17,970 matches
-
mare al Doamnei Secretare, despre ideea preconcertului, în binele micuței Dochița, de numai câteva luni, și pătrundea, entuziast, în interior. Nu dură mult și sala începu a răsuna de piesele pe care studenții le pregăteau pentru iminentul preconcert. Luminile se-aprinseră. Invadară sala de concert, propriu-zisă, celelalte încăperi, împrejurimile maiestuoasei clădiri. La intrare, pe un fotoliu, apăru un paner mare, din răchită cojită, uscată, în care scria, un fel de anunț, cu litere cât palma: PENTRU DOCHIȚA. PENTRU OPERAȚIA SA, PE
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
este chemat, prin semne, întracolo. S-a dus. Fata, care-l invitase, a sărit ca o scântee, care, din primul moment al atingerii palmelor, l-a fript, ca o jărăgae de nesuportat. Ca un răspuns chemării ardente. și s-au aprins ca o flacără, în ritmul dansului. Printre rotocoalele pe care le făceau, elegant și grațios, fata i-a șoptit, la ureche: te-am ales pe tine, și te-am chemat la poartă, din cauză că acolo sunt mulți bătrâni, și faptul mă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
a tras un pui de somn, acolo, în mijlocul răsfățat spre lume, al naturii. Când s-a trezit era aproape de înserare. O imagine de nedescris, cum nu mai văzuse niciodată, i-a cuprins întreaga făptură, i a răscolit sufletul, i-a aprins inima, desferecându-i dorințele vechi, adormite, atâta amar de vreme. Mai precis, vreme de o viață. și a văzut, în fine, pentru prima oară în viața sa, cât de frumoase pot fi apusurile, înserările, pe locurile pe care el se născuse
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
-i căutară, de îndată, pe jandarmii care însoțeau trenul. Potrivit programului, ar fi trebuit să fie câte doi jandarmi la fiecare vagon. Dar aceștia fuseseră dați afară, cei câțiva, existenți, se instalaseră în primul vagon, încă înainte de pornirea garniturii, și aprinseseră televizorul. Tocmai se transmitea un meci de fotbal, între vestitele echipe Petrolul Galați și steaua lui Becali. Nici n-a putut, vreunul dintre jandarmii-paznici, să-și aducă aminte de misiunea lor, pe acel tren de marfă, că au și
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
acasă. La scurtă vreme, după prima vizită până la poartă, avu bucuria și norocul ca Licurica să-l invite înlăuntru. După niște discuții flecuriste, el îndrăzni să-i sărute mâna. Apoi, s-o sărute pe obraz, pe umeri, pe sâni. Se aprindea iute, și ardea ca focul, Hăhăianul, după câte un pachet prelungit de sărutări. El dori să avanseze și mai departe. Licurica-l opri, zicând că e târziu, și mâine are multă treabă, încât, e bine să încheie vizita, la acel punct
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
seamă, un nimeni, un ins din cea mai gri pătură a societății. S-a căsătorit, însă, cu o străină. S-au cunoscut, într-o vară, pe o plajă. Tineri, frumoși, porniți pe viață ca vântul pe valurile mării, s-au aprins iute, s-au îndrăgostit, cum se zice, la prima vedere, și, de-aici până la constituirea unei noii familii, n-a mai rămas nici un pas. Bucățica aia de pas, care a mai rămas de străbătut, s-a consumat pe calea dintre
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
portretul meu reflectat de o oglindă deformantă. Nu mi l-am imaginat niciodată altfel pe tata. Abia intrat, omul se chirci într-un colț al camerei. M-am gândit să pregătesc ceva pentru a-l primi cum se cuvine. Am aprins lampa și am căutat peste tot sperând să găsesc ceva depus pe masă, orice, deși știam că în casă nu mai era nimic: nu-mi mai rămăsese nici opiu, nici băutură. Deodată, ca prin minune, privirea îmi fu atrasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
degetele. Atunci mi-am revenit. Am răsucit cheia în broască, ușa se întredeschise. M-am dat de-o parte. Ea se ridică și, precum cineva care cunoaște drumul, traversă coridorul întunecos și deschise ușa de la camera mea. O urmai. Am aprins lampa, precipitat. Ca să văd că Se întinsese pe patul meu. Fața Îî rămânea în umbră și nu știam dacă mă vede sau nu, dacă poate să mă audă sau nu. Nu părea speriată, nici hotărâtă să reziste. Părea mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de acest impuls. De fapt, n-aveam nici un control asupra mea și, când ești închis cu un cadavru... Ideea asta mă umplu de o bizară bucurie. Ca să închei: am stins lampa care fumega. Am adus două sfeșnice și le-am aprins deasupra capului Ei. La lumina tremurândă a lumânărilor, trăsăturile feței deveneau mai calme, iar în umbra luminoasă a camerei luau o expresie misterioasă și diafană. Am luat hârtia și toate cele necesare. M-am apropiat de patul Său (căci, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
alcovul vecin cu camera mea. Mă întorsei la ușă, cu intenția să i-o dau bătrânului vizitiu drept recompensă pentru serviciile sale. Dar omul dispăruse, nici urmă de el, nici de droaga lui. Dezamăgit, m-am întors în cameră. Am aprins lampa. Am scos vasul din batista în care era înfășurat și l-am curățat de pământ cu mâneca hainei. Era un vas vechi emailat, violet și translucid. Avea reflexul castaniu-auriu al elitrelor de cărăbuș. Pe una dintre fețe era decorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de-o parte. Cântecul se răsucea în aer într-un mod ciudat. Se îndepărtă încetul cu încetul, apoi se stinse imediat. Nu, n-aveau nimic cu mine. Nu știau... Totul se scufundă din nou în liniște, în tenebre. N-am aprins lampa, pentru că îmi plăcea să stau în întuneric. Întunericul, materia asta densă și fluidă, infiltrându-se în toate locurile și în toate lucrurile. Mă obișnuisem cu el. Numai în întuneric mi se reanimau gânduri pierdute, spaimele uitate și aceste idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
măcelarului din față. Ființa asta trebuie să fi jucat un rol în viața mea; fără îndoială că o întâlnisem de mai multe ori. Această umbră era dublul meu, se materializase în cercul restrâns al vieții mele. M-am sculat să aprind lampa; silueta se topi și dispăru ca și cum nici n-ar fi fost. M-am examinat în oglindă, dar nu am recunoscut fața care îmi apăru. Era incredibil și înfricoșător: imaginea mea era acum mai viguroasă decât mine, în timp ce eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
tot felul de combinații și alchimii misterioase, vor Întreține imaginația și imaginarul.Un fenomen de magnetizare nimbează imaginea, așa Încît, cu ușurință, cădem pradă acestei puteri de atracție, ajungînd captivii ei adulatori”(p.5); sau :”...Ca o desfrînată vrăjitoare, imaginația aprinde În noi bezmetice ruguri pe care se mistuie dezirabilul și visul”(p.300). Acroșaje stilistice găsim În teză În foarte multe alte capitole și subcapitole, autoarea , omul de teatru, exegetul, fiind atent dublate de... poet, de un om care scrie
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
-n piuă... Cu ani În urmă, am fost la un banchet literar, organizat de o doamnă cu suflet bun și cald, dar care are scăpări În invitarea mesenilor. La un moment dat, se vorbea despre Nichita Stănescu: doi literați se aprinseseră Într-o polemică interesantă. Din păcate, la masă se afla și un octogenar complet surd, care Îi Întrerupea, periodic, cu mărturisiri aberante, gen „L-am cunoscut pe Ilarie Chendi!”, ori „L-am uitat cu toții pe Aurel Vlaicu!”... Recent, la alt
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
inutilă!”(scrisoare din decembrie 1889). Deși grav bolnav, Cehov avea delicateți impardonabile: așa se face că-n birou, la un moment dat, avea o plăcuță pe care scria „Vă rugăm nu fumați!”; musafirii Însă nu luau În seamă avertismentul și aprindeau cîte-o țigară, provocînd gazdei dese accese de tuse. „Nu e deajuns să fii artist; un actor trebuie să aibă o vastă formație intelectuală; ca să joci Hamlet, trebuie să-ți dai osteneala să te cultivi” ( a scris În revista Moskva, după ce
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
parabolă filozofică. Nici vorbă! Dimpotrivă, are un aspect mai hollywoodian, unde binele învinge, aventuri, 'ște treburi, cu scene sexy, eroul nostru gândac având succes la fetele-gândăcițe..." "Gândacul de bucătărie, libarca, e o insectă hermafrodită", mi-a trântit-o el sec, aprinzându-și liniștit o țigară. L-am privit descumpănit, simțind că brusc îmi țiuie urechile de parcă aș fi primit niscaiva palme peste amândouă deodată. "I-auzi, al dracului gândac! Hermafrodit zici?" "Hermafrodit, da. Îți dai seama că succesul ăla nebun al
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
zăpăcit și uituc, ținând minte toate prostiile, numai ce e important nu cum ar zice detractorii mei, au făcut ca să nu consemnez acest discurs... ăăă..., ei, nu chiar epocal, dar, oricum, remarcabil. Cu atât mai mult cu cât mă cam aprinsesem și în minte aveam imaginea flăcării prometeice și alte chestii d-astea idealiste. Cum-necum, calitățile mele oratorice și-au făcut efectul, iar gândacii au izbucnit sincer în urale, poate nu tocmai variate, ci de o simplitate de genul: "Bravo, Șefu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
din cap a lehamite: "Păi, acu' două săptămâni, cân' vorbirăm prima dată dă lucrarea asta, parcă ziceai ceva dă jumi-juma'. Acu' văz că s-a schimbat calimera". Nea Vasile nu recunoaște nimic: "Cum, bă, Vergile, s-a schimbat calimera!?" Se aprinde din ce în ce mai tare: "Ai? Ia zi și mie, să nu mor prost, bă! Hai, dă pă goarnă tot ce-ai adunat în gușă!" " Stai, bre, nu te mai iuți așa, că ne aude, în morții mă-sii, cineva și dăm în
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
privește la el cu gura căscată. Uită instantaneu de întrebarea colegului și face uimit: "Băi, nea Vasile, da' ce-ai pățit, dom'ne?" M-a bătut nevastă-mea, bă. Te-ai prins?" Da' grea mână are, bre...", râde celălalt portar, aprinzându-și o țigară. "Păi, nu?", zice sictirit rănitul. Vede sticlele și le bagă în dulap. Închide și-i arată lui Petrică picăturile de sânge de pe jos: "Uite, mă. Dacă ți-aș spune că m-am lovit în căcata asta dă
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
doua urma să-l responsabilizăm pe nea Petrică. Un imbold la timpul potrivit va face minuni. Portarul se trezi vorba vine pe la trei și jumătate. L-am ajutat și noi cu nițel amoniac dat pe la nas. Tuși gros și-și aprinse o țigară cu ochii încă tulburi. Dădu să se ridice, dar parcă nu-i reușea chiar așa cum ar fi vrut. Se clătină și se sprijini cu mâna de tocul ferestrei. Își mișcă hotărât capul în dreapta și în stânga, începând după aceea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Mamă, ce-am amorțit". Frisonă ușor: "Și s-a lăsat și frigu', al dracu'. Trebuia să mă bag înăuntru, la căldurică". Strănută vârtos de câteva ori, apoi își trase zgomotos nasul, mârâind: Acu' poate și răcesc..." Intră în odaie și aprinse becul ce lumina cât de cât curtea interioară. Aruncă o privire asiguratorie în jur, pregătindu-se să se culce din nou. Abia atunci zări bidoanele răsturnate lângă canal. Înlemni cu ochii holbați la ele. Când își mai reveni cât de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
schimbul de noapte. Nervii lui nu avură nici cel mai mic efect asupra nepăsătorului Anton, care nu catadicsi nici măcar să-l privească. Se așeză pur și simplu pe băncuță și scoase o sticluță cu cafea din tașcă, după care își aprinse tacticos o țigară. Suflă fumul albăstrui încetișor și cu dichis, formând câteva cercuri pe care le destrămă cu un gest molatic. Apoi, după ce sorbi puțină cafea, îl întrebă, oarecum visător pe agitatul Petrică: "Auziși, măi nea, că a murit mă-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
spital. Din când în când, cu un gest rapid, își consulta ceasul. Omul nostru avea deci o întâlnire. Curând, ajunse în fața unei bisericuțe. Intră pe portiță și căută din priviri pe cineva. La ora aceea matinală doar câteva bătrâne tăifăsuiau, aprinzând lumânări, majoritar în secțiunea destinată pentru răposați. Petrică își făcu la repezeală câteva cruci, cu ochii iscodind în dreapta și-n stânga. Până la urmă, îl găsi pe cel căutat, un bărbat nebărbierit, cu o față osoasă și sprâncene stufoase, în șopronul
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
în sângele ei să o bată dă salvare, că dacă mor acu', nici bani dă o înmormântare ca lumea n-ai, gușpeniță ce ești!" Asta cam așa era, socoti în sinea ei nevastă-sa. Se uită mai atentă la el, aprinzând plafoniera. Cămașa și pantalonii erau călcați, pantofii lustruiți. Îl întrebă cu bănuială în glas: "Vasile, da' chiloții și ciorapii ți-ai schimbat, mă?". Da' și normal! Crezi că sunt tac'tu, să mă duc cu izmenele scorojite-n cur și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
salută cu doi bărbați cu costumașe verzi și bonete așijderea. Tipii tăifăsuiau relaxați cu câte un pahar de plastic în mână. Pe buzunarele de la pieptul fiecăruia scria "Chirurgie I". Curând li se alăturară două fătuci în halate albe care-și aprinseră niște țigări lungi și subțirele. Pacientul cel brunet gemu sonor, privind întregul grup cu un subînțeles străveziu. Dar aceștia ascultau cu multă atenție ce le povestea un al cincilea, în costumaș și bonețică albe, proaspăt sosit. Prima cucoană ieși din
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]