2,720 matches
-
Garantezi tu, necondiționat, pe sănătatea ta, aia-n pioneze? Pe coeficientul tău de inteligență? Păi... Ce, păi? Ție ți se pare lucru de glumă? Pe unde și cum vom scoate castanele, dacă ne facem de comandă cu coniac lampant, dacă amețim brusc și ne lasă vederile? Ți-ai pus vreodată întrebarea la ce spital mergem și dacă mai apucăm să ajungem acolo? Și ce variantă idioată o să le servim ălora? Hai, zii! Sartre spunea odată că, dintre-atâtea și-atâtea viețuitoare, numai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
versurilor bătrânului Pope: "... How happy is the blameless vestal's lot! The world forgetting, by the world forgot. Eternal sunshine of the spotless mind! Each pray'r accepted, and each wish resign'd". *** Nu m-am putut reține. Efectiv, sunt amețit. Sunt tulburat! Și iată din ce cauză: Alaltăieri-noapte, spre zori, eu, care nu prea visez, din fire, am avut un vis. Un vis...? Îmi amintesc că fusesem în bucătărie, să-mi torn un pahar cu apă și abia ațipisem la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ogradă adulmecau cei veniți în urmă, iar mulți dădeau târcoale hambarelor. Conacul deveni curând un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire... În răstimp, avocatul Stavrat, după vijelia de pumni care-l amețise de tot în primul moment, profitând de vălmășeala ce a urmat în jurul tânărului Platamonu, s-a furișat în casă și de acolo, pentru că cunoștea suficient distribuirea ieșirilor (le studiase în aceste două zile tocmai în vederea eventualității care s-a realizat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca o ventuză care se vâra în el. Aceea trecuse prin geamul blindat. Aerul respirabil din rezervoare și atmosfera aspră și sulfuroasă a acestui cavou se amestecară. Era vlăguit, continua să respingă, părăsit de puteri acea mâna. În pragul nebuniei, amețit de oroare, își dădu seama că acea creatură trăgea cu insistență de buzele lui. Se clătina prin sală, încercând cu disperare să răsucească, să sfâșie monstruozitatea placată pe fața lui. Falangele lungi și sensibile se infiltrau în deschizătura din vizieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
existența. Totuși prezența lui Kane refăcut făcea să piară imaginea creaturii pe care o adusese la bord, această jivină pietrificată care zăcea înfășurată în tubul ei. ― Sunt întrutotul de acord cu acest program, zise cu însuflețire Kane. Sunt atât de amețit și obosit încât m-aș lipi și de congelatoare. (Se uită la infirmerie cu ochi rătăciți.) Dar deocamdată mi-e o foame de lup, zise el mângâindu-și burta. E mai bine să intri acolo ghiftuit, că și-așa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Îi fac semn să vină la masa mea. - Salve, Vasile! - Salut, Stănică! Fac semn barmanului să aducă „una moartă” pentru amicul meu. Adică o sticlă de bere, căci așa o numește amicul sticla de bere, motivând că nici nu-l amețește, nici setea nu i-o stinge. Ciocnesc țapul cu sticla lui. În ochi îi citesc nerăbdarea de a-mi spune o noutate, pentru că el este la curent cu toate câte se petrec pe lumea aceasta. Dar cine e Stănică, vă
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
aruncă privirea în jos, acolo unde este comandantul Babuloi și camarazii săi și mulțimea de curioși strânsă ca la circ? Pentru că are rău de înălțime. Dacă ar privi în jos, ar simți că pământul s-ar învârti cu el, ar ameți și, doamne ferește, s-ar rostogoli ca într-o prăpastie. Nu trebuie să se facă de râs în fața camarazilor și nici a șefului său. Urcă și transpiră, deși este destul de răcoare la începutul lui noiembrie. Greu, dar urcă. Cu un
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
să-și revină, respirând adânc, după care vrea să încerce coborârea, dar nu mai poate, nu mai are curaj. Tremură tot. Babuloi îi ordonă să execute coborârea. Îl aude și-i răspunde cât poate de tare: - Domnule comandant, nu pot! Amețesc! Am rău de înălțime! - Ce-ai spus, măi Trafulică? Rău de înălțime?... Da, să trăiți!... - Păi, ce ai bifat în chestionar la încorporare la întrebarea cu înălțimea? Că nu ai rău de înălțime? Și, acuma, după ce ești cocoțat acolo, te-
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
a sărit jos, când l-a prins baba?... - Nu, n-am furat cireșe niciodată, că aveam și noi! - Bă, da’nu te-ai urcat la bătut nuci la tact’u acasă?... - Nu, că le băteam de jos cu prăjina!... - Vasăzică amețești Trafulică! Timp avem să-ți treacă amețeala și să cobori. - Vă raportez: Stau aici cu pisica și pot să mor, că dacă încerc, mă prăbușesc în gol. - Folosește coarda de coborâre!... - N-o am la mine, raportez! Am uita s-
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
austeritate. Primele două s-au dovedit a fi ser fiziologic și efectul placebo s-a dus rapid, iar bolile au continuat să roadă pielea lui groasă. Austeritatea, în schimb, a fost administrată în doză de șoc, iar „elefantul” este total amețit, dar s-a ținut încă pe picioarele sale de elefant. Îl ustură și îl doare peste tot, dar, masiv și greoi, se învîrte nervos prin țarc. Și atunci, ce l-a scos în stradă ? Să renunțăm la această metaforă masivă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
din școală, băieții care așteptau cu bulgări în mâini și mănușile fleașcă să treacă pe-acolo fetele aveau ochii purpurii, scânteietori ca ai păsărilor. Răsăreau în aerul tare primele stele, pe când noi, la ora a șasea, cu lumina aprinsă, priveam amețiți pe tablă șirul grotesc de formule chimice, rapoartele ciudate ale numărului lui Avogadro sau figurile de cristal strâmb ale geometriei în spațiu. Alteori ningea afară de prăpădea, iar noi, privind pe ferestre în ora de română, aveam senzația ca toată sala
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai așeza cîte-un porumbel. Curând a trebuit să mă aplec, să mă târăsc pe podea, să-mi duc genunchii la gură și să-mi încrucișez mâinile și picioarele, căci umplusem cu totul bolta gigantică. Din acest vis mă trezeam întotdeauna amețit de singurătate, cu sentimentul că viața mi s-a sfârșit. Deja începuse să ningă și era întuneric când ieșeam cu Gina de la liceu. Mergeam de mână, iar uneori ea își ținea mâna în buzunarul paltonului meu, fără să-mi dea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dragoste deveneau din ce în ce mai dezinhibate, mai îndrăznețe. Corpul mic și subțire al Ginei învăța să nu se mai crispeze la câte o mângâiere mai îndrăzneață. Eu învățam să strâng o femeie în brațe, învățam să-mi placă să mângâi, să mă amețească gura moale, gustul fad al buzelor și dinților și limbii ei, mirosul de șampon al părului ei, aroma genelor ei, învățam, pe sub bluză, forma sânilor ei. După ce ne despărțeam o luam pe jos câteva stații de tramvai, prin fulguiala înghețată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
legată sub bărbie cu o panglică lată de un albastru decolorat, Gina aducea cu Adela. Dar în rusoaică îi stătea cel mai bine, din cauza râsului ei viclean și-a ochilor dulci fără dulceață, dulci la un mod aproape cerebral. Ne amețiserăm bine când ea a trecut după ușa șifonierului ca să-și pună un furou adus "de la Paris" de mama ei. Când mi-a dat voie să mă uit, nu mi-a venit să cred. Furoul era negru și lucios, cu dantelă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
înfruntînd valurile de insecte, care acum erau vioaie și agresive. Era limpede că nu mai roiau la întîmplare, ci se îndreptau toate împotriva noastră: scorpionii își înfigeau ghimpii cozii în pielea pantofilor noștri, fluturii ne izbeau peste față ca să ne amețească, furnici roșii începuseră să ni se cațere pe picioare. La parter, toate animalele, acum răgând, mugind și fornăind și chițcăind și lătrând, se îndreptau asupra noastră, ca un zid de colți și coarne ascuțite. Eram izgoniți. Abia am nimerit poarta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o ușă numerotată era deschisă și vedeam înăuntru o chiuvetă și un closet de faianță sau o boxă cu mături murdare, teuri cu cârpe împuțite și cutii de sodă. Mai vedeam cămări cu vrafuri de pijamale ștampilate, în sfârșit, când amețiserăm atât de tare încît nu am mai fi știut să găsim ieșirea și credeam că ne vom lăsa oasele pe vreun coridor, am deschis o ultimă ușă. Sala în care am intrat era foarte mare, cam cât cea a lui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dimineața eternă. Zărisem luciul cheii de departe și mă abătusem cu câțiva pași din cărarea mea ca să ajung până acolo. Am îngenuncheat și am ridicat-o. Vinul pe care-l sorbisem în celălalt vis, amestecat cu venin de păianjen, mă amețise, îmi dăduse o stare de exaltare, pe care abia mi-o stăpâneam. Am ridicat cheia. Era o cheie de aur, de două ori mai mare decât palma mea. În adâncitura lăsată de ea pe pământ șerpui leneș, cărnos, o râmă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în viteză, și orașul devenea tot mai restrâns și mai cețos. Curând am cuprins cu privirile spații mult mai vaste, întinderi albastre și verzi, dreptunghiuri galbene, străbătute de firișoarele râurilor, nori ca de vată acoperind orașe cât palma. Ca să nu amețim, ne-amn întors lângă patul Puiei. Ester i-a luat distrată termometrul de la subțioară și l-a privit, întorcîndu-l în unghiul cerut. Arăta acum 37 de grade, în același timp, odaia se spulberă într-o explozie scurtă. Dispărură și pereții, și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și se târau pe aripi, chițcăind sfâșietor și sucind cu o ciudată repeziciune din capetele miniaturale. Dispăreau prin întunericul des din colțuri. Focul ne încălzea și ne îmbăta, stăteam și-l priveam ca hipnotizate. Ne ardea pleoapele și obrajii. Ne amețea cu mirosul de lemn și de fum. Lumea noastră era acum mică și tainică: o sferă de lumină agitată și de căldură. Aruncam pe foc tot ce găseam împrejur, doar pentru plăcerea de-a vedea alte și alte limbi de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zbânțuie și să se strâmbe în toate felurile. Am început atunci să jucăm toate, săltând de pe-un picior pe altul, cântând și bătând din palme. Vrăjeam cu mâinile prin aer, ne prindeam în horă în jurul focului și țopăiam până amețeam, săream pe loc, cu ochii închiși și brațele depărtate. Aveam o senzație de libertate absolută, o sete de... de ce? - nu ne dădeam seama, dar era în noi un dor, o tânjire. Ne strâmbam și ne arătam colții, răcneam gutural, încercînd
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să le număr și fără să le precipit, aproape fără să le simt. Nu știu ce măreție firească și inumană trăia atunci în mine. Aș fi făcut orice, deși nu mai doream nimic. Gustul singurătății mele în această lume de minuni mă amețise. Mă gândeam la Norinne, la Harold, la ceilalți toți, și mă întrebam cum au intrat ei în viața mea, ce rost am eu printre existențele lor atât de tihnite și da mediocre. Umblam fără să înțeleg nimic. Când m-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
inspecțiea și veneam la bungalow să-mi iau baia. Era un ceas în care anevoie îmi mai simțeam carnea; dacă mă zgâriam atunci, nu mă durea. Și totuși îmi simțeam nervii ca o plasă de argint-viu, tremuram, aveam răsuflarea fierbinte, amețeam de câte ori trebuia să mă ridic de pe scaun și priveam în gol, fără voință, fără timp. Feciorul îmi aducea pe măsuță sticla de whisky și butelia cu soda, și beam rar, cu bărbia rezemată pe piept, în pijama, întins moale pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
asupra fiecărei imagini, asupra fiecărui gest: cum scriu scrisoarea d-lui Sen, cum mă îndrept spre pod și acolo plâng puțin, dar numai puțin, câteva lacrimi, și apoi, pe balustradă, privesc în jos cum curg apele galbene, cu mâl mult, amețesc și gata... Reluam filmul, mereu de la început. Așa am adormit în zori. M-a trezit Harold, ca să-mi spună că mă cheamă cineva la telefon. Am alergat ca un nebun în hall, numai în pijama. Am recunoscut îndată glasul Maitreyiei
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
poleiul de dimineață. Picioarele umflate o înjunghie, cu toate că aseară s-a dat cu gaz și azi și-a pus ciorapii de lână, groși. Pesemne c-o să se schimbe vremea. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, aerul rece a amețit-o, și își scoate din buzunar mâna încârligată, înfășurată într-o mănușă împletită, destrămată la vârf, și-o sprijină pe oblonul coșcovit. De douăzeci de ani, de când a închis prăvălia, rugina și praful l-au acoperit, și oblonul de-acum
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mătușă, am de lucru de nu-mi văd capul. Se duce, târâindu-și alene papucii, se trântește într-un scaun și-și sprijină falca în palmă. Își plimbă degetele pe obraz : să se radă azi, să nu se radă... A amețit de vorbăria bătrânei și tot poveștile alea vechi ale ei ; când crezi c-ai scăpat, o ia iar de la capăt. De la o vreme, parcă vorbește din ce în ce mai mult, și tot atâta de mult mănâncă. Dar nici el, astăzi, nu-și găsește
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]