1,924 matches
-
semeni cu un paznic adevărat! declară el zâmbind. Dacă lași să-ți crească barba și mustățile, cine nu te cunoaște ar putea să jure că ești feciorul meu, izbucni în hohote de râs Calistrat. 19 Soarele prinsese a scăpăta spre asfințit și umbrele începeau să se lungească. Lăsaseră în urmă drumul forestier și urcau acum pe un versant acoperit de molizi bătrâni. La plecarea din poiană, Cristian Toma voise să meargă cu mașina, dar Moș Calistrat se opusese vehement: Băiete, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peșterii. Privea curioasă înăuntru încercând să străbată cu privirea întunericul din interior. Neizbutind, mai făcu un pas și apoi încă unul. Eu, în locul tău, nu m-aș aventura acolo! o prinse de mână Cristian, oprind-o. De ce? Mai e până la asfințit. Nu știu, pur și simplu nu-mi place. Simt eu că nu e bine. Deși încerca să pară curajoasă, Ileana se opri totuși înainte de a trece dincolo de intrare. Toma o trase doi pași înapoi după care începu să studieze atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
înțeleagă ce se întâmplă. Strânse toiagul cu putere în mâini, așteptându-se să-l simtă vibrând ușor, așa cum făcea ori de câte ori vâlva se pregătea de atac. Ciudat, lumina căpătase nuanțe portocalii bătând spre roșu, de parcă soarele s-ar fi aflat la asfințit. Se opri locului și își aruncă privirile în sus. Deși senin, cerul era plumburiu. Cu capul în continuare ridicat, se învârti pe loc, încercând să înțeleagă ce se petrece. Tălpile bocancilor scrâșneau ca și cum ar fi călcat pe pietriș. Nedumerit, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pusese la cale îl va lua fără îndoială, prin surprindere. Înainte de a ieși în curte, se asigură că soarele urcase sus pe cer, așa, pentru orice eventualitate. Din clipa aceea, nimănui nu-i mai era permis să întârzie afară după asfințit. Se îngrijise să dea ordine explicite în acest sens. Orice activitate la exterior se desfășura numai la lumina zilei, odată cu crepusculul, toată lumea trebuia să intre la adăpost. Nu mai voia alte victime, avea nevoie de toți oamenii săi. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu capătul de jos al suliței, și sulița a ieșit pe dinapoi. A căzut și a murit pe loc. Toți cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort, se opreau. 24. Ioab și Abișai au urmărit pe Abner. Și la asfințitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustia Gabaonului. 25. Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată, și s-au oprit pe vîrful unui deal. 26
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
Marea spăla poalele tale în lumi trecătoare alunecasem printre stele prelungind secundele spre asfințit Zgomote contaminate tânjeau după margini musteau în artificii repetabile îngrădite de alte coordonate Rezonam în sfâșietoare abuzuri eram zei! Astăzi ți-am recalculat vrăjile de sus până jos; zornăiau cifrele uitând să-ți depeni semnul ce se va uita.
Egalitatea binomului by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83728_a_85053]
-
cu curtea de la Național TV, cu aer de stăpâne într-un cimitir. Nu știu dacă am apucat să-ți povesteasc despre plimbarea pe lacul Cișmigiu cu Antonia, în seara dinaintea plecării în Germania. Pe la șapte, când soarele se ducea spre asfințit, din vegetația sălbatică s-au ridicat niște jerbe de ciori, probabil sute, și au umplut cerul, roze de puncte ca de ciumă. Toată seara aceea, n-am mai reușit să scot o vorbă de la Tonia, numai a doua zi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
îl cunoaște pe Marcel, un bătrân care fura din buzunare și dăruia vise pe gratis celor doi. El le vorbește de Verona, de un pod al suspinelor pe sub care, dacă treceai sărutându-te într-o gondolă atunci când băteau clopotele la asfințit, urma să rămâi nedespărțit de persoana iubită sau măcar o puteai păstra toată viața în amintiri. Mă uitam la acele scene și pricepeam dintr-o dată că în mâinile mele stă soarta, că pot să visez așa cum vreau eu, că e
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
etajul doi și parter de cearceaf, când cobora de la Rodicuța din balcon, nu i-a făcut raport. „Măi copii“, a zis nea Bilă, „să nu se mai întâmple“. Numai cu el ce mai regăsise cerul acela rozaliu, înnegrindu-se după asfințit, când se așezau amândoi în genunchi și îl priveau prin geamurile înalte ale camerei de cămin. Pe urmă intrau fetele gălăgioase și vraja dispărea sfâșiată iute, ca o pânză de păianjen invadată de un stol de muște negre și bâzâitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ridică brusc să plece; Gabriel se lălăia într-o rână, agățat de scaun, cu mintea rătăcită și el pe undeva. Doar o clipă mai zări lumina gălbuie strecurându-se printre frunzele copacilor bătrâni și gândul i se iți imediat la asfințitul acela care-ți făcea un gol în stomac. Culoarea exploda în măruntaie și rozul era doar amintirea unui roșu intens, proiectată pe negrul serii. Atâta simțea, că-i explodează măruntaiele, când îl văzuse pe Daniel deschizând ușa compartimentului. Să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
scoată capul pe geam și să strige: „Sunt eu, sunt eu, Rodica. Și cu sora mea, Mălina“. Așa făceam când eram mici, suntem noi, Mălina și Rodica, ba eu, oooo, uuu, ooo, uuu, pierdute în gura pădurii roșii, toamna, în asfințit, cu bunica de mână... „Îmbătrânesc, asta e tot...“ și trase o linie pe hârtia albă din fața ei. Ăsta o să fie bărbatul meu, ce dracu’ să mai fac, îl târâi acasă, cu valiza lui cu viori și mezeluri. „Hai, Gabriel, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
înșirate în fața ușii iar până la culcare ronțăiau pe inima goală câte un cățel din producția anuală. Între timp, bărbații jucau șah. Acolo am auzit odată zicala „cade în picioare ca pisica“. Prin urmare, pisicile rămâneau pe acoperiș până bine după asfințit, pentru că smoala se îmbiba de căldură. Când se ridicau să plece, numai ce nu le pleoscăia sub picioare. Stăteam pe trepte așteptând să se însereze și să vină în pod. Aveau voie să urce pe acolo, ca locatarii, pentru că ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
somn, opt ore de muncă, opt ore de odihnă. Hrană sănătoasă, zarzavaturi de iarnă furate de dincolo de linia frontului. Dimineața exerciții de rimă și ritm cu profesori, după-amiaza gândire liberă cu supraveghetori. Fără miros de dinamită, fără lumină artificială, numai asfințituri și aer curat. Dar, de îndată ce conflictul s-a terminat, l-au și aruncat în luptă. Atunci s-a născut din nou viața, așa că doar cei din cercurile înalte nu s-au mirat că a primit pașaport. Făcut anume pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai mult îmi plăcea să lucrez în atelier. Acolo sarcina mea erau reflectoarele, dar tot eu mânuiam și cele trei pânze uriașe, înfășurate pe niște rulouri. Pe prima erau „Piscurile necucerite“, iar pe celelalte două, „Lacul ziua“ și „Lacul la asfințit“. Ăsta era preferatul nostru, el dădea emoție muncii, pentru că aveam ocazia să așteptăm ani la rând. Să-l așteptăm pe acela care va observa că pe malul de la nord nu apune soarele. La cererea publicului, puteam să aduc în fața pânzei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
toate la fel. Și cum l-am ales și l-am achitat pe unul, am și început să mă pregătesc de înmormântarea următoare. Într-o bună zi a intrat în atelier un bătrân. Era desfășurată tocmai pânza cu Lacul la asfințit. S-a oprit în fața ei, o privea și bătea din picioare. Clătina din cap, dar n-a scos nici un cuvânt. Eu m-am ascuns în dosul ursului, să nu mă vadă. Îl priveam de acolo și aproape plângeam. Engelhart nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de copaci, pe pământ, fiecare pe unde a putut să se așeze, a amuțit și peste pădurea de fagi s-a lăsat o liniște de mormânt. Soarele încet a coborât pe după copaci, apoi în tihna lui s-a vărsat către asfințit, când viețuitoarele pădurii către culcușul lor s-au întors numaidecât. Spiritul pădurii, puternic emoționat, cu inima distrusă și sufletul zdrobit s-a așezat în genunchi și a închinat către cer o rugă: -Desfă, Doamne, soarele în fărâme, din care să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
s-a așezat ascuns după o tufă și se gândea la cauza incendiului. După un timp și-a dat seama că singurul vinovat de incendiul ivit nu poate să fie decât Dondonel. Timpul a trecut repede, soarele a coborât la asfințit. N-a durat mult și a sosit înserarea apoi repede a căzut întunericul. Dacă a văzut Dondică că Dondonel nu mai apare, a început să-l caute. S-a împiedicat de o cioată, a pipăit-o, s-a așezat pe
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
înspre Cristinești. La un moment dat Crângul a auzit de departe o doină pe care o cânta o voce scăzută și din ce în ce mai voioasă, mai puternică, mai răzbătătoare: Crângule pădure mică Ce i-ai spus lui Ionică Am doinit până l-asfințit La belea nu m-am gândit Este drept, i-adevărat De belea așa am scăpat A sărit din cârca mea Drept în ceafa altuia Acum sunt tare fericit De belea nu sunt iubit Necazurile curg mereu Și gândesc altfel eu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
o luptă grea timp de șapte zile și șapte nopți și grupul lui Căiță abia își mai putea aduna forțele de atâta luptă. S-au regrupat și priveau osteniți la capul desprins de trupul lui Dardailă care nu murea așteptând asfințitul soarelui. -Prieteni, de acum în colo mai avem un hop de trecut și am scăpat de toate cele potrivnice pentru a elibera Fata pustiului și a ne îndrepta spre locurile noastre. Când au ajuns la Poarta pustiului, armata de șerpi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Căiță unde este ? -Este lângă mine. Trebuie să-i ajuți dacă poți. -Când și-a văzut sfârșitul, Dardailă? -După ce l-am omorât am venit să te salvăm pe tine. -Înseamnă că trebuie să ne grăbim pentru că va muri la asfințitul soarelui și până atunci va încerca să facă ceva rău. După aceea a intrat în castel și a revenit în scurt timp cu un vas care strălucea ca razele de soare, pe care i l-a arătat lui Stup, zicându
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
sat, căruia îi relatează toată discuția pe care a avut-o cu prietenul lui. Preotul s-a gândit ce s-a gândit, după care a zis: -Ai dreptate dumneata dar și prietenul dumnitale. Într-o zi când soarele aluneca către asfințit, și razele își domoleau din intensitate, prietenii Fănică și Costică treceau prin dreptul bisericii. Amândoi cu câte o undiță în mână se duceau la undit în Bașiu la iazul lui Amarandei. Întâmplător, preotul se afla în curtea bisericii. Când i-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu poate decât să te laude pentru apariția floricelelor mov înșirate vertical, pentru izvorul de arome fantastice. experiment am deschis aparatul de așteptat, l am reglat din butoanele mici, cât și din cele mari am dat cu puțină culoare, de asfințit de santorini de jad chinezesc am pus la incubat peste noapte am întins preparatele mele pe masa de faianță a sufletului tău am deschis ochii, am reglat macroviza și apoi, precis, microviza am văzut că în sufletul tău sunt prezenți
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
privirea în gol. Ascultau, aproape în extaz, sunetele nostalgice. Oamenii din turnul de veghe, din corpul de gardă și din toate părțile fortăreței erau cuprinși de aceleași gânduri. Prin furtuni de săgeți, împușcături și strigăte războinice - din zori și până-n asfințit și din nou de seara până dimineața - oamenii care se aflau de trei ani în castelul acela izolat de lumea din jur prinseseră rădăcini trainice, fără a ceda sau a se retrage. Acum, însă, sunetul de koto le trezea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clanului Akechi, se întreținea cu un oaspete. Musafirul era pictorul Yusho, care nu era de origine din Suwa. Părea să aibă cam vreo cincizeci de ani, iar fizicul său robust nu indica prin nimic că era pictor. Vorbea foarte puțin. Asfințitul înroșea pereții albi ai șirului de magazii în care fasolea era depozitată. — Trebuie să mă iertați că v-am vizitat, pe neașteptate, într-o perioadă de război ca aceasta, și că nu vorbesc decât despre problemele plictisitoare ale unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prima zi din Luna a Șasea fu mai fierbinte decât fusese de mulți ani. După-amiaza, coloane de nori acopereau o parte a cerului dinspre miazănoapte, dar soarele, care apunea încet, continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]