3,559 matches
-
clovni cu "pelerina înăcrită/ de râs", "clownii falșii profeți" (Pune-ți și tu o mască, Interior cu mască și clovn, Sfaturi de amăgit întunericul, Elegie. Mut și orb ca Dumnezeul acestui veac, Via carissima ș.a.), toate invocate dacă nu să articuleze o eboșă de poetică a revoltei auctoriale ("Vino și spune un adevăr despre tine/ autor iconoclast incomod/ ai umplut lumea cu versuri amare/ scrib îndrăcit mică instalație de visat!" Mică instalație de visat), măcar să legifereze multiplicitatea internă ("Dar eu retras
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fără sfârșit" (IX. Coborârea lui Daniel). La fel ca aici, în aceste tulburătoare variațiuni pe teme deopotrivă filosofice, existențiale și po(i)etice, cărțile Deasupra lucrurilor, neantul (Editura Cartea Românească, București, 1990) și Mirele orb (Editura Junimea, Iași, 1995) își articulează discursul pe tiparul dublei reflectări. Și substanța, și retorica discursului glisează, în permanență, între poli antitetici. Pe de o parte, avem de-a face cu un discurs criptic, dens până la asfixiere, în orice caz, plin de referințe culturale de tot
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și a se uni, din nou, cu divinul originar (cf. Reynal Sorel, Orfeu și orfismul, 1995). O dovedește utilizarea unei serii interesante de simboluri și semne orfice, prelucrate în scenarii inițiatice lesne comparabile cu tiparul catabazei lui Orfeu, din moment ce se articulează pe același concept esențial: teletai (riturile tainice). Astfel, însăși metafora-simbol dominantă, ce dă și titlul primelor sale cărți, rodul, devine un semn al fertilității și regenerării perpetue întru moarte. Echivalența rod-moarte este realizată, undeva, fără nici un rest ("rotundul rod ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Trenul Cervantes (Universitas XXI, Iași, 2010); în fine, Roșu nefast și Translare în pictură din Clinica de metafore (Princeps Edit Multimedia, Iași, 2013). Mai mult decât atât, în fiecare dintre cărțile Mariei Mănucă există cel puțin câte o artă poetică articulată pe principiul complementarității dintre cele două arte. Deloc întâmplător, poemul cu funcția de uvertură a cărții care urmărește, programatic, nașterea acestei noi alterități creatoare (cu pași rezumați în textul care se numește chiar După vernisaj: "Tablourile s-au tras în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
guști/ iubire-ntr-un poem"). Unghiul care dictează percepția e prin urmare tributar mai degrabă nostalgiei stenice decât amărăciunii de a trăi (la modul... feminin!) într-un prezent nemulțumitor. O nostalgie a purității originare, mai exact: foarte multe texte se articulează pe tentativa de recuperare a unui timp adamic de către un actant feminin care își stimulează abilitatea de a retrăi, la nesfârșit, cu o memorie senzorială cât se poate de trează, povestea edenică. Apelul la o memorie mitologică fără greș, care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ar explica, într-adevăr, apelul constant la figuri retorice sau jocuri de limbaj și cu atât mai mult raportarea directă a lui Ioanid Romanescu la receptorul direct al textului. În mare parte din poemele incluse în primele sale cărți, se articulează adesea o estetică a superiorității (auctoriale) și se postulează un cod (hermeneutic) al dialogismului, doar uneori contras abil în soliloc. După cum am văzut, creatorul universului poetic deschis de Singurătatea în doi pare a-și exprima tranșant conștiința superiorității sale vădite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
În interiorul tău/ oriunde te-ai afla/ ore ciudate îmbrăcate în lințolii/ petrec un particular trecut/ spre un amalgamat viitor/ al aceleiași hărți./ Zvâcni fecioara, Europa,/ coapsele zburânde, călărind taurul/ și toate popoarele înfrățite/ învățară în cor/ idiomul privirilor mute, cuvintelor/ articulate în mările, ploile, zâmbetele și lacrimile/ reunite în Common house./ Din mansarda ei poeții/ au înălțat un zmeu:/ E manifestul târziei inocențe" (E). Mai reușite sunt textele în care una dintre marile obsesii ale poetei (alteritatea interioară ca apanaj al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trage în adâncuri"), să observăm că iubirea îi apare drept cea mai vizibilă dintre toate "săgețile de lumină/ înveninate de muzica mută a substanței". În special majoritatea poemelor din O săgeată îmbrăcată în roșu (Editura Paralela 45, Pitești, 2008) se articulează pe o percepție extrem de vie și totalizantă a feminității, pe care un critic de talia lui Gilbert Durand o vedea, semnificativ, drept cea mai radicală formă a alterității. Câteva dintre ele se și construiesc, din acest motiv, ca descripții expresive
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Sinucigași de lux 1996; Răstălmăcirea jocului 1998; Triunghiuri cu pupila albastră, Editura Timpul, Iași, 2009; Târgul de nopți 2010) nu există, practic, diferențe majore de tematică sau viziune lirică. În toate, poetul pare a-și respecta riguros programul estetic, bine articulat de la început, intervenind pe parcurs doar în sensul nuanțării unor motive dominante sau a unor atitudini auctoriale existente, în marea lor majoritate, încă din opera prima. Înfrângerea somnului promite de altfel a pune în pagină un program construit după regulile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
doar ruine, locul din jurul lor este gol și îmi este deschis". Desigur că, din "acest jurnal, acest atelier" în ruine, dar deloc indistinct, pe cititorul de poezie îl interesează mai mult fragmentele propriu-zis poetice. De reținut, dintre acestea, seria bine articulată de poeme erotice, majoritatea adresate "ție,/ la sfârșitul/ tuturor cuvintelor/ care ar putea să vorbească/ despre tine/ ca împărăteasă/ și curtezană totodată" (Poem de dragoste) sau poemele într-un singur vers -construcții aproape silogistice ori apoftegmatice care aproximează marile realități
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fratele mort și fratele viu". Lucianograma tipică mai târzie a poetului ("Lucian Vasiliu/ este inventatorul/ unei monadologii desuete/ așadar,/ bun de răstignit/ pe un perete// el e un fel/ de/ n-ar mai fi-/ când bezmetic/ și când gri") se articulează pe același principiu al alunecării perpetue nu atât între "orgoliu și umilință", între sens și nonsens, cât între haos și ordine, între ființă și neființă. În spațiul dintre ele, instanța auctorială poate textualiza în voie "mesajul ultimității" (Vladimir Jankélévitch). Din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
morminte/ vor ura mea în ocna gurii lor/ e viața-n doi un ostenit izvor/ prin pulberea deșertului fierbinte?". Chiar și în tratatul taumaturgic care este, finalmente, Cartea de copilărire (Editura Junimea, Iași, 1974), apare un autoportret de esență argheziană, articulat pe ideea scindării în forțe conceptualizate maniheist: "Bòlnav de stenahorie,/ în cerdacul de priveală/ un seraf din mine scrie/ stih liubov ca o beteală./ Semnele domniei mele/ (cucă și caftan și tui)/ stau la poarta iadului,/ de păcat și sânge
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu femeia în ritmurile unui ritual cinegetic: "Tu cobori în blânda auroră/ eu în aer urc către amurg/ marea vânătoare-ncepe soră/ sunete din cornul dulce curg" (Fratele mâniei). În schimb, numeroase texte risipite în volumele sale erotice intenționează să articuleze, în ritmuri cantabile, o consacrare a iubirii similară procesului de distanțare aproape mistică față de obiectul adorației din lirica trubadurescă: "O, ce veste minunată,/ sunt chemat la judecată./ Spiță/ de străveche viță,/ marchiza păienjeniță/ luni solie mi-a trimis/ cavaleri cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Parizienei că "palimpsest", suprapunere, convergență și interpenetrare a mai multor proiecții identitare care o definesc: homo modernus, homo gallicus, homo dixneuviemis, homo miticus, homo urbanus, homo eroticus, homo dramaticus și homo ludens. Pariziana este o identitate sociogeografica care nu se articulează pornind în exclusivitate de la o definiție spațială, ci și de la una în termeni de cultură și istorie. • delimitarea în categoria personajului literar a unui tip aparte femeia pariziana, reieșind din particularitățile de ordin funcțional și estetic. Inovația principala a lucrării
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
care stă la baza mitului lui Don-Juan, dar poate sta și la baza altor mituri 64. Prin analogie cu acest scenariu, putem interpreta și mitul Parizienei. Prima sarcină, înainte de a stabili pertinenta mitului Parizienei, constă în a descrie și a articulă domeniul, izolând elementele distinctive care, grupate la un loc, vor alcătui scenariul destinului femeii pariziene. Se obțin astfel unitățile constitutive invariantele care sunt în număr de trei: Pariziana, Parisul și grupul masculin. 1. Parisul: Pariziana că mit ia naștere în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pentru a ocoli un verdict negativ categoric [Hoffet, 1953, p.30-31]. Acolo unde anglo-saxonii insistă să pună toate punctele pe i, francezii preferă să se eschiveze de la o conversatie penibilă și neplăcută. Dacă va fi necesar să se hotărască să articuleze un refuz, parizianul îl va mască cu o mulțime de complimente, promisiuni, elogii, astfel că va fi greu de înțeles ce vrea, de fapt, să spună. Printre stratagemele de succes ale comunicării pariziene, Frédéric Hoffet evidențiază, următoarele: a seduce înainte de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
atras și preocupat de realitățile imediate, cele care compun materia cercetării empirice, ci mai degrabă de aspectele puțin evidente (lucrurile nevăzute, cum spunea Bastiat, sau sensurile ascunse ale lumii, cum le numește Tiberiu). Premisele sale nu sunt ipotetice și nu articulează un actor economic sau social abstract, fie acesta individual sau colectiv. Personajele care compun tabloul universului său economic sunt deopotrivă dominate de rațiune și pasiune, de interese și sentimente, de calcule și judecăți de valoare. Fundalul acestui tablou nu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Studii și Cercetări Transdisciplinare cu sediul la Paris și cu filiale în douăzeci și ceva de țări. Iată cîteva pasaje din Cartă: "Transdisciplinaritatea este complementară cu abordarea disciplinară; ea face să răsară, din confruntarea disciplinelor, noi date pe care le articulează între ele și ne oferă o nouă viziune a naturii și realității. Transdisciplinaritatea nu caută stăpînirea mai multor discipline, ci deschiderea tuturor disciplinelor către ceea ce le traversează și le depășește. Cheia de boltă a transdisciplinarității rezidă în unificarea semantică și
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
revistei Poétique își propun să înțeleagă dacă și în ce măsură dialogismul critic diferă de cel poetic. Altfel spus: ce anume deosebește intertextualitatea critică de cea poetică? În principiu, critica literară a fost mereu intertextuală, în sens larg, în măsura în care discursul critic se articulează pe desenul întâlnirii textului analizat cu cel care analizează. Totuși, atrage atenția cercetătoarea, intertextualitatea nu se reduce la utilizarea citatelor sau la aparatul referențial furnizat de critica surselor: ar fi o formă rudimentară. Un punct de diferențiere evidentă se referă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
transformare (s.n.), să înțelegem că nu putem conserva decât transformând și, în sens invers, că nu putem transforma dacât conservând de o anumită manieră, chiar reanimând un trecut mereu în pericol de a fi uitat" (Butor: 1993, 301). Raportul vechi-nou articulează "politica" intertextului. Un text vechi trebuie integrat noului context și, în același timp, suportă el însuși modificări. Noul nu este integral noutate, iar vechiul se înnoiește puțin. Intertextul "semnalează faptul că reprezentările prezente provin din cele trecute și asupra consecințelor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din totalul textului infinit. Toate acestea sunt variante ale contextului. Textul și contextul nu sunt o vecinătate întâmplătoare, contextul desenează textul. "Tocmai în acest joc al contrastelor formă-fond, al repetiției și al diferenței (s.n.), textul devine sesizabil ca atare, se articulează în unități de sens și devine el însuși unitate de sens" (ibidem). Aceeași consecință nuanțată a contiguității este înregistrată și în cazul mitului, situație în care contextul legitimează textul de o manieră mai tensionată și, în plus, condiționarea acestei raportări
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reciproc, în momentul în care sunt puse alături, elemente de semnificație (seme). Acest schimb le determină sensul, prin actualizare sau prin propagarea de trăsături aferente (Rastier et Pincemin, URL). Pe același model este formulat, pentru un nivel superior, principiul arhitextualității, articulat prin raportarea fragmentelor la corpusul de texte. Mitul operează la rândul lui transformări, dar de o cu totul altă natură: elaborarea unui sistem semiologic secund îi va permite mitului să evite această dilemă: silit să dezvăluie sau să lichideze conceptul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
adică; unitate lexicală), chiar semantem. Ne referim la repetarea intratextuală. În ceea ce privește diferirea, cel se va dovedi relevant în procesul semnificării va fi morfemul. Dintre nivelurile constituirii textului, cel lexical va ocupa un loc privilegiat, însă, este evident, intratextualitatea nu se articulează niciodată la un singur nivel textual. Motorul mecanismului intratextual se ascunde în dialectica repetare-diferire, motiv pentru care, dacă un prim nivel ne face vizibilă repetarea, altul sau alte niveluri vor lumina diferirea. Sunt numeroase contextele în care nivelul lexical pune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
afumat găsim numai în Sărmanul Dionis. Vom parcurge câmpul lexical exclusiv marcat de cuvintele care apar numai în nuvela Sărmanul Dionis, stabilind un index. Intenția acestui demers are legătură cu ideea de a profila orizontul de așteptare în care se articulează intratextualitatea. Considerăm că indexul prezențelor exclusive și tabloul câmpurilor lor semantice se dovedesc relevante și pentru Cezara, motiv pentru care subiectul va putea fi dezvoltat în subcapitolul dedicat nuvelei publicate în 1876; pentru nuvela filosofică ori fantastică, vom proceda la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
textul din manuscris (în termenii lui D. Vatamaniuc versiuni, variante, texte aferente, exerciții), continuând drumul înapoi cu manuscrisul în facsimil (pentru unele texte în proză). Traseul regresiv poate continua, de exemplu, recurgând la Fragmentarium, pentru a vizualiza frânturile care au articulat mai târziu întregul (vezi Pompiliu Crăciunescu, despre revelația fragmentarului pentru cuprinderea întregului). Vizând un intratext cumva intertextual, vor fi invocate și fragmente eminesciene din filosofie (traduceri). Dacă textul-sursă este o altă proză localizată în spațiul creației originale eminesciene, situație abordată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]