4,800 matches
-
călugărilor din Egipt și epistola pascală nr. 17, unde Chiril folosise expresii de tipul celor pe care acum le condamna (de exemplu, symproskineô, pentru a indica atît venerarea omului, cît și a divinității în Cristos), și îi reproșa imprecizia și ambiguitățile limbajului. La Anastasie Sinaitul (Hodegos 22) s-a păstrat un lung fragment al lui Andrei contra lui Chiril (posterior confutației celor douăsprezece capitole, scrisă de Teodoret), în care este atacată folosirea ambiguă de către Chiril a termenului hypostasis. S-au mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
anumite valori, comportamentul deviant este definit concret În raport cu grupul sau colectivitatea; ceea ce e normal pentru un grup poate fi deviant pentru altul. Albert Cohen enumeră patru funcții pozitive ale comportamentului deviant: definirea și clasificarea riguroasă a normelor, În scopul Înlăturării ambiguității acestora; creșterea solidarității emoționale a grupului; producerea unor schimbări necesare În sistemul social; considerarea conformității ca fiind mai dezirabilă decât devianța. La preșcolari Întâlnim comportamente deviante cum sunt cele de tipul negativismului și malformațiile caracteriale. Integrarea copiilor cu tulburări de
CONTROLUL COMPORTAMENTULUI DEVIANT LA PREŞCOLARI. In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Eugenia ROTARU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2177]
-
acestui sezon, așază personalitatea artistică a lui Peter Jacobi în limitele unui continuu paradox și în spațiul unei incontestabile performanțe. Sculptor prin formație și printr-un îndelungat exercițiu, adică un cunoscător profund al materiei brute și al formei lipsite de ambiguități, el își dublează permanent orizontul tridimensionalului cu reveria incontinentă din universul imponderabil al fotografiei. De fapt, personalitatea reală a lui Peter Jacobi se definește exact doar la intersecția obiectului cu ficțiunea, a realului cu imaginarul, a spațiului ferm cu proiecția
O sculptură în timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15005_a_16330]
-
în brațe în această poezie care vorbește de „disperarea fericirii”, de „amiaza întunericului”, de „noaptea toată zori”, de „șuvoaie de împietrire”. „Sufletul” poeziei lui K. este dostoievskian, adică larg, foarte larg. Cuprinde totul: „E-atât de înlăuntru totul.” De aici ambiguitatea ei fundamentală: „Ninge în Eldorado” și în profunzimea rănilor zac „epave de comori”. Cu toate că poartă „mănuși de petale”, poezia este totodată de o duritate de diamant. Foarte larg este și sufletul poetului, victimă și călău în același timp: „Am pe
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
de timp, iar volumul Iulia (2002) grupează câteva povestiri și ediția a doua a romanului Răfuială în oraș. Încă din romanul Zile sălbatice S. apare ca un prozator matur, cu o scriitură alertă, decisă și lipsită de zorzoane. O dublă ambiguitate însoțește identitatea personajelor: naratorul poate fi considerat a fi, până la un anumit punct, scriitorul însuși, ceea ce atrage după sine tentația lectorului de a descoperi alte identități reale, dar această operație suferă relativizări succesive, datorate prismelor subiective prin care sunt văzute
SPINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289829_a_291158]
-
rațiune și creație, marcând concepțiile despre realitate și iluzie, adevăr și fals și cele despre natura și menirea poeziei. Se insistă asupra rădăcinii conflictuale a gândirii grecești, duplicitatea rafinată a conceptelor sale cheie fiind văzută ca o cauză esențială a ambiguității funciare a discursului occidental contemporan. Plasându-și întreprinderea sub un acoperiș simbolic, în The Wreath of Wild Olive. Play, Liminality, and the Study of Literature (1997) S. rotește subit perspectiva. Oferită, potrivit legendei, învingătorilor olimpici de Zeus în persoană, ramura
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
domeniul cunoașterii noastre. Asupra acestor lucruri inteligența se va apleca cu toată ardoarea sa, în acestea va progresa, deprinzându‑le cu ușurință prin exercițiu de zi cu zi. Iar acestea nu sunt altceva decât tot ceea ce se află limpede, fără ambiguitate, în cuvinte potrivite, în Scriptură (aperte et sine ambiguo ipsis dictionibus posita sunt in Scripturis). De aceea parabolele trebuie înțelese în lumina lucrurilor lipsite de ambiguitate (parabolae debent non ambiguis adaptari): în felul acesta, interpretul le va interpreta neprimejdios, parabolele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu zi. Iar acestea nu sunt altceva decât tot ceea ce se află limpede, fără ambiguitate, în cuvinte potrivite, în Scriptură (aperte et sine ambiguo ipsis dictionibus posita sunt in Scripturis). De aceea parabolele trebuie înțelese în lumina lucrurilor lipsite de ambiguitate (parabolae debent non ambiguis adaptari): în felul acesta, interpretul le va interpreta neprimejdios, parabolele vor fi interpretate de toți asemănător, iar trupul adevărului va rămâne întreg, armonios alcătuit și ferit de orice amputare. Dimpotrivă, raportarea lucrurilor care nu sunt clar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atare perspectivă, omul va căuta totdeauna și nu va afla niciodată, întrucât a respins metoda care i‑ar fi îngăduit să afle. Afirmațiile Scripturii referitoare la diavol fac parte, în concepția lui Irineu, din categoria afirmațiilor sigure, lipsite de orice ambiguitate, cel puțin în privința episoadelor ispitirii lui Adam și a lui Isus. De aici putem deduce că adversarul lui Dumnezeu va avea același comportament la sfârșitul lumii. Pe de altă parte, Irineu respinge viziunea pandemonică a lui Iustin, de care am
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea de‑a doua variantă. Cristos, precizează Hipolit, este numit aici „leu, în virtutea naturii sale împărătești și slăvite” (∗4 ϑ∈ ∃∀Φ4846∈< 6∀ℜ ♣<∗≅>≅<); Anticristul, „datorită firii sale tiranice și violente” (∗4 ϑ∈ ϑΛΔ∀<<46∈< ∀⇔ϑ≅¬ 6∀ℜ ∃∴∀4≅<) (6, 1). Ambiguitatea - în realitate, bogăția semantică - a simbolului „leului” permite valorificarea sa în două contexte radical opuse. „Leul” însă nu face decât să inaugureze o listă bogată și variată, pe care o prezentăm mai jos: 1) „Leu Cristos, leu Anticrist.” 2) „Rege
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
provocată de un agent uman, în persoana tiranului eshatologic - se va instaura pacea absolută. Oracolele sibiline, scrieri iudaice, reluate și completate mai târziu de creștini, folosesc legenda lui Nero într‑o campanie de propagandă antioccidentală. Această alegere se datorează probabil ambiguității personalității sale: respingător, pe de o parte, prin biografia sa monstruoasă - matricid, infanticid, incestuos, persecutor -, atrăgător, pe de alta, prin simpatia pe care o nutrește față de popoarele Orientului, pe toată durata domniei sale. Creștinii au integrat legenda unui scenariu cristologic. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
interpretarea istorică. Trimiterile concrete ale lui Commodian par a se încheia aici, restul poemului inspirându‑se din diverse tradiții teologico‑literare. Ca și predecesorul și adversarul său occidental, Anticristul oriental va acționa inițial pozitiv, deși nu lipsit de o anumită ambiguitate. Apele Eufratului vor seca în fața trupelor sale; marșul său către Occident va fi însoțit de tot felul de nenorociri: hinc lues, hinc bella, hinc fames, hinc nuntia dura (v. 899) și de semne de rău augur: uidebitur et tunc ignea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
așadar, rădăcinile în teologia saducheilor, care nega învierea trupurilor. Problema devine centrală în tratatul Contra lui Marcion, în care ereziarhul este denunțat ca aliat al iudeilor împotriva Bisericii, pentru interpretarea eronată a Scripturilor. Tratatul, de o lungime și de o ambiguitate uneori exasperante, ne interesează mai ales datorită expunerii detaliate pe care o propune asupra cristologiei lui Marcion, care nu este de fapt decât o anticristologie catolică răsturnată. Expunerea ocupă cea mai mare parte a cărții a III‑a, dar ecourile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
orice prezență a „judecății drepte”) instrumentată cu ajutorul unor „dovezi” calpe. Faimoasele „răvășale”, scrisorile pe care Constantin Cantacuzino stolnicul le procurase de la fostul voievod Grigore I Ghica, evocate de Stoica Ludescu ca probe zdrobitoare, sunt aruncate sub umbra incertitudinii, într-o ambiguitate generatoare de îndoieli. Abil, Anonimul Bălenilor produce nu numai nesiguranță cu privire la prezența în sala de judecată a scrisorilor originale (ajunse aci prin intermediul unei „filiere” interesate), ci și alternativa utilizării unor falsuri, a dezlănțuirii, deci, a unui întreg proces, cu urmări
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
postelnicul, Matei cuparul și Iordache, găsiră vréme să caute moartea tătâne-său, den cine au fost...”, declanșată în temeiul unor „probe” calpe - faimoasele „răvășale”, care transformă întreaga afacere într-o manoperă, dominată de nesiguranță, zdrobitoarele dovezi fiind învăluite într-o ambiguitate generatoare de îndoieli) se apropia - la șase ani de la crima făptuită la Mănăstirea Snagov - de sfârșit. Divanul cel mare (a cărui componență o descrie un hrisov dat de Antonie Vodă din Popești: „înaintea Domniei mele și a fiului Domniei mele
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fie și să se manifeste congruent cu sensul acestor ciudate Întâmplări. Cea mai importantă consecință a rezultatului negativ al nuvelei (excluderea cititorului și eliminarea dezvăluirii secretului) rămâne Însă una dintre mărcile fundamentale ale lui Eliade, mai ales Începând din 1940: ambiguitatea. Ambiguitatea propriei biografii, mistagogiei literaturii sale, ambiguitatea amintirilor și atâtea altele. Căci dacă Zerlendi și naratorul sunt Într-adevăr conectați la aceeași suprarealitate a Ïambhalei (cu cât distanța dintre experiențele lor se diminuează), atunci travaliul naratorului e cel puțin dublu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și să se manifeste congruent cu sensul acestor ciudate Întâmplări. Cea mai importantă consecință a rezultatului negativ al nuvelei (excluderea cititorului și eliminarea dezvăluirii secretului) rămâne Însă una dintre mărcile fundamentale ale lui Eliade, mai ales Începând din 1940: ambiguitatea. Ambiguitatea propriei biografii, mistagogiei literaturii sale, ambiguitatea amintirilor și atâtea altele. Căci dacă Zerlendi și naratorul sunt Într-adevăr conectați la aceeași suprarealitate a Ïambhalei (cu cât distanța dintre experiențele lor se diminuează), atunci travaliul naratorului e cel puțin dublu. Când
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
sensul acestor ciudate Întâmplări. Cea mai importantă consecință a rezultatului negativ al nuvelei (excluderea cititorului și eliminarea dezvăluirii secretului) rămâne Însă una dintre mărcile fundamentale ale lui Eliade, mai ales Începând din 1940: ambiguitatea. Ambiguitatea propriei biografii, mistagogiei literaturii sale, ambiguitatea amintirilor și atâtea altele. Căci dacă Zerlendi și naratorul sunt Într-adevăr conectați la aceeași suprarealitate a Ïambhalei (cu cât distanța dintre experiențele lor se diminuează), atunci travaliul naratorului e cel puțin dublu. Când diferențele dintre personaje și direcțiile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
aceeași suprarealitate a Ïambhalei (cu cât distanța dintre experiențele lor se diminuează), atunci travaliul naratorului e cel puțin dublu. Când diferențele dintre personaje și direcțiile lor devin mai vădite, drumul naratorul se Îngustează vizibil, și numai o excepțională artă a ambiguității Îi salvează unitatea vocii. Cu cât experiențele yoghinice devin mai puternice și mai captivante, Înțelegi rostul pasivității acelor femei care conturează secretul rudei lor dispărute: soțul, tatăl și stăpânul sunt trei ipostaze ale lui Zerlendi prin care se schițează funcția
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
printre care se Înțelege că includea și episodul Haridas din Treizeci și cinci de ani În Orient. Dacă nu paradisul, biblioteca e totuși promisiunea lui: aparent infinită și austeră, ea este labirintul necesar al tuturor experiențelor, la care se adaugă și suveranitatea ambiguității. Circularitatea temelor e perfect motivată de dispariția cărților, după reîntoarcerea naratorului - care de acum știe - În strada S. Într-un anumit sens, biblioteca e asemănătoare acum Ïambhalei, căci resortul căutării ei, la Început, a fost referința livrescă la Honigberger. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
pentru jurnalism cultural de Uniunea Scriitorilor. Ca poetă, S. se remarcă de la început prin maturitatea scriiturii și construcția sigură a versului, „prin bogăția și diversitatea lexicului” (Laurențiu Ulici). Vădește abilitatea de a trece ușor de la o formulă la alta, exploatează ambiguitatea sau ascunderea semnificatului pentru a evita simplismul. Apreciată a fost îndeosebi Balada crăiesei Mab, „în linia Isarlâkului” lui Ion Barbu, unde poeta etalează o imaginație debordantă, inventând simboluri peste simboluri, chiar cu riscul obscurității asumate, întrucât tema cea mai importantă
SAVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289524_a_290853]
-
Întâmplări felurite, figuri dispărute („lumini stinse”), legende al căror ecou încă persistă. Câte o amintire personală se strecoară, cu modestie, în noianul de „reminiscențe de altădată”. E, în strădania scormonitorului, o pasiune ce nu se dispensează de rigoare. Îl indispun ambiguitățile și de aceea, când e cazul, caută să limpezească o situație sau alta apelând, ca un istoriograf, la documente, unele rânduite în arhiva lui de acasă. Decent în tot acest efort, el cedează uneori unei înclinații, gazetărești, către senzațional, provocând
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
Dumitrescu-Bușulenga, Specific și universalitate, 1964), Nicolae Filimon, Dimitrie Bolintineanu, Duiliu Zamfirescu, Mihail Sadoveanu (omagiat, la împlinirea a optzeci de ani, de Mihai Ralea, Zaharia Stancu, Paul Georgescu). Semn al relativei deschideri culturale din deceniul 1965-1975, binevenită, dar nu lipsită de ambiguități, este publicarea unor comentarii semnate de eseiști, critici și istorici literari precum Șerban Cioculescu (Critica și etica literară, Despre accesibilitatea literaturii), Al. A. Philippide (Universalitatea literaturii) ori de alții care vor deveni, nu peste mult timp, prestigioși: Nicolae Balotă (Actualitatea
SCANTEIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
interesante și mai profunde ale epocii postbelice” (Ion Vartic). Tema pactului cu diavolul, demistificarea polemică a demonismului romantic, viziunea pregnant metafizică indică multiple înrâuriri provenind din spațiul literaturii de limbă germană. Formula insolită de scriitură, bazată pe intertextualitate și pe ambiguitatea identităților, pe continua metamorfoză a discursului, care trece de la narațiunile-eseu la construcția dramatică, îngăduie o abordare totală a lumii personajelor. Recunoscut ca scriitor de mare originalitate, S. nu a fost totuși receptat de public pe măsura valorii sale. Un ecou
SEVER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289652_a_290981]
-
înseamnă a pierde”. Efortul de a moderniza construcția este evident și în Intermediarul (1983), roman cu multe personaje, în jurul cărora se configurează nucleee narative din care cu dificultate se identifică cel principal. Cu știința autorului, pare că plutește confuzia, alimentând ambiguitatea. Planurile se succedă cu repeziciune și se intersectează, eroii își schimbă partenerii, desfășurarea epică se orientează în direcții neașteptate, problematica este și ea complicată. Nu lipsesc referirile la „obsedantul deceniu”, frecvente în proza românească din anii ’80. Un episod remarcabil
SANDULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289468_a_290797]