1,931 matches
-
forță puternică de sugestie și fac din baladă ocreație de excepție: "picior de plai", "gură de rai","lacrimi de sânge", "mândră crăiasă, a lumii mireasă", iar personificarea este prezentă în umanizarea mioarei, a oilor,în cântecul fluierelor sau în inegalabila alegorie a morții. Folosirea din abundență a diminutivelor, multe dintre ele la cazul vocativ. "oiță bârsană", "mioriță", "bolnăvioară", "drăguță". "drăguțule bace", "ciobănel", "măicuță", "fețișoara", "mustăcioră" subliniază încărcătura emoțională a textului, accentuează lirismul, dă un spor de gingășie sentimentelor exprimate. Ca și
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
fi", "a bate", "a răzbate" (cu formă identică cu cea de infinitiv), "-i zări", "-i întâlni" (format cu auxiliarul (îi), "s-or strânge", "or plânge" sugerează posibilitatea acțiunii, realizabilă numai în cazul înfăptuirii omorului, iar perfectul compus este prezent în alegoria nuntămoarte și în episodul măicuței bătrâne: "m-am însurat", "a căzut", "au ținut", "am avut", "au cunoscut", "au văzut", pentru a exprima cu certitudine un fapt care s-a împlinit, devenind etern prin îndepărtarea sa în timp. Imperativele propriu-zise ("dă-
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
desfășurare. VI. Prin toate aceste elemente de formă, autorul anonim a reușit, într adevăr, să realizeze prin balada "Miorița" capodopera literaturii noastre populare. Dacă la acestea se adaugă simplitatea subiectului, a cărei compoziție realizează o construcție epico-lirică desăvârșită, sensul acelei alegorii fără egal în literatura populară și cultă, atitudinea ciobanului moldovean în fața morții și frumusețea portretelor realizate, toate îmbinate cu o artă desăvârșită, găsim justificată atât afirmația lui Mihail Sadoveanu că "nimic nu sună discordant în acest poem așa de armonic
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
folcloric, condiția ireductibilă a poeziei sale este pasionalitatea exuberantă și extatică, este un admirabil liric al imprecației, cu un simț al dimensiunilor apocaliptice și al viziunilor grozave foarte pronunțat. Majoritatea creațiunilor lui Corneliu Vadim Tudor sunt dezvoltări ideologice, epistole naționale, alegorii, discursuri imaginare pornind de la document, se spune, iar în ceea ce privește universul, poetul s-a așezat hotărât într-un unghi de creație nimerit, el devenind, ni se spune mai departe, un observator contrariat al universului, un agent radical al unei îndreptări universale
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
stranii tărâmuri, descriptivul de o simplitate ce mimează banalitatea cu fastul descrierilor aglomerat-baroce, cuvântul concret, mustos, cu înclinații spre registrul popular-arhaic și cuvântul abstract ori simbolic. Construcția urmează o rafinată tehnică a climaxului, poemele sunt hiperbole transpuse în cheia unor alegorii, care „joacă” pe tensiunea concret-abstract, real-vizionar, livresc-ingenuu (nu întâmplător, emblematica figură a oglinzii și a oglindirii). Poetul are o extraordinară forță plastică a imaginii, o intuiție a materialității originar simbolice a cuvintelor, prin încărcătura lor simbolică latentă și ambiguitatea oximoronică
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
a cuvintelor, prin încărcătura lor simbolică latentă și ambiguitatea oximoronică, metaforele amintind uneori de García Lorca. F. reușește să creeze un bestiar personal, un fabulos spațiu poetic și stilistic (în care se regăsesc ermetica Istorie ieroglifică a lui D. Cantemir, alegoriile dantești, vraja descântecelor și a ritualurilor populare, stranietatea poescă, blândețea bucolicelor vergiliene), ceea ce este cu totul inedit în poezia română contemporană. SCRIERI: Valsuri, Pancevo, 1970; Iedera, Pancevo, 1975; Fișe poetice, Pancevo, 1977; ed. București, 1982; Lumea fizică, Vârșeț, 1977; Terapia
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
sentințe” culese din opera lui Ovidiu - cele mai multe din Ex Ponto -, poet cultivat de umanismul occidental și românesc (îndeosebi de Miron Costin). Parafrazele, tratate diferit în fiecare limbă, conferă sensuri modificate și îmbogățite maximelor ovidiene. Textul se revendică, prin motive tematice, alegorii (existența, moartea) și procedee de virtuozitate tehnică, din recuzita barocului. Alteori, „sentințele” devin mai fluente și comprehensibile sub influența liricii populare: „Ce-i făgăduială/ Fără dăruială?/ Trecătoare brumă,/ Fum, vânt, prah sau spumă.” Versurile românești, cele mai numeroase (optzeci), din
FRANCK VON FRANCKENSTEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287076_a_288405]
-
către om. Următoarea carte, Crucifix (1993), este marcată de o viziune interiorizată, de efuziuni lirice și un discurs metaforic fluent. Volumul de rondeluri Ne caută o veste (1995) are o formulă lirică ce îmbină meditația sentențioasă gravă cu simbolurile și alegoriile ce țin de ontic. Rondelurile, având unele afinități cu cele ale lui Al. Macedonski, se caracterizează prin formule gnomice, prin rigoarea, sobrietatea și exactitatea expresiei lirice, prin bogate referințe la arii largi de cultură sau la religie. Același lucru se
FURDUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287116_a_288445]
-
fior de autentică pietate. Poeziile de după 1923 dovedesc o mai sigură stăpânire a mijloacelor de expresie și un lirism în aceeași gamă, dar cu un plus de substanță. Lirice sunt și prozele scurte scrise de F. Când nu alunecă în alegorie factice, ele au ceva din delicatețea porțelanului. Dar autoarea mânuiește bine și dialogul și poate reconstitui o atmosferă, precum se vede în ampla scriere autobiografică intitulată Colțuri, rămasă neterminată în paginile revistei „Observatorul”. SCRIERI: Flori de flăcări, București, 1923; Un
FROLLO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287094_a_288423]
-
cea mai profundă cu parodia, lirismul cel mai autentic, sfâșietor (sunând a bocet ori descântec), cu umorul, absurdul și fantasticul de tip folcloric. Evanghelia lui Barabas (1996) continuă aceeași linie neorealist-onirică, aici de un lirism mai atenuat, cu propensiune către alegorie și parabolă. Modelul limbajului biblic este și acum urmat și parodiat simultan. Barabas este un hagiu dintr-un Isarlâk de cartier bucureștean, un Iisus la mâna a doua, ratat, un profet bețiv al timpurilor noastre, acel tâlhar arghezian, dar nu
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
află unul dintre cele mai frumoase poeme în proză din întreaga operă a lui D. și poate din câte s-au scris în anii ’80: Nouă variațiuni pentru orgă. Poemul (un fel de poem al repetițiilor în cerc) este o alegorie despre neagra mântuire a poetului-călugăr închis în chilia - mormânt și fântână - a poemului, scris într-un limbaj de o simplitate și profunzime simbolice amintind de o veche limbă ritualică: „Celălalt Ferapont seamănă pe jumătate cu mine, pe jumătate cu primul
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
de hârtie, CRC, 1994, 1; Ioana Pârvulescu, Iașii în publicistică, RL, 1994, 3; Negoițescu, Scriitori contemporani, 146-148; Horea Poenar, Nichita Danilov sau Luciditatea adâncului, ST, 1995, 4-5; Adrian Dinu Rachieru, Nichita Danilov: un „psalmist expresionist”, LCF, 1995, 44; Liviu Leonte, Alegorii și parabole, CRC, 1996, 1-2; Gh. Grigurcu, Îngerul narcisiac, RL, 1996, 10; Mircea A. Diaconu, Apocalipsa după Nichita, LCF, 1996, 15; Octavian Soviany, Soarele negru, APF, 1996, 3; Rachieru, Poeți Bucovina, 144-147; Pop, Pagini, 165-170; Regman, Dinspre Cercul Literar, 131-133
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
întâmplărilor de la nivelul subconștientului și al visului, D. a elaborat numeroase texte situate la granița dintre originalitate și ermetism, pe de o parte, și improprietate și neclaritate, pe de alta. Din jocuri de cuvinte, sugestii, frânturi de imagini și de alegorii se nasc mici secvențe de fulgurări necontrolate. De altfel, poetul însuși recunoaște că are „imagini și cuvinte cu forme de nori”, schimbătoare, în combinații instabile, de unde și aspectul de poezie fără contururi precise, inconsistentă, abstractă, artificială, fără forță de iradiere
DIMA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286764_a_288093]
-
la inerția formelor poetice, care plasează simbolismul românesc în trena unui epigonism postromantic, dar și la elementele care anunță poezia modernistă din primele decenii ale secolului al XX-lea. Cercetând ansamblul formelor analogice definitorii pentru poetica simbolistă (comparația, metafora, personificarea, alegoria, simbolul, sinestezia), autoarea demonstrează că simbolismul a reprezentat în evoluția poeziei românești un moment de tranziție, în care coexistă tipul de scriitură romantică și elementele de destructurare a acestei scriituri, perceptibile în construcția imaginii, în tratarea sensurilor figurate, în tendința
DUDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286890_a_288219]
-
odată cu apariția „Revistei contimporane” (1873), din al cărei comitet de conducere făcea parte, dar preocupările sale literare sunt anterioare. Încă în 1857 publicase O noapte pe ruinele Târgoviștei sau Umbra lui Mihai Viteazul, „tablou” într-un act, un fel de alegorie, neizbutită, pe tema Unirii Principatelor. Succesul în teatru l-a obținut cu Revizorul general (1874), localizare a piesei lui Gogol, după versiunea franceză a lui Prosper Mérimée. Este prima transpunere în românește, iar reprezentarea ei, cu deosebit succes, la Iași
GRADISTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287325_a_288654]
-
ales după apariția studiilor consacrate lui Eminescu. Cartea „Singura literatură esențială”. Povestirea fantastică (1996) propune o redefinire a dualității tipice fantasticului, considerat în lumina discuțiilor de genealogie moderne. Subminarea discursului realist prin intruziunea „straniului neliniștitor”, raporturile dintre fantastic și poezie, alegorie, miraculos, straniu, necesitatea recitirii (a „metalecturii”) textului dublu canonizat (o „istorie miraculoasă” povestită realist), rolul fantasticului, al inconștientului în procesul de textualizare și de deconstruire a semnificațiilor sunt analizate pe rând și aplicate în foarte subtile analize comparative ale unor
GREGORI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287350_a_288679]
-
scena publică dublată de o Închidere În sine ca formă de rezistență, ar fi de ajuns un studiu comparativ al reprezentării morții În cele două ipostaze cronologice amintite. De ce a reînviat, altfel, desigur, romanul condiției umane (la modul stilizat al alegoriei, al aluziei, al atmosferei), este o altă Întrebare al cărei răspuns urmează să fie găsit. Putem spune că Chevillard este un Camus morganatic, soft, Împăcat cu sine, așa cum o paralelă Între Jean Rouaud și Proust n-ar fi, păstrând aceleași
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai ales, de Lucian Blaga, dar și de stilistica suprarealistă a fluenței somnambulice sau a peisajului antropomorf, în care părul iubitei șerpuiește printre arterele îndrăgostitului și ierburile oceanului. Dar poetul își relevă de la început filtrul personal de percepție, precum în alegoria morții ca o maree domestică, recurentă în poeme până târziu: „Va veni acea ultimă zi, eu am s-o aud/ urcând prin pământ înăuntrul copacilor și/ acestor obiecte care zac împrăștiate prin casă/ mărturisindu-mă ca niște ape liniștite/ desenându
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
un fundal sonor și plin de verva mișcării, pentru a contura tabloul unei vitalități senine, în care se concentrează specificul anotimpului. Amplificate de versificația evocatoare, notațiile senzoriale configurează climatul unui anotimp (În miezul verii). Deseori pastelul trece, prin personificare și alegorie, în fantezie (Ștrengarul văilor, Seara). Dar cu toată concretețea ei vie, lumea lui C. nu e numai cea din afară. Pentru că, în priveliștea naturii și în riturile ei, poetul ajunge să priceapă, „liber și de-uimire plin”, misterul sacru al
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
de științele vremii, de astrologie, de istorie - obscuritățile ori aparentele ciudățenii ale poemului. El a fixat ca an al viziunii dantești anul 1289, a demonstrat rigoarea matematică după care se desfășoară trecerea prin Purgatoriu și Paradis, oferind, astfel, cheia unor alegorii. Comentariul cuprinde intuiții admirabile, iar traducerea impresionează, sub raport artistic, prin atingerea înălțimii stilistice a originalului. Respectându-i vigoarea și plasticitatea, păzindu-i înțelesurile, C. reușește să redea suflarea dantescă a Divinei Comedii. În comparație cu numărul limitat de motive, față de cvasiabsența
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
fără temei a formulat într-o amplă cronică din „Românul” consacrată piesei Despot-Vodă rezerve cu privire la construcția și la unitatea dramei. De o teribilă opacitate suferă însă D. când devine el însuși autor dramatic. Țară și Mihnea-Vodă (1876), o „dramă națională”, alegoria Le Rêve de Dochia (1877), Ostenii noștri (1877) sau, în colaborare cu I.D. Malla, Hatmanul Dragan (1880), toate jucate de Teatrul Național, imprimă subiectelor istorice o falsitate stridenta, un aer de opereta agravat de stilul declamator, umflat. Eminescu vedea aici
DAMÉ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286661_a_287990]
-
său, transformat în laitmotiv și trecut în îndrăznețe diatribe (Solonii noștri, Strigoii), este Unirea Principatelor. Înfruntarea de mentalități - temerea de reforme raportată la ideile democratice ale timpului - susține corespondența, imaginată, între bătrânul boier Cinci Țânțari și tânărul Hafiz Țânțar, o alegorie căreia nu îi lipsește darul dizertației agreabile. Dincolo de locul comun, abilitatea în versificație și exprimarea curată au fost apreciate de Al. Russo. SCRIERI: Ziorile, Iași, 1854; Scrisori din Țara Țânțărească și Poezii noue, Iași, 1856. Repere bibliografice: Călinescu, Ist. lit.
DASCALESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286693_a_288022]
-
poezie populară, dar mai frecvent lirica, este paralelismul, cu principalele tipuri: tautologic sau de sinonimie, adversativ, contrastant sau de opoziție, cumulativ sau de enumerație și progresiv sau de gradație. În transfigurarea poetică sunt prezente diferite trepte, de la simpla relatare până la alegorie. Metaforele cele mai frecvent întâlnite sunt de tip onomastic (mândra - iederă, badea - trandafir) și de relație (codrul - frate), care stabilesc legături cu cadrul fizic. Surse: N. Pauletti, Cântări și strigături românești de care cântă fetele și feciorii jucând (1838), îngr
CANTEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286072_a_287401]
-
depărtare, Noapte). Versurile lui C. se susțin prin această undă amplă, tonică, a încrederii în viață și, totodată, prin aspirația iubirii de a atinge eternitatea. În poezia de idei, care se alătură celei închinate iubirii, apare și mai subliniată, prin alegorie, preferința pentru dramatizarea reflecției lirice. Adam este omul pedepsit de cer să răscumpere păcatul originar al iubirii cu prețul unui destin al urii, dat urmașilor Cain și Abel (Plânsul lui Adam). Parafraza biblică liberă devine prilejul de a imprima un
CERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286173_a_287502]
-
un scenariu ce revine mereu și încercările de a înviora ideea prin imagini de oarecare concretețe sfârșesc prin a le anexa pe acestea construcției demonstrative (Pârâul și floarea, În peșteră, Legenda unei stânci). Sobrietatea paradoxului moral, depășirea granițelor rigide ale alegoriei într-o cuprinzătoare expresie simbolică a existenței eroice sunt excepții notabile în Floare și genune sau În peșteră. Arid, dar și cu accente de o puritate notabilă, ce prevestesc lirica lui Al. A. Philippide (Dura lex), retoric, dar și cu
CERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286173_a_287502]