2,101 matches
-
trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau la Ierusalim, să le spună: 10. "Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei: "Pe ce se bizuie încrederea voastră, de stați împresurați la Ierusalim? 11. Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin foamete și prin sete, cînd zice: "Domnul, Dumnezeul nostru, ne va scăpa din mîna împăratului Asiriei?" 12. Oare nu Ezechia a îndepărtat înălțimile și altarele Domnului, și a dat porunca aceasta lui Iuda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
din mîna mea? 14. Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri pe care le-au nimicit părinții mei, a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea, pentru ca să vă poată izbăvi Dumnezeul vostru din mîna mea? 15. Să nu vă amăgească Ezechia dar și să nu vă înșele astfel, nu vă încredeți în el! Căci dumnezeul nici unui neam, nici unei împărății n-a putut să izbăvească pe poporul lui din mîna mea și din mîna părinților mei: cu cît mai puțin vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
i-ar fi fost mai bine - „și nu o spun eu, o spune Isus”, subliniază episcopul Romei - să i se lege o piatră de moară și să fie aruncat în mare. „Aici nu este vorba de iertare, deoarece această persoană amăgește”, în relație cu Cartea Înțelepciunii 1,1-7, unde citim: „Duhul Sfânt, care învață, fuge de păcăleală, se ține departe de discursuri fără sens și este îndepărtat de apropierea nedreptății”. „Unde există amăgeală - subliniază Papa Francisc - nu este Duhul lui Dumnezeu
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
12. Omul a răspuns: Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lîngă mine, ea mi-a dat din pom și am mîncat." 13. Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: "Ce ai făcut?" Femeia a răspuns: "Șarpele m-a amăgit, și am mîncat din pom." 14. Domnul Dumnezeu a zis șarpelui: Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat ești între toate vitele și între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieții tale să te tîrăști pe pîntece, și să mănînci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
modestelor pensii pe care le primesc: meniuri sărace ca varietate și consistență, pregătite din produse ieftine și de calitate inferioară, raționalizarea strictă a consumului alimentar: patru măsline de persoană la micul dejun cu un pic de margarină și nelipsitul ceai amăgit cu puțin zahăr, două sute de grame de mezel pe săptămână, un kilogram de carne din categoria subproduselor, de două ori pe lună, un ou de persoană săptămânal etc. În economia de piață (nefuncțională după aprecierea U.E.) prețurile diferă de la un
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
seama cu tristețe că de aici înainte nici nu va mai cutreiera țara și lumea, ca altădată. Neavând ce face decât să stea de pază pe niște ziduri de care nu se apropia nimeni din oamenii străini, nici măcar hoții, se amăgea mereu cu gândurile. Dar iată că într-o dimineață, se petrecu o întîmplare pe care niciodată n-ar fi crezut-o cu putință. Iahuben stătea ca de obicei pe zid și privea poarta. Doi robi negri, după înfățișarea lor, cât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acest lucru dacă luăm în seamă odată cu Sfîntul Grigorie de Nissa că: "Păcatul înseamnă în același timp și afirmarea și pierderea libertății" [Galeriu, 1991:87]. Pe de altă parte, însă, spunînd: "Veți fi ca Dumnezeu", Satan nu minte, ci doar amăgește; căci, într-un anume sens, după săvîrșirea păcatului, Adam și Eva au început să cunoască lumea așa cum este, cunoaștere pe care constatarea propriei goliciuni o sugerează simbolic. Această cunoaștere nu înseamnă însă că omul a devenit asemenea lui Dumnezeu. Într-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
otrăvitoare sau nu. 1.3.4. Activarea viciilor esențiale " Răul notează părintele Stăniloae nu poate cuceri prin el însuși. Răul se împodobește cu flori ale binelui. Omul păstrează în sine o rămășită de naștere a binelui. El trebuie să se amăgească cu părerea că păcatul pe care-l face are justificare prin bine" [1993:37]. Tocmai prin această nevoie de autoamăgire adesea stimulată din afară, de către un rafinat amăgitor minciuna se strecoară ca "adevăr pervertit" înăuntrul lumii umane. Avînd în vedere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
-a Adam: Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom și am mîncat". Și a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar femeia a zis: "Șarpele m-a amăgit și eu am mîncat" [Facerea, 3:12,13]; clasicul lanț al slăbiciunilor și circumstanțelor atenuante se desfășoară în acest context; pedepsirea este actul din urmă prin care judecătorul suprem decide gravitatea faptelor celor direct implicați și rostește sentința-blestem pentru fiecare
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care minciuna se poate manifesta: • ontologic: a iluziona, a plăsmui, a modela, a obtura, a obnubila; • (epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa, a fabula; juridic: a înșela, a sustrage, a vicleni, a subtiliza, a fura etc.; • praxiologic: cultural: a oculta, a vrăji, a mitiza, a machia, a deghiza, a inventa; social-economic: a deforma
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
temporale, silindu-i în schimb cum aprecia Blaga "să se retragă adesea din istorie (în codru, în munte) pentru a rezista istoriei"; frumos spus, poate chiar prea frumos ca să fie întrutotul și adevărat; timpul havuz, propriu subiecților umani care se amăgesc (sau nu, cine știe?) cu minunea existenței veșnice a vieții, a lumii, a universului; în consecință, tot efortul lor inventiv este orientat spre construcții eshatologice pe care nu vor avea nicicînd posibilitatea să le valideze ca oameni, ci poate doar
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
intențional nu are o relevanță deosebită. Cel mai important exemplu al unei asemenea utilizări a termenului apare în opera lui Friedrich Nietzsche care se referea la religie ca fiind "minciuna sfîntă", inventată de preoți și filosofi cu scopul de a amăgi omenirea și a avea posibilitatea, în acest fel, să ia în mînă "frîiele", conducînd-o în direcția care le-ar fi convenit și cîștigînd "putere, autoritate, credibilitate necondiționată" (Nietzsche 1968a:89-90; cf. Kaufmann 1950:265-266). Atacul lui Nietzsche era la adresa tuturor
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dispreț față de lucrarea spurcată a omului. Și de lemnul prihănit. Dar ne putem gîndi și la faptul că, puțin mai Înțelegătoare decît omul, privește cu empatie și cu ironia celui care știe mai multe situația ingrată a omului care se amăgește că și a construit un adăpost durabil. Dar Încă, poate că nu e vorba decît de un alter ego al autorului. Unul care, fără cuvinte și fără emfază, doar scărpinîndu-se-n cap, Îl face pe privitor să se Îndoiască de tot
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a și osândit, zice Domnul (In. 3, 18). Căci cel ce slujește plăcerilor și caută slava de la oameni, și nu pe cea de la Dumnezeu (In. 5, 41) este necredincios, zice. Chiar dacă pare, după cuvânt, credincios, unul ca acesta s-a amăgit pe sine fără să bage de seamă. Acesta va auzi atunci: Fiindcă nu M-ai luat pe Mine în inima ta și M-ai aruncat înapoi la spatele tău, te voi lepăda și Eu (Iez. 5, 11). Credinciosul trebuie să
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
sale și spune că nu-i nici înviere, nici judecată, acela este primul născut al lui Satana”. (Sf. Policarp al Smirnei, Epistola către filipeni, cap. VII, în PSB, vol. 1, p. 253) ,,... el, (Pavel - n.n.), numește câini pe cei ce amăgeau pe credincioși, zicând: Păziți-vă de câini (Filip. 3, 2), iar altă dată îi numește îngerii satanei, și cu conștiința înfierată”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXVII, p. 283) Ereticii „au râvnă
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
scăpat de noaptea acestei lumi, tocmai atunci îi coboară iarăși în întuneric, încât se numesc creștini și cei ce nu stau pe temeiul Evangheliei și al legii lui Hristos. Cei ce cred că au lumină umblând în întuneric, nemângâiați și amăgiți de dușmanul care se preface cu glas de Apostol și de înger al luminii (II Cor., 11, 14 15), găsindu-și unelte care se dau drept slujitori ai dreptății, care pretind că noaptea este zi, moartea mântuire, deznădejdea nădejde, necredința
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
iarăși în raiul Bisericii, ca, dându-și înfățișarea de creștină, să înșele pe vreunii ca să cugete contrar lui Hristos, prin aparența de adevăr a unor raționamente mincinoase. Căci nu e în ea nici o judecată dreaptă. Și de fapt au și amăgit pe unii, făcându-i nu numai să-și plece urechea la cuvântul lor stricăcios, ci și să ia și să guste, ca Eva, și apoi să socotească, din nepricepere, ceea ce e amar, ca dulce (Is. 5, 20) și să numească
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
se roagă în ea; aceia luptă împotriva Bisericii. Aceștia poate au greșit de nevoie, aceia de bunăvoie se țin de greșeală. Apostatul și-a produs numai sieși vătămare, cel ce a încercat să facă o erezie sau o schismă a amăgit pe mulți, târându-i după sine în greșeală. Unul este pagubă a unui singur suflet, celălalt primejdia multora. Unul înțelege că a greșit, plânge și se căiește; celălalt, îngâmfat în păcatul său și complăcându-se în delictele sale, desparte pe
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
s-a stârnit, cumplită, și, ca urmare, el, cel mai temut dintre luptătorii ahei, refuză să mai ia parte la lupte. Totodată, cu ajutorul mamei sale, Tetis, atrage asupra întregului corp expediționar aheean urgia lui Zeus, care, pe de o parte, amăgindu-l într-un vis, îl determină pe Agamemnon să reia luptele în absența lui Ahile, și, de pe alta, potrivește astfel lucrurile ca troienii să atace și să fie, timp de trei zile, biruitori. Chiar dacă soarta bătăliei oscilează, ea oscilează în favoarea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
lui sunt scurte și sacadate. Într-un loc, supărat pe Agamemnon, folosește, în cinci versuri, zece propoziții independente: „N-o să l mai ajut nici cu vorba, nici cu forța. M-a înșelat și m-a jignit. N-o să mă mai amăgească, ajunge o dată. Din parte-mi, ducă-se pe pustii. I-a luat Zeus mințile. Mi-e silă de darurile lui. Nici că-mi pasă de el.“ Asemenea stil asindetic ar fi de negândit în cuvântările îmbelșugate și agale curgătoare ale
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
o moarte pe măsura lui, iar, în clipa de spaimă când crede că va pieri înecat și umilit de apele Scamandrului, se răzvrătește mânios împotriva Tetidei, spunând: „Toți zeii cerului sunt mai puțin vinovați decât mama mea, care m-a amăgit cu vorbe mincinoase, lăsându-mă să cred că voi muri în fața meterezelor Troiei, săgetat de Apolon.“ Ca un copil răsfățat plângându-se că nu primește darul făgăduit. Darul fiind aici un chip anume de a muri. Celelalte afecțiuni ale lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
s-a stârnit, cumplită, și, ca urmare, el, cel mai temut dintre luptătorii ahei, refuză să mai ia parte la lupte. Totodată, cu ajutorul mamei sale, Tetis, atrage asupra întregului corp expediționar aheean urgia lui Zeus, care, pe de o parte, amăgindu-l într-un vis, îl determină pe Agamemnon să reia luptele în absența lui Ahile, și, de pe alta, potrivește astfel lucrurile ca troienii să atace și să fie, timp de trei zile, biruitori. Chiar dacă soarta bătăliei oscilează, ea oscilează în favoarea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
lui sunt scurte și sacadate. Într-un loc, supărat pe Agamemnon, folosește, în cinci versuri, zece propoziții independente: „N-o să l mai ajut nici cu vorba, nici cu forța. M-a înșelat și m-a jignit. N-o să mă mai amăgească, ajunge o dată. Din parte-mi, ducă-se pe pustii. I-a luat Zeus mințile. Mi-e silă de darurile lui. Nici că-mi pasă de el.“ Asemenea stil asindetic ar fi de negândit în cuvântările îmbelșugate și agale curgătoare ale
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
o moarte pe măsura lui, iar, în clipa de spaimă când crede că va pieri înecat și umilit de apele Scamandrului, se răzvrătește mânios împotriva Tetidei, spunând: „Toți zeii cerului sunt mai puțin vinovați decât mama mea, care m-a amăgit cu vorbe mincinoase, lăsându-mă să cred că voi muri în fața meterezelor Troiei, săgetat de Apolon.“ Ca un copil răsfățat plângându-se că nu primește darul făgăduit. Darul fiind aici un chip anume de a muri. Celelalte afecțiuni ale lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
vorbeaSfântul Pavel, credința trebuie trăită iar creștinului i se cere să seraporteze la ea atât în deciziile mari cât și în cele mărunte. Credințacapătă valoare atunci când începe să se manifeste în problemele cotidiene pe care le avem de rezolvat. Ne amăgim dacă considerămcă este suficient să acceptăm doar marile adevăruri ale Crezuluisau să avem exclusiv o bună formare, ci este nevoie să trăim advă-rurile mărturisite, să le punem constant în practică, să dăm mărturia unei vieți de credință<footnote Francisco Fernandez
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]