "acomodare" a acestor grupuri, ceea ce duce la atenuarea politicilor de modernizare și la îngrădirea severă a scopurilor partidului. Problema sprijinului în sistemele cu un singur partid nu poate fi evitată mai devreme sau mai târziu, toate aceste sisteme se confruntă cu
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
adaptare la noi situații. Ea se manifestă în momentul în care, dereglîndu-se relația dintre organism și mediu, individul trebuie să acționeze pentru refacerea echilibrului, adaptîndu-se noilor condiții. În concepția lui Piaget, adaptarea presupune un moment de asimilare și unul de acomodare. Asimilarea este actul de încorporare a noilor date asupra realității la vechile structuri intelectuale. Oricărei asimilări îi succede o acomodare, adică o modificare a structurilor psihice ale subiectului, potrivit realităților cu care s-a aflat în contact. Tensiunea creată de
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
acționeze pentru refacerea echilibrului, adaptîndu-se noilor condiții. În concepția lui Piaget, adaptarea presupune un moment de asimilare și unul de acomodare. Asimilarea este actul de încorporare a noilor date asupra realității la vechile structuri intelectuale. Oricărei asimilări îi succede o acomodare, adică o modificare a structurilor psihice ale subiectului, potrivit realităților cu care s-a aflat în contact. Tensiunea creată de diferența de nivel dintre asimilare și acomodare devine factor motivațional în dezvoltarea intelectuală. Adaptarea presupune o serie de acțiuni: de
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
noilor date asupra realității la vechile structuri intelectuale. Oricărei asimilări îi succede o acomodare, adică o modificare a structurilor psihice ale subiectului, potrivit realităților cu care s-a aflat în contact. Tensiunea creată de diferența de nivel dintre asimilare și acomodare devine factor motivațional în dezvoltarea intelectuală. Adaptarea presupune o serie de acțiuni: de includere în noile structuri și de modificare a acestora. La început, în primii ani ai dezvoltării copilului, acțiunile au un caracter concret. A cunoaște un obiect la
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
epocă romantică, la hegemonia continentului. Spiritul aulic e încă departe de a se putea întâlni efectiv cu nevoile societății, tensiunile sporesc, odată cu subversitatea și violența. Utopia conservatoare, cultivată la curte, coexistă cu alte utopii. Secolul XIX dezvăluie eforturi dramatice de acomodare a monarhiei la tendințele timpului. Pușkin, Herzen, mai târziu Tolstoi, au sesizat aici un straniu amestec de spirit despotic și egalitarism, din care s-a nutrit în bună măsură drama puterii în Rusia modernă. Epilogurile evocate de autor îl verifică
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Europei pentru a ne sili să regândim toată problema. Nu e doar problema noastră, însă la noi procesul reintegrării comportă o conotație specială, dată fiind criza de prestigiu a noului regim, criză susceptibilă a întârzia procesul și a spori dificultățile acomodării. Convorbiri literare, 32-33, octombrie, 1990, p. 3 MEMORIA CAPTA Spuneam într-un articol, pe la începutul acestui an dramatic, că a pune la lucru memoria colectivă e o trebuință inexorabilă pentru oricine, mai ales în momente de criză. Loc comun, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]