14,936 matches
-
mult un sort de prune pe care le numeam „bărdace”. Stăteau ca picăturile de ploaie una lângă alta. Culegeam câteva pentru mine și câteva pentru bunei, doar că, până la urmă, tot eu le mâncam. - Mănâncă-le tu, copilă, îmi zicea bunica, că noi n-avem dinți pentru ele. Când mă întorceam acasă, mai culegeam câteva și pentru mama. Știam că îi plăceau și ei. Mama le mânca și zicea: - Bogdaproste, Doamne! Fie de sufletul lui moș Anton și al mătușei Agripina
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
reușit să-ți întorci datoriile și să mai trimiți ceva la copii acasă. Cu ce te duci? Cu nimic? - O fac pentru copii. Ei au nevoie de mine. - Ei nu au nevoie de tine, ci de banii tăi! Stau cu bunica, ea are grijă de ei, ce mai vrei? Caută-ți de treabă și nu face această prostie, că o să-ți pară rău. Copiii au nevoie de multe pentru a putea fi fericiți. Simțind lipsuri, nu vor fi fericiți chiar dacă vei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
devotați dragostei și curați cu sufletul până la sfârșitul vieții lor.” În cele mai multe cazuri, personajele scrierii sunt oameni simpli, viețuitori în universul rustic, care acționează după datini și obiceiuri statornicite din veac, păzind rânduiala bisericii, urmând calea iubirii creștine. Așa sunt bunica Dosia („Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu”), moș Parfene, („un om care-și avea inima și mâna gata oricând spre a face bine oricui”), moș Ion Dascăl („un om blând, avea o inimă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să observi că sunt doar îndrăgostită, nu și idioată". 8 noiembrie 2009, Sydney Sunt în centrul Sydney-ului, între Queen Victoria Building și Town Hall. Lângă mine se află statuia reginei Victoria, o femeie aproape bătrână, masivă, severă, îmi amintește de bunica. După înfățișare parcă ar fi surori. Bunica era o femeie masivă ca un urs, întunecată la față din pricina atâtor griji, dar înțeleaptă și generoasă. Și acum îi văd ochii, fața, îi aud vorbele pe care mi le-a spus când
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și idioată". 8 noiembrie 2009, Sydney Sunt în centrul Sydney-ului, între Queen Victoria Building și Town Hall. Lângă mine se află statuia reginei Victoria, o femeie aproape bătrână, masivă, severă, îmi amintește de bunica. După înfățișare parcă ar fi surori. Bunica era o femeie masivă ca un urs, întunecată la față din pricina atâtor griji, dar înțeleaptă și generoasă. Și acum îi văd ochii, fața, îi aud vorbele pe care mi le-a spus când am plecat la școală în oraș. M-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
brațele ei. De la câteva luni mă culca cu ea. Mă strecuram în căușul cald al corpului ei masiv, întotdeauna mirosind a busuioc și cumva a sevele pământului, și adormeam fericită. Atunci când am părăsit satul, pentru prima oară și pentru totdeauna, bunica s-a uitat cu ochii împăienjeniți de lacrimi la mine și mi-a spus doar atât: "Să nu mă faci de ocară". Sunt în mijlocul Sydney-ului, și mă uit la statuia reginei Victoria și o văd pe bunica. "Să nu mă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și pentru totdeauna, bunica s-a uitat cu ochii împăienjeniți de lacrimi la mine și mi-a spus doar atât: "Să nu mă faci de ocară". Sunt în mijlocul Sydney-ului, și mă uit la statuia reginei Victoria și o văd pe bunica. "Să nu mă faci de ocară". Am peste cincizeci de ani și mă întreb dacă viața mea a avut vreun sens. Clădirile înfipte în cer mă amețesc, șuvoiul de oameni din jur îmi dă senzația că visez. Și totuși sunt
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
întreb dacă viața mea a avut vreun sens. Clădirile înfipte în cer mă amețesc, șuvoiul de oameni din jur îmi dă senzația că visez. Și totuși sunt aici, singură în mijlocul unei lumi complet necunoscute, "la capătul lumii", cum ar spune bunica, și totuși nu am senzația de loc străin. Am senzația doar că visez. Nu departe, la ieșirea din metrou, un aborigen cântă dintr-un fel de corn, un cântec gutural. Îl privesc. Din punctul de vedere al unui european poate
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cuprindea din nou moleșeala, ulița se strâmta tot mai tare, ceva îi tăia respirația. "Doamne, să ajungem odată la vale", își zicea îngrozită, ochii i se împăienjeneau, un zgomot asurzitor îi presa timpanele. S-a trezit lângă apă, în brațele bunicii. "Draga mamii, draga mamii de ce n-ai spus la nime?" Nu prea înțelegea ce spune bunica, dar frica o făcea să se agațe de gâtul ei. Frica, da, frica pe care n-o cunoscuse până atunci. Ce frumos mirosea cămașa
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ajungem odată la vale", își zicea îngrozită, ochii i se împăienjeneau, un zgomot asurzitor îi presa timpanele. S-a trezit lângă apă, în brațele bunicii. "Draga mamii, draga mamii de ce n-ai spus la nime?" Nu prea înțelegea ce spune bunica, dar frica o făcea să se agațe de gâtul ei. Frica, da, frica pe care n-o cunoscuse până atunci. Ce frumos mirosea cămașa bunicii, a busuioc și cumva a sevele pământului. "Draga mamii, draga mamii", îi mângâia părul cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Draga mamii, draga mamii de ce n-ai spus la nime?" Nu prea înțelegea ce spune bunica, dar frica o făcea să se agațe de gâtul ei. Frica, da, frica pe care n-o cunoscuse până atunci. Ce frumos mirosea cămașa bunicii, a busuioc și cumva a sevele pământului. "Draga mamii, draga mamii", îi mângâia părul cu mâna ei aspră. Când s-a ridicat, o baltă de sânge se împrăștia în prundișul văii. A plecat ochii. O clipă a văzut ochii bunicii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
bunicii, a busuioc și cumva a sevele pământului. "Draga mamii, draga mamii", îi mângâia părul cu mâna ei aspră. Când s-a ridicat, o baltă de sânge se împrăștia în prundișul văii. A plecat ochii. O clipă a văzut ochii bunicii, triști, dar plini de duioșie. "Ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine, ai intrat în rând cu lumea, doamne, doamne ... du-te acasă, limpezesc eu hainele". Clipe nebune, natură molipsitoare, muguri tainici se deschid înăuntrul ei. Cineva îi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
stinși, cu mâinile atârnate, par statui dezolate peste care a trecut o viață de câine. Un loc cu verdeață, un loc de odihnă, de unde a fugit durerea și întristarea...", popa tămâiază sicriul, babele bocesc înfundat în năframă. Se gândește la bunica ei nu ca la o moartă, ci așa cum stătea ea în fața casei pe o lespede de piatră cu mâinile în poală, fără să spună nimic. Se așeza la picioarele ei, pe iarba mătăsoasă, se odihnea, îi era bine, era în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ca la o moartă, ci așa cum stătea ea în fața casei pe o lespede de piatră cu mâinile în poală, fără să spună nimic. Se așeza la picioarele ei, pe iarba mătăsoasă, se odihnea, îi era bine, era în siguranță. Acum bunica a apărut din nou, acolo pe piatră, cu mâinile în poală, ograda este pustie, în mijlocul ei un sicriu alb, ea stă întinsă în sicriu, cu părul despletit, cu un zâmbet amar, fără ochi. Bunica stă cu mâinile în poală, fără
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
era bine, era în siguranță. Acum bunica a apărut din nou, acolo pe piatră, cu mâinile în poală, ograda este pustie, în mijlocul ei un sicriu alb, ea stă întinsă în sicriu, cu părul despletit, cu un zâmbet amar, fără ochi. Bunica stă cu mâinile în poală, fără lacrimi, murmură: "Ai intrat în rând cu lumea, săraca de tine, ai intrat în rând cu lumea". Tresare. Lângă ea a apărut, ca din pământ, doctorul. O ia de cot și o împinge spre
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ea, poruncindu-i: "Sus pe masă". E la amiază, soarele strălucește undeva pe pământ, se face dintr-odată cald, zarvă, zgomote metalice, monosilabice, "o valvă..., seringa..., căldura, căldura, ce cald e... chiureta, soarele dispare, arbori scheletici, un sicriu alb și bunica cu mâinile în poală, fără lacrimi, vorbele i s-au uscat în gâtlej, scade pulsul... vitamina C..., repede, intravenos, repede..." soarele dispare..., un sicriu alb și bunica cu ochii uscați, "draga mamii, draga mamii". S-a trezit în parc. Oamenii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
căldura, ce cald e... chiureta, soarele dispare, arbori scheletici, un sicriu alb și bunica cu mâinile în poală, fără lacrimi, vorbele i s-au uscat în gâtlej, scade pulsul... vitamina C..., repede, intravenos, repede..." soarele dispare..., un sicriu alb și bunica cu ochii uscați, "draga mamii, draga mamii". S-a trezit în parc. Oamenii trec pe lângă ea. Cum a ajuns aici? A, da... Încearcă să se ridice, dar nu poate. Un copil se joacă în nisipul de pe alee, își simte picioarele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
corpul acestui bătrân, văd aerul împrospătându-i sângele. Pe chip i s-a așternut o expresie de fericire, s-a închis în el ca miezul de nucă în coajă. Seamănă cu gorunul în care mi-am petrecut copilăria, seamănă cu bunica pe care o vedeam atât de frumoasă. Am fost șocată când una din verișoarele mele, orășence, văzând-o pentru prima oară, nu s-a putut abține să exclame: "Ea e muma pădurii?" Nu uit zâmbetul senin al bunicii uitându-se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
seamănă cu bunica pe care o vedeam atât de frumoasă. Am fost șocată când una din verișoarele mele, orășence, văzând-o pentru prima oară, nu s-a putut abține să exclame: "Ea e muma pădurii?" Nu uit zâmbetul senin al bunicii uitându-se cumva drăgăstos spre ea și spunând: Da, eu sunt muma pădurii". Aceste vorbe au avut darul să alunge spaima care mă cuprinsese și m-au asigurat de frumusețea nemăsurată a bunicii. Ea semăna cu acei copaci bătrâni împodobiți
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
muma pădurii?" Nu uit zâmbetul senin al bunicii uitându-se cumva drăgăstos spre ea și spunând: Da, eu sunt muma pădurii". Aceste vorbe au avut darul să alunge spaima care mă cuprinsese și m-au asigurat de frumusețea nemăsurată a bunicii. Ea semăna cu acei copaci bătrâni împodobiți de scoarța aspră, de imensitatea coroanelor și de acel vuiet din interiorul copacului pe care nu-l poți auzi îmbrățișând copaci tineri. Am întâlnit copaci și oameni care mor înainte să își închege
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
bătrâni împodobiți de scoarța aspră, de imensitatea coroanelor și de acel vuiet din interiorul copacului pe care nu-l poți auzi îmbrățișând copaci tineri. Am întâlnit copaci și oameni care mor înainte să își închege propriul lor cântec. Tot de la bunica am învățat să ascult și să deslușesc frumusețea copacilor și a oamenilor. Mai ales cea care vine din interiorul lor ca un vuiet nedeslușit. Sunt în mijlocul Sydney-ului și aud cântecul din trupul gorunului din copilăria mea, aud vuietul din interiorul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
am învățat să ascult și să deslușesc frumusețea copacilor și a oamenilor. Mai ales cea care vine din interiorul lor ca un vuiet nedeslușit. Sunt în mijlocul Sydney-ului și aud cântecul din trupul gorunului din copilăria mea, aud vuietul din interiorul bunicii și din sufletul acestui aborigen. Prin trupul lui se scurg razele soarelui și vântul trece ca prin coroana unui copac bâtrân. Cu cântecul acesta în propriul meu trup, cobor la subsolul Queen Victoria Building, cu sentimentul că uneori ne este
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
care mulțumesc celui care oferă locul lui în autobuz unei persoane mai în vârstă, sau celui care are decența să nu mănânce în mijloacele de transport în comun. Pentru mine aceste reguli nu erau noi. Și acum mă tulbură amintirea bunicii care mă lua în brațe atunci când voia să-mi dea câte o povață. Una dintre acestea suna foarte asemănător cu regulile australiene: "Poți să te porți oricând în voie, dacă nu superi pe nimeni cu purtarea ta", spunea bunica. Era
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
amintirea bunicii care mă lua în brațe atunci când voia să-mi dea câte o povață. Una dintre acestea suna foarte asemănător cu regulile australiene: "Poți să te porți oricând în voie, dacă nu superi pe nimeni cu purtarea ta", spunea bunica. Era o țărancă neinstruită. Satul copilăriei mele se guverna după astfel de reguli, foarte puțin diferite de cele australiene din anul 2009. Dar a venit colectivizarea și nimeni nu a mai respectat pe nimeni. A venit industrializarea și orașul s-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
prima oară un catalog al pictorilor fără mâini. Unii mânuiesc penelul cu gura, alții cu picioarele. Sunt puternic mediatizați pe toate canalele mass-media, se organizează expoziții și târguri menite a promova creația acestor artiști. Astfel, handicapul se preschimbă în "har". Bunica ar fi spus că australienii sunt mai aproape de Dumnezeu fiindcă știu să îi ajute pe cei aflați în nevoie. Bunica se gândea la Dumnezeu ca la ordinea noastră interioară. Dumnezeul bunicii locuia în ea, nu în cer. Mi-aș dori
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]