1,747 matches
-
dintro perspectivă ironică, parodică, ludică. În literatura română postmodernismul se afirmă insurgent prin generația ‘80. Unul dintre liderii acestei generații în blugi este Mircea Cărtărescu, poet, prozator și teoretician al curentului (Postmodernismul românesc). Poeziile sale au puternice note hiperrealiste, prin banalitatea voită a „obiectelor poetice“ selectate din câmpul automa tismelor existen țiale, din viața citadină sau rustică (Garofița, Poema chiuvetei, O motocicletă parcată sub stele etc.), prin limbajul poetic, de o platitudine căutată, prozaic, ludic, parodic. Temele poetice vizează trăirea fragmentară
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
câmpul automa tismelor existen țiale, din viața citadină sau rustică (Garofița, Poema chiuvetei, O motocicletă parcată sub stele etc.), prin limbajul poetic, de o platitudine căutată, prozaic, ludic, parodic. Temele poetice vizează trăirea fragmentară, ternă a omului modern, rutina existențială, banalitatea și mediocritatea devenite mod de a fi în lume. CUPRINS: Item 1: evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat întro orientare literară, întro perioadă, întrun curent cultural/literar sau întro orientare tematică Poezia Georgica a IVa
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
unui hedonism al bulimiei, strălucitor și extravagant. În același timp, școlii i s-a cerut seriozitate, măsură, cultivarea valorilor perene ale umanității, în totală contradicție cu risipirea fatalmente superficială din spațiul public. Imaginea a ajuns mai tare ca realitatea (o banalitate postmodernă, dar din acest motiv, nu mai puțin adevărată), publicitatea a ajuns să conteze mai mult decât lucrul pe care este plătită să-l vândă, iar în acest context, spațiul mediatic a devenit singurul care contează, care trasează granițele dintre
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
am desfășurat acum câțiva ani): "Poate că nu este lipsită de interes următoarea întrebare: laudele au o valoare în sine sau depind de persoana care le acordă? Trecând în revistă tipurile de laude primite am observat fără urmă de îndoială banalitatea și caracterul lor abstract, specifice produselor ready-made, caracter care le face potrivite pentru a fi acordate oricui, pentru orice, indiferent de circumstanțe. În concluzie, presupoziția noastră este că valoarea laudelor este dependentă de persoana care le acordă persoana conferă valoare
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
reprezentată de ceva ce nu prea îți poți permite, dar totuși achiziționezi. Așadar, mimarea dominației implică adesea sacrificii majore în alte direcții, pe care adevăratele simboluri ale statutului nu le implică". (Morris, 2010, p. 90) Procesul de mimetism este o banalitate într-o epocă dominată de postmodernism, adică una în care "imaginea este mai tare ca realitatea". "Căutătorii de statut" fac sacrificii pentru achiziționarea unor bunuri (o anume marcă de mașină, de smartphon sau tabletă, haine cumpărate de la anumite firme, excursii
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
să ținem seama de faptul biologic că ea constituie o consecință evolutivă a vieții gregare a animalelor superioare și de faptul psihologic, potrivit căruia societatea umană trebuit să fie nu numai civilizată, ci și cultivată, altfel riscă să eșueze în banalitatea decadentă. Lăsînd pentru moment la o parte această posibilitate de pervertire, putem afirma că civilizația este o formație intelectuală, iar cultura una spirituală. Civilizația reprezintă organizarea lumii exterioare (viața socială), iar cultura pe cea a lumii interioare (viața personală). Civilizația
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a vieții lui cotidiene lipsite de elan. Dar culpabilitatea individuală și autentică este prea ușor uitată, copleșită de culpabilitățile colective ale moralismului și ale prea bunelor lui intenții vanitoase și fals justificatoare sau înăbușite de vanitatea intențiilor prea rele ale banalității, care caută superioritatea în absența oricărui scrupul, în cele două cazuri, emoția încercată în fața pofunzimii existenței, care implică dimensiunea ei pe verticală temă a religiozității autentice a miturilor -, se pierde pînă la a nu mai fi capabilă să se trezească
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
într-o lume nedreaptă. Nimic mai firesc decît faptul ca, în final, ansamblul oamenilor pretins drepți, acuzîndu-se reciproc că sînt nedrepți, să ajungă să se agreseze nu numai imaginativ, ci și real și activ. Pretextul justificator va fi cînd principiul banalității (a abuza de alții ca să nu fii prada abuzului lor), cînd idealismul inchizitorial (a-i ataca pe ceilalți, a-i elimina pe cei nedrepți pentru a purifica și îmbunătăți astfel lumea). S-ar putea ca mesajul de salvare al Noului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
lor perverse, reprezentate de monștri și demoni) pier adesea, suferind la modul simbolic "moartea elanului lor animant", și noi putem fi eroi ezitanți în visele noastre, care devin coșmaruri, dacă în viața de toate zilele cedăm în fața "tentațiilor monstruoase" ale banalității convenționale (păcatul adamic), refulîndu-ne totodată culpabilitatea. Cine sîntem noi oare? Mister insondabil: în visele noastre nocturne noi trăim în afara temporalității. Cel care visează nu utilizează numai simbolurile cele mai ancestrale, toate detaliile de mult timp uitate ale propriei lui vieți
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în funcție de elan și prin efortul zilnic de perfecționare, de eliminare a resentimentelor născînde. Perfecțiunea nu există. Viața elanului este dinamismul său activ: bucuria, sentimentul elanului în acțiune, în timp ce angoasa culpabilă, culpabilitatea esențială este sentimentul stagnării elanului. Ceea ce este adevărat pentru banalitatea numită "moartea elanului" rămîne adevărat prin analogia contrastului și pentru starea cea mai intensă a vieții elanului, numită sfințenie. Ea nu poate fi starea stagnantă a unei concentrări totale a energiei în supraconștiință, astfel încît nu ar mai rămînea nimic
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
dorințele firești. Obsesia lui față de dezlănțuirea considerată drept libertate a spiritului îl duce la căutarea satisfacțiilor din ce în ce mai subnaturale, la distrugerea treptată a elanului, care, deși oarecum persistent, îl umple de culpabilități vagi, pe jumătate dezgust pe jumătate poftă obsedantă, cu toate că banalitatea nu constă numai în căutarea bucuriilor, ci și în arivism cu orice preț. Combinațiile dintre nervozitate și banalizare sînt extrem de numeroase. Trăsătura lor comună este faptul că ele sînt determinate de exaltarea imaginativă considerată drept libertate necondiționată și nelimitată. Omul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
legea dizarmoniei și angoasa patologică care derivă din ea neconstituind decît aspectul negativ, sancțiunea imanentă. Sancțiunile imanente împotriva funcționării psihice sînt psihopatiile: nervozitatea și banalizarea. Nervozitatea și prea bunele intenții moralizante sînt ambivalent legate de intențiile agresive și dușmănoase ale banalității. Nenumăratele variațiuni psihopatice au drept cauză esențială (oricare ar fi motivele externe) plîngerea patetică și patogenică împotriva lumii și a vieții: consecința auto-disculpării fiecăruia și a inculpării implicite a tuturor. Justiția este imanentă pentru că sancționarea legal imanentă a dizarmoniei funcționării
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
a împrumutat unui alt ciclu de culturi, dar transformînd forța sublimantă, adică drajostea, într-un sentimentalism plat, contra-ideal pervers al combativității brutale. Excesul de suavitate face inacceptabil idealul dogmatizat și în loc să neutralizeze excesul de agresivitate, sfîrșește prin a-l stimula. Banalitatea ridicată la rangul de ideal oferă un pretext devalorizării bruște a oricărui efot de sublimare, imposibilă în absența forței combative a acceptării și respinsă de confuzia cu manifestarea ei caricaturală, care este resemnarea, lipsa oricărei combativități. Cele două excese combativitatea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
l-au crucificat. Trebuie să subliniem în privința aceasta că simbolul "mielului" nu este o invenție a mitului creștin; el poate fi găsit moștenire animismului și în miturile politeiste (de exemplu: lîna de aur apărată de un balaur, monstru devorator simbolizînd banalitatea agresivă). Ca să dobîndești puritatea trebuie să combați, să învingi și să ucizi în tine propria-ți tendință spre agresivitate, considerată fals drept idealul virilității. Străvechiul simbol al "mielului-sublimare" semnifică faptul că, prin lupta sa spirituală, prin virilitatea autentică a spiritului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
angelic". Cartea de față va face întocmai. Dar efortul nostru critic nu se va reduce la tentația mereu prezentă de a nega victimele etichetându-le prin fantasma insecurității. Refuzul senzaționalismului nu este decât o modalitate de a descrie mai bine banalitatea violenței în școală și de a-i sesiza mai bine implicațiile psihologice, sociale și politice. Bineînțeles, este îngustă calea între "criminalizarea" faimoaselor "clase periculoase" și "victimizarea"1 compătimitoare a copiilor "în pericol". După cazul celebru într-o vreme al Mariei
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
ori elevii ne mulțumesc pentru că au putut să se confeseze astfel. A treia cauză ține, poate în egală măsură, de o diferență de percepție în chiar definirea faptelor violente: o încăierare în curtea școlii trebuie oare contabilizată printre faptele grave? Banalitatea insultelor și glumele răutăcioase spuse între elevi înseamnă cu adevărat violență? Acest lucru pune foarte profund problema experienței victimare. În fond, problema definiției mă agasează teribil. Mai exact. Nu problema în sine, ci aceia care o ridică în veșnica încercare
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
aceste probleme de definire. Dar oare se cuvine să-l considerăm "delincvent" sau "violent" pe elevul care-și înjură un coleg? Aceasta ar fi, fără îndoială, o definiție excesivă. O definiție care se limitează la Codul penal omite și multe banalități din viața de zi cu zi a copiilor și a dascălilor, care pot avea însă, prin repetare, consecințe grave. Nu orice violență este delincventă. Să luăm un exemplu voit trivial și care ne poate face să zâmbim, extras dintr-o
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
identificat. Adolescenții au înțeles mecanismul care-l scoate din fire pe Christian și e de-ajuns un "mă-ta" bine țintit pentru ca acest mecanism să se declanșeze. Climatul clasei resimte puternic acest fapt. Oricum, la ce ne-ar folosi, în banalitatea acestor "insulte", o caracterizare penală? să-i trimită pe elevi la tribunal? La fel, elevii anglo-saxoni (Blaya, 2001) sunt foarte sensibili la porecle, considerate o adevărată violență. Se va crede, bineînțeles, că faptele acestea mărunte n-au nici o importanță și
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
transumaniștii își închipuie oportunitățile pozitive deschise prin nemurirea și omnisciența cibernetice, criticul virtualității socotește evoluția uman-tehnologică ca fiind un punct non-retour, al imposibilității de distanțare și de alegere. De la excrescențele tehnologice ale protezelor și ale interfețelor la identitățile spectrale și banalitățile sintetice, condiției virtuale a subiectului din cyberspațiu nu i se recunoaște diferența și distanța prospectivă, vivacitatea și evenimențialitatea, materialitatea și întruparea. Dimpotrivă, și în perspectiva compatriotului său, Virilio (vezi capitol al treileaă, virtualizarea identității este contextul însuși al dispariției ființei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
articole publicate face ca memoria sa să vorbească și așa, prin aceasta, se adresează colegilor cu toată mărinimia, să se cunoască ce a făcut bine sau ce nu trebuia făcut. Uneori - cele relatate în acest capitol ni se par azi, „banalități” sau adevăruri intrate definitiv în practica chirurgicală; alte concluzii și-au pierdut valabilitatea, ele au fost - fie depășite de teorie sau practica chirurgicală - fie că s-au dovedit a nu fi eficiente. Noi le redăm așa cum au fost ele scrise
Asistența urgențelor chirurgcale din București by Mircea Beuran () [Corola-publishinghouse/Science/91916_a_92411]
-
1995, 3-4; George Pruteanu, Pești de plastic în acvarii diferite, RL, 1995, 45; Caius Dobrescu, Aventurile unei provocări (mereu) amânate, RL, 1995, 45; Gabriel Dimisianu, Nedreptățitul Amfitrion, RL, 1995, 45; Simona Sora, Apocalipsa după Breban, RL, 1995, 45; Nicolae Bârna, Banalități interesante, CC, 1996, 6-7; Marian Victor Buciu, Breban. Eseu despre stratagemele supraviețuirii narative, Craiova, 1996; Micu, Scurtă ist., III, 148-158; Laura Pavel, Antimemoriile lui Grobei, București, 1997; Petre Isachi, Ioan Lazăr, Anotimpurile romanului, Bacău, 1997, 356-402; Petrescu, Studii transilvane, 78-79
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
masculin). Destinul altădată elevat și romantic regresează. Flaubert este cel care preia poetica bipolarității, care structura viziunea romantică, sensibil la frumusețe și la grotesc totodată. Iată de ce eroinele lui, care poartă amprenta căutării de ideal și infinit, sunt înghițite de banalitatea cotidianului. Această combinare de romantism și scientism duce la omniprezentă confuziei și a paradoxului, prin prezentarea părții inverse a valorilor. Emma Bovary este singura figură feminină în opera lui Flaubert care are statura de eroina, deoarece mai aspiră. Destinul său
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
scene au deseori efectul unui "stop-cadru" întreținut pentru a insista asupra perceperii trăsăturilor sale esențiale, legate de multiple elemente artistice. Densitatea semnelor fiind prea mare, decodarea este încetinita și oprește atenția cititorului. Originalitatea ei este în contrast, în ruptură cu banalitatea, cu cotidianul. Pariziana este femeia modernă care transcende în toate aceste scene, regizate de ea cu iscusința, stereotipul femeii tradiționale. 2.3. Tactici de reușită ale parizienei: palimpsest-ul exprimării Pariziana realizează un cod de comunicare specific, creează o imagine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Bel-Ami, p.73]. 364 "Categoria e totuși pândita de pericolul artificialității", cu resurse aflate la îndemână "se obțin efecte mai mult ornamentale decât de continut" [Zafiu, 2001, p.20]: jocurile de cuvinte nu dezvăluie altceva decât pitorescul limbajului, lăsând intactă banalitatea afirmațiilor. "Jocul de cuvinte reușit e însă acela care prin asocierea formelor pune în lumina și o legatura mai profundă, ascunsă, a faptelor" [idem]. 365 "În general, bărbații acuză femeile că sunt limbute, dar ei dețin monopolul discursurilor, necrologurilor etc.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și își amintește numai orori despre soțiile anterioare, mai ales despre penultima („Vela”), precum și despre cvasitotalitatea persoanelor întâlnite într-o viață aparent interminabilă. Această retrospectivă otrăvită pare să-i consume lui „Chick” energia vitală remanentă, relegând într-un domeniu al banalității expeditive orice altă trăire sau amintire, până și experiența sa în apropierea morții, situație-limită din care oamenii de rând, ca și geniile, derivă în al doisprezecelea ceas o filozofie de viață mai profundă, de obicei mai curând religioasă, în orice
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]