1,700 matches
-
care fugeau de armată de ocupă? ie a �nving? torilor (dup? �nfr�ngerea lui Napoleon). Alegoria lui Iorga �i �nfiereaz? pe colaboratorii germanilor din timpul Marelui R? zboi: Marghiloman, Stere, Slavici ? i Arghezi. A scris ? i multe romanș � clef ? i piese alegorice, dar nici una dintre operele lui din acest domeniu nu se ridic? la �n? l?imea preten? iilor sale. Iorga era vanitos ? i a devenit oarecum obsedat de �Teatrul popular� ? i de importan? a acestuia �n educarea poporului �n spiritul �na? ionalismului cultural�. ?eicaru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
în cinema era izbitoare în istoriile rostite și în întâmplările despre care depunea mărturie. Și, de fiecare dată, fără excepție, scenariile se derulau ca într-un film al său. Tot ca într-un film al său, apărea mereu acea imagine alegorică, în care se concentra esența unui "scenariu" fie că era vorba despre o întâlnire cu unul dintre monștrii sacrii pe care i-a cunoscut în Europa, fie că era relatarea unui spectacol văzut într-un mare teatru american. Am înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
viciul, candoarea și prostia, viețuiesc în această fată care mai are doar spovedania ca identitate... Biserica este o structură sufletească și înălțarea ei o cuprinde. Am incercat un sens împătrit, o semnificare cvadruplă... Poate candva textualul și tropologicul, escathologicul și alegoricul, vor destăinui plenar și unitar filmul ANA. (Alexa Visarion) Am convingerea că Ana reprezintă pentru Alexa Visarion, autorul filmului, o eliberare și o izbândă. Nu cunosc printre regizorii noștri un altul care să fi trăit aproape o viață sub obsesia
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care cei plecați s-au desprins, continuă să facă ravagii aici, în țară, și cunoaște forme din ce în ce mai monstruoase, în ultimii ani de dictatură. A doua modalitate defulatoare, cea mai dezonorantă și mai respingătoare pentru ochi, este înhămarea la hidosul car alegoric al național-comunismului dîmbovițean și producerea, pe bandă, a surogatelor elogiind impostura unui regim impus prin tancurile rusești și dăinuind prin sloganele unui neaoșism găunos. Contingentele imnografilor de serviciu se întrec în campanii din ce în ce mai grotesc onomastice și se-nfig, prin rotație
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
figura lui Alexandru Macedon - reperabilă și în literatura curții, și în legendele lumii rurale -, atât modelul constantinian, cât și pe cel autohtonizat al cruciatului și al eroului de basm. Prin filtrul mirabilului creștin, se trece din fabulosul popular în fantasticul alegoric (la Cantemir, în Istoria ieroglifică) - și invers -, schemele mitice organizând traseele inițierii, ale întemeierii de civilizații sau ale victoriei în numele credinței creștine. Încă o dimensiune comună a romanelor populare și a cronicilor este dată de simbolistica tronului, cu care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
adesea la cei români. Sub acest raport, se subliniază, mai întâi, rolul viziunii mitologice în edificarea structurilor narative ( B. Schulz, Ștefan Bănulescu și I. Radicikov), precum și rolul mitului în reconstituirea sistemului axiologic, apoi este pusă în lumină literatura ca reconstrucție alegorică a unor lumi depărtate (A. Kușniewicz). La acestea se adaugă evidențierea câtorva trăsături ale balcanismului literar: cultivarea derizoriului cu funcție dezintegratoare și finalitate peiorativă și dimensiunea spirituală, contemplativ-estetică, în amândouă găsindu-și sursele mai multe însușiri ale corinticului (mitizare-demitizare, ironia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287208_a_288537]
-
planuri, cu acea glisare a firescului în absurd care e una din iscusințele de tehnică dramatică ale lui Constantin Popa. În cotloanele diurnului pîndesc, beckettian (filiație la care autorul ține), umbre amenințătoare, sub anodinul părelnic sălășluiește neobișnuitul, realul filtrîndu-se în alegoric. Strategi aparte pe care dramaturgul o aplică este aceea că întîmplările, mărunte dar cu tîlc, ce se petrec nu dau în vileag chiar de la început, de la primele replici, distorsiunea universului palpabil. Se alunecă în fantasmagoric printr-o lentă acumulare de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
și Globu - poetul, prins în „vorbirea despre otrăvi și moarte”, nu va reuși să răpună un „dulău” funest, devorator, prin vremi, al inimilor („ce-s pentru rugi păstrate” - inima, locul transmutației umanului în divin), efortul conjugat al întregii umanități, reprezentată, alegoric, de Globu, poate alunga obsesia neantului și înfrânge blestemul pierderii de sine, consecință a îndepărtării omului de realul sacru. Dincolo de enunțul, deseori abstrus (el a dus la situarea lui S., în Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
apariția cărții de convorbiri Primejdia mărturisirii (1993) - și că a devenit el însuși preot motivează deschiderea înspre fundamentele mistice ale imaginarului poetic. Dar terminologia și aluziile la mitosul biblic propun un lirism ce stimulează reflecția, iar nu scriitura profetică. Desfășurarea alegorică a versurilor, nutrită de parabole biblice, nu este o simplă transpunere plasticizată a unor episoade evanghelice, ci mai curând o asumare a spiritului acestora. Ușurința de a utiliza „materialul” biblic și recuzita din domeniu îl face pe autorul volumului Grădina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
aduc neîncetat Domnului 88 cântări de slavă și Imnuri minunate, care întrec orice muzică și parcă ies dintr-un instrument plin de armonie. David psalmodiază: În veac nu se va clinti cel ce locuiește în Ierusalim (Ps. 124, 1). Tâlcuind alegoric această frază, să privim spre Ierusalimul ceresc, acolo unde vor ajunge pentru a trăi veșnic creștinii evlavioși. Aceștia nu vor cunoaște stricăciune în vecii vecilor. Nu vor întâmpina greutăți și probleme, scandaluri și primejdii. Nu vor simți regrete și neliniști
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
providențială, unele respirări idealizante, sentimentul înfiorat al naturii rustice, ca și o anume dispoziție contemplativă, melancolică par ieșite de sub pana lui Alecu Russo. Emanând dintr-o adorație adâncă a patriei, bogată și frumoasă, dar nefericită, Cântarea României este un poem alegoric impresionant. O tristețe sfâșietoare pentru umilințele unui neam mândru, slobod și unit odinioară, se împletește cu imprecația teribilă aruncată asupra celor care l-au trădat. Semne înfricoșate vestesc, ca într-un apocalips, apropierea „furtunii mântuitoare”, când va să se arate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
Buddha e un mit, iar Buddha însuși e o ființă imaginară. Alte somități, precum É. Senart, admițând că anumite tradiții despre Buddha pot decurge dintr-o personalitate istorică legendară, susțin totuși că figura tradițională a lui Buddha are o valoare alegorică și mitică. Buddha este în acest fel considerat o persoană semilegendară. O poziție interesantă adoptă Ananda K. Coomaraswamy. El crede că Buddha este o zeitate solară coborâtă din cer pentru a-i elibera atât pe oameni cât și pe zei
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
cu demonul Măra este un episod semnificativ, care reprezintă confruntarea dintre bine și rău cu triumful binelui la final. Din acest motiv, înfrângerea lui Măra are o însemnată funcție soteriologică. Este posibil ca toată această confruntare să reprezinte în mod alegoric zbuciumul interior din mintea lui Gautama. În prima veghe a nopții, între orele 18-22, Śăkyamuni și-a amintit toate viețile sale anterioare, miile de nașteri prin care a trecut. „Desigur - a conchis el - această lume este neapărată și neajutorată și
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
oamenilor de rînd. Astfel, în Scandinavia, în Islanda mai ales, sau în Țările de Jos, spiritualitatea populară ca și scrierile lui Erasmus sau ale lui Grotius imită vechile basme germanice, iar consilierii municipali din Amsterdam comandă lui Rembrandt un tablou alegoric care să-i reprezinte înainte de a împodobi cu el primăria.116 De la jacquerii la revoltele civile Începînd din secolul al XIV-lea intervine o transformare în natura mișcărilor populare în sensul că acestea își pierd încetul cu încetul caracterul anarhic
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
băutor de imagini tari” în fața unei eternități dumnezeiești sau satanice. În Careul cu raci (2003), cea mai importantă carte de versuri a sa, P. se dezvăluie un neomodernist expresionist, ezitând între suferința melancolică, neputincioasă și revolta amenințătoare, între transparența și alegoricul evaziv al notației, între voința de puritate și conștiința maculării. Înainte de toate, este însă un poet social, al „vinei” tragice de a se fi născut basarabean: „Cărări de câini se adâncesc în ploaie,/ cărări mereu speriate de gheare,/ de lanțuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
repertoriul tematic și stilistic rămân adesea tributare modelului gândirist, poemele au suficientă forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă sau oralitatea discursivă. Lirismul de factură alegorică, în cheia unei drame individuale și naționale (Careu) sau păstrând o trakliană ambiguitate simbolică (Praful și pulberea), ajunge până la simplitatea și ingenuitatea trucată, postmodernă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă sau oralitatea discursivă. Lirismul de factură alegorică, în cheia unei drame individuale și naționale (Careu) sau păstrând o trakliană ambiguitate simbolică (Praful și pulberea), ajunge până la simplitatea și ingenuitatea trucată, postmodernă a unor poeme precum Căci spune chinezoaica: „Nu mai desena omuleți,/ oricât de mici,/ oricât de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
Moartea lui Zamolxe, Cântă Pan), rămâne, cu lumea lui „de ciobani și doine”, în orizontul, mai mult plastic, al sămănătorismului. Căutarea armoniei muzicale, mirajul purității conferă rezonanțe proprii unui limbaj poetic ce sună adesea ca o reminiscență (Simfonia rustică). Logodna alegorică cu moartea, din Baladă de Sânziene, aduce reușite transparențe feerice și cadențe de rit mioritic, în timp ce fluxul metaforic dezlănțuit în jurul motivului magic al „vestirii”, din poemul Împăratul, și viziunea unui destin glorios hărăzit românilor nu acoperă nici tezismul concepției, nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285915_a_287244]
-
amurg). Corabia lui Sebastian (1978), volum publicat postum, contopește jurnalul și poezia într-un univers liric ce păstrează, în linii mari, caracteristicile definitorii ale cărții anterioare: spaima și sentimentul golului, al neantului, încercate pe o corabie aflată în derivă - imagine alegorică a societății de consum, în care, pe urmele gândirii lui Spengler, goana după bunăstare materială a Occidentului este echivalată cu amurgul culturii și spiritualității: „Ce impecabilă mașină e această civilizație. De ce oare desăvârșirea dă un presentiment al morții?” Ca teoretician
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
viziunii mitopoetice, recognoscibil în predilecția autorului către visare, se conjugă însă cu tragismul și absurdul caracteristice literaturii moderne, conferind prozei poematice baconskyene o individualitate și o originalitate bine marcate în contextul literar contemporan. Înscriindu-se în aceeași paradigmă stilistică, romanul alegoric Biserica Neagră (recuperat și tipărit în Germania în 1976, ulterior în ediția Scrieri, 1990) este o meditație sumbră asupra destinului uman, văzut din perspectiva sfârșitului ineluctabil al oricărei existențe individuale, și, în același timp, o antiutopie, o critică virulentă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
O piesă ambițioasă, complexă în intenție, este Președintele, „mister social tragi-comic”. Imagistică expresionistă, luciditate tăioasă și umor absurd, scene improvizate, ca în comedia italiană medievală, flashuri de real și inserări în simbolic. Și încă: pasaje în versuri, efecte sonore, „ritmică alegorică”. Sumedenie de personaje, „personaje corale și speciale”, „personaje reci” („voci”, „umbre” ș.a.), personaje-măști, balerini. Toate, slujind un proiect dramatic orgolios, dar fără o deosebită percutanță în plan valoric. Talentul, la S., nu-i pe măsura gândirii lui teatrale efervescente. Într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
fără a se pronunța cuvântul mit, procesul care va juca un rol determinant În elaborarea mitologiei: decizia de a interpreta” (M. Detienne, 1997a, p. 137). Iar interpretarea, indiferent de școala de gândire din care provine, nu poate fi decât una alegorică. Ceea ce Înseamnă negarea oricărui adevăr dedus din povestirea propriu-zisă a miturilor și căutarea unui adevăr incifrat, „ascuns” dincolo de text: Rațiunea condamnă mitul; ea Îl exclude, Îl gonește ș...ț; dar ostilitatea filosofiei este una de principiu: căutarea esenței, a rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
considerate niște alegorii, adică un limbaj indirect În care adevărurile fizice și morale autentice sunt ascunse. A sesiza aceste adevăruri ascunse sub haina mitului Înseamnă să faci inutil Învelișul, de Îndată ce el a fost străpuns (P. Ricoeur, 1968, p. 1042). Interpretarea alegorică a mitului, creată de vechii greci și dezvoltată din vechime până În prezent aproape fără Întrerupere, are un caracter fundamental recuperatoriu: ea Încercă să salveze, prin diverse strategii interpretative, un sens pervertit de Învelișul mitic. Și, ca În orice act de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
interpretative, un sens pervertit de Învelișul mitic. Și, ca În orice act de căutare, atunci când „esența” ascunsă a fost găsită, mediul care o ascundea și care a fost mijlocul prin care am putut ajunge la acea esență este abandonat. Interpretările alegorice propuse de vechii greci au conturat harta tuturor soluțiilor posibile. Astfel, povestirea mitologică „mincinoasă” poate ascunde: a) o esență divină distorsionată de relativitatea reprezentărilor umane; b) un fapt istoric transformat În poveste fabuloasă de avatarurile memoriei; c) un ansamblu de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
legenda de invenția poetică, că este mai oportun să considerăm mitul drept un fel de mod de existență și gândire, capabil să mențină realitatea evenimentelor, dar transferând-o În alt plan al conștiinței, care ar putea fi, pe rând, mistic, alegoric, tautegoric etc. (G. Dorfles, 1975, p. 73). Sau: „mitul, ca și alegoria, este un mod de a gândi, care se joacă cu realitatea și adevărul, negând-o și depășind-o pe prima, autopropunându-se ca adevăr, ca probabilitate, ca posibilitate, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]