KorAP: Find »[drukola/base=atare & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...1216 >

30,381 matches

Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210

filosofia dreptului și 2. filosofia moralei. Filosoful neokantian probează o viziune concretă și realistă, când relevă: „Moravurile și comportarea morală, sistemul moralității obiective, la fel ca și dreptul ca produs și funcție, nu sunt considerate ca fiind ale individului ca atare sau ale «rațiunii» sale, ci ca aparținând rațiunii generale imanente a structurilor sociale ale vieții istorice; individul participă, tot așa ca la limbă și credință, și la moravurile și la comportările morale ale Întregului social. Bineînțeles - subliniază Paulsen - moralitatea ca

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
generale imanente a structurilor sociale ale vieții istorice; individul participă, tot așa ca la limbă și credință, și la moravurile și la comportările morale ale Întregului social. Bineînțeles - subliniază Paulsen - moralitatea ca determinare subiectivă a voinței aparține vieții individuale ca atare; dar această moralitate subiectivă nu poate fi explicată fără referirea la moralitatea obiectivă, care se Înfățișează În obiceiuri și În drept, În cerințele și judecățile morale, În vederile și idealurile Întregului: ethosul popular devenit istoricește este izvorul din care curge

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
Înglobat și condus de celălalt. La fel și cu acțiunile noastre pe care le putem raporta În orice ordine sau succesiune, fiecare din maniere fiind la fel de legitimă ca și cealaltă - fie unei realități obiective (luate ca fenomene naturale, supuse, ca atare, legilor naturii exterioare), fie ființei noastre subiective, ale cărei emanații sunt, de fapt, acțiunile noastre. Această esență subiectivă a ființei noastre este, În noi, certitudinea supremă care se impune ca o referință imediată și ineluctabilă tuturor activităților noastre teoretice sau

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
și dezvolte armonios, pe cât posibil, toate forțele și facultățile, formulă care, la rândul ei, ar putea să servească drept principiu etic, dacă nu cumva ar mai trebui definit aici și ceea ce Înțelegem prin „armonie”. Nici un motiv al sufletului, luat ca atare, În sine, nu ar putea permite stabilirea normei de viață umană. Această insuficiență a diverselor motive, luate izolat, apare deja Într-o anume măsură În critica atât de ușor de făcut a diverselor sisteme care au pretins că au fondat

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
pe care Îl putem numi drept intersubiectiv. Caracterul absolut al persoanei umane, imaginată sub speciae aeternitatis, constituie Într-adevăr norma fundamentală a relațiilor dintre mai multe persoane, dintre care fiecare are, În virtutea acestui principiu, dreptul de a fi recunoscută ca atare de către celelalte și pentru care toate manifestă o obligație corespondentă În fața celorlalte. Tocmai din această normă fundamentală decurge un mare număr de alte norme, la fel de reciproce, norme care cuprind diversele reguli și obligații ale fiecărei persoane și care Îi privesc

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
sau mai puțin conștient, fenomenul și ideea, faptul și norma, forța și dreptul, se pot minți pe ei Înșiși atribuind oricărui Stat - prin simplul fapt că există - o rațiune absolută și o valoare etică imanentă. Critica filosofică nu admite o atare divizare a Statului. Dimpotrivă, ea Îi indică o sarcină definită, a cărei Îndeplinire poate asigura autorității sale o confirmare superioară. Această sarcină este - trebuie reamintit - realizarea dreptății, a acestei legi supreme pe care nici un arbitru nu ar putea s-o

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
se ajunge la evoluționismul empiric. Herbert Spencer, Charles Darwin, Wilhelm Wundt sunt cei care trasează această traiectorie. Comportamentul moral și moravurile, sistemul moralității obiective, la fel ca și dreptul ca produs și funcție, nu sunt considerate ca aparținând individului ca atare sau ale rațiunii sale, ci ca aparținând rațiunii generale imanente a structurilor sociale ale vieții istorice. Tot așa cum participă la credință, la limbă, individul participă și la moravurile, la comportamentul moral al Întregului social. Moralitatea, ca determinare subiectivă a voinței

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
ci ca aparținând rațiunii generale imanente a structurilor sociale ale vieții istorice. Tot așa cum participă la credință, la limbă, individul participă și la moravurile, la comportamentul moral al Întregului social. Moralitatea, ca determinare subiectivă a voinței aparține vieții individuale ca atare, Însă această moralitate subiectivă (care Își are sursele În etosul popular „devenit istoricește”) nu poate fi explicată fără a face referire la moralitatea obiectivă - manifestă În obiceiuri, În drept, În judecățile morale, În idealurile și vederile Întregului. Perspectiva istoric-teleologică de la

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
instanță. Un alt lucru este Însă judecata asupra valorii obiective a unei asemenea acțiuni În genere. Asupra acestui lucru se decide nu pe baza convingerii acestui făptaș, ci pe baza efectelor pe care acest mod de acționare le are ca atare asupra desfășurării vieții umane. Și aici, bineînțeles, va trebui să se spună că judecat În genere, asasinatul politic este obiectiv condamnabil, din cauza efectului aflat În Însăși natura sa: să desființeze starea de drept și să distrugă pacea publică; În ceea

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
În mod virtual, tot astfel trebuie să aprofundeze și cazul concret căruia i se va aplica norma, În fiecare caz particular, juristul trebuie să despartă ceea ce este esențial, adică important din punct de vedere juridic, de ceea ce nu este ca atare; În acest domeniu poate și trebuie, În mod special, să-și exercite agerimea și sensul său juridic. Aplicarea pur mecanică ar denatura dreptul ducând la cele mai absurde consecințe: acest fapt fiind remarcat de romani prin cuvintele: Summum jus, summa

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
Îi este proprie; sau poate determina raporturi Între individ și individ, Între subiect și subiect, deopotrivă subordonate lui. În primul caz, dreptul are caracter public nu numai prin faptul că emană de la Stat, dar și fiindcă reglementează activitatea Statului ca atare, În al doilea caz, din contra, se poate spune că dreptul are natură privată (deși păstrează Întotdeauna caracterul public privitor la origine). Amintim, În sfârșit, o altă teorie, care ia drept criteriu al distincției dreptului public de cel privat, subiectele

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
doilea fel de interpretare este cel primordial și că el este implicit cuprins și În felul cel dintâi de interpretare. Căci și În primul caz ne aflăm tot În fața cercetării unui adevăr: ne gândim la actele noastre psihice, definite ca atare, și, luându-le pe ele ca obiecte de gândire, tindem a afirma adevăruri despre ele. Deosebirea Între primul caz și cel de al doilea constă numai În modul cum delimităm obiectul gândirii: În primul e vorba de stări psihice, În

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
ele ne apar numai ca prescripțiuni ce Înțelegem că trebuie să fie respectate În activitatea noastră reală, indiferent de faptul că ele sunt sau nu efectiv respectate: ele nu sunt expresia unei necesități cauzale naturale. De aceea Întrucât privim o atare prescripție ca fiind numai produsă de o forță naturală sau omenească, căreia trebuie să ne supunem spre a putea evita lezarea unor anumite interese și a realiza anumite scopuri, ea nu constituie o obligație. Orice afirmare juridică se reduce la

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
a produs În noi credința despre obligație. Când ne Întrebăm, după ce am constatat anume realități și necesitatea nexului lor cauzal (anume „fapt”), ce valoare etică au, sau - cu alte cuvinte - dacă e adevărată afirmarea făcută cu privire la existența unei obligațiuni ca atare, ne Întrebăm În realitate care e valoarea logică a obiectului astfel sugerat. A cerceta și a descoperi obligații nu e, prin urmare, În nici un fel totuna cu a descoperi procesul cauzal care a produs stările psihice prin care noi le

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
acestea, filosoful neokantian italian relevă că: „Unitatea Statului este constituită precis prin Întâlnirea ideală a individualităților particulare, care reafirmă În el autonomia lor originară, comună În toți și În toate identică. Statul nu poate refuza de a le Întâlni ca atare, tot atât cât ele nu pot refuza adeziunea lor la Stat, pentru ca astfel să fie respectată această condiție de ne-derogat (inderogabilă). Ar fi inutil de a ne opri aici la critica diverselor erori În care au căzut teoreticienii doctrinelor

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
unei asemenea opinii se ridică principiile nemuritoare și eterne ale Eticii creștine, pe deplin confirmate de rezultatele celor mai profunde cercetări și de analizele critice ale filosofiei moderne”. Orice Stat existent, orice ordine pozitivă nu este, așadar, și numai ca atare, unica rațional legitimă. „Mai presus de bunul plac al arbitrariului uman, există o Lege supremă, care poate fi - vai! - violată, dar nu suprimată, nici diminuată În valoarea sa ideală. Numai conformându-se la această Lege, Statul poate găsi justificarea sa

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
lucru care nu este posibil decât dacă acestor funcțiuni le este acordată o sferă de autonomie convenabilă”. Bineînțeles - ca peste tot la Giorgio del Vecchio! -, atâta vreme cât nu este amenințată „unitatea structurii Statului”, căci altfel „Statul ar Înceta să existe ca atare, pentru a face loc unei pluralități de alte mici State”. Echilibrul dinamic dintre „Comună” și „Patrie” Îi este reamintit din celebrele Cuvântări ale lui Giuseppe Mazzini. Giorgio del Vecchio - aflat pe urmele lui Kant, din lucrarea Spre pacea eternă (1794

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
nu este făcută din bulversări solemne, ci mai ales, din gestații lente, din fermentații obscure și latente, din eroziuni graduale și imperceptibile prin care, adesea, instituțiile În vigoare variază foarte mult În reala lor eficiență, rămânând În forma lor ca atare. Cel care imaginează străfundul vieții Statelor, Își dă seama la fiecare pas de trăsăturile acestei crize permanente, criză care este, cu adevărat, legea imanentă a umanității”. Giorgio del Vecchio Își justifică, Își apără opțiunea de filosofie a Dreptului, când scrie

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
patrimoniale), dar În acest caz, el se găsește, pentru aceste bunuri, Într-o poziție analogă cu aceea a cetățenilor privați. De altfel - observă Giorgio del Vecchio - tendința științei economice și financiare moderne e mai mult contra formării și creșterii unui atare patrimoniu, Întrucât el constituie o sustragere a unei părți a bogățiilor din frecvența circulației din care economia generală și Însăși visteria Statului Își trag cea mai mare și cea mai sănătoasă hrană. Există, desigur, și o categorie specială de bunuri

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
acela care Îndeplinește aceste funcții, fiind subiectul ordinii juridice. De la el, emană normele juridice, deoarece el reprezintă puterea supremă, adică e Înzestrat cu suveranitatea (suprema potestas). Conceptul de suveranitate este corelativ cu conceptul de Stat. Un Stat nu este ca atare, sau cel puțin nu e perfect ca atare, dacă Îi lipsește suveranitatea. Așa-zisele State semi-suverane, State sub protectorat sau State vasale, sunt figuri imperfecte de Stat. Giorgio del Vecchio distinge două aspecte ale Suveranității: 1. din punct de vedere

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
juridice. De la el, emană normele juridice, deoarece el reprezintă puterea supremă, adică e Înzestrat cu suveranitatea (suprema potestas). Conceptul de suveranitate este corelativ cu conceptul de Stat. Un Stat nu este ca atare, sau cel puțin nu e perfect ca atare, dacă Îi lipsește suveranitatea. Așa-zisele State semi-suverane, State sub protectorat sau State vasale, sunt figuri imperfecte de Stat. Giorgio del Vecchio distinge două aspecte ale Suveranității: 1. din punct de vedere extern, Statul e suveran Întrucât nu e supus

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
și celelalte acorduri, ce se Încheie pe baza aceleiași legi, oricare ar fi consimțământul lor particular, care poate fi oricât de variat. Întotdeauna trebuie să fie vorba de „o Întâlnire de personalități, care să se recunoască, În ființa lor, ca atare”. Situațiile contrare sunt relevate de „teoria viciilor de consimțământ” care vizează „personalitățile imperfecte”, incapabile de o determinare autonomă, ale căror „acorduri” semnalează o „necunoaștere a personalității umane”. Astfel apare ca justă: nulitatea pactelor de dare În sclavie, sau aceea de

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
care Statele se pun de acord a se recunoaște și a se respecta reciproc Într-o societate de egali; e Însă o simplă iluzie a voi să derivăm validitatea acestui pact din existența unei voințe empirice În acest sens. O atare voință poate chiar lipsi În fapt, fără ca validitatea acordului să fie zdruncinată”. Filosoful nostru judecă, În continuare, Într-o manieră care favorizează, În felul său, Dreptul natural relevând viciile organice (de esență!) ale Dreptului pozitiv. El spune: „Trebuie să presupunem

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
criticii reale! Aceasta, pentru motivul exact că aici, nu este vorba despre o expresie unilaterală de voință, ci despre o necesitate rațională care se impune tuturor”. „Suveranitatea Statului, ne spune profund gânditorul italian al Dreptului, se afirmă Într adevăr ca atare numai atunci când Statul nu reneagă presupunerea sa, cu alte cuvinte calitatea sa de membru al unei Societăți posibile de State, pe care nu poate să o nesocotească, fără ca prin aceasta să-și nege Însăși natura sa.” Așadar, există, În ordinea

Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV (2005) [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932

altă stare de fapte, bubele, la un moment dat, sparg. Așa și în cazul bubei Dieta. Dieta e un mic oraș în imediata vecinătate a graniței cu Serbia. Cât or fi de corecți și de cinstiți dietanii, nu știu. Ca atare, nu-mi permit să mă pronunț în vreun fel. Mă opresc, totuși, asupra atmosferei de bubâ, în care zace această comunitate. Aici, mărturisesc localnicii, sunt patru unități cu profil industrial, care le fac viața, în accepțiunea lor, bună. Mai bună

Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]