1,677 matches
-
Prundeni este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Bărbuceni, Călina, Prundeni (reședința) și Zăvideni. Comuna Prundeni este așezată pe marginea râului Olt, în aceeași linie cu satele Aurești și Scaioși, din zilele noastre, iar satele Tătăroaia, Zăvideni, Călina erau așezate la poalele și pe văile dealurilor din apropiere, sate care azi fac parte din comuna Prundeni. La 1720, Oltul avea în dreptul comunei două ramificații ce cuprindeau între ele
Comuna Prundeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302040_a_303369]
-
care erau încrustate litere latine. În vechime, satul Prundeni avea în componența două sate: Dăiești și Tătăroaia, cu sediul permanent în satul Dăiești, satele Călina și Zăvideni fiind independente. Zăvideni avea în componența sa mai multe sate: Bărbuceni, Băluțoaia, Sâlea, Aurești. În anul 1908, la 1 iunie aceste sate se unesc, formând comuna Prundeni. Pe teritoriul comunei Prundeni există mai multe denumiri de locuri pe care le voi explica în câteva cuvinte, după explicațiile primite de la bătrânii satului și în urma cercetărilor
Comuna Prundeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302040_a_303369]
-
în mai multe straturi cu diverse tipuri de culori, vopseaua fiind aplicată fierbinte pe toate suprafețele exceptând scările "„și apoi de trei ori cu coloriul de oloiu în flore de piatră de marmoră, afară numai de înscrisurile, care se vor auri și a lanțurilor de fier, care se vor da cu coloriul de oloiu în flore de bronz”". Execuția reparației a fost încredințată antreprenorului evreu Bercu Șainberg. În 1864 inventarul serelor din Copou cuprindea diverse specii de flori și plante, multe
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
vor reuși întrucât "Partidul Muncitoresc Român (mai târziu Comunist)" prin "activiștii" săi vor îndruma, după caz muncitorii sau țăranii, spre victorie. Aceleași teme se găsesc și în documentare și jurnalele de actualități. Tot ce se prezenta în aceste producții era "aurit" cu "mărețele realizări ale clasei muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare". Remarcăm și faptul că și alegerea actorilor pentru asemenea producții nu era întâmplătoare. Pentru "chiaburi" erau aleși actori grași, dacă se poate "burtoși", "țăranii săraci" erau actorii slabi dar cu
Filmul românesc după 1948 () [Corola-website/Science/302589_a_303918]
-
Biserica avea inițial o pisanie deasupra intrării, dar aceasta a dispărut în secolul al XIX-lea. La începutul secolului al XX-lea, istoricul N.A. Bogdan consemna afirmația unui preot din Iași care spunea că în copilăria sa era o inscripție aurită deasupra ușii de intrare în biserică. Aron Tiranul a murit otrăvit la Alba Iulia, dar nu există informații că i s-ar fi adus rămășițele la Iași. Aceeași problemă se ridică și în cazul doamnei Stanca, soția lui Aron Vodă
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
lucrările vor fi finalizate, așa cum reiese din registrul de socoteli al Primăriei, abia în 1544. Concomitent a fost montat în turn un ceas care la 1521 era în reparație și căruia, la 1570 i se vopsea cadranul și i se aureau limbile pentru o mai bună vizibilitate. În timpul marelui incendiu din 1857, turnul a ars fiind apoi refăcut în partea superioară. Cu acest prilej, în 1861, a fost montat și ceasul aflat în uz astăzi. În paralel cu lucrările de edificare
Biserica Evanghelică din Bistrița () [Corola-website/Science/302453_a_303782]
-
un traseu pentru procesiuni, ajungând în curtea palatului pe sub arcada centrală a fațadei sudice și intrând apoi în palat prin intrarea de stat (numită uneori intrarea ambasadorilor) "(38)". Ei treceau apoi printre coloanele Sălii Iordanului înainte de a urca scara imperială aurită "(8)", de unde se desprindeau cele două anfilade ale camerelor de stat. Scara principalul sau Scara Iordanului, numită astfel pentru că la sărbătoarea de Bobotează țarul cobora pentru ceremonia binecuvântării apelor, este una dintre puținele părți ale palatului care păstrează aspectul său
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]
-
albastră și albă. Stema este un scut cu imaginea Muntelui Triglav, cel mai înalt vârf al țării, de culoare albă, pe un fond albastru; dedesubt sunt două linii care reprezintă Marea Adriatică și râurile locale, iar deasupra se găsesc trei stele aurite cu șase colțuri aranjate în formă de triunghi inversat, luate din stema conților de Celje (slovenă "Grofje Celjski"), o casă dinastică slovenă de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea. Steagul este în culorile pan-slavice
Drapelul Sloveniei () [Corola-website/Science/303491_a_304820]
-
de Ioan Costandi: aceleași mustăți orizontale peste un obraz foarte lat, aceiași favoriți, aceeași uniformă de sorginte austriacă sau ungurească. În plus, în portretul lui Costandi, Avram Iancu a fost înfățișat călare pe un cal de paradă care are șabrac aurit sub șa și un căpăstru bătut cu ținte, el având o atitudine tipică de manej. Calul moțesc al lui Avram Iancu numit "Brutus" în mod sigur nu avea cum să fie așa. Totuși, se poate identifica gestul eroului de îmbărbătare
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
de către Eudoxia, fiica împăratului Theodosius (379-395), soția co-împăratului Valentianus al II-lea (383-392), în urma unui pelerinaj la Ierusalim. Lanțurile din „Carcera Mamertinică” ar fi fost descoperite la începutul secolului al II-lea de către temnicerul roman Quirinus de Neuss. Conform "Legendei Aurea" de Jacobus da Voragine, publicată în secolul XIII, în preajma capelei „Quo vadis, Domine?” din Roma de pe Via Appia, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus, în momentul în care voia să fugă din Roma, spre a scăpa de
Simon Petru () [Corola-website/Science/304185_a_305514]
-
fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie. Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Liciei. Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264. Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său
Nicolae de Mira () [Corola-website/Science/298024_a_299353]
-
cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și ospiciul. "Legenda aurea" a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc. În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în
Nicolae de Mira () [Corola-website/Science/298024_a_299353]
-
(numită uneori și Raportul de aur, Proporția de aur, Numărul de aur) ("sectio aurea" în limba latină), notată cu litera greacă Φ (phi majuscul) sau și cu φ (phi minuscul), care se citesc "fi", este primul număr irațional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033 și poate fi întâlnit
Secțiunea de aur () [Corola-website/Science/311883_a_313212]
-
el a fost pe placul ctitorilor. Biserica are o înălțime de 45 metri de la sol la turle și patru turle care păstrează proporția celor patru degete de la mână. Ea a fost pictată pe interior, iar toate ramele icoanelor au fost aurite. Ctitorii intenționau să facă aici o mănăstire de călugări, ei începând construirea unui gard din piatră în jurul bisericii (înalt de 3 metri și gros de aproape 2 metri) și a unui corp de clădire, care trebuia să adăpostească, pe lângă trapeză
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Poiana-Dolhasca () [Corola-website/Science/309552_a_310881]
-
sunt rămășițe ale vălului parțial ("Velum partiale"). Sporii sunt netezi sau ornamentați și se decolorează uneori cu regenții de iod. Culorarea sporilor poate varia. Pulberea lor poate fi de culoare albă (Leucoagaricus leucothites) până la verzui ("Chlorophyllum"), ocru ("Limacella"), portocaliu ("Phaeolepiota aurea"), roz ("Leucoagaricus") sau negricios ("Agaricus", "Coprinus"), dar niciodată este de un maro de rugină sau scorțișoară. În această mare familie sunt cuprinse 2.500 de specii în mai mult de 100 de genuri. Studii recente în biologia moleculară au revoluționat
Agaricaceae () [Corola-website/Science/310570_a_311899]
-
aerióne, duo cămăși de giolgiu comunu, duo cadelnitie de arema și unu clopotielu. Pentru masa punerei inaine este una scândura pusă pe duo cuie de lemnu, învelita cu una invelitóre de pansa, pe care stă unu sfântu potiru de parfong auritu cu discosulu și steua aurite, una linguritia de parfongu și duo procovetie de pansa, tri purificatóre de pansa, una facia de masă de pansa de acoperitu vestmintele, tri șterguri de mână de pansa, una ulcica de lutu de tinutu apă
Biserica de lemn din Cizer () [Corola-website/Science/308792_a_310121]
-
și 6 ferești, padimentată cu scânduri, închinata S Arhangheli Michail și Gavriil, numai binecuvântata. Boltitura de scânduri văruita din lontru. Interiorul bisericii: sanctuarul cu masa de lemn în estensiune 1,10/0,9 m tabernacul de lemn sculptat văpsit și aurit în mărime 70/50 cm. Ciboriul de metal aurit cu voal de matase. Feșnice pe altar 4 de arama, picsidă pentru viaticul de sticlă cu linguriță și săculeț de mătasă. Pe masa altarului 3 acoperitoare 2 de pânză, 1 de
Biserica de lemn din Tusa () [Corola-website/Science/309823_a_311152]
-
6 purificatoare, 1 ștergar, Euchologiu din 1868 de Blaj, vas pentru giăratic. Biserică bărbaților: iconostasul de lemn cu 3 uși, pe el atârnate icoanele Iisus, PV Maria, măi deasupra cină din urmă, S I Botezătorul, și S Iosif, în cadre aurite cu țesături pedeasupra lor, 2 lustere vechi, 4 prapori noi, măsuța pentru parastasă, pe ea luminări cu 3 crengări, crucita de lemn și iconuță spre sărutare, taier pentru oferte, 2 străni, pe pareți 8 icoane vechi. Cărți: Octoich de Blaj
Biserica de lemn din Tusa () [Corola-website/Science/309823_a_311152]
-
În ziua următoare, cetatea a fost învăluită într-o ceață groasă. La căderea serii, când ceața s-a ridicat, s-a văzut cupola bisericii Sfânta Sofia luminată de o scânteie misterioasă, care se ridica încet de la bază spre marea cruce aurită din vârf. Turcii au văzut-o și ei din tabăra lor de dincolo de ziduri. Nu putea fi decât un semn: de speranță pentru turci și de deznădejde pentru greci. Luni, 28 mai, grecii au știut că venise momentul adevărului. În
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
regală. În franceza vernaculară sunt cunoscute 34 manuscrise ale legendei. Primele versiuni în limba engleză sunt scrise în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Împreună cu traducerile din forma latină de bază se răspândesc și variante preluate din "Legenda aurea", ca de exemplu în "Vernon Golden Legend" de pe la 1385 . Primele ilustrații ale temei apar în secolul XI, în Cod. 42 al Mănăstirii Sfânta Cruce din Ierusalim. În cele cinci manuscrise grecești cu ilustrații nu apar însă scene care să stabilească
Varlaam și Ioasaf () [Corola-website/Science/306165_a_307494]
-
a fost încheiată în anul 80 d.Hr., la un an după moartea lui Vespasian. Uriașul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea și Domus Aurea, cât și statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălțime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al construcției - Colosseum. Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolată
Colosseum () [Corola-website/Science/305641_a_306970]
-
urmă sa și șaua (1300 m) dintre Picioru Stejii (1398 m) și vîrful Iacob (1 372 m) și, în sfîrșit, Oușoru (1 639 m) — care ocupă partea sud-estică a Munților Suhard, între șaua respectivă și unghiul de confluență al Bistriței Aurii cu Dorna. Energia de relief prezintă diferențe mari, de la cîteva sute de metri, pînă la aproape 1 000 m, în zona muntelui Omu, unde atinge valoarea maximă (în raport cu Bistrița Aurie la Cîrlibaba). Rețeaua hidrografică, cu aspect radial, a fragmentat masivul
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
revin la Curtea de Argeș și sunt găzduite în marea biserică ctitorită de Neagoe Vodă Basarab. Racla în care se odihnesc moaștele Sfintei Filofteia a fost restaurată în anul 2004, la Monetăria Statului. S-a drapat lemnul cu catifea roșie, s-au aurit piesele din argint, s-a reaurit capacul, s-au schimbat piciorușele de sprijin, confecționate din aluminiu. În plus, s-au înlocuit bucățile deteriorate din lemnul de chiparos. Meșterii de la Monetăria Statului, conduși de Vasile Vasile, au fost șocați când au
Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș () [Corola-website/Science/313111_a_314440]
-
rapidă. Fațada, din piatră, este alcătuită de obicei din trei ordine suprapuse , ale căror proporții se îmbină în mod armonios cu acoperișurile înalte, cu hornurile zvelte, elemente decorative specifice. Tendința clasicizantă va merge până acolo încât va renunța la lambriurile aurite din interior, înlocuindu-le cu o decorație din piatră, foarte sobră. Se adoptă stilul de castel deschis, compus din mai multe aripi, fără curte interioară, așa că toate aripile să privească spre parc, fie spre curtea de la intrare. În ceea ce privește construcția în
Stilul clasic () [Corola-website/Science/314737_a_316066]
-
din vremurile de demult. Turnul clopotniță a fost construit în anul 1589, prin strădania domnitorului Petru Șchiopul, după mutarea în Biserica "Sf. Gheorghe Nou" a moaștelor Sf. Ioan cel Nou. Pe peretele sudic al naosului bisericii se află o inscripție aurită cu următorul conținut: "„În anul 7097 (=1589) iunie 24, a acoperit biserica Mitropoliei și a făcut și clopotnița și a adus și pe Sf. Ioan în Mitropolie.”" El a fost amplasat pe latura de nord a incintei, servind și ca
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]