11,781 matches
-
interesantă. O să mișuni peste tot, o să spionezi oamenii. Domnul J.L.B. Matekoni trase aer în piept. — N-o să fac așa ceva, replică el. N-o să fiu detectiv. Asta-i treaba lui Mma Ramotswe. Mma Potokwane păru dezamăgită. Apoi se lumină la față. — Bănuiesc c-o să-i cumperi un inel cu diamant, zise ea. În zilele noastre o doamnă logodită trebuie să poarte un inel cu diamant ca să arate că-i logodită. Domnul J.L.B. Matekoni se uită fix la ea. — Chiar e nevoie? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
au râs în nas. În ziua de azi nu prea găseai gloanțe și arme, dar tot se putea găsi altceva care să fie ascuns în casa ei. Oare ce-ar căuta poliția în ziua de azi? Sunt interesați de droguri, bănuia ea, iar ziarele scriu uneori despre unul sau altul care a fost arestat pentru comercializarea de dagga. Dar trebuiau să aibă o cantitate mare pentru ca poliția să fie interesată și, apoi, de unde să facă ea rost de așa ceva? Dagga e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ca pentru sine. Mma Ramotswe îi aruncă o privire rapidă, apoi se uită în ochii domnului J.L.B. Matekoni. Deci, zise ea, ai fost de acord să-i iei pe copii. Iar acum ei cred că vor rămâne la tine. — Da, bănuiesc că da, mormăi el. — Pentru cât timp? se interesă Mma Ramotswe. Domnul J.L.B. Matekoni trase aer în piept. — Atâta timp cât vor avea nevoie de un cămin, răspunse el. Da, le-am promis asta. Pe neașteptate se simți din nou stăpân pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mine în timp ce încă era cu băiatul ăla. Mi-a zis că o să-i povestească despre noi, dar că nu vrea să-i rănească sentimentele, așa că ne vedeam în secret, ceea ce era destul de greu acolo, dar ne-am descurcat. Burkhardt a bănuit cam ce se întâmplă și m-a chemat în biroul lui să mă amenințe că-i va spune americanului totul dacă nu încetez să mă mai întâlnesc cu Carla. I-am replicat că nu-i treaba lui și treaba asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
primesc darurile cu o singură mână, de parcă îl smulg de la cel care le oferă; ea știa lecția. — Sunteți foarte amabilă, Mma, spuse ea. Dar de ce și-a dat girafa lacrimile? Mma Ramotswe dădu din umeri. Nu-și pusese niciodată problema. Bănuiesc că înseamnă că toți avem ceva de dăruit, zise ea. Iar girafa nu are altceva în afară de lacrimi. Oare asta să însemne? se întrebă ea. Un moment își închipui că vede o girafă privind iscoditor printre copaci, cu trupul ei ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bătrân, n-aveți nici o obligație, chiar nici una, puteți să mă băgați în cuptor și cenușa tot în Bahlui sau mai bine pe gheață, să nu cadă lumea să-și rupă, Doamne ferește, noada. *** Pășesc peste arătarea costelivă întinsă de-a curmezișul, bănuiesc că e un câine, deși după scheunat nu prea poți să-ți dai seama, și bâjbâi de-a lungul culoarului, pe lângă ușile peticite cu bucăți de placaj. „Tuuu româncăă, euu țigaaan, tuuu cuminteee, eu golaaan... părinții teiii nuuu măăă vooor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cum pot fi oameni așa de... nici n-am cuvinte...” M-am oferit odată să-i cumpăr luminal sau alt tranchilizant, dar a refuzat ferm. - Mi-a spus să-ți spun că era important... se mâțâie Cezar a fecioară neprihănită. - Bănuiesc. Tu n-ai fost? Dezorientare pe fața colegului. Respiră. Normal, nu-i convine că nu l-am lăsat să se zbenguie în pirutele lui generale, l-am tras de pulpană spre nenorocitul de „eu” și sunt gata să-l scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tu-le muma lor... - Și eu traduceam toate astea... Să nu mint, totuși! Mai rămăsese cineva neatins, un Hans cu papion violet la gât și urechi lăbărțate, absolut imobil, insensibil, cu aer de SS-ist în vacanță, pe care-l bănuiesc că ascunde sub pat tot felul de cătușe, biciuști și zgărzi cu cuie. Până și cașalotu’ de prefect: „Dapacatmaritămșfataiastagăsâmubaiet”. - Nu puteai să-i dai c-o sticlă-n cap... - Nț, eram în exercițiul funcțiunii, ăsta-i regretul meu, Voievoade... La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mere și prune înfipte-n țepușe, cu struguri pe-o tabla albastră de plastic, cu prosoape flaușate, chinezești, legate la lumânări, cu sticla de vin roșu și colacii în formă de cruce. - Costache, Costache, bocește o bondoacă în doliu, văduva, bănuiesc. - Ăăăă, ăăăă... îi țin isonul, din spate, două femei mai tinere, cu broboadă. - Costăchel, Costăchel, sufletul meu... - Ăăăă, ăăă, ăăăă... repetă cele două. - Costachel, inima mea și viața mea... - Ăăăă, ăăă, ăăă, ăăă, se-aude ecoul. - Ce sarmale bune mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cașcarabeta unde se vindea bere la dozator. Acolo sunt oprite două mașini cu soldați antitero. Văd pentru prima dată în ultimii vreo opt ani cum țâșnește apa din amorașii din mijloc și se mișcă pe jet un fel de scoică, bănuiesc că e scoică. Polițiștii stau în colțuri și nu lasă pe nimeni să treacă. - Ce se-ntâmplă aici? întreb un reporter de la televiziunea prin cablu, pe care-l știu din vedere. - O să se lanseze balonul Universității, nu știai? Acum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
despre cum era alcătuită lumea, din care nu cunoștea decît cîteva porturi, coaste și imensitatea oceanelor sale. Se concentră așadar asupra a două volume de geografie, „cărțile-pilot”, asupra unei istorii groase care făcea referire la timpuri despre care nici măcar nu bănuise că ar fi putut exista și asupra unui tratat de botanică prin care Încercă, zadarnic, să obțină o mai profundă cunoaștere a florei de pe insula lui. Noaptea, singur În imensa peșteră fantasmagoric luminată de lămpi cu ulei de broască-țestoasă, lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
altă femeie să ajungă pe insulă. În cele din urmă, ca și cum ar fi căutat cu tot dinadinsul să schimbe subiectul, Îl Întrebă: — Și nu v-ați gîndit niciodată să evadați? Sebastián Mendoza o privi de ca și cum o clipă ar fi bănuit sau și-ar fi imaginat că era vorba numai despre un spion trimis de odiosul călău. Arătă spre steagul macabru care domna insula: — Gamboa a Încercat și uite rezultatul, spuse. Pe stînca asta blestemată nu ai unde să te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cadouri și poți pune pariu că nu-s prezervative. El e mort, dar poți pune pariu că acum râde de se prăpădește. — La oxiuri, zice tata, noaptea femelele migrează în josul colonului spre zona perianală ca să-și depună ouăle. Zice: Dacă bănuiești așa ceva, e mai bine să-ți lipești de rect bandă adezivă transparentă, apoi să te uiți la bandă sub lupă. Viermii ar trebui să fie lungi cam de o jumătate de centimetru. Mama zice: — Bob, taci. Tata se apleacă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Pistolul și mănușa sunt într-un burlan din parcarea spitalului, acolo unde le-am aruncat, în caz că vreți dovezi. Apoi morfina administrată intravenos, minusculele foarfece chirurgicale mi-au tăiat fusta, chiloțeii, pozele poliției. Păsările mi-au mâncat fața. Nimeni n-a bănuit vreodată adevărul. Adevărul e că am intrat puțin în panică după aia. I-am lăsat pe toți să creadă ce nu trebuia. Viitorul nu e-un loc bun unde să reîncepi să minți și să trișezi. Nimic din toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
un fel avusese noroc, prima afacere mai serioasă fusese legată de prințul Pangratty, aviatorul-trăsnit de la Vladia, și pînă la urmă totul ieșise mulțumitor. Nu atît datorită lui, cît faptului că Șerban Pangratty nu era atît de roșu pe cît se bănuise, însă era mai trăsnit decît se părea. Raportul prezentat în urmă cu cinci ani fusese curat, precis și nimerise exact la țanc. Nimănui nu-i trebuiau necazuri cu "lumea bună". Venise vremea ca lucrurile să fie lăsate în voia lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zece ani, de cînd întemeiase Serviciul, Mihai Mihail nu mai semăna deloc cu omul plin de energie, obositor de neobosit, din vremea războiului și a primilor ani de pace. Motivele erau probabil mult mai multe decît acelea pe care le bănuise el. Dar acelea pe care le știa, ori i se părea că le știe, erau îndeajuns de puternice. Unul era acela că Mihai Mihail fusese un om foarte sărac și acum nu mai era. Nu avea dovezi, dar pentru acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a Serviciului. În ultima lună nu mai existase nici un eveniment important care să acopere pagina întîi a jurnalelor în afara "afacerii Cocoș". Depășise cu mult orice așteptări, poliția, credibilitatea statului erau puse sub semnul întrebării de către gazetari care nu puteau fi bănuiți că au ceva cu guvernul. Se adunaseră deja o duzină de victime, jumătate oameni ai stăpînirii, restul săteni ori funcționari, aceștia din urmă dovediți de presă a fi de fapt indivizi care-și meritau soarta, încâlcind regulile și chiar legea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era grețos, dar te amețea și te făcea să moțăi pe picioare. "Vreau o cameră. Mi s-a spus de la București că la dumneavoastră e foarte curat", încercă să-i cîștige bunăvoința. Ali Mehmet mormăi ceva, nu puteai decît să bănuiești că i-a făcut plăcere, "o să vă dau una la etaj, cu vederea spre înlăuntru. Jos e praf, sînt muște, acum dorm, dar ziua, ah, cîte muște sînt, nici nu vă închipuiți. Și dinspre stradă miroase a măgar. A bălegar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Serviciul nu exista sau dacă își făcea simțită prezența nu putea fi decît una pasivă, un țap ispășitor, o ciuca bătăilor, pentru că toți politicienii se simțeau datori să ia distanță, să se ferească asemenea dracului de tămîie de a fi bănuiți că ar avea vreo legătură cu el. Iar între cei ce se arătau mai spurcați la gură cînd era vorba de Mihail și Serviciul său se aflau, cu siguranță, cei care într-un fel sau altul erau prinși în nevăzuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
doar un afront personal și încă un afront de care nimeni în afară de el nu-și dădea seama. Descoperirea în legătură cu Leonard Bîlbîie nici nu era întreagă, ci numai ca un petec de cer văzut prin oblonul tras al cancelariei, puteai să bănuiești și restul, dar putea fi și o cacealma. Puteai crede, văzînd prin crăpătura oblonului albastrul seninului, că peste tot cerul e curat, și nu era petecul acela doar se potrivise dorinței tale, dar restul, eh, restul era în mîna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cum iarna era lungă, cum șederea prințului nu dădea nici un fel de bătaie de cap, din punctul său de vedere, se apucase așa, în distracție, să strîngă informații despre acest ciudat personaj. Era o întrebare nevăzută, pe mutește, despre care bănuia că numai el are știință. Nu-l deranja cu nimic pe Leonard Bîlbîie în treaba lui de cîrtiță, avea metodele sale și una dintre ele era infailibilă, ușa din spate. Intrarea servitorilor. Nu era un adept al luptei de clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că n-o să observe nimeni, domnule adjutant, eram atît de liniștită!" A salutat atunci lovindu-și locurile cizmelor, încît sunetul a semănat cu o împușcătură; Sofie s-a întors și a văzut în ochii ei o spaimă despre care nu bănuise nimic pînă atunci, nu era o sperietură, așa cum se întîmplă cu cineva luat prin surprindere, ci o spaimă adevărată și mai ales veche. N-a mai apucat să scoată o vorbă, Sofie a prins-o de mînă pe K.F. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era pe cale să intre între cei "puțini aleși", cum erau porecliți cu răutate și invidie oamenii lui Mihai Mihail, o figură misterioasă și enervantă nu numai din pricina aroganței, ci și a disprețului vădit pe care acesta îl afișa, ori era bănuit că-l afișează, la adresa "pălmașilor" ce țineau de forța ordinii și a treburilor dinlăuntru? Și după cum era șeful, Patronul, cum se exprimase, ca un adevărat om al casei, Leonard Bîlbîie, așa trebuiau să fie și cei din slujba lui, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ai făcut dumneata a fost genial și atunci mi-am dat seama că destinul nostru este comun. Te deranjează?" Vorbise atît de mult și de repede, încît el n-a înțeles decît în parte lucrurile pe care i le spunea. Bănuia că sînt chestiuni grave, adînci chiar, dar nu putea trece peste pragul stabilit încă de la venirea ei în Vladia K. F. nu era decît o femeie pripășită, venită de unde și-a înțărcat dracul copiii, de o sărăcie evidentă, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
uimire că toți invitații se îngrămădiseră în ușa salonului și fiecare, în felul său și cu motivele sale, asculta discursul aviatorului italian. Abia atunci își dădu seama că invitații nu fuseseră chemați la întîmplare ori după un protocol ușor de bănuit, ci fuseseră aleși cu oarecare schepsis. În primul rînd erau destul de mulți militari. Și nu dintre cei care te-ai fi așteptat, grade mari de la minister ori de la Statul-Major. Ori măcar de la Comenduirea Bucureștilor să fi fost. Cei mai mulți erau oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]