12,966 matches
-
nou: — Ascultă, numai sufletul meu bun mă oprește să te pun să mărșăluiești înăuntru cu puța atârnând afară din pantaloni. — Cum rămâne cu drepturile mele civile? — Rahat, unde ai fost în ultimii cinci ani? Asta e Germania nazistă, nu Atena antică. Și acum taci dracului din gura aia afurisită. O asistentă veni în întâmpinarea noastră pe hol. Dădu să-l salute pe Lange și atunci văzu cătușele. Mi-am fluturat legitimația prin fața chipului ei speriat: — Poliția, i-am zis. Am un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
era un curent ocult din cadrul mișcării naziste. . Club exclusivist destinat bărbaților din lumea bună. . Prescurtare de la Alexanderplatz, numele pieței unde era situat sediul Kripo. . Denumirea familiară în lb. germană pentru metroul berlinez. . Construită în sec. II î.H. în orașul antic grecesc cu același nume (azi Bergama, în Turcia), structura era de o opulență magnifică; părți din ea au fost excavate de arheologii germani în 1879 și 1904 și trimise la Berlin, unde partea frontală a altarului a fost reconstruită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-i recunosc și pe semenii mei ca atare. Numai concordia cu mine însumi face posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
judecarea obiectivă. în schimb, dacă decodăm sensul, semnificația, mesajul transmis de filosof prin acest fapt echivalând cu o vorbă de duh, cu un aforism, atunci obținem o teorie, ajungem la un discurs coerent, rațional și demn de comentarii critice. Anecdota antică este echivalentă cu aforismul în ordinea ideilor. Teatralizarea filosofiei exprimă un mod alternativ de a practica disciplina, care se sprijină de obicei pe curs, ezoteric sau exoteric, și pe transmiterea unei învățături plecând de la cuvinte consemnate, în genul notațiilor „să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pasiune rea. Eudoxiu hedonist și Aristotel eudemonist luptă în două tabere învecinate. Nu chiar prieteni, desigur, dar nicidecum dușmani. Oricum, de aceeași parte a baricadei în fața căreia Platon reprezintă pozițiile antihedoniste... X PRODICOS și „fericirea” -1- Soarta literei „Y”. Filosofia antică utilizează în mod recurent un topos referitor la cele trei genuri de viață: viața teoretică de cercetare dezinteresată, viața dedicată acțiunii politice și viața hrematistică, închinată afacerilor. Toți autorii care recurg la această împărțire tripartită ierarhizează scopurile care comandă alegerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
până la producerea unui ansamblu coerent. în aceste pagini sunt puse în joc retorica și procedeele sale dragi tradiției sofistice, îndeosebi lui Prodicos, cunoscut ca excelând în acest gen de exercițiu. Textul s-a bucurat de un succes considerabil în perioada antică și chiar mai târziu. Prodicos se exprimă simplu și clar, în alb și negru, el reduce complexitatea și diversitatea la două unități opuse identificabile în mod precis, suprimă detaliul, finețea și subtilitatea în favoarea artileriei grele: nu concepte, idei, demonstrații ample
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
îah! Montaigne, credincios până la exces maestrului său!), el se îmbăiază, își adună prietenii, bea un pic de vin, face câteva recomandări privitoare la viitorul Școlii și apoi moare, liniștit, calm, departe de extravaganțele asociate foarte adesea morții filosofilor în doxografia antică. Sfârșitul filosofului, începutul legendei... -2- Proaste vremuri, proastă reputație. Acest trup șubrezit interacționează cu o epocă și ea bolnavă. Carnea nu e nimic fără înscrierea ei într-o epocă. Epicur îi aparține integral: născut în insula Samos, neatenian deci, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
terapie a sufletului și a trupului. Evident, fragmentele lăsate de abderitani, de cinici, de cirenaici și de o mână de filosofi hedoniști nu sunt suficiente pentru a elabora o teorie coerentă și consecventă a filosofului-medic, dar ideea traversează ansamblul filosofiei antice - și persistă și după sfârșitul acestei lumi la câțiva gânditori pragmatici și existențiali, la Montaigne, Schopenhauer sau Nietzsche, de exemplu. Filosoful nu produce concepte sau gândiri pentru plăcerea de a le vedea funcționând perfect, asemeni unei mașinării inteligente și bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
incarnarea, producerea de efecte concrete într-o viață cât se poate de reală, cea de toate zilele. Pentru a sprijini metafora filosofului-terapeut, tradiția vorbește de Tetrapharmakon-ul epicurian, de cvadruplul remediu. Extrapolarea se face plecând de la un fel de poțiune magică antică preparată din patru ingrediente de bază: ceară, seu, smoală și rășină. Ne putem imagina mai degrabă un excipient decât un compus cu adevărat eficace pe terenul farmacopeei, dar în sfârșit... Se întâmplă că acest cvadruplu remediu nu există explicit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
viață mutilată, iată ce-i repugnă aspirantului la înțelepciune. Dar a trăi în lume ca și cum ai fi în afara lumii pune o problemă: comunitatea o rezolvă, oferind aici și acum o soluție viabilă. Grădina trimite la paradisul terestru, situat pentru unii antici în zona Tigrului și Eufratului. Rezumare a lumii, ea propune un laborator, un exemplu, ceea ce ar putea fi o societate, o cetate, o planetă inspirate de acest model. Dacă ea exista în mitologie - Zeus se căsătorește cu Hera în grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vorbesc de el, altfel spus o cantitate ridicol de mică de cuvinte, și totuși un tezaur. Filosofia politică epicuriană se sprijină doar pe acest trepied conceptual. Restul rămâne o problemă de interpretare, de extrapolare, cum se întâmplă adesea în corpusul antic. Gândirea politică modernă - Hobbes și Rousseau, evident - constă, s-ar putea spune, în comentarea acestor trei faze laconice care ne învață: 1) că există un drept natural în virtutea căruia recunoaștem imediat ceea ce este util pentru a nu face rău altuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
reconstruit peste Herculanumul îngropat în cenușă, niște lucrări în vederea săpării unui puț, au fost scoase la suprafață fragmente de cai din bronz, statui ale unor romani purtând togă îprintre care și Augustus), precum și părți ale unui teatru: fusese regăsit orașul antic acoperit de noroaiele vulcanice ale Vezuviului. Pe data de 19 octombrie 1752, niște lucrători descoperă biblioteca lui Philodemos, sub forma a 1 838 de suluri de papirus imposibil de pus în valoare din cauza fragilității lor. Sunt regăsiți Horațiu, Ovidiu, Livius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
gînditorului din Gadara, care consideră toate școlile ce au precedat epicurismul drept niște entități cărora încearcă să le pună în evidență coerența, evoluția, dinamica. Și chiar încărcătura polemică, îndeosebi în privința platonismului și a stoicismului... Philodemos inovează și în ceea ce privește muzica. Filosofia antică e săracă în această privință. Pot fi citați Pitagora și Platon, desigur, dar mai ales pentru că, în acest subiect, au examinat chestiunea Cifrei și a Numărului, a Armoniei, și mai puțin problema receptării sunetelor de către un corp capabil de percepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Diogene din Oenanda - de la numele orașului său natal -, epicurismul adaugă o tehnică nouă pentru transmiterea doctrinei: construirea unui zid pe care niște citate gravate solicită privirea trecătorului... La 1 400 de metri altitudine, în această cetate de provincie din Lycia antică, Diogene din Oenanda investește o avere cu unicul scop de a-l învăța ceva pe omul obișnuit, de a-l trata, de a-l vindeca de spaime, temeri și angoase. întreaga epocă pare chinuită de incertitudine, de necunoașterea a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și angoase. întreaga epocă pare chinuită de incertitudine, de necunoașterea a ceea ce va aduce ziua de mâine: ea trosnește, crapă, stă să explodeze. Nimeni nu știe acest lucru, doar inconștientul unor firi deosebit de sensibile poate înregistra zguduirile seismice ale civilizației antice, ale cărei ceasuri sunt numărate... Suntem prin anul 120 d.Hr. între 60 și 150, niște evangheliști lucrează la elaborarea unei mitologii considerabile, menită să cunoască un succes nemaiîntâlnit, Clement Romanul cizelează niște epistole, Quadratus publică primul exercițiu apologetic creștin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și la Magistrul însuși. Nu la Democrit, la Epicur. Ceea ce elimină multiplele ipoteze asupra inventării clinamenului de către Lucrețiu. O dovadă perfectă că inexistența unei descoperiri arheologice nu are valoare de certitudine a inexistenței unei teze. A te apleca asupra filosofiei antice înseamnă a munci ca un arheolog pe un șantier de săpături devastat... Pietrele următoare - etica. Nici aici nu avem nimic cu adevărat nou: tropism hedonist, antiplatonism - în privința originii numelor și a naturii sufletelor -, recuzare a durerii, a plăcerii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
rămân rare în acea epocă, pentru că pe atunci nu se alerga, ca astăzi, după originalitate cu orice preț. Nimeni nu gândea noutatea ca o garanție sigură a profunzimii. De unde un număr considerabil de texte semnate Platon sau Aristotel, în literatura antică, și care n-au nimic de-a face cu autorii anunțați. Textele exprimă uneori chiar inversul tezelor celui de al cărui nume se folosesc. A se vedea, de exemplu, Axiochos, atribuit lui Platon... Unii se ascund mai degrabă în umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
printr-o istorie bine scrisă, clară, precisă, inteligentă - chiar spirituală, dacă se poate: cea a lui Lucien Jerphagnon, Histoire de la pensée, Tallandier, 1989, Poche Pluriel, întrunește toate aceste calități. Pentru definirea ambianței, adică a ceea ce înseamnă a filosofa în perioada antică până în timpurile de început ale creștinismului, a se vedea Pierre Hadot, Qu'est-ce que la philosophie antique?, Folio, 1995 îtrad. rom. G. Bondor, C. Tipuriță, Ce este filosofia antică?, Polirom, Iași, 1997). A se citi, de asemenea, Exercices spirituels et
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Pentru definirea ambianței, adică a ceea ce înseamnă a filosofa în perioada antică până în timpurile de început ale creștinismului, a se vedea Pierre Hadot, Qu'est-ce que la philosophie antique?, Folio, 1995 îtrad. rom. G. Bondor, C. Tipuriță, Ce este filosofia antică?, Polirom, Iași, 1997). A se citi, de asemenea, Exercices spirituels et philosophie antique de același autor, Institut d'Etudes augustiniennes, 1993. Descoperim aici că, înainte de toate, filosofia înseamnă o artă de a trăi, departe de speculațiile gratuite și inutile. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
jaloane, a se citi textul lui A.-J. Festugière, „La doctrine du plaisir des premiers âges à Epicure”, pp. 81-116, reluat în Etudes de philosophie grecque, Vrin. 1971. Expozeul este succint, dar permite o utilă vedere de ansamblu. Asupra eudemonismului antic, cu câteva pasaje extrem de cursive, din păcate inutil moralizatoare uneori, și asupra hedonismului lui Aristip, a se consulte Léon Robin, La Morale antique, PUF, 1963, îndeosebi paginile 32-33. * * * Pretinși presocratici. Introducerile în filosofii presocratici sunt întotdeauna succinte, fiindcă adună laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
adus de el sufletului, detestarea trupului, desconsiderarea vieții, a sensibilului, a realului, tropismul său pentru pulsiunea de moarte - amintiți-vă de Phaidon î64, 6): „Filosofii cu adevărat filosofi sunt dornici de moarte”! - fac din el un gânditor emblematic pentru antihedonismul antic. Nu este de mirare că și creștinismul a profitat de această filosofie! Este cu atât mai interesant să citim dialogul său Philebos, consacrat integral chestiunii plăcerii, îndeosebi pentru a vedea cum procedează pentru a evita confruntarea cu hedonismul... Este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dar reluate în Le Divin César. Etude sur le pouvoir dans la Rome impériale, Tallandier - sau care era jocul relațiilor dintre Filosof și Principe. Spiritual, savant, strălucitor, inteligent, erudit - acesta e stilul celui care a fost inițiatorul meu în filosofia antică, așadar în filosofie pur și simplu... De același autor, Histoire de la Rome antique. Les armes et les mots, Tallandier. Despre Cicero, Lucrețiu - dar și despre mediile epicuriene din Campania -, precum și despre Seneca: Jean-Marie André, La Philosophie à Rome, PUF. Devenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
bucura de aceeași audiență la masa discipolilor săi, la Cafe Vachette, ca și la curtea strămoșilor lui, în regatul Itaca. La urma urmelor, o poezie eliberată de legăturile timpului și ale spațiului, având drept cadru adevărat acel "topos atopos" al anticilor. Evident, probleme similare despre lirismul absolut și le-au pus și Mallarmé și Valéry. Dar cel dintâi le-a complicat inutil enunțul cu date sintactice sau idealiste; celălalt a lunecat curând în poemul parmenidian, foarte frumos adesea, totdeauna strălucitor de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
propria cunoaștere a unei Grecii mai profunde, pe care numai geniul lui Nietzsche ar fi știut s-o presimtă. Eminența unei culturi umaniste se măsoară după aptitudinea pe care-o are în a-și făuri o imagine pregnantă a Greciei antice. Franța Pleiadei, cea a secolului al XVIII-lea și-au avut fiecare viziunea ei: drăgălașă, afectată sau eroică. Dar cu Moréas, chiar sufletul acestui farmec și al acestui mister, insesizabil ca o rază de soare, tot ceea ce a fost antica
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
măsurători prin țară. Rafinarea rezultatelor numerice a durat însă până în 1841. * Un erou, fie el al acțiunii sau al meditației, nu ni-l putem reprezenta fără a-i prescrie un anume cadru. Astfel, pe Alexandru îl evocăm la confinele lumii antice, căzând sub săgeata spartă. Hamlet, pe terasa de la Elseneur, întrebînd apele Sundului. Cum trebuie să ni-l zugrăvim pe Gauss? La masa lui de lucru, doborând cu o energie fără exemplu dificultățile teoretice sau numerice? Nopțile, lipit de luneta în
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]