6,798 matches
-
zvârcolim, dar nu reușim să înțelegem de ce o simplă bucată de sârmă recurbată a fost în stare să ne prindă și să ne țină prinși, poate ne vom elibera, nu zic că nu, dar riscăm ca burta să ne rămână agățată de undiță, Sunt realmente uluit, Un singur lucru e de făcut, Care, dacă chiar acum mi-ați spus că nu folosește la nimic orice am face, Să ne rugăm să dea rezultate tactica definită de prim-ministrul, Care tactică, Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
părea că rezultatele, până acum, au fost strălucite, Va dura un timp, dar în cele din urmă oamenii vor vedea lumina, Nu vă știam cu aceste tendințe mistice, domnule ministru, Dragul meu, când situațiile se complică, când devin disperate, ne agățăm de tot, ba sunt chiar convins că pe unii dintre colegii mei de guvern, dacă asta ar servi la ceva, nu i-ar deranja deloc să meargă în pelerinaj, cu lumânarea în mână, ca să facă promisiuni în sanctuar, Dacă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
gardă de noapte, iar în ce-i privește pe cei doi fii, băiatul e în armată, e posibil să fie unul dintre cei care apară în acest moment frontiera cu o mitralieră grea gata pregătită și cu masca de gaze agățată de gât, iar fata, în străinătate, lucrează ca secretară și interpret într-un organism internațional, din acelea care-și vor instala sediile lor monumentale și luxoase în orașele mai importante, vorbind din punct de vedere politic, bineînțeles. Ei îi folosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Apa caldă îi cădea susurând pe cap și pe umeri, i se scurgea pe corp și, curată, dispărea gâlgâind în țeava de scurgere. Ieși de sub duș, se șterse cu prosopul marcat cu emblema poliției, luă hainele pe care le lăsase agățate în cuier și trecu în dormitor. Îmbrăcă lenjerie de corp curată, ultima pe care o mai avea, costumul însă avea să fie același, pentru o misiune de doar cinci zile nu se presupunea că era nevoie de mai mult. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
treacă-meargă, putea fi, acuma o femeie, pffffiu, O să vedem cum o să se termine chestia asta, Când or să termine de stors istoria asta, or să inventeze alta imediat, așa se întâmplă întotdeauna, nici nu vă imaginați dumneavoastră câte se învață agățat de volanul ăsta, și vă mai spun un lucru, Spuneți, Spuneți, Contrar a ceea ce crede toată lumea, oglinda retrovizoare nu servește numai pentru a controla mașinile care vin din spate, servește și pentru a vedea sufletul pasagerilor, pariez că niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
meandru ascuns de o ridicătură a terenului. - Ar trebui să fie acolo... după hățișul acela. Dante se uită În direcția indicată. Duna noroioasă parcă voia să Îi respingă la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se ajute cu mâinile, agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să arunce o privire de partea cealaltă. La vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
amestecau cu apeluri la acțiune, deliberări, Îndemnuri de plecare. Între timp, poetul continua să reflecteze, căutând cu Încăpăținare o explicație rațională la ceea ce tocmai văzuse. Dar nu izbutea să o găsească. Doar o slabă intuiție, de care gândul i se agăța, Însă fără a ajunge la nici o concluzie. Continua să se Întrebe de ce Fecioara era expusă În interiorul acelui tabernacol din lemn și nu În plină lumină, pe altar. Putea exista o explicație În afară de simpla dorință de a ocroti relicva și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care deținuții sperau că vreun suflet milostiv va agăța o bucată de pâine. În acel moment, câțiva prizonieri se aflau În curte, spălând niște piei proaspăt jupuite, la un canal de irigare natural a cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe nimeni avea impresia că era Înconjurat de trupuri În mișcare. Continua să scruteze În beznă, căutându-și adversarul. Într-acestea, schelăria se legănă din nou, amenințând să se prăvălească la pământ. Dante blestemă neglijența cu care fusese făcută lucrarea, agățându-se din toate puterile de o funie. Apoi, cu un ultim efort, ajunse sus. Alergă peste scânduri ca să Îl ajungă din urmă și să Îl Înșface Înainte să cadă În gol. Nu Îl vedea, dar știa că acolo trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de pași grăbiți pe lângă căruță. Pietra alerga pe furiș spre ei, uitându-se În urmă ca și când s-ar fi temut să nu fie văzută. Trase puternic de hățuri, oprind calul, care o pornise la drum. Între timp, tânăra femeie se agățase de marginea căruței ca și când ar fi vrut să o țină În loc și se uita la muta acoperită de văl. Apoi se Întoarse către poet, după o ultimă privire aruncată În spate. - Fii atent cu femeia asta, Îi șopti, Întinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
preschimbate În mărăcinișuri arse de soare. Nu era nimeni pe stradă, cu excepția câte unui câine vagabond care scormonea ici și acolo. Însă din clădiri Îi ajungeau la urechi toate sunetele Înăbușite ale unei omeniri Întemnițate Îndărătul acelor uși umile, naufragiați agățându-se de fărâmele unei epave plutitoare. În cele din urmă, ajunse la destinație. În depărtare se zărea deja umbra Întunecată a centurii de ziduri, Împodobită În Înălțime, ca de o constelație, de torțele santinelelor din gardă. La mică distanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dacă el o fi subestimat impeterozitatea Arnului. Dacă ar fi pierit de mâna lui Bonifaciu, ghearele acestuia ar fi ajuns deja aici. Poate că necunoscutul pe care Îl așteptați va da un semn de viață. Cecco Încuviință. Părea să se agațe din răsputeri de firul acesta de speranță. - Dar am mai auzit ceva, În legătură cu comoara. Se spunea că Frederic o ținea Închisă Într-un octogon. Dante se așeză În dreptul tablei de șah, reflectând. Dacă, Într-adevăr, comoara lui Frederic, despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
timp, reflecta neliniștit la ce era de făcut. Prin poarta larg deschisă a bisericii zări siluetele confuze ale altor oameni În mișcare. Se aruncă brusc Înainte, ajungând până la claustrul abației prin poarta smulsă din țâțâni. Purtat de propriul elan, se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat de soldați Înarmați, răspândiți În spațiul deschis al porticului, care răpuneau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gol. - Fecioara din Antiohia... și Încă Întreagă, gata pentru un al doilea miracol! Femeia izbucni Într-un geamăt de groază, cu picioarele goale zbătându-i-se În gol, În timp ce mâinile i se agitau cu disperare prin văzduh, căutând să se agațe de ceva. Celălalt bărbat se apropie cu un pas și Îi smulse veșmintele cu un rânjet zeflemitor, dezvăluindu-i natura. - Dar e un monstru! strigă el cu silă. Apucă spada de la șold cu ambele mâini, ridicând-o deasupra capului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În jos În bazinul rotund, scufundându-se până la genunchi. Apa clocotea din pricina eforturilor pe care bătrânul le făcea ca să iasă din nou la suprafață, iar picioarele i se zbăteau cu disperare. Sub apele purificatoare, mâinile sale nu izbuteau să se agațe de nimic, alunecând pe suprafața netedă a vechii marmure romane. Preț de câteva momente, Dante nu reacționă. Fixa nemișcat acea moarte lichidă, venită să Îl pedepsească pe asasin potrivit precisei sale premoniții. Poate că era drept să se Întâmple așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și cu stare. Tânăra fată provenea din Vincey. Strămoșii săi luptaseră la Crăcy. Așa cum făcuseră, de altfel, strămoșii tuturor, dar nimeni nu-și mai aduce aminte și oricum puțin le pasă. Am văzut un portret al fetei, din vremea căsătoriei, agățat în vestibulul Castelului. Pictorul venise de la Paris. Surprinsese pe chipul ei sfârșitul apropiat. Erau izbitoare paloarea aceea de viitoare moartă și resemnarea din trăsăturile feței. Prenumele ei era Clălis. Nu-i un nume banal, și e foarte frumos gravat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate astea erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în fiecare dimineață nu ca un vis de dincolo de perdeaua de fum, ci ca o certitudine caldă ce simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
închiseseră undeva, pierduți unul în ochii celuilalt, fata nici nu clipea, îi tot zâmbea, nu se uita deloc în jos, nu părea jenată, nici timidă, iar eu eram în plus în toată povestea asta... Căutam ceva de care să mă agăț, care ar fi putut justifica prezența mea și care să nu mă facă să par un intrus, așa că m-am refugiat în portretul cel mare al soției lui, în faldurile rochiei sale, care curge până la pământ. Ce altceva ați fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în ziua respectivă. În definitiv, ce văzusem? O fată tânără stând singură și scriind ceva într-un carnețel roșu în timp ce privea panorama războiului. Și apoi, aveam și eu dreptul să mă plimb pe acolo dacă așa-mi venea! Mi-am agățat carabina într-un cui deasupra ușii. E acolo și astăzi. Și a trebuit ca toată lumea să fie moartă și îngropată ca să-mi reiau plimbările duminicale, de acum înainte mergând în locul acela de fiecare dată, ca în pelerinaj, până la acea pajiște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Josăphine arătând din cap spre grațioasa galerie. Ea ridicase din umeri, mai puțin din dispreț, cât având aerul că-mi spune ceva evident, ceva ce nici nu merită discutat: — Dac-aș avea cratițe noi de aramă, la fel le-aș agăța, și asta ar avea același efect, impresia că lumea nu e atât de urâtă, că mai sunt și mici străluciri și că, în fond, viața nu e altceva decât o căutare a acestor fărâme de aur. I-am simțit mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în majoritatea lor, urmau să facă în curând drumul înapoi între patru scânduri din lemn prost de zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge în altă parte, că trebuia să merg, să împing
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
voia să vorbească. Ne înțelegeam pefect. — Aș fi primit un răspuns? l-am întrebat, rostind încet cuvintele, cum o făcuse și el. Respiră zgomotos, făcu să răsune în mâna stângă ceasul care atârna la capătul unui lanț de care era agățată o stranie cheiță neagră, apoi se uită în depărtare, către cerul de un albastru superb, dar întoarse din nou ochii spre mine și mă privi stăruitor: — Nu trebuie să ne încredem în răspunsuri, nu sunt niciodată ceea ce am vrea noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu nebuniile lui. Sertarul cel mai mare era închis cu cheia. Și știam că nu e nevoie să caut această cheiță care trebuia să fie neagră și de o formă ciudată, fiindcă bănuiam că trebuia să fie într-un mormânt, agățată la capătul unui lănțișor de ceas, în buzunarul unei veste din care poate că nu mai rămăseseră deja decât niște zdrențe. Am forțat sertarul cu cuțitul. Lemnul cedă împrăștiind o jerbă de așchii. Nu era decât un singur obiect în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nu era decât un vid umplut de o singură întrebare, o imensă gaură fără fund și foarte întunecată pe marginea căreia am mers întotdeauna în cerc, vorbindu-ți, pentru ca toate cuvintele mele să fie un zid de care să mă agăț cumva. Ieri am mers spre Podul Hoților. Îți amintești? Ce vârstă aveam? Ceva mai puțin de douăzeci de ani? Purtai o rochie de culoarea coacăzei. Stăteam pe pod și priveam râul. Curentul acesta, îmi spuneai, este viața noastră care trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mierii, o fată ca un măr abia copt, era lată-n cur, genul micuță și lată spre bazin. Așa-mi plac mie femeile, să aibă curul mare. — Eu n-am fundul mare. — Nu-l ai, dar îmi placi, ghidușie. Am agățat-o pe stradă (deși Ani mă aștepta, era cuminte și la maică-sa, stătea zi și noapte acolo, că eram de o gelozie!!!... să nu pleci niciodată aiurea de la maică-ta, să stai cuminte acolo, când te caut eu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]