2,089 matches
-
membrilor propriei familii, a fost observată în sudul Italiei în anii '50 de către Edward Banfield, care a numit-o "familism amoral"3. Timp îndelungat, această neîncredere comună a fost considerată ca un fenomen particular limitat la Mezzogiorno și explicat de ancestrala memorie colectivă a acestei părți a Italiei. Cu toate acestea, același fenomen a fost observat ulterior în Grecia, Portugalia, Spania și într-o mai mică măsură în alte țări europene. În 1963, Almond și Verba au sugerat în Cultura Civică
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
de după încheierea războiului (noiembrie 1946). Alegerile, ținute când țara era ocupată de Armata Roșie, au fost organizate în stil sovietic, cu un candidat ce trebuia ales triumfal. Ele au fost complet contrafăcute. Într-o țară a cărei cultură era dominată ancestral de sentimentul antirusesc atestat de două secole de folclor și ai cărei țărani au fost forțați să-și vândă vitele sovieticilor pentru simple hârtii, cum ar fi putut embrionarul partid comunist, adus de tancurile Armatei Roșii, să câștige 90% din
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
până în lumea reală, în cea de la 1880, dar și în cea din zilele noastre. "Sinecorzii" lui Caragiale, adică oamenii lipsiți de inimă, de sentimente, par a fi nemuritori, căci ei renasc din magma păcatelor și viciilor sociale, ca un blestem ancestral, ca niște spectre ale imperfecțiunii firii omenești Analiza lui Theodor Codreanu merge însă mult mai în profunzime decât lasă să se înțeleagă aceste rânduri. Ne grăbim să spunem că spre deosebire de plutonul de critici bucureșteni, care de multe ori se mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu care ne-a fost înzestrată națiunea pot încerca să se identifice". Acest Eminescu care a fost "pândit la orice pas de eroarea totalitarismului și încolțit de patima șovinismului" este "luptătorul delirant împotriva capitalismului și plutocrației". "Nebulosul poet" propăvăduia "valorile ancestrale, ale românilor și ale beduinilor deopotrivă: ospitalitatea, generozitatea", iar "în orori i-ar fi concurat pe Dostoievski și pe Nietzsche, mințile bolnave ale Rusiei și ale Germaniei". Mintea bolnavă" a poetului "e vinovată de tot ce-a fost mai rău
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
monumente Caragiale! fasonate din priviri, cu expectativa puțin lucru, ochii la ziar, mai mult ar vrea căutătura, semn ce-și caută locul, dar mă cramponez de etapa cizmei lustruite, schelălăind scurta sonorizare a gării Lețcani, neoanele cu băiatul pe locul ancestral între părinții grași în paltoane, mai de departe un adio, te-ai grăbit să te ridici și să pleci și din dreptul ușii m-ai ținut pe coada ochiului, abia a plecat trenul din stație, reacția de nesiguranță în propriul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
aruncat în lume, la sămînța de muștar a credinței prezentul infinitezimală, nu și la credința echivalentă ei, sobă mutată din loc, bocănesc cizme, m-am mai uitat pe geam, ies, dacă vom tot impune obiecte în spațiu renunțăm și la ancestrala simulare a mobilității, mai deplasăm mitul și orice funcție de relație, lumea arată și așa ca un prunc în burta mamei, dar să arate ca pruncul zămislit de alții? revin, obicei de beție, cînd mă simt sub observație la un monstru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
masă lemnoasă în croaziera marină, în vreme ce farmecul este altul, lunecat pe arheologia feroviară, cum s-a fixat traseul căii cîndva, tunel cele curente, întîlnirile alb-verde, de moliciunea primăverii peste tot estemele se întremau unde fără curgeri, traiectorie în final, gestul ancestral al aterizării, șoim mișcat în vînt s-a prins în brad, umbra îl scotea verdele ei! branșamentul ideal cu ghearele rădăcina, pistoanele trunchiurilor, cilindreea brazilor, neguri de cer împărțite pe garduri, fîneața în petice locuință specificului de Bucovina, Școala generală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
unul liniștit, pe săraci îi aveți totdeauna cu voi! ai mîncat, te-ai întărit acuma! nu se ține de țigan tovarășul din Pașcani, cheamă pe românește, îl scutur din somn să-i vorbesc, păcăniturile în difuzor acceleratul Brașov Suceava, teama ancestrală țigancă bătrînă, de ce face așa! lasă mielul să cucăie în geantă, fetița nețesălată cu capul pe jos în broboadă, ia-ți căciula, eu mă duc la filmul cu vampiri, la bar! ți-o pune pe cap, ai scăpat-o pe sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de acțiunea unui agent eterogen (oferta imperială de unire) care a provocat tranziția de la conștiința difuză de neam având ca țăruș ortodoxia și comuniunea de grai către precizarea tot mai lămurită a unei forme incipiente de conștiință națională. Lepădarea ortodoxie ancestrale în care era codificată, oricât de nelămurit încă, conștiința de sine românească, a produs un gol identitar ce risca să arunce în aer nu doar afacerea eclezială a unirii, cât însăși identitatea neamului românesc concrescută cu spiritualitatea ortodoxă. Caftanul ortodox
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
să fie mai întâi religia strămoșilor, sfânta cuminecătură a sufletelor, calda adorațiune a acelor cari au fost și nu mai sunt de cât țărână și oase. Aceasta este partea determinantă și hotărîtoare a Patriei (Delevrancea, 192-, pp. 8-9). Elevând religia ancestrală la rangul de stigmat identitar și marcă distinctivă a naționalității, Delavrancea asigură uvertura ortodoxismului al cărui concert ideologic avea să inunde sonor filarmonica culturală a interbelicului românesc, în special sub bagheta doctrinară a lui Nichifor Crainic. Patria nu e, așadar
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
54). Fondul creștin al românismului este probat și de faptul că "prima condică a Romaniei fu Pentateucul lui Moyse, împlinit cu principele evanghelice" (Heliade Rădulescu, 1861, p. 81). Prin "Romania", Heliade se referă nu la statul modern, ci la România ancestrală, care a luat ființă imediat după retragerea aureliană. În configurația spirituală a poporului român, Heliade subliniază chintesența ortodoxă a creștinismului românesc. Păgânitatea Romei este constrastată cu spiritualitatea Constantinopolului, care a simbolizat farul creștinismului în întreaga orientalitate. Concluzia care se desprinde
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
raport, în plenară, în bilanțul bogat vede ca neajunsuri excluderea din concurs a ansamblurilor folclorice. D.T.: Da, dar ansamblurile folclorice acreditate erau doar câteva, iar amatorii nu puteau să vină cu improvizații, vizavi de port național, istorii vechi, obârșie, satul ancestral. Nu aveau drept de inițiativă minoritățile. Deci, trebuia un embargo, un filtru ideologic: "Stai, cu ce vin aceia, că sunt mulți, vin 100, vin 70, vin ungurii... nu se poate!". S.B.: La fel grupurile vocale. Eu am participat, ai mei
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
alții, își dau indicații, înjură cu năduf, sau, măcar, fluieră a pagubă. Nici noaptea nu-i potolește. Ba dimpotrivă! Stimulați, cumva, de liniștea din jur, se străduiesc încă și mai abitir s-o umple cu interjecții. Să fie un reziduum ancestral al singurătății pastorale? Al vremurilor când se dialoga de pe un deal pe altul? Sau al muncii de câmpie, sub un soare torid, când agricultorul cerea apă consoartei aflate la celălalt capăt al tarlalei? Dar și modernitatea a fost de îndată
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
decît funcția secundară a ritualului ; căci mai există o explicație, pe care mitul de origine o pune perfect în lumină. După cum explică acest mit, katchina sînt sufletele primilor copii indigeni, înecați în mod dramatic într-un rîu în epoca migrațiilor ancestrale. Katchina sînt așadar, în același timp, dovadă a morții și mărturie a vieții de după moarte. Dar mai e ceva : atunci cînd strămoșii indienilor actuali s-au stabilit în sfîrșit în satul lor, katchina veneau, potrivit mitului, în fiecare an să
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
raport dintre etnolog și popoarele pe care le studiază, în loc să dispară, să se inverseze. Unele triburi fac apel la etnologi și chiar îi angajează în schimbul unui salariu ca să le acorde asistență în fața tribunalelor, să le ajute să-și apere dreptul ancestral asupra unor pămînturi și să obțină anularea tratatelor care le-au fost impuse în trecut. Așa se întîmplă în Australia, unde aborigenii, împreună cu etnologi aflați în serviciul lor, au încercat de mai multe ori să împiedice guvernul să amplaseze instalații
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
subiect al sacrificiului, a fost substituit de animal, iar acesta de unul duhovnicesc. Merită a urma, și În planul fizic, acest exemplu sau, mai bine-zis, prototip. Animalele au urmat aceeași devenire și În satisfacerea priveliștii sângelui pe care omul, ca ancestral vânător, o are ca necesitate În sine. Și aici a fost o evoluție ținând, până la un punct dincolo de care se pot pune ghilimele, de devenirea spirituală a omului. Sângele uman, vărsat de gladiatorii Romei, a fost Înlocuit de acela al
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
al taurilor coridei. Și, Într’un târziu, renunțând și la doza de risc păstrată pentru sine, omul a „descoperit“ luptele de câini ori cocoși. Toate ca toate, dar ca să exacerbezi prin selecție porția de agresivitate a câinelui, firească pentru un ancestral vânător, dar devenită nefirească căci e Îndreptată Împotriva semenului, În detrimentul restului caracterelor: fidelitate, frumusețe, afecțiune, proprii aceluiași animal, doar pentru a avea ocazia unui pariu, deci a câștiga, nu un loc În rai, cât bani, adică „ochiul dracului“, e prea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
care, mai ales dacă e adunată În glugi, dezvăluie un alt galben - mai roșcat ori mai albicios - ce se răsfață, rotund ori lungăieț dar dolofan, pentru Încă o vreme, la ultimile raze de Soare: bostanii, după un bun - nu neapărat ancestral - și Întru totul fundamentat obicei de cultură mixtă. Un subiect banal, s’ar zice, atât de prozaic Încât abia Topârceanu i-a putut acorda oarece atenție. Și totuși... În primul rând, bostanul e un dolofan și astfel poate rodi de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
căruia biocâmpul Îi dezvăluie trezirea Încă din martie-aprilie, când de fapt e și semănat, să-i pregătească porția de negentropie... Desigur, semănat când „știe“ el, bostanul n’ar mai ajunge, la noi, la maturitate. Așa că se grăbește, „uitând“ de pretențiile ancestrale; e totuși cineva Într’o țară străină... dispus la compromis. Îmi place bostanul și În ipostaza de felinar - cum am făcut și eu În copilărie - sau, prin varietățile lui de o mare și de invidiat diversitate - tărtacele -, În aceea de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
poate singurul ei mod de a susține evoluția. Evoluție care, În același timp a făcut biocâmpul mediului tot mai puțin negentropic. În compensație... Dacă privim evoluția susținută de animal, și ea urmărește, prin biocâmp, aceeași creștere a negentropiei. Dar, de la ancestrala plantă-animal - Euglena -, animalul a născut evident tot animale, dar vizibil diferite: doar câteva, cele din urmă: pești, batracieni, reptile, mamifere. Și În final omul, cu cel mai puternic biocâmp. Desigur, așa cum bacteria ancestrală de acum mai bine de trei miliarde
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
biocâmp, aceeași creștere a negentropiei. Dar, de la ancestrala plantă-animal - Euglena -, animalul a născut evident tot animale, dar vizibil diferite: doar câteva, cele din urmă: pești, batracieni, reptile, mamifere. Și În final omul, cu cel mai puternic biocâmp. Desigur, așa cum bacteria ancestrală de acum mai bine de trei miliarde de ani nu-și putea imagina cum va arăta urmașul, prima plantă, alga, dar noi, aceștia de acum o vedem, nici noi nu putem ști cine ne va urma. Ne mângâiem, rămânând În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
manifestării + metafizicul potențialității. Și n’am să aleg evidența, adică omul, ci cenușăreasa, imobila, atât de imobilă Încât unii nici nu-i recunosc dreptul la viață, plantă. Fie vorba Între noi, duală e și „biata“ bacterie și a fost și ancestralul coacervat de acum mai bine de trei miliarde de ani și mineralul, cristal dacă vreți, de până la el. Totuși planta... Desigur, aș putea arăta că ea are tangență cu acea lume paralelă căci posedă esențialul, adică un suflețel, citând Înțelepciunea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
plantele? De nevoie mai iuți de picior, animalele Își găseau scăparea În ele Însele, evoluând și astfel luând-o de la capăt sub o nouă mască, care le oferea o libertate de moment, până la demascare. Așa au parcurs repede drumul de la ancestrala plantă- animal, Euglena, până mai-mai să ajungă pești. De altfel uscatul, complet steril, le-ar fi condamnat la foame. Cu traista plină cu de-ale gurii - accesul la energia Soarelui adică - plantele leneviseră În tot acest timp, ajungând doar alge
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În fond o pedeapsă; fie insulină ori ce-om mai crede benefic pentru noi. Și o obligăm prin deturnarea Însăși esenței ei: genomul. Corect? Nu vreau să par defetist. Cu mâinile curate putem fi doar reintegrându-ne În Natură, redevenind ancestralul și simplul element dintr’o biocenoză. Dar, sfidând limitele cunoașterii umane, nu ne putem pune Întrebarea dacă nu cumva continuăm, „păcătuind“ mereu, să slujim Natura? Mă opresc, cu un argument: viața, evoluția biosului Înseamnă degradarea mediului exterior. Murdărirea mâinilor noastre
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
subiectivă sau, dacă vrei, antropomorfizantă. Anume, ceea ce are desigur alt rost pentru ființa În cauză, dar ne place nouă, precum cântecul și penajul vreunei păsărele, ne trimite la antipodul unei erori, eroare doar pe jumătate, căci are ca fundament instinctul ancestral de vânător, care e și al nostru, nu doar al tău. Și, În loc să trecem pe lângă ea, reparând astfel sau lăsând Naturii răgazul de a drege excesele noastre din trecut când, pentru același penaj am vânat-o - precum egreta pentru chipiurile
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]