9,188 matches
-
om al studiilor, știi bine că aceste activități te izolează și te Înstrăinează de lume. Dar, acum că stau și mă gândesc mai bine, există, Într-adevăr, ceva ce Îți pot povesti, În legătură cu meșterul dispărut. Se spunea că, odinioară, fusese alungat dintr-o biserică pe care o decora, iar munca Îi fusese distrusă, Întrucât comitenții Își dăduseră seama că Îi pictase pe apostoli cu chipurile familiei imperiale, de la Barbarossa până la Corradino. Dar poate că era doar o clevetire... Dante pricepu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
necredincioșilor s-a dovedit mai rapidă decât s-ar fi crezut și cangrena mi s-a ivit la Încheietură, iar mai apoi la cot. Astfel, de Încă trei ori mi-am oferit fiarelor brațul deja amputat, iar fiarele Încercau să alunge otrava. Și acesta, conchise el fluturându-și ciotul, e al cincilea braț al meu. Pe lângă singurul pe care mi-l Încredințase natura. — Dar cum ai supraviețuit? Lui Dante i se Întâmplase să vadă câteva din aceste dramatice amputări, pe câmpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
creaturi, plină de o depărtare nesfârșită, ca și șarpele stacojiu care se adâncea În trupul ei Își făcuseră sălaș În inima lui. 9 19 iunie, dimineața Culoarea aramei Încă Îi umplea ochii când se deșteptă. Simțea că trebuia să o alunge, Într-un fel sau altul. Atracția ce-l stăpânea era imorală și vătămătoare. Ceva din femeia aceea purta ghinion, era sigur de asta. Dante Încercă să se concentreze asupra treburilor publice. Pentru acea zi nu era prevăzută nici o Întrunire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întorceau de peste mare. A cincea Evanghelie. Cei cinci evangheliști. Să fi vrut Ambrogio să Îl celebreze pe Iacov, despre care se șoptea că scrisese prima Evanghelie, cea mai veche? Însuși fratele lui Iisus Mântuitorul, umbra aceea mereu prezentă și mereu alungată În istoria Bisericii? Dar de ce să fi recurs la metafora uriașului? Fiecare evanghelist Își avea propriul său semn, consolidat În timp și În obișnuință, de pictori și de istorisitori. Și pentru ce a cincea Evanghelie ar fi trebuit simbolizată prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cetățeni cu prilejul zilei de audiențe și dădea pe dinafară de bărbați și femei care se Înghesuiau așteptând cine știe ce. Poetul Își făcu loc Înghiontind Înspre trepte, Încercând să Își salveze veșmintele și să blestemând rânduielile justiției care Îi interziceau să alunge și să risipească toată gloata aceea. Trecu printr-un salt de prima treaptă, Înțesată de cârpele mizerabile pe care vânzătorii Își expuneau mărfurile. După ce Își recăpătă echilibrul, Începu să urce anevoie, atent să nu se ciocnească de cei care coborau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se mărgini să spună sumbru. Și de băut. Alb. Lăsă bocceaua pe masă și Își luă capul În mâini. Încerca să pregătească un discurs convingător pentru a aborda Încercarea care Îl aștepta. Dar ar fi plătit orice ca să o evite. Alungă mânios o muscă ce părea să-l fi ales drept latrină. Norul de insecte din preajmă nu părea să se deosebească prea mult de creditorii care Îl chinuiau. Iată, pentru domnia voastră, messere! Glasul cârciumarului Îl distrase de la gândurile lui. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și iacătă și vinul, adevărat nectar al sfântului Dionisie! exclamă adăugând o carafă de teracotă ieftină și umedă. — Dionisos, murmură Dante obosit. — Sfântul Dionisos? — Nu. Dionisos, zeul. Pentru Dumnezeu, messere, chiar că aveți dreptate; acela era sfântul Damaso. Priorul Îl alungă cu un gest, În timp ce căuta zadarnic ceva care să semene cu o lingură. O privire rapidă Îi fu de ajuns ca să vadă că În toată cârciuma nu exista nici urmă de așa ceva. Cu un oftat, se resemnă să-și afunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
puțini cămătari făcuseră un pas În față În mod spontan, oferindu-se să Îi acopere cheltuielile. A concura la alegerea unui membru al Consiliului celor O Sută valora mult, În termenii schimburilor de favoruri. Dar mai apoi Începuse să Îi alunge urât pe primii care veneau să Încaseze rodul investiției, iar deasupra capului său prinseseră să dea târcoale corbii nenorocirii. De acum, era pentru el din ce În ce mai dificil să obțină un Împrumut, chiar recurgând la garanțiile fratelui său Francesco. Străbătu cu Încetineală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mă Împotmolească Între colinele voastre. Cu siguranță, cu câțiva ani În urmă aș fi putut Înarma de unul singur o galeră de luptă, iar messer Domenico nu ar fi avut plăcerea de a face cunoștință cu mine. Bărbatul păru să alunge o umbră. — Totuși, nu numai În virtuți Îmi este bogată viața, messer Alighieri, ci și Într-o anumită nebunie. Iar aceasta e sursa nenorocirilor mele. — Ca pentru toată lumea. De unde altundeva decât din nebunie izvorăsc toate nefericirile noastre? Dar să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ea dispăruse În interiorul prăvăliei. Dante șovăia dacă să o urmeze, sau dacă să o aștepte să iasă, iar apoi să o supravegheze În continuare fără să se lase văzut. Hotărî să aștepte Înapoia unei coloane din galeria de pe colț, după ce alungase cu violență un milog care și-o alesese ca loc pentru cerșit. Omul se deplasă cu doar câțiva metri, cu toate că el Îl amenințase că va pune să fie biciuit de polițai, și se tolăni la loc pe jos, cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele de jos sunt cum sunt cele de sus... eu am văzut. Își afundă la loc privirea În cupă, ca și când ar fi vrut să alunge o amintire chinuitoare. Dante era sigur că În acele cuvinte exista un sens ascuns. Era ca și cum Cerul al Treilea ar fi Început să vorbească În alegorii. — Dar, chiar dacă În mintea lui Dumnezeu Între ceea ce a fost și ceea ce va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
degrabă am da foc Florenței, se gândi Dante. Mintea Îi zbură la depozitele de lemne dinspre mori, de-a lungul Arnului. Ocupați să lupte Împotriva flăcărilor spre a-și salva propriile averi, poate că oamenii aceia aveau să se potolească. Alungă repede gândul acela dictat de disperare. După o ultimă cotitură pe Lungarno, larma sporise În intensitate. În depărtare, se zăreau deja torțele celor două tabere care se Înfruntau. Era stranie această confruntare nocturnă, se gândi, În timp ce se oprea o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era ascunzătoarea ei, lângă bărbatul care Își făcuse bârlogul În turnul năruit. Amantul secret, bărbatul pe care Baldo Îl ura, și de care poate că se și temea. I se păru că aude iarăși cuvintele Pietrei. „Nimeni nu te iubește“... Alungă acea imagine cu un gest de furie. Avea să o pedepsească, odată cu el. Într-un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
intensă. Poate, cu excepția unui singur lucru, Își zise el fixând-o pe Antilia, care continua să Își invoce zeii În spatele iubitului ei. Își Închipui tortura acelui trup sfâșiat de fiarele călăului. Însă nici el nu ar fi putut suporta așa ceva. Alungă acel gând cu furie, În timp ce curiozitatea Îl biruia din nou. Voia să câștige timp. Arătă din nou spre foi. — Cum ai ajuns În posesia lor? Pe lume, Platon a fost ultimul care a avut știri despre un pământ de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Adam Adam doar se distrase diabolic pe seama mea, recurgând la o scamatorie, la o prestidigitație de efect ca să... Să ce? Nu, gândul că fusesem victima unei iluzii optice ieftine n-avea nici o rațiune, era doar un mod neîndemânatic de a alunga din memorie imaginea oribilă a infirmității profesorului. Pe dinăuntrul curiozității mele Începea să prindă contur presimțirea că intrasem Într-o poveste Întunecată, ale cărei dimensiuni și Înțelesuri Îmi depășeau cu mult așteptările, și acest lucru mă bulversa. Ca să ies Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
M-am apropiat și, timp de câteva zeci de secunde, am rămas indecis și temător În fața intrării. Prin amestecul febril de gânduri care-mi asaltau creierii, unul se Încăpățâna să revină, deși rațiunea care-mi mai rămăsese insista să-l alunge Înapoi În improbabilul din care țâșnea: poate că ușa era deschisă. De ce nu? Până la urmă, m-am hotărât să Încerc - n-aveam nimic de pierdut, În fond. Drept este că nici ce-aș fi putut câștiga nu-mi era clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
alta, noi te vrem, Măria-Ta! — Voi? - făcu mirat Vodă. Voi, mă?! Noi ca noi - răspunse Samoilă - da’ te vrea țara. — Da’ pe mine m-ați întrebat dacă vreau țara asta? - ridică brusc glasul Vodă. Pe mine, când m-ați alungat, m-ați întrebat dacă vreau să mă duc în altă țară? — Măria Ta - se plecă la urechea lui Barzovie spătarul Vulture, văzând înflăcărarea nelalocul ei a domnului - n-o lua chiar așa... Țara e mică, dar dorința ei e mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vizual al unui anumit logotip pe retina telespectatorului cu scopul ca mesajul publicitar să meargă direct la creier și să se fixeze acolo. Beduinul îl privea de parcă i-ar fi vorbit în chinezește, apoi dădu din cap ca pentru a alunga niște gânduri negre, în cele din urmă, spuse cu oarecare candoare: — N-am înțeles nimic, dar îmi place să cred că același efect se poate obține cu oricare dintre anunțurile care ne atrag atenția și, pe deasupra, au și o muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dromaderul de dârlogi și, pentru ca acesta să se scoale și să-l urmeze, sâsâi, așa cum văzuse că făcea tuaregul. Când, jumătate de oră mai târziu, călcă iarăși pe nisip, se simți într-un fel reconfortat, ca și cum finețea și moliciunea lui alungase în parte groaza pe care i-o producea lava neagră și fierbinte. Se lăsa înserarea și înaintea lui umbra i se alungea. Își îndepărtă gândul ce-l îndemna să o urmeze, conștient fiind că în felul acesta s-ar abate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ridicat și cu privirea atentă la înălțimi, temându-se că dușmanul s-ar putea hotărî să nu apară, sau să apară dintr-o dată în fața lui și să-l împuște. Străbătu mai bine de un kilometru fără să zărească nici un suflet, alungă ideea de a aprinde o țigară, fiind convins că n-ar face decât să-i usuce și mai mult gâtul, și începu să-și piardă speranța că jalnica lui rătăcire va fi cu folos, când o voce autoritară răsună în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
este singura care-i conferă celui ce o încearcă măsura exactă a capacităților sale și cea care-l determină să fie sincer cu el însuși, indicându-i calea pe care trebuie s-o urmeze în viitor dacă vrea să-și alunge temerile pentru totdeauna. Bruno Serafian avea destul de mulți ani ca să fie în stare să recunoască, fără martori, că îi trecuse vremea de a mai putea fi în continuare temutul Mecanic și că era timpul să se mulțumească să fie un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și de a se uni în jurul unui lider care să-i conducă la victoria ce o meritau prin tradiție. Dacă avea să se întâmple asta, de ce n-ar putea fi Gacel Sayah, fiul miticului Gacel Sayah, acest lider? În zori, alungă visul atât de nechibzuit, conștient că un adevărat conducător sfârșește prin a deveni prizonierul propriilor săi adepți, își pierde libertatea și, prin urmare, posibilitatea de a rătăci prin neexploratele hotare ale deșertului. Își pierde, în definitiv, condiția sa de nomad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
învăluise creierul: cum era posibil? Cum ajunsese acolo cutia aceea? Și cum de încă nu ruginise și mai putea să arunce scânteieri în bătaia soarelui? Cine o aruncase acolo? Brusc, îi trecu prin minte o idee absurdă. Încercă s-o alunge, dar ideea reveni de mai multe ori, căutând să se transforme într-o certitudine absolută. Absurd, dar adevărat... Fusese chiar el! Chiar el, Marc Milosevic, aruncase acolo cutia aceea, în ziua când se văzuseră nevoiți să se oprească pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mă gîndesc la viitor e ca și cum mi-aș contempla scheletul. El Îmi ascultă elucubrațiile. Stă turcește În fotoliu, Își ia bețele, cu care se juca În copilărie, și le mișcă ritmic În perfectă armonie cu aerul din Încăpere. Simt cum alungă spiritele rele. El e cel mai bun om din lume. MÎna lui dreaptă paralizată Îmi atinge noaptea umărul și parcă o creangă se apleacă deasupra mea, mă sfîșie vara care a trecut, vreau să dorm, mormăi ca un urs bătrîn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să pun mai presus de lichidul tău amniotic, limfele mele vremelnice, iartă-mă că aplecîndu-mi urechea la țipătul cărnii mele mi-am zămislit un mit și șoapta ta Îndepărtată În care respiră bronhiile pierdutelor stele pulsînd semnale străine, Înfricoșătoare, am alungat-o de la mine. Te-am folosit În toate felurile cu lăcomie și nerușinare, uitîndu-te din ce În ce mai mult. Te-am supt cît am putut și-n pîntecul tău fierbinte m-am bălăcit și am lăsat urme adînci În materia ta somnolentă. Păreai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]