21,099 matches
-
iată, te-am găsit. Deschizi eternitatea: în pacea ei măreață Se-ncheie rătăcirea-mi c-un glorios sfârșit... ...Am supt nemuritorul sân al iubirii sfinte, În rând cu Arhetipii fără de veac și nume... Dă-mi mâna, nu-i nevoie de-aripi... O-mbrățișare: Misterioasa carne se face duh în noi; De dincolo de ceruri se-ntinde-o așteptare, Perechea cea pierdută se-ntoarce înapoi. Ruda regală a acestei poezii este pasiunea lirică intelectualizată a lui Sappho, și poezia mistică a indienei Lala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetic: Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și auzirăm șoapta misterului divin", la sentimentul teleologiei dincolo de lumea umană a poeziei și a zborului inimii pentru a o înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe". În poezia Și dacă..., mișcări astrale conferă certitudine și perenitate sentimentului uman, iar în La steaua, fuga astrală în mers indefinit simbolizează durabilitatea eternă a iubirii. Și, în final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Tine apare pe albastrul cerului ! O, Mare Denecunoscut, O, sfâșietoarea chemare a flautului tău ! Iar în volumul Balaka Lebăda, această năzuință de evadare dintr-o lume în care se consideră străin, suie mai departe: un stol de lebede purtând pe aripile lor nu numai pe poet, ci și cerul, pământul, întreaga lume zboară fără oprire către un Dincolo care nu este nicăieri întâlnit, astfel că goana înaripată va dura etern: pentru că absolutul nu este atingerea unui capăt, ci este o tensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sistemelor istorice, ci să gândești prin tine însuți, să ai propriile intuiții metafizice. Iar pentru a depăși "tot ce a mai fost, tot ce este la fel", și care devine la un moment dat balast de prisos, trebuie să ai aripi. Iar aripile nu ni le poate da decât elanul poetic dus până la o tensiune anagogică părând a fi "nebunie" în raport cu modul comun sau sistemic de a gândi, dar care însemnează o schimbare radicală a înțelegerii existenței, a lumii. * Viziunea supremă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ci să gândești prin tine însuți, să ai propriile intuiții metafizice. Iar pentru a depăși "tot ce a mai fost, tot ce este la fel", și care devine la un moment dat balast de prisos, trebuie să ai aripi. Iar aripile nu ni le poate da decât elanul poetic dus până la o tensiune anagogică părând a fi "nebunie" în raport cu modul comun sau sistemic de a gândi, dar care însemnează o schimbare radicală a înțelegerii existenței, a lumii. * Viziunea supremă, revelația privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mea". Also Sprach Zarathustra este evanghelia depășirii umanului, a Supraumanului, aici pe pământ, căci "omul este creatura care nu există decât pentru a se depăși". Filozofia poetică a lui Nietzsche este cea a unui intelect "eroic", care planează luând pe aripile sale Viața, Natura, ridicându-le la un Da absolut, veșnicul Da al Ființei, înțelegând prin aceasta că, dacă Dumnezeu a murit în conștiința omului modern, atunci omul trebuie să se înalțe deasupra sa pentru ca, prin el, lumea noastră, care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
afirma că, alături de un poet, filozoful este o caricatură. Nietzsche rămâne princiar atât ca filozof, cât și ca poet. Căci adevărata filozofie nu poate fi decât poetică, așa cum marea poezie nu poate fi decât metafizică. Rațiunea este infirmă. Poezia are aripi", postula Immanuel Kant. Justiția poetică Căci există o justiție poetică. Nietzsche La modul definitoriu, justiția trebuie să restabilească normele axiologice care afirmă viața umană împotriva răului fizic sau moral. Dar justiția umană este grevată de subiectivism, dificultatea de a discerne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cosmic și în răspundere față de esența ei divină. Natura a născut filozofii pentru a-i afla identitatea și pe poeți pentru a-i afla idealitatea sfântă. Filozofia reușește rareori, poezia întotdeauna. Poezia ne deschide monada singurătății noastre și ne dă aripi pentru a ajunge la noi înșine: un poem ne dă elementele din care să construim propria noastră interioritate ireductibilă la oricare alta: o stare existențială al cărei unic conținut este o veșnicie aflată în exil, dar oricând putând locui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de Voltaire și romantismul german. În ambele cazuri timpul a reparat injustiția prin revelația unor vizionari. * Justiția poetică înalță omul spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
normă de înfăptuire. Poemul eliberarea prin imaginar din diversele forme de condiționare finitudine, zilnic, profan, nesemnificativ, eliberare mergând până la depășirea radicală în inexprimabil. Poezia are o singură definiție: aruncă în minți și inimi cuvântul care purifică și sămânța ce rodește aripi spre înălțare. Ca atare, poezia este suflu, fior și deschidere cosmică. Este vizionară. Aceasta este justiția ei. Restul e literatură. Poetul este justițiarul axiologic al Ființei. Experiența poetică nu este pur estetică, nu doar celebrează existența, ci prin faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
viziuni fantastice: Se va vedea în văzduh la o înălțime extremă, șerpi uriași luptându-se cu păsările". Deci târâtoarele se vor înălța și vor ucide ceea ce are zbor, previziune a prăbușirii oricărei axiologii, apterii spirituali doborând pe cei înzestrați cu aripi. De asemenea, "Oamenilor le va plăcea să-si vadă propriile înfăptuiri uzate și distruse".: frapantă premuniție a antispiritualității și anticulturii actuale. Neliniște intensă bântuie și răscolește zecile de personaje figurând pe Poarta Infernului a lui Auguste Rodin. Dar dacă aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eroic" în căutarea unei onto-axiologii supreme care nu pot fi atinse niciodată. De aici, zborul fără oprire. Aceeași maximă deschidere o întâlnim în sublimul poem al lui Rabindranath Tagore Lebedele, unde un stol de lebede, vast cât cerul, ia pe aripile sale universul, întreaga lume a finitudinii, într-o cursă către un dincolo, care fuge mereu și mereu dinaintea legendarelor păsări. Este cu totul uimitor acest poem, care dezvoltă aceeași idee a imposibilității de a atinge o finalitate onto-axiologică la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
abia prin Poezie, artă în general, Ființa ajunge la propria sa prezență. O poezie elevată va salva omenirea actuală. Poezia este marele posibil uman. Este o tensiune a sensibilității și intelectului care depășește lumea și eul empiric intramundan și dă aripi eliberatoare sinelui transmundan, homo sui transcendentalis nietzschean, abolind timpul consumptiv, apteric, pentru a deschide porțile eliberării metafizice în mers pasionat fără încetare, asemenea lebedelor în zbor extatic din viziunea lui Tagore. Poezie și imposibil Tu m'attendais depuis l'éternité
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fără răgaz, zi și noapte. al unui stol de lebede: Nu aici! Nu aici! În altă parte!" Setea nebună de transcendere către un Dincolo fără formă și nume, cuprinde întreaga natură, cosmosul însuși. Lebedele, păsări prin excelență ale misterului, împrumută aripile lor fiecărui lucru spre a-l trece de cealaltă parte, pentru că "aici în această apă stătută, comedie de bucurii și chinuri... rezerva de adevăr s-a istovit". Este uluitoare descrierea mișcării pancosmice. Cu aripile îmbătate de spiritul furtunii, lebedele supun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
păsări prin excelență ale misterului, împrumută aripile lor fiecărui lucru spre a-l trece de cealaltă parte, pentru că "aici în această apă stătută, comedie de bucurii și chinuri... rezerva de adevăr s-a istovit". Este uluitoare descrierea mișcării pancosmice. Cu aripile îmbătate de spiritul furtunii, lebedele supun cerul, cu râsul lor vesel trezesc talazuri de încântare în mările aerului. Pământul, oceanele, astrele, munții pădurile toate capătă aripi și se avântă în iureșul înălțării magnetizată de chemarea acelui Dincolo care se depărtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și chinuri... rezerva de adevăr s-a istovit". Este uluitoare descrierea mișcării pancosmice. Cu aripile îmbătate de spiritul furtunii, lebedele supun cerul, cu râsul lor vesel trezesc talazuri de încântare în mările aerului. Pământul, oceanele, astrele, munții pădurile toate capătă aripi și se avântă în iureșul înălțării magnetizată de chemarea acelui Dincolo care se depărtează neîncetat. Întreg universul este transmutat într-o nemărginită ființă înaripată, al cărei zbor este impulsionat de cântecul lebedelor, metaforă a morții întru renaștere, ciclu repetat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
metaforă a morții întru renaștere, ciclu repetat la nesfârșit, nicăieri oprire, mereu altundeva: ...Dintr-odată la această oră și în cerul serii Pe vastul abis, izbucnirea, fulgerul sunetului Care lunecă aerian de la un capăt la altul: O, nour de Lebede ! Aripile voastre îmbătate de duhul furtunii Supuneau cerul cu râsul lor voios și sălbatic Și trezeau valuri de uimire în oceanul văzduhului ! Se părea că mesajul aripilor Pentru o clipă aducea o sete nebună de mișcare În inima munților mereu neclătinați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fulgerul sunetului Care lunecă aerian de la un capăt la altul: O, nour de Lebede ! Aripile voastre îmbătate de duhul furtunii Supuneau cerul cu râsul lor voios și sălbatic Și trezeau valuri de uimire în oceanul văzduhului ! Se părea că mesajul aripilor Pentru o clipă aducea o sete nebună de mișcare În inima munților mereu neclătinați. Colinele deveneau nouri plutind fără țintă prin Baiçakh, Șirurile de arbori își smulgeau rădăcinile Întinzându-și deasemenea aripile pe urmele sunetului. Visul serii se sfărâma, Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
uimire în oceanul văzduhului ! Se părea că mesajul aripilor Pentru o clipă aducea o sete nebună de mișcare În inima munților mereu neclătinați. Colinele deveneau nouri plutind fără țintă prin Baiçakh, Șirurile de arbori își smulgeau rădăcinile Întinzându-și deasemenea aripile pe urmele sunetului. Visul serii se sfărâma, Se năștea un dor adânc, un dor de moarte către dincolo ! Prin voi sufletul lumii retrimitea strigătul în toate părțile Nu aici ! nu aici ! undeva în altă parte ! O, nouri de lebede, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un dor adânc, un dor de moarte către dincolo ! Prin voi sufletul lumii retrimitea strigătul în toate părțile Nu aici ! nu aici ! undeva în altă parte ! O, nouri de lebede, în astă seară ,,Am auzit pretutindeni aceași bătaie răzvrătită de aripi, Iarba, și orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
către dincolo ! Prin voi sufletul lumii retrimitea strigătul în toate părțile Nu aici ! nu aici ! undeva în altă parte ! O, nouri de lebede, în astă seară ,,Am auzit pretutindeni aceași bătaie răzvrătită de aripi, Iarba, și orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut ! Și tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nu aici ! nu aici ! undeva în altă parte ! O, nouri de lebede, în astă seară ,,Am auzit pretutindeni aceași bătaie răzvrătită de aripi, Iarba, și orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut ! Și tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în astă seară ,,Am auzit pretutindeni aceași bătaie răzvrătită de aripi, Iarba, și orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut ! Și tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului, plecate pe căi nevăzute Din trecutul adânc până în viitorul ce nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut ! Și tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului, plecate pe căi nevăzute Din trecutul adânc până în viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu tot stolul înaripat Acel suflet, acea pasăre fără lăcaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sezoane. Când eram mici, David și cu mine alunecam din camerele ei cu mobile vechi, masive și ancorate ca niște geamanduri în spații cu tavan înalt și grad variabil de mucegai în lumea de insecte, de trupuri cu solzi, cu aripi, cu antene ițite printre tufe de iasomie, de glicină, de bougainvillea, de ienupăr, poate chiar și de hașiș. (Sunt convins că Lea fuma hașiș. Chiar și pe vremea aceea - nu știu cum, de unde și de ce și-l procura, dar știu, intuitiv, că
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]