5,546 matches
-
1859 și în Războiul pentru Independență, S. e frate cu poetul Constantin T. Stoika și cu publicistul Titus T. Stoika. După absolvirea Liceului „B. P. Hasdeu” din Buzău, urmează cursurile Facultății de Drept a Universității din Iași. Voluntar în războiul balcanic din 1913, ia parte apoi, ca sublocotenent de rezervă, la luptele din toamna anului 1916. Rănit, e luat prizonier din Spitalul Militar din București și internat în lagărul Stralsund de pe insula Danhölm. Împreună cu camarazii de prizonierat, D. Nanu, G. Brăescu
STOIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289960_a_291289]
-
ca întotdeauna în milenara noastră istorie, încă o dată, ne regăsim voluptuoasa condiție de victimă. O altă situație exemplară pentru a ilustra vocația, de astădată autovictimară, a neamului nostru este cea pe care am descoperit-o în primul volum al trilogiei balcanice scrise de Olivia Manning, Orașul decăzut. Într-o notă de subsol redactată (nota bene!) pentru uzul cititorilor români, traducătoarea, Diana Stanciu, scrie: "(...) gloria României Mari - România care s-a născut în 1919, când vechiul Regat a obținut ca recompensă pentru că
Condiția de victimă by Valentin Protopopescu () [Corola-journal/Journalistic/17172_a_18497]
-
Alexandru Niculescu I. Una dintre problemele fundamentale ale comunităților românofone - atât în nordul Dunării (între Carpați și chiar în zonele subcarpatice de nord, ale �Huțulilor" ucrainieni), cât, mai ales, în vastele regiuni sud-danubiene și balcanice - a fost aceea de a-și demarca individualitatea etnolingvistică, de a-și afirma identitatea. Peste tot pe unde se găseau ("de la Galicie jusqu'au c�ur de la Grèce", cum scria Emmanuel de Martonne, în 1902 - dar și până în Kosovo, Albania
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
et Scythica lingua"!) erau o etnie străină, cu atât mai mult cu cât, dinspre Dunăre, se deplasaseră spre sud comunități latinofone alungate de Slavi - despre care nu se știa nici măcar dacă erau creștinați (!). De aceea, după invazia Slavilor în Peninsula Balcanică, începând de prin sec. XI-XII, cronicarii Bizanțului își însușesc denumirea generică slavă Vláhoï (prin care, cu secole în urmă, triburile germanice denumeau pe Romanii italici și pe care au preluat-o Slavii). Termenul slav a trecut în latină (Blacchi), s-
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
naștere chiar unor legende istorice (ostașii unei armate romane conduse de un general, Flaccus, dispărute în Balcani!). în orice caz, din limba Slavilor, prin greacă, denumirea s-a generalizat. Dar Vlahii au rămas o etnie străină, izolată printre celelalte etnii balcanice, fără origini genetice, fără legături cu latinitatea! II. Din această non-identitate încearcă a-i scoate Italienii. Mai întâi, chiar papa Innocentius III (1198-1215) care, în sec. XIII, dorind a-l aduce în sânul Bisericii Romei, amintea �țarului" Johannitza Kalojan (Ioniță
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
populares"!). Dar afirmațiile cele mai evidente au venit din partea umaniștilor italieni, missi papales sau colaboratori apropiați ai curiei romane. Poggio Bracciolini (sec. XIV), Biondo Flavio (sec. XV) și, puțin mai târziu, însuși papa Pius II Piccolomini au considerat pe romanofonii balcanici drept colonia ab Traiano care inter tantam Barbarie multa retinet latina vocabula ab Italis, dar cu o rustica male grammatica. Piccolomini adaugă (incluzând și pe �valachi ultra-Danubiani"): lingua utuntur italica verum imperfecta et ad modum corrupta. Despre toți aceștia, descoperiți
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
cu latina. Să fi avut oare o memorie a originilor latine acești păstori romanofoni (chiar dacă unele comunități trăiau în regiuni cu toponime latine)? Chiar dacă, în cronicile bizantine, erau considerați rhomanoï? VI. Răspunsul nu poate fi afirmativ. Romanofonia comunităților din Peninsula Balcanică - dar și a celor de la nordul Dunării - nu constituia, la început, o caracteristică identitară, conștientă, înăuntrul acestor grupări. �Limba noastră", �limba cea bună" era un element definitoriu etnic, o continuitate �din tată în fiu" care trebuia cu orice preț apărată
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
autoarea introduce conceptul sociolingvistic de alteritate, factor esențial cunoscut în cercetările privind identitatea comunităților lingvistice izolate (Sprachinseln). Vorbind altă limbă decât cea din jur și, mai ales, voind a o păstra (language maintenance), alteritatea garantează fidelitatea lingvistică diacronică. (în Peninsula Balcanică, fiecare etnie avea o limbă proprie, ceea ce, arată Matilda Caragiu Marioțeanu, făcea pe �orice Aromân... să se simtă un altul"!) VIII. Problemele identitare au început să se complice începând cu secolul al XVIII-lea, atunci când o bună parte dintre Aromâni
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
întotdeauna au avut conștiința trează că se deosebesc de Greci" (ibid.). Și totuși, în această identitate deghizată - profitabil! - au apărut �Greci" - de fapt, Aromâni - și în țările românești (în sec. XVIII, sub Fanarioți!): este vorba de pătrunderi directe, din Peninsula Balcanică în nordul Dunării (unii sunt menționați de Th. Capidan 1932, p. 38). IX. în această benefică perioadă a deschiderilor culturale are loc și adevărata întemeiere a culturii Aromânilor. Se înființează instituții de cultură superioară în Balcani: centrul academic de la Moscopole
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
această limbă cineva se poate cultiva"). Apare, întocmit de Daniil Moscopolites, un Lexicon Tetraglosson (probabil, 1794) în care aromâna figura alături de greacă, albaneză și bulgară (teritoriile în care erau răspândiți Aromânii!) - cu aceeași demnitate și �drept de cetate" în lumea balcanică. Se poate adăuga, aici, acel încă misterios (sau prea puțin cunoscut) manuscris Codex Dimonie (descoperit și cercetat de G. Weigand) în care apar, cu caractere grecești, texte religioase în aromână (cf. Th. Capidan 1932, pp. 65-66), de bună seamă traduse
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
cunoscut) manuscris Codex Dimonie (descoperit și cercetat de G. Weigand) în care apar, cu caractere grecești, texte religioase în aromână (cf. Th. Capidan 1932, pp. 65-66), de bună seamă traduse din grecește. Toate aceste lucrări apăreau și erau circumscrise ariei balcanice - în care Veneția constituia o stea polară a civilizației Orientului. X. Ideea apartenenței la romanitate a venit, pentru Aromâni, ca și pentru Românii nord-dunăreni, din cultura germanică iluministă. începând din același sec. XVIII, Aromânii încep să emigreze spre nord, în
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
1808, la Buda (în germană și în greacă) Cercetări asupra Românilor sau așa-numiților Vlahi care locuiesc dincolo de Dunăre, în care, pentru întâia oară, sunt considerați �Traci romanizați" dintr-o �ramură a poporului român" - adică Români - cei care, în sudul balcanic, vorbeau o limbă de origine latină. Recunoaștem în aceste idei tezele lui Dimitrie Cantemir (Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor), ale lui Gh. Șincai și (poate chiar prezența) lui Petru Maior, cu care Aromânii cultivați luaseră contact la Viena și la Buda. De
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
ed. a 4-a, 1963) privind �influența Școlii Ardelene" asupra �scriitorilor aromâni" pare limitată. Contextul cultural este mult mai vast. Dar conceptul unei unități integrale a romanității românești, la nordul și la sudul Dunării, a fost inculcat celor din Peninsula Balcanică de către aceeași renaștere națională care, pornind din Transilvania, sub auspicii catolice mittel-europene, i-a trezit și pe cei din Moldova și Muntenia. Se construia ideea românofoniei, apărea noțiunea de dialect (daco-român, macedo-român, meglenoromân). Idiomele locale aromânești (ca și �meglenoromâna") se
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
stat numit România, aflat la nordul Dunării. Integrarea în romanitatea românească se împlinise! Este drept, prima consecință a fost... inimiciția Grecilor: Aromânii, în special, altădată beneficiari ai culturii grecești, se orientau, acum, spre latinitate! Rezultatul: cei care rămâneau în Peninsula Balcanică erau constrânși să se grecizeze, iar alții, nu puțini, își căutau refugiu în nordul Dunării, (daco)românizându-se. începea astfel - în sec. XIX - exodul (mai ales) al Aromânilor în țările românești din nord. Pe bună dreptate, Max Demeter Peyfuss formula
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
în a doua jumătate a sec. XIX, intelectualii români (dar și statul) se angajează în susținerea morală și culturală a �elementului românesc" din Balcani, pentru... a-l �salva din ghearele grecismului" (!). Statele sud-dunărene reacționează împotriva acestei �propagande românești", iar conflictul balcanic din 1913 nu face decât să intensifice contrarietăți și inimiciții subterane... Acuzațiile la adresa unui �naționalism românesc", expansiv, în Balcani, nu li psesc. XIII. Problema comunităților romanofone - românofone - constituie din ce în ce mai mult un element important - sine qua non - al întregii românități românești
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
desăvârșire. De aceea, primul fapt atestat în legătură cu pătrunderea textului biblic în literatura română este manuscrisul unui Evangheliar slavon, copiat la 1405 de Nicodim de la Tismana, călugăr athonit originar din Prilep (Macedonia) și exilat la nord de Dunăre după ocuparea Peninsulei Balcanice de către otomani. În chip firesc la un popor creștin, textul Noului Testament precede apariția celui vechi-testamentar, fenomen accentuat în anii care vor urma, când copiștii anonimi continuă opera de transcriere și multiplicare a textelor Scripturii, în mănăstirile reorganizate după modelul
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
A. D. Xenopol»”, „Balcania”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Convorbiri literare”, „Destin românesc”, „Dilema”, „Literaturna istoriia”, „Literaturna misăl”, „New Europe College Yearbook”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Revue des études sud-est européennes”, „Revue roumaine d’histoire”, „Secolul 20”, „Steaua”, „Studia Balcanica”, „Südosteuropa”, „Transilvania”, „Vatra”, „22” ș.a. Preocupările se împart la S. între literatură și cercetarea științifică. Prozatoarea, de o remarcabilă luciditate și, totodată, de o mare sensibilitate, se simte atrasă de mister, de aspectele dramatice, de momentele tensionate, dezechilibrante ale vieții
SIUPIUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289713_a_291042]
-
v Rumănia prez XIX vek (1982), Intelectuali din Balcani în România. Sec. XVII-XX (1984), Bălgarskite ucilișta v Rumănia prez XIX vek (1858-1877) (1999). Se adaugă numeroase studii despre intelectualii din sud-estul european, relevând rolul universităților germane, ideile politice în societățile balcanice și reflectarea lor în literaturile moderne română și bulgară, evoluția genurilor și speciilor în aceste literaturi, trăsături ale relațiilor româno-bulgare ș.a. SCRIERI: Cei trei „A”, București, 1975; Enigma din trenul de noapte, București, 1977; Relații literare româno-bulgare în perioada 1878-1918
SIUPIUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289713_a_291042]
-
cunoaște legenda incestului lui Apollo (Soarele) cu sora sa, Artemis ( Luna), legendă valorificată și de poeții antici, întâlnită apoi la romani (unde Ianus e Soarele și Iana sau Diana - Luna), la popoarele germanice, la slavii răsăriteni și la unele popoare balcanice. În tradiția noastră orală există numeroase credințe despre „sfântul Soare” și „sfânta Lună”. Numai la români, la bulgari și la croați se găsește transpunerea poetică a acestei legende în cântec epic. Potrivit concepției antropomorfice și animiste, cei doi aștri sunt
SOARELE SI LUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]
-
mai avizați. În 1908 e desemnat cenzor într-o primă încercare de constituire a Societății Scriitorilor Români, căreia îi va fi președinte în 1909-1911, 1917-1919 și 1923-1924. În 1910 ocupă postul de director al Teatrului Național ieșean. Combatant în campania balcanică din 1913, notează în 44 de zile în Bulgaria (1916) impresiile culese cu acest prilej. Mobilizat în timpul primului război mondial, e repartizat la ziarul „România” (Iași, 1917-1918), pe care îl conduce și unde scrie articole patriotice, unele adunate în volumul
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
Lăpușneanu. Cronică din 1917, Iași, 1921; Drumuri basarabene, București, [1922]; Lacrimile ieromonahului Veniamin, Iași, 1922; Neagra Șarului, Iași, 1922; Pildele lui cuconu Vichentie, Iași, 1922; Oameni din lună, București, 1923; Poezia populară, București, 1923; Ți-aduci aminte..., București, 1923; Războiul balcanic, București, [1923]; Venea o moară pe Siret..., București, 1925; Dumbrava minunată, București, 1926; Povestiri pentru copii, București, 1926; Țara de dincolo de negură, București, 1926; Dimineți de iulie. Stigletele, București, 1927; Demonul tinereții, București, 1928; Hanu Ancuței, București, 1928; Împărăția apelor
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
în lumea românească veche și premodernă (unde înființarea unor prostibulum publicum, ca în Vest, nu era de imaginat), prostituția a fost una de tip clandestin, evident temporară 369, dincolo de lege. Prostituatele - românce, țigănci, evreice, dar și reprezentante ale altor neamuri balcanice -, fete nemăritate (care își pierduseră fecioria, în urma unor abuzuri, uneori la vârste fragede), femei despărțite ori văduve, persoane ce practicau profesii - slujnice prin hanuri, cârciumărese - ce le puteau împinge către o astfel de îndeletnicire, își făceau meseria, atingând un profesionalism
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
despre Honigberger, bazată În Întregime pe memorii și pe cele câteva fișe biografice germane apărute mai târziu În Transilvania, e și pentru că cele două teme alese de Gomoiu ca președinte al congresului au avut În vedere evoluția medicinei În țările balcanice și maladiile tropicale 4. Eliade nu figurează printre colaboratori; nu există sau nu au fost publicate Încă scrisori către prietenul său Bologa din acea toamnă, dar e limpede că pricina absenței (În 1934 va fi la un congres de istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
bulgară. Își continuă studiile la Seminarul Teologic din Chișinău, apoi la Odessa și Sankt Petersburg, absolvind în 1878 Facultatea de Filologie-Istorie cu medalia de aur. Reținut la Universitatea din Sankt Petersburg, este trimis într-o călătorie de studii în țările balcanice și în România (1879), unde colaborează cu B. P. Hasdeu. Se specializează în romanistică și în studiul limbilor slave de sud. Numit în 1883 privat-docent pentru limba și literatura română, își deschide cursul în ianuarie 1884 cu o prelegere despre
SARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289498_a_290827]
-
cursul în ianuarie 1884 cu o prelegere despre însemnătatea romanisticii pentru limbile slave. Mai târziu a ținut cursuri de limba slavă veche și de istoria limbii ruse (ca docent ordinar, din 1888). Alte călătorii de documentare le face în Peninsula Balcanică (1887 și 1899), la Cracovia, Lvov, Cernăuți și Suceava, apoi în Croația, Serbia, Banat și Transilvania (1893 și 1894), ulterior (1895-1898, 1903) în Europa Centrală și Occidentală, până la Oxford și Londra. A cercetat un număr mare de manuscrise slavone și
SARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289498_a_290827]